Nuferii lui Monet

Claude Monet, Nuferi, 1908

Dintre toate plantele acvatice, nimfeaceele sunt cele mai încărcate de simboluri, din timpuri străvechi. Floarea de nufăr a fost interpretată ca imagine a purității și a împăcării sufletești, simbol al puterilor creatoare, al nemuririi, fiind legată de o întreagă mitologie a regenerării. Pentru vechii egipteni, nufărul era asociat cu mitologia solară, crezându-se că soarele a răsărit dintr-o floare de nufăr. Legenda era într-un fel asimilată semnificațiilor bogate ale simbolului acvatic, ca sursă a vieții. Bogăția cromatică a nimfeaceelor nu reprezintă un impediment în interpretarea ei simbolică, deși, desigur, floarea albă râmâne exponențială pentru ideea de puritate și forță naturală. Parfumul florii este considerat afrodisiac. Culorile florilor acestor plante acvatice variază de la albul pur la violet, în tonuri pale sau aprinse. Există specii diferite după culoare: nuferi roz, galbeni, violet, cu nuanțe diferite care dau tot atâtea denumiri.

Diferența dintre nufăr și lotus, plante înrudite, nu constă în forma florii, ci a frunzei și în faptul că floarea de lotus se înalță deasupra apei, în timp ce floarea de nufăr plutește pe apă. În plus, comportamentul plantei este diferit și de aici fascinația simbolică a lotusului, floare sacră, care creşte în ape tulburi, fiind chiar mai rezistentă. Lotusul urmează ciclul diurn: la lasărea întunericului se scufundă în apă, pentru a reapărea odată cu răsăritul soarelui, fără ca floarea să-și modifice culoarea. La acest comportament vegetal al lotusului – și nu al nufărului – se referea Gaston Bachelard într-un articol dedicat nuferilor  lui Monet, publicat în revista „Verve”, nr. 27–28, 1952. Asocierea cu simbolul creației, într-o sublimă stare de uitare de sine, dintr-un poem în proză al lui Mallarmé, Nufărul alb, converge spre aceeași veche semnificație mitologică a nimfeaceelor. Pictând nuferi, Monet și-ar aminti „pagina unde poetul privește frumoasa floare «ca pe un nobil ou de lebădă care nu se umflă de altceva decât de delicioasa vacanță de sine»”. Nufărul este surpriza repetabilă a fiecărei zile, dar, deși aproape familiară, floarea ivită pe ape și intrând în spectrul de reflexe și visare al spațiului acvatic este cu fiecare zi tot mai atrăgătoare și parcă tot mai schimbată. Prin Monet ea devine „floarea însăși a impresionismului”: „Când se lasă seara – Monet a văzut-o de o mie de ori –, tânăra floare se duce să-şi petreacă noaptea sub unde. Nu se povesteşte că pedunculul ei o cheamă, retrăgându-se, până în adâncul întunecat al mâlului? Astfel, la fiecare auroră, după un somn bun cât o noapte de vară, floarea de nufăr, uriaşă mimoză a apelor, renaşte o dată cu lumina, floare mereu proaspătă, fiică imaculată a apei şi a soarelui. Atâta prospeţime regăsită, o supunere atât de fidelă la ritmul zilei şi al nopţii, o asemenea punctualitate în a arăta clipa aurorei, iată ce face din nufăr floarea însăşi a impresionismului. Nufărul este o clipă a lumii. Este o dimineaţă a ochilor. Este surprinzătoarea floare a zorilor de vară.” (Gaston Bachelard, Nuferii sau surprizele unei dimineți de vară).

Claude Monet se mută la Giverny în 1883. Localitatea era la 75 km de Paris, pe malul Senei, în Normandia. La început familia pictorului locuiește cu chirie, pentru ca în 1890, cumpărându-și o proprietate, o fostă fermă cu grădină de legume, să înceapă amenajarea casei și a grădinii cu lac, după planul propriu. Monet era un pasionat grădinar, decorul natural conceput la Giverny având el însuși trăsăturile fanteziei artistice a pictorului impresionist. Grădina pare să fie un studiu de culoare și lumină, un rezervor de metamorfoze subtile. Lacul plin de nuferi este o atracție aparte. Amenajat pe cursul pârâului care trece prin spatele grădinii, acest bazin „al nimfelor” devine subiectul asupra căruia pictorul se va apleca statornic timp de peste trei decenii, în seria lungă de Nuferi. Bazin cu nuferi, armonie verde datează din 1899. Aceeași imagine va reveni după un an în altă armonie cromatică, în conformitate cu preceptele impresionismului (Bazin cu nuferi, armonie roz). „Crinii de apă” sunt suprinși într-o varietate de ipostaze, în funcție de momentul zilei, de reflexele luminii, de stările sufletești. Sunt când flori pline de carne vegetală, în culori puternice, când prezențe abia sesizabile, vaporoase, parcă răsfrângeri de o clipă ale apei, ale misterului din adâncuri, când lumini ivite din apele grele, întunecate, la ora înserării. Atât tratarea formei geometrice, cât și cea coloristică dovedesc plăcerea pentru metamorfoza secretă a naturii. Sunt nuferi albi, roșii, galbeni,  albaștri, în tonuri violacee, uneori doar pete difuze pe apă, în vecinătatea unei sălcii plângătoare, scăldați în lumină sau, dimpotrivă, în tușe sumbre, aproape amenințătoare.

Din 1914, la îndemnul lui Georges Clémenceau, Claude Monet pictează o serie nouă de nimfe ale lacului, nuferi în tablouri uriașe ca dimensiuni, în ideea de a fi expuse împreună într-un spațiu larg, suspendate în cerc. Imaginile acestea ar urma schimbările de lumină și atmosferă ale ciclului diurn sau ale ciclului anotimpurilor. Ele trebuie să creeze, spunea pictorul, „iluzia unui întreg fără sfârșit, a unui val fără orizont și fără țărm”. Acești Nuferi (Nymphéas), opt la număr, pânze dreptunghiulare cu latura orizontală ajungând până la 17 metri, sunt expuși la Musée de l’Orangerie din Grădina Tuileries din Paris, în două săli ovale, creând astfel în bună măsură atmosfera imaginată de pictor. Imensele tablouri au fost oferite de Monet Franței a doua zi după armistițiul din 11 noiembrie 1918 și instalate la Orangerie în 1927, după moartea artistului.

Pușa Roth

 © Puşa Roth

 Bazin cu nuferi, armonie verde, 1899

Bazin cu nuferi, armonie roz, 1900

Nuferi, 1903

Peisaj cu nuferi, 1905

Bazin cu nuferi, podul, 1904–1905

Nuferi, 1905

Nuferi, 1906

Nuferi, 1907

Nuferi, 1907

Nuferi, 1914

Nuferi, 1914–1917

Nuferi, 1915

Nuferi, 1916

Nuferi, 1916

Bazin cu nuferi, 1919

Bazin cu nuferi, 1919

Salcie plângătoare și iaz cu nuferi, 1919

Dimineață, Musée de l’Orangerie

Apus de soare, Musée de l’Orangerie