Iarna în pictură

Pieter Bruegel cel Tânăr, Peisaj de iarnă cu patinatori și cursă de păsări

Pieter Bruegel cel Bătrân, Vânători în zăpadă, 1565

Pieter Bruegel cel Tânăr, Sat flamand cu uciderea pruncilor

Giuseppe Arcimboldo, Iarna, 1563

Giuseppe Arcimboldo, Iarna, 1573

Hendrick Avercamp, pictor olandez (1585–1634), Jucători de kolf pe gheață, c. 1625

Kolf (plural: Kolven), joc originar din Ţările de Jos, jucat de mai multe persoane cu bețe curbe (klieks) şi o minge.

Hendrick Avercamp, Peisaj de iarnă cu patinatori

Hendrick Avercamp, Peisaj cu gheață

Aert van der Neer, pictor olandez (1603–1677), Râu iarna

Jacob Isaackszoon van Ruisdael (sau Ruysdael), pictor olandez (c. 1628–1682), Peisaj de iarnă

Abraham Danielsz Hondius, pictor olandez (1625–1691), Târg pe Tamisa îngheţată la Temple Stairs

Abraham Danielsz Hondius, Tamisa înghețată

Joseph Mallord William Turner, Viscol

Luigi Deleidi, zis „Il Nebbia”, Peisaj de iarnă

Cornelis Gerrit Verburgh (1802 – 1879), Peisaj de iarnă

Gustave Courbet, Drum de iarnă

Gustave Courbet, Peisaj de iarnă

Francis Guy, pictor de origine engleză (1760–1820), Scenă de iarnă în Brooklyn

Ion Andreescu, Iarna la Barbizon, 1881

Ion Andreescu, Pădure iarna

Alexei Savrasov, Iarnă, 1870

Alexei Savrasov, Iarnă, 1873

Ivan Aivazovski, Scenă de iarnă în mica Rusie

Ivan Aivazovski, Peisaj de iarnă, 1874

Claude Monet, Stradă lângă Vétheuil iarna, 1879

Claude Monet, Coțofană iarna

Claude Monet, Vétheuil iarna

Claude Monet, Soare de iarnă la Lavacourt

Claude Monet, Apus de soare pe zăpadă la Lavacourt

Claude Monet, Apus de soare pe Sena, la Lavacourt, efect de iarnă, 1880

Claude Monet, Efect de zăpadă la Argenteuil, 1875

Claude Monet, Îngheț lângă Vétheuil, 1880

Claude Monet, Drumul spre Giverny iarna

Antoine Blanchard, Boulevard des Capucines și Café de la Paix iarna

Camille Pissarro, Stradă iarna cu zăpadă în lumina soarelui

Camille Pissarro, Pontoise, drumul spre Gisors iarna, 1873

Alfred Sisley, Iarna, efect de zăpadă

Alfred Sisley, Zăpadă la Louveciennes

Alfred Sisley, La Coté du Coeur-volant la Marly, sub zăpadă, zisă altădată Drumul spre Louveciennes

Utrillo, Montmartre

Henri Schaeffer, Paris, Cheiul Montebello și Nôtre-Dame

Henri Schaeffer, Parisul sub zăpadă

Emilio Borsa, pictor italian (1857–1931), Seară de iarnă la Milano

Ștefan Luchian, Iarna la bariera Filantropiei

Igor Grabar, pictor rus (1871–1960), Peisaj de iarnă

Jean Al. Steriadi, Peisaj de iarnă, 1922

Ekaterina Smirnova, Palat de iarnă

Silvia Onișa, Iarnă în Maramureș

Gheorghe Vânătoru, Iarna la Neamț

Nuferii lui Monet

Claude Monet, Nuferi, 1908

Dintre toate plantele acvatice, nimfeaceele sunt cele mai încărcate de simboluri, din timpuri străvechi. Floarea de nufăr a fost interpretată ca imagine a purității și a împăcării sufletești, simbol al puterilor creatoare, al nemuririi, fiind legată de o întreagă mitologie a regenerării. Pentru vechii egipteni, nufărul era asociat cu mitologia solară, crezându-se că soarele a răsărit dintr-o floare de nufăr. Legenda era într-un fel asimilată semnificațiilor bogate ale simbolului acvatic, ca sursă a vieții. Bogăția cromatică a nimfeaceelor nu reprezintă un impediment în interpretarea ei simbolică, deși, desigur, floarea albă râmâne exponențială pentru ideea de puritate și forță naturală. Parfumul florii este considerat afrodisiac. Culorile florilor acestor plante acvatice variază de la albul pur la violet, în tonuri pale sau aprinse. Există specii diferite după culoare: nuferi roz, galbeni, violet, cu nuanțe diferite care dau tot atâtea denumiri.

Diferența dintre nufăr și lotus, plante înrudite, nu constă în forma florii, ci a frunzei și în faptul că floarea de lotus se înalță deasupra apei, în timp ce floarea de nufăr plutește pe apă. În plus, comportamentul plantei este diferit și de aici fascinația simbolică a lotusului, floare sacră, care creşte în ape tulburi, fiind chiar mai rezistentă. Lotusul urmează ciclul diurn: la lasărea întunericului se scufundă în apă, pentru a reapărea odată cu răsăritul soarelui, fără ca floarea să-și modifice culoarea. La acest comportament vegetal al lotusului – și nu al nufărului – se referea Gaston Bachelard într-un articol dedicat nuferilor  lui Monet, publicat în revista „Verve”, nr. 27–28, 1952. Asocierea cu simbolul creației, într-o sublimă stare de uitare de sine, dintr-un poem în proză al lui Mallarmé, Nufărul alb, converge spre aceeași veche semnificație mitologică a nimfeaceelor. Pictând nuferi, Monet și-ar aminti „pagina unde poetul privește frumoasa floare «ca pe un nobil ou de lebădă care nu se umflă de altceva decât de delicioasa vacanță de sine»”. Nufărul este surpriza repetabilă a fiecărei zile, dar, deși aproape familiară, floarea ivită pe ape și intrând în spectrul de reflexe și visare al spațiului acvatic este cu fiecare zi tot mai atrăgătoare și parcă tot mai schimbată. Prin Monet ea devine „floarea însăși a impresionismului”: „Când se lasă seara – Monet a văzut-o de o mie de ori –, tânăra floare se duce să-şi petreacă noaptea sub unde. Nu se povesteşte că pedunculul ei o cheamă, retrăgându-se, până în adâncul întunecat al mâlului? Astfel, la fiecare auroră, după un somn bun cât o noapte de vară, floarea de nufăr, uriaşă mimoză a apelor, renaşte o dată cu lumina, floare mereu proaspătă, fiică imaculată a apei şi a soarelui. Atâta prospeţime regăsită, o supunere atât de fidelă la ritmul zilei şi al nopţii, o asemenea punctualitate în a arăta clipa aurorei, iată ce face din nufăr floarea însăşi a impresionismului. Nufărul este o clipă a lumii. Este o dimineaţă a ochilor. Este surprinzătoarea floare a zorilor de vară.” (Gaston Bachelard, Nuferii sau surprizele unei dimineți de vară).

Claude Monet se mută la Giverny în 1883. Localitatea era la 75 km de Paris, pe malul Senei, în Normandia. La început familia pictorului locuiește cu chirie, pentru ca în 1890, cumpărându-și o proprietate, o fostă fermă cu grădină de legume, să înceapă amenajarea casei și a grădinii cu lac, după planul propriu. Monet era un pasionat grădinar, decorul natural conceput la Giverny având el însuși trăsăturile fanteziei artistice a pictorului impresionist. Grădina pare să fie un studiu de culoare și lumină, un rezervor de metamorfoze subtile. Lacul plin de nuferi este o atracție aparte. Amenajat pe cursul pârâului care trece prin spatele grădinii, acest bazin „al nimfelor” devine subiectul asupra căruia pictorul se va apleca statornic timp de peste trei decenii, în seria lungă de Nuferi. Bazin cu nuferi, armonie verde datează din 1899. Aceeași imagine va reveni după un an în altă armonie cromatică, în conformitate cu preceptele impresionismului (Bazin cu nuferi, armonie roz). „Crinii de apă” sunt suprinși într-o varietate de ipostaze, în funcție de momentul zilei, de reflexele luminii, de stările sufletești. Sunt când flori pline de carne vegetală, în culori puternice, când prezențe abia sesizabile, vaporoase, parcă răsfrângeri de o clipă ale apei, ale misterului din adâncuri, când lumini ivite din apele grele, întunecate, la ora înserării. Atât tratarea formei geometrice, cât și cea coloristică dovedesc plăcerea pentru metamorfoza secretă a naturii. Sunt nuferi albi, roșii, galbeni,  albaștri, în tonuri violacee, uneori doar pete difuze pe apă, în vecinătatea unei sălcii plângătoare, scăldați în lumină sau, dimpotrivă, în tușe sumbre, aproape amenințătoare.

Din 1914, la îndemnul lui Georges Clémenceau, Claude Monet pictează o serie nouă de nimfe ale lacului, nuferi în tablouri uriașe ca dimensiuni, în ideea de a fi expuse împreună într-un spațiu larg, suspendate în cerc. Imaginile acestea ar urma schimbările de lumină și atmosferă ale ciclului diurn sau ale ciclului anotimpurilor. Ele trebuie să creeze, spunea pictorul, „iluzia unui întreg fără sfârșit, a unui val fără orizont și fără țărm”. Acești Nuferi (Nymphéas), opt la număr, pânze dreptunghiulare cu latura orizontală ajungând până la 17 metri, sunt expuși la Musée de l’Orangerie din Grădina Tuileries din Paris, în două săli ovale, creând astfel în bună măsură atmosfera imaginată de pictor. Imensele tablouri au fost oferite de Monet Franței a doua zi după armistițiul din 11 noiembrie 1918 și instalate la Orangerie în 1927, după moartea artistului.

Pușa Roth

 © Puşa Roth

 Bazin cu nuferi, armonie verde, 1899

Bazin cu nuferi, armonie roz, 1900

Nuferi, 1903

Peisaj cu nuferi, 1905

Bazin cu nuferi, podul, 1904–1905

Nuferi, 1905

Nuferi, 1906

Nuferi, 1907

Nuferi, 1907

Nuferi, 1914

Nuferi, 1914–1917

Nuferi, 1915

Nuferi, 1916

Nuferi, 1916

Bazin cu nuferi, 1919

Bazin cu nuferi, 1919

Salcie plângătoare și iaz cu nuferi, 1919

Dimineață, Musée de l’Orangerie

Apus de soare, Musée de l’Orangerie

Imagini de primăvară

Claude Monet, Copaci pe malul apei, Primăvară la Giverny

Anotimpurile sunt, și în artele plastice, temă constantă de inspirație, indiferent de modalitatea de exprimare, de la peisaj la compoziția alegorică. Dacă ar trebui să facem o ierarhizare sentimentală, vizând preferința pictorilor pentru un anotimp sau altul, demersul ar fi sortit eșecului. Respectând tradiția străveche a calendarului agrarian inclusiv când se opreau la peisaj, cei vechi se simțeau datori să înfățișeze plastic toate cele patru anotimpuri, iar modalitatea de a le surprinde aparținea de obicei matricei stilistice a epocii. Ciclul era așadar o temă convențională, numai că tratarea ei, în epoca manierismului și a barocului, a putut lua formele cele mai bizare, chiar șocante, de un vizionarism pe care modernii îl vor prelua în varii feluri. Așa sunt „capetele compuse” ale italianului Giuseppe Arcimboldo (1527–1593) sau peisajele antropomorfe ale pictorului flamand Joos (Josse) de Momper ((1564–1635), din seria Cele patru anotimpuri, aflate în colecţia Robert Lebel din Paris.

Totuși, cel puțin în cazul pictorilor impresioniști și chiar în cel al „academiștilor” dintr-o epocă sau alta, primăvara pare să ocupe locul primordial. Pentru impresioniști ea este prilej special de analiză a luminii, de studiu optic și totodată proiecție imaginară. În perioade diferite, Claude Monet pictează la Giverny, o serie lungă de peisaje de primăvară. Pentru pictorii romantici, primăvara e un bun prilej pentru alegorie, pornind poate de la imaginarul artiștilor renascentiști (celebra Primăvară a lui Botticelli).

În grupajul de mai jos am selectat tablouri de pictori celebri dar și lucrări ale unor autori mai puțin cunoscuți, imagini de primăvară care ilustrează epoci, mentalități culturale, orizonturi de inspirație și stiluri diferite.

Pușa Roth

© pușa roth

Sandro Botticelli, Primăvara, c. 1482, Galleria degli Uffizzi, Florența

Jacob Grimmer, pictor flamand (c. 1526–1590), Primăvara

Giuseppe Arcimboldo, Primăvara, 1573, Muzeul Luvru, Paris

Giuseppe Arcimboldo, Flora, 1591, Colecție particulară, Paris

Joos de Momper, Primăvara

Louis Janmot (1814–1892), Poemul sufletului (4): Primăvara

Claude Monet, Primăvară la Giverny, 1886

Claude Monet, Primăvară la Giverny, 1900

Claude Monet, Primăvară

Claude Monet, Primăvară la Giverny

Claude Monet, Efect de primăvară la Giverny, 1890

Claude Monet, Primăvară la Giverny, efect de după-amiază

Claude Monet, Muntele Riboudet la Rouen, primăvara, 1872

Claude Monet, Meri în floare

Pierre-Auguste Renoir, Peisaj de primăvară

Pierre-Auguste Renoir, Primăvară la Chatou, c. 1875

Camille Pissarro, Femeie pe un teren împrejmuit, soare de primăvară în prim-plan

Camille Pissarro, Grădină de zarzavat și copaci în floare, primăvara, la Pontoise, 1877
Camille Pissarro, Evantai Primăvara

Camille Pissarro, Bulevardul Montmartre primăvara, 1897

Armand Guillaumin, La Creuse, Peisaj de primăvară

Henri Le Sidaner, Pomi înfloriți

Vincent van Gogh, Livadă de chiparoși, aprilie 1888

Vincent van Gogh, Cais în floare

Vincent van Gogh, Livadă în floare

John William Godward, Migdal cu flori roșii

Isaac Levitan, Primăvara în Italia, 1890

Isaac Levitan, Primăvara în pădure, 1882

Isaac Levitan, Liliac alb, 1895

Jean-François Milet, Primăvara, 1873

Claude Coignot, Primăvară
Dante Gabriel Rosetti, Primăvara
Laurent Joseph Daniel Bouvier, Primăvara
James Jacques Joseph Tissot, pictor francez (1836–1902), Primăvara, 1865

Theodore Wendel, pictor american (1859–1932), Peisaj de primăvară

Sir Lawrence Alma-Tadema, pictor englez (1836–1912), Promisiune de primăvară
Piet Mondrian, Copac roșu

John William Waterhouse, Un vis de primăvară, 1913

Daniel Ridgway Knight, pictor american (1839–1924), Meri înfloriți în Normandia

Daniel Ridgway Knight, Flori de primăvară

Daniel Ridgway Knight, La cules de flori de măr

James Jebusa Shannon, pictor american (1862–1923), Primăvara, 1896

Henry Ryland, pictor englez (1856–1924), Floare de migdal

Garber Daniel, Primăvara la țară, 1917

***

Antonio Vivaldi, Concertul pentru vioară și orchestră în Mi major, Op. 8, RV 269, „Primăvara” (Allegro, Largo, Allegro Pastorale)

Joseph Haydn, Oratoriul Anotimpurile, partea I, Primăvara (fragment) – soliști: Annegeer Stumphius (soprană), Alexander Stevenson (tenor), Wolfgang Schöne (bas), Gächinger Kantorei, Bach Collegium Stuttgart, dirijor: Helmuth Rilling, 1992

Ludwig van Beethoven, Sonata nr. 5 în Fa major pentru vioară și pian, „A primăverii”, partea I, Allegro

Ludwig van Beethoven, Sonata nr. 5 în Fa major pentru vioară și pian, „A primăverii”, partea a II-a, Adagio molto espressivo

Ludwig van Beethoven, Sonata nr. 5 în Fa major pentru vioară și pian, „A primăverii”, partea a III-a, Scherzo: Allegro molto

Ludwig van Beethoven, Sonata nr. 5 în Fa major pentru vioară și pian, „A primăverii”, partea a IV-a, Rondo: Allegro ma non troppo – Oliver Colbentson (vioară), Erich Appel (pian)