«Ieri după Shakespeare sau Visul unui preşedinte»

Astăzi, la ora 19,00, la Radio România Cultural, Teatrul Naţional Radiofonic vă invită să ascultaţi spectacolul Ieri după Shakespeare sau Visul unui preşedinte de Puşa Roth, în regia lui Mircea Albulescu.

În distribuţie: Mircea Albulescu, Tamara Buciuceanu, Sanda Toma, Coca Bloos, Mihai Dinvale, Armand Calotă, Andrei Ţârdea, Vlad Leaua, Andrei Bălaşa. Redactor: Costin Tuchilă. Regia de montaj: Radu Verdeş. Regia de studio: Janina Dicu. Muzica originală şi regia muzicală: George Marcu. Interpretează: Daniela Marinache (ţambal), Ştefan Marinache (vioară). Regia tehnică: Mihnea Chelaru. Producător: Domnica Ţundrea. Înregistrare din anul 2007. Spectacolul va fi difuzat în reluare sâmbătă 16 mai, la ora13,15, la Radio România Internaţional.

pusa roth shakespeare regele lear bufon horatio marcellus ieri dupa shakespeare satira contemporana vis cosmar

„Puşa Roth ne invită la un spectacol aproape total, în care manechine absurde, trăind fără obsesia morţii, stau faţă în faţă cu moartea eroului domnului Tolstoi, cu nebunia rusă şi cu emoţia religioasă în faţa adevărului – specifică Marelui Englez”, scria D. R. Popescu în prefaţa volumului de teatru al Puşei Roth, Roman de Bucureşti ( Editura Adam, Bucureşti, 2005).

Şambelan la viezuri, prima sa piesă, montată mai întâi la Teatrul Naţional Radiofonic, apoi la Teatrul „Bacovia” din Bacău în 1999, aducea pe scenă personajele bizare ale lui Urmuz într-un captivant exerciţiu de imaginaţie, creând o lume paralelă cu cea reală şi reuşind performanţa de a transforma ciudatul univers din Pagini bizare într-o ficţiune dramatică foarte coerentă.

Ringhişpilul, pus în undă în 2002, era o satiră care pornea de la un fapt real petrecut într-o comună din Ardeal în anii comunismului.

A urmat, la Teatrul Naţional Radiofonic, Roman de Bucureşti (2003), o comedie amară construită pe tema cuplului şi inspirată din realitatea cotidiană. Subtitlul ei, „comedie de moravuri la moment”, e într-o măsură explicit pentru intenţiile satirice ale Puşei Roth. Fina observaţie a societăţii contemporane, a comportamentelor, a clişeelor (inclusiv a celor lingvistice) este sprijinită de capacitatea autoarei de a crea tipuri vii prin situaţii, dar mai ales prin limbajul dramatic folosit cu virtuozitate.

pusa roth ieri dupa shakespeare satira contemporana presedinte vis realitate concern parodie bufon lear

Difuzată în premieră absolută în 29 aprilie 2007, Ieri după Shakespeare sau Visul unui preşedinte este la rândul ei o satiră care aduce în prim-plan un personaj exponenţial pentru psihologia şi moravurile contemporane. Între vis şi realitate, sau mai degrabă pradă unui coşmar, un preşedinte de concern amestecă reminiscenţe livreşti cu situaţii trăite zilnic, devenind când ridicol, când monstruos, într-o compoziţie dramatică admirabilă prin alternanţa de planuri şi construcţie – şi totodată şocantă prin neprevăzutul situaţiilor. Rămas târziu la serviciu, răsfoind o carte, Preşedintelui îi apar în faţa ochilor personaje din tragediile lui Shakespeare: Regele Lear, Kent, Bufonul, Hamlet, Marcellus, Horatio, Duhul. Situaţia insolită, aflată mereu la graniţa fragilă dintre halucinaţie şi realitate, dezvoltă intriga. Preşedintele, personaj contemporan în care se amestecă dorinţa de putere absolută şi suspiciunea faţă de subalterni, devenită la un moment dat paroxistică, este portretizat cu siguranţă atât prin monolog, procedeu folosit fără exces, cât şi prin dialog şi prin situaţiile de joc ciudate până la un punct, în care este pus:

PREŞEDINTELE: Păi, dragă rege, dumneata umbli cu măscăricii? (Aparte.) Cred că fetele lui au avut dreptate: e bun de legat. (Tare.) Şi de ce, mă rog, îl plimbi după dumneata? (Aparte.) Nu-i destul că el însuşi e caraghioşenia întruchipată? (Tare.) De ce?

LEAR: E aghiotantul meu. Ce faci, amice?

BUFONUL: «Aş face mai bine dacă ţi-aş pune boneta mea de nebun.» (Aparte.) Regele meu şi-a găsit unul pe măsură. Doamne, ce haine caraghioase are!

PREŞEDINTELE: Cum îndrăzneşte piticul ăsta să te facă nebun? Zici că eşti rege! Eu l-aş pedepsi pe loc: i-aş lua treizeci la sută din salariu şi i-aş interzice să mai vorbească în public trei luni. Şi dacă e duşmănos, cele trei luni pot deveni trei ani. În fond, eu semnez.

LEAR: Păi, el e gura adevărului şi mai ştie şi multe vorbe de duh. El mă înveseleşte. Dar să ştii că-i sincer.

PREŞEDINTELE: Nu mă îndoiesc. (Aparte.) Până la urmă ăsta are dreptate. (Râde.) Ai mei, bufonii mei – ce-mi place! – se linguşesc şi sunt gata să sară în tabăra vecină, la o adică. (Tare.) Rege, zici că bufonul spune adevărul? Adevărul lui sau al dumneavoastră? Nu vă enervează adevărul ăsta, spus aşa când îi vine ăstuia la gură?

BUFONUL: «Adevărul e un dulău credincios pe care-l dai în bice afară…»

LEAR: «Ia seama la bici, pungaşule!»

PREŞEDINTELE (mirat): Ce faci, domnule, vrei să-l baţi? Păi nu ţi-e frică de ăia cu drepturile omului? Aşa i-aş mai trânti pe unii din preajma mea, dar… ce să mai vorbim? Apropo, ce faci dumneata cu cei care fură? Cum îi pedepseşti să nu te acuze la rândul lor? Unii mai ştiu câte ceva, alţii au mai pus mâna pe nişte acte. Trădători sunt la tot pasul. Până şi cei apropiaţi, dacă nu au caracter, şi mulţi nu au, te trădează. De altfel, toată lumea, sau aproape toată lumea, fură.”

pusa roth mircea albulescu regie teatru ieri dupa shakespeare regele lear bufon livresc putere absoluta dictator satira moravuri concern

Mircea Albulescu

Mircea Albulescu, care interpretează extraordinar rolul Preşedintelui, a realizat totodată o inspirată montare radiofonică a piesei Puşei Roth, de la concepţia de ansamblu şi distribuţie la ritmul spectacolului şi expresivitatea fiecărui detaliu. Pentru a justifica amestecul planurilor, ironia fină a autoarei dar şi accentele parodice, regizorul a recurs la un procedeu relativ inedit din unghi teatral-radiofonic, folosit aici eficient: „travestiul” – rolurile Lear, Kent, Bufonul sunt interpretate de Coca Bloos, Sanda Toma, Tamara Buciuceanu, alături de alte „surprize” regizorale, la rândul lor şocante, într-o construcţie artistică unitară, care serveşte pe deplin textul dramatic al Puşei Roth.

Tudor Cristian, Amos News, joi 14 mai 2009

Ascultă Ieri după Shakespeare sau Visul unui preşedinte


penita stilou
Citeşte aici
Puşa Roth
Ieri după Shakespeare sau Visul unui preşedinte

Pusa Roth Ieri dupa Shakespeare sau Visul unui presedinte 2007 textul piesei

© Puşa Roth 2007

difuzor-bun Ascultă în luna octombrie 2010 Ieri după Shakespeare sau Visul unui Preşedinte pe www.eteatru.ro. Piesa se difuzează în zilele de 4, 9, 14, 19, 24, 29 octombrie, la orele 7,55 și 19,55.

difuzor-bunAscultă în luna noiembrie 2009 Ieri după Shakespeare sau Visul unui Preşedinte pe www.eteatru.ro (v. pag. Program)

difuzor-bunAscultă interviul cu Mircea Albulescu pe eteatru.ro pagina Colecţii ?p=1501

 

pusa roth claude monet irisi impresionism culoare pictura franceza paris

Claude Monet, Irişi

Nicu Alifantis, Umbra


Puşa Roth despre «Duios Anastasia trecea»

pusa-roth-duios anastasia trecea d-r-popescu antigona mit dunare capodopera proza romaneasca contemporanaDacă ar mai fi existat în literatura română o a doua nuvelă de aceeaşi anvergură, cred că tot Duios Anastasia trecea aş fi ales. Pentru mine este o capodoperă. A fost o provocare şi mi-am zis că un text pot să-l fac singură, după capul şi asemănarea mea dar să te apropii de o capodoperă a literaturii române este un act de mare curaj. Am vrut să-mi încerc puterile cu această mare nuvelă a unui mare scriitor, poate cel mai mare în viaţă.
Eu am făcut cu totul altceva; ca şi în cazul unei traduceri, am „trădat” textul şi am făcut o piesă de teatru viabilă, care poate fi transferată în oricare univers. Cred că Duios Anastasia trecea aparţine literaturii universale şi, plecând de la acea premisă, am vrut să fac o piesă care să aparţină tuturor ascultătorilor, nu numai celor specializaţi.

Ascultă Duios Anastasia trecea


penita stilou
Citeşte aici
Puşa Roth
© Puşa Roth
***

Tudor Gheorghe, Ludmila

Reporter în studio. «Duios Anastasia trecea»

Notaţi-vă în agenda dumneavoastră datele următoare: 19 decembrie, ora 20.30, Radio România Actualităţi. Ei bine, la această oră veţi putea asculta în premieră extraordinară spectacolul de teatru radiofonic Duios Anastasia trecea, după nuvela lui D. R. Popescu, o dramatizare de Puşa Roth, în regia artistică a maestrului Cristian Munteanu.
Atenţie, se înregistrează!

pusa-roth-revista-radio-duios-1

Desigur, nu este primul şi cu siguranţă, nu va fi nici ultimul spectacol de teatru radiofonic pe care îl urmăriţi, doar că, de data aceasta, ne-am gândit să vă familiarizăm cu ce se întâmplă în studioul T1 al Radiodifuziunii, acolo unde se nasc piesele pe care le primiţi pe calea undelor.

pusa-roth-revista-radio-duios-2

Împreună cu colegul meu Mirel Toma, ne-am luat ustensilele – reportofonul şi camera digitală – şi ne-am strecurat în studio. Lampa roşie fiind aprinsă (ceea ce înseamnă „Atenţie, se înregistrează!”), am tras cu ochiul să vedem ce se întâmplă acolo.
Trebuie să vă spunem că înregistrarea unui spectacol este de fapt… un alt spectacol la fel de fascinant. În centrul atenţiei se află, bineînţeles, regizorul, care este ca un dirijor cântând cu… două orchestre: cea tehnică, să-i spunem aşa, care este sus în cabina de înregistrare, la pupitru, magnetofoane etc. şi cealaltă, orchestra artistică din studioul propriu-zis, adică actorii ce-şi rostesc replicile la microfon. Am aşteptat prima pauză pentru a culege câteva impresii „la cald” de la protagonişti.

Cristian Munteanu: Sunt la al şaselea sau al şaptelea spectacol după D. R. Popescu pe care îl regizez, şi pot spune că sunt îndrăgostit de dramaturgia lui şi de literatura lui în general, iar această mică bijuterie, care a fost făcută şi film, merita şi trebuia să fie făcută şi la Radio. Am încercat cu slabele mele posibilităţi regizorale să o pun în evidenţă cât pot eu de bine.

pusa-roth-ioana-calotaIoana Calotă (Anastasia copil): Este textul cel mai frumos pe care l-am întâlnit aici, la Radio. Impresia pe care o am este aceea că e foarte ciudat, straniu şi în acelaşi timp greu, foarte greu. Chiar dacă am doar câteva replici de zis, personajul în sine este foarte complex. Şi a trebuit să sondez în mine latura aceasta mai stranie, care ţine puţin de moarte, de frică şi de curiozitate în acelaşi timp. De tot ce este uman, dar pe care nu vrem să ni-l recunoaştem şi nu prea vrem să-l sondăm în viaţa de zi cu zi. Lucrăm cu un regizor căruia chiar îi pasă, care vrea să fie bine şi pentru aceasta munceşte până când scoate de la actor ce trebuie. Şi îl apreciez foarte mult pentru acest lucru.

Virginia Mirea (Anastasia): Este un rol foarte greu şi foarte complex care pusa-roth-virginia-mirea-duios-anastasia-treceasolicită actorul. Duios Anastasia trecea este o piesă foarte frumoasă, o dramatizare bine lucrată şi mi-a făcut mare plăcere pentru că am înţeles că şi autorul a fost de acord cu alegerea mea în rolul acesta. Am putut să lucrez frumos, pe scurt spus. Eu cunosc bine atmosfera de aici, din studioul Radio, vin aici de ani buni şi mă simt ca casă. E o plăcere să mă întâlnesc cu colegi dragi din alte teatre, e o muncă frumoasă, nu e uşor, dar e plăcut.

pusa-roth-oana-stefanescu duios anastasia trecea teatrul odeonOana Ştefănescu (Cătărina): E o provocare; fiecare rol înseamnă ceva special pentru un actor, dar rămâne în primul rând o provocare. Este un text extraordinar, Cătărina este cea care o iniţiază uşor pe Anastasia, o învaţă, îi deschide orizonturile. E primul rol pe un text de D. R. Popescu, şi mă bucur că dl. Munteanu a avut încredere în mine, în noi. Sunt bucuroasă întotdeauna când am ocazia să lucrez cu domnia sa, în afară de faptul că e foarte sensibil, e şi un perfecţionist şi are fler, are nas.

Alexandru Jitea (Emil): Eu nu am mai fost demult la radio, de aceea m-am pusa-roth-alexandru-jitea-duios-anastasia-treceabucurat când am fost solicitat să particip la acest proiect. Teatrul la microfon este cu totul altceva, sunt alte mijloace pe care trebuie să le foloseşti. Indicaţiile regizorului sunt mult mai importante, de obicei e bine să te uiţi, aşa, tot timpul cu un ochi la el şi cu unul la text ca să vezi când trebuie să creşti vocea, ea fiind singurul mijloc de exprimare a tot ceea ce se întamplă în scenariu. Îmi place foarte mult să colaborez la Teatrul Radiofonic, e ca o joacă, mult mai bine ca în teatru, unde repeţi o lună şi jumătate la o piesă, aici în două, trei zile ai făcut piesa. Rolul meu este foarte frumos: un tânăr fricos, neavând curajul nici să iubească, nici să trăiască, nici să moară, care se ascunde după tatăl său tot timpul.

Reportaj de Bogdan Guţă şi Mirel Toma, „Universul radio”, serie nouă, nr. 4 (404), 25 noiembrie 2004, p. 14 – 15

Salcâmii, muzica: Tudor Gheorghe, versuri: Arhip Cibotariu

 

O dramatizare perfectă

Am citit cu plăcere o bucată a lui D.R. Popescu în care povestea cu talent despre cei trei prieteni: Şt. O. Iosif, Natalia Negru şi Dimitrie Anghel, apoi am vizionat câteva piese ale dramaturgului printre care şi O batistă în Dunăre, în regia lui Ion Cojar, cu Mariana Mihuţ, Raluca Zamfirescu, Ileana Stana Ionescu şi admirabila Rodica Popescu Bitănescu, gustându-i scriitura. Din această cauză am venit mânat de o mare curiozitate să audiez (alături de o serie de personalităţi invitate) la Centrul de Presă al Radiodifuziunii, nuvela Duios Anastasia trecea, dramatizată de Puşa Roth, admirabila slujitoare a Radiodifuziunii.

pusa-roth-duios-anastasia-trecea

Cunoşteam nuvela întrucât am văzut filmul lui Alexandru Tatos având în rolurile principale pe Anda Onesa şi Amza Pellea, film bun şi interesant. Doamna Cătălina Buzoianu, director onorific al Teatrului Naţional Radiofonic, a prezentat interpretele prezente spunând câteva cuvinte despre proiectele viitoare. Autorul (ascultat de noi) ne-a povestit destul de emoţionat cum un sârb i-a relatat o întâmplare, dar experienţa acumulată de-a lungul anilor l-a făcut să miroasă subiectul senzaţional, mergând după el până în respectivul sat cu camionul, nu cu autobuzul şi nici cu limuzina. Şi a scris această nuvelă deosebită. Dramatizarea perfectă a făcut ca asistenţa să participe activ la întreaga desfăşurare. Cea mai importantă artistă de la Teatrul de Comedie, Virginia Mirea, a deţinut rolul principal. Bine aleasă această actriţă care ne surprinde cu noi şi diverse faţete ale talentului ei. Regizorul Cristian Munteanu, un perfecţionist în materie, a alăturat Virginiei Mirea pe Mircea Albulescu, Oana Ştefănescu, Alexandru Jitea, Julieta Strâmbeanu. Colegul nostru Costin Tuchilă, iubitor al teatrului, a fost şi dânsul la înălţimea cu care ne-a obişnuit.
Într-un sat de graniţă este reactualizat mitul Antigonei: învăţătoarea Anastasia doreşte să îngroape un mort diversionist stârnind un puternic conflict. Foarte frumos a vorbit domnul Ion Brad, impresionat, ca noi toţi, de această dramă, pe care am ascultat-o în avanpremieră, căci premiera a avut loc duminică, 19 decembrie, la ora 20,30, pe România Actualităţi.
Interesant ce spune acad. Eugen Simion despre scrisul lui D.R. Popescu: „Formula literară a lui D.R. Popescu asociază, de regulă, trei elemente: gustul pentru mister şi spectaculos, o intrigă bogată şi, instalat în inima notaţiei realiste, poeticul, manifestat în preferinţa pentru simboluri”.

Ar trebui chiar mai multe audiţii de acest fel, pentru că teatrul la microfon este teatrul cu cei mai mulţi spectatori. Teatrul radiofonic se află în mâini bune, căci marea regizoare Cătălina Buzoianu se dăruie pasiunii sale care e teatrul. D. R. Popescu împreună cu doamna Puşa Roth au făcut ca această piesă să ajungă „duios” la ascultători.

Mihai Petrovici, „Cronica Română”, miercuri 22 decembrie 2004

difuzor-bunAscultă în luna noiembrie 2009 Duios Anastasia trecea pe www.eteatru.ro (v. pag. Program)

Un basm neconvenţional: «Spaima zmeilor» de Puşa Roth

Teatrul Naţional Radiofonic prezintă în fiecare duminică, la ora 9.00, pe postul România Actualităţi, piese pentru copii şi adolescenţi, continuând o tradiţie strălucită. Repertoriul bogat, diversitatea de stiluri, abordarea unor scriitori clasici din literatura de gen dar şi a lucrărilor unor autori contemporani reprezintă o modalitate sigură de a-i atrage spre teatru pe cei mai mici ascultători.
Funcţia educativă, formarea gustului artistic într-o lume din ce în ce mai puţin preocupată de acest aspect fundamental, invadată de kitsch, sunt cerinţe îndeplinite exemplar de redacţia de specialitate a Radiodifuziunii. Este notabil faptul că această preocupare se bucură de atenţia cuvenită, audienţa fiind, din câte ştim, ridicată. Cu atât mai mult cu cât teatrul radiofonic reuneşte actori de primă mărime şi are posibilitatea de a realiza montări remarcabile.
Spectacolul modern a părăsit formula tradiţională cu povestitor sau comentator al acţiunii, naraţiunea dramatizată, ceea ce nu înseamnă că accesibilitatea lui în raport cu publicul-ţintă este mai redusă. Recent, am ascultat în premiera scenariul Puşei Roth după basmul lui Ioan Slavici, Spaima zmeilor.
Textul este o interpretare dramatică foarte convingătoare a poveştii pusa-roth-mitologie-romaneasca-calendarul-minervei-ioan-slavici-spaima-zmeilor1fantastice publicate de Slavici în Calendarul Minervei pe anul 1909, o piesă de teatru construită ireproşabil, modern, egală în expresivitate cu modelul sau. Puşa Roth este autoarea unor piese care au reprezentat succese deosebite ale teatrului radiofonic în ultimul ani: Şambelan la viezuri după Pagini bizare de Urmuz, jucată şi pe scenă, la Teatrul Bacovia din Bacău, Roman de Bucureşti, Ringhişpilul (în colaborare cu Leonard Popovici), Mantaua, dramatizare a nuvelei lui Gogol ş.a.
Urmând cu fidelitate amestecul ingenios dintre planul real şi cel fantastic dar şi particularităţile de viziune şi stil ale scriitorului, Puşa Roth a construit această piesă de teatru individualizând pregnant personajele unui basm neconvenţional şi transformându-le în caractere. Fantasticul, elementele supranaturale nu sunt în această poveste clasică din literatura română decât un alt mod de a percepe realitatea, o proiecţie a dorinţei şi, într-un fel, o alegorie socială.
Doi ţărani săraci, Ion şi Maria, se roagă sa aibă un copil. Domnul le dăruieşte câte unul pentru fiecare rugăminte. Convenţia basmului este umanizată, socializată. Între planul sacru şi cel profan diferenţa nu e semnificativă, la fel cum personajele fantastice, zmeii şi „tărâmul celălalt” repetă psihologia ţărănească, semănând până la amănunt cu civilizaţia rurală arhaică. Zmeii par, în viziunea dramaturgului, un fel de „prostul satului”. Ţăranul isteţ îi ridiculizează echilibrând ordinea morală şi socială. Dumnezeu este un bătrân sfătos, care vorbeşte rar, cu ton bonom. Mama zmeilor nu e decât o zgripţuroaică hoaţă, căreia trucurile îi sunt repede dezvăluite.
Identitatea acestei lumi, trecerea subtilă de la planul real la cel fantastic, atmosfera specifică a satului şi „copia” lui, tărâmul de dincolo, au fost conturate foarte expresiv, cu relief stilistic de regizorul artistic Vasile Manta şi regizorul muzical Mihnea Chelaru.

pusa-roth-mitologie-romaneasca-nicolae-grigorescu-ioan-slavici-teatru-radiofonic-zmeu

Nicolae Grigorescu, Car cu boi

A rezultat un spectacol plin de nerv şi culoare, de nuanţe fixate cu îndemânare, condus cu o logică teatrală impecabilă şi beneficiind de un joc actoricesc excelent. În rolul lui Ion, Mihai Constantin a creat un personaj veridic, bine individualizat, trecând cu uşurinţă de la o situaţie la alta.
Fără nici o exagerare în ton, Constantin Codrescu s-a impus prin ritmul şi timbrul vorbirii, atât de potrivite rolului lui Dumnezeu, aşa cum este el conceput în versiunea dramatică a prozei lui Slavici. Deşi tipologia lor este comună, în rolurile lor trei zmei Gelu Niţu, Eugen Cristea, Mircea Constantinescu au nuanţat subtil, cu diferenţe de efect, acelea care fac ca personajele să se reţină. Virginia Mirea (Maria) şi Jeanine Stavarache (Mama zmeilor) au subliniat plastic caracterul personajelor, la reuşita spectacolului contribuind şi vocile de copii folosite eficient de regizor.

C. Eugen, „Cronica Română”, miercuri 24 noiembrie 2004

Citeşte aici

Puşa Roth, Spaima zmeilor, scenariu radiofonic dupa un basm de Ioan Slavici

Ascultă aici

Spaima zmeilor, scenariu radiofonic de Puşa Roth după un basm de Ioan Slavici

difuzor-bunAscultă în luna noiembrie 2009 Spaima zmeilor pe www.eteatru.ro (v. pag. Program)

Ascultă în luna septembrie 2010 Spaima zmeilor pe eteatru.ro

 

***

Citeşte aici

Puşa Roth, Limir-Împărat, scenariu radiofonic după un basm de Ioan Slavici, 2005

pusa roth limir-imparat scenariu radiofonic dupa un basm de ioan slavici

© Puşa Roth, 2005

Ascultă aici

Limir-Împărat

difuzor-bunAscultă în luna noiembrie 2009 Limir-Împărat pe www.eteatru.ro (v. pag. Program)

Ascultă în luna septembrie 2010 Limir-Împărat pe eteatru.ro

 

pusa roth vincent van gogh irisi impresionism capodopera

Vincent van Gogh, Irişi

 

«Mantaua», dramatizare de Puşa Roth după nuvela lui N. V. Gogol

Am meditat adesea, eu şi alţii, la propoziţia lui Dostoievski: „Noi toţi am ieşit din Mantaua lui Gogol.” Rostită cu plecăciune, ea sugerează că această nuvelă publicată în 1842, la care Gogol a lucrat timp îndelungat, între 1839 – 1841, reprezintă o descoperire făcută mult înaintea naturaliştilor şi a modernilor: pusa-roth-gogol-mantaua teatru radiofonic dramatizare succes inspiratie fantezie fantastic„adâncimea abisală a umilinţei”. Dostoievski demonstra prin opera sa că oamenii simpli, cenuşii, confundabili au psihologie abisală. Înaintea lui, „Gogol este poetul suprem al umilinţei. Reprezentarea ei prezintă o armătură atât de «concretă», încât atinge limita suportabilă.” (Lucian Raicu, Gogol sau fantasticul banalităţii, 1974).
Drama măruntului funcţionar Akaki Akakievici Başmacikin, „omul-muscă”, dobândeşte o profunzime uimitoare în finalul fantastic, când „demonul deriziunii” se răzbună. Stafia lui Akaki nu-şi găseşte liniştea decât atunci când pune mâna pe mantaua „persoanei însemnate”, care, în viaţă, îl umilise pe funcţionarul Akaki. Gradaţia psihologică din Mantaua, transformările personajului, elocvenţa fiecărui detaliu, felul în care se dezvoltă stilul umil inventat de Gogol, „obsesia nulităţii” merită o analiză mult mai amplă decât o pot face eu acum, aici.

pusa-roth-n-v-gogol-mantaua1

Dramatizarea acestei capodopere este, fără îndoială, o probă de foc, căci dialogul e sumar, esenţial în Mantaua rămânând discursul auctorial, cu lanţul său de descrieri, în care fiecare nuanţă e semnificativă şi are reverberaţie în plan psihologic. Puşa Roth a trecut cu succes proba confruntării cu capodopera lui Gogol, oferind o excelentă dramatizare radiofonică, după ce în 2000 realizase o adaptare a pieselor scurte ale scriitorului rus, cu titlul Scene din viaţa lumii mari (Dimineaţa unui om ocupat, Procesul, Fragment, „rama” spectacolului fiind monologul Autorului din piesa La ieşirea din teatru, după reprezentarea unei comedii noi).
Orice dramatizare este o recreare a textului, o operă de imaginaţie în raport cu textul respectiv. Şi aici încep marile probleme: cât şi cum să te îndepărtezi de textul în proză fără a pierde nimic din substanţa lui, din atmosferă, dându-i însă coerenţă dramatică şi, în cazul special al Mantalei, creând personaje din simple referinţe, aşa cum se întâmplă cu bătrâna gazdă a lui Akaki, botezată inspirat Agapia Vasilievna şi cu cei patru funcţionari. Apoi, o dramatizare este, într-un fel, şi un exerciţiu hermeneutic. Veţi observa ascultând piesa scrisă de Puşa Roth şi montată cu măiestrie de Cristian Munteanu câtă consistenţă teatrală au personajele din Mantaua, câtă culoare se desprinde din evoluţia lor, din atmosfera tipic rusească, la reliefarea căreia contribuie din plin muzica lui George Marcu şi efectele imaginate de regizorul tehnic Mihnea Chelaru. Veţi remarca abilitatea cu care este evitată capcana, posibilă, a lungilor monoloage ale lui Akaki. Dacă ele ar fi fost exagerate, ritmul piesei ar fi trenat.
Cristian Munteanu a construit acest spectacol sesizând perfect trecerile de la o stare psihologică la alta, gradaţia lor, particularităţile stilistice ale lui Gogol, atât de bine păstrate în dramatizarea Puşei Roth. Obsesia frigului, tema omului-muscă, derizoriul, transformarea abulicului Akaki, avalanşa catastrofică din final, cu modificările psihologice ale celorlalte personaje sunt câteva dintre elementele de construcţie în Mantaua, în care veţi asculta admirabile interpretări actoriceşti: Virgil Ogăşanu (Akaki), tulburător, complex, cu nuanţele psihologice cele mai adecvate, Tamara Buciuceanu, într-un minunat rol de compoziţie (Agapia), Dan Condurache (Al treilea funcţionar), cu o expresie atât de plastică, Mircea Albulescu în rolul croitorului Petrovici, compus cu tehnică de înaltă clasă, Alexandru Repan, Petre Lupu, Mircea Constantinescu, Petre Moraru, Virginia Mirea, Julieta Strâmbeanu, Ion Chelaru, Papil Panduru.

Costin Tuchilă, „Radio România”, nr. 261, 2 – 8 februarie 2004, p. 9

Data difuzării în premieră: 8 februarie 2004, ora 20,30, Radio România Actualităţi

Premieră la Teatrul Naţional Radiofonic: «Mantaua» după N. V. Gogol

Dramatizare de Puşa Roth, în regia lui Cristian Munteanu

S-ar fi putut crede că, odată cu apariţia teatrului de televiziune, în care mijloacele auditive se conjugă cu cele vizuale, spectacolul radiofonic, mizând doar pe expresia vocii actorului şi pe efecte sonore şi muzică, îşi va pierde audienţa. Dar nu s-a întâmplat aşa. Există milioane de auditori care au rămas fideli teatrului radiofonic. Păstrându-şi avantajul de a putea alcătui, pentru fiecare piesă, distribuţiile antologice, acesta şi-a perfecţionat în ultimii ani, până la virtuozitate, mijloacele specifice.
Utilizarea unei ilustraţii muzicale din ce în ce mai rafinate, a unor efecte sonore sugestive, la care se adaugă virtuţile expresive foarte nuanţate ale vocii umane, conferă teatrului radiofonic o putere de seducţie şi un farmec aparte.
În ce mă priveşte, urmăresc cu consecvenţă spectacolele transmise duminică şi luni seara pe canalul Radio România Actualităţi. La sfârşitul săptămânii trecute, Teatrul Naţional Radiofonic ne-a oferit prilejul să ascultăm, în premieră, o excelentă dramatizare a celebrei nuvele Mantaua de N. V. Gogol, datorată Puşei Roth. Surmontând puţinătatea dialogului din creaţia clasicului rus, Puşa Roth a izbutit, fără a trăda originalul, dimpotrivă, potenţându-i sensurile profunde, să ne sugereze un întreg univers uman şi să ofere partituri generoase interpreţilor.

pusa-roth-regie-teatru-radiofonic-cristian-munteanu mantaua 2004 dramatizare gogol ogasanu repan tamara buciuceanu mircea albulescu

La rândul său, experimentatul regizor Cristian Munteanu a concentrat toate mijloacele genului pentru a transmite umilinţa la care e supus eroul lui Gogol, Akaki Akakievici, deopotrivă universul fantastic în care se desfăşoară răzbunarea sa postumă. Portretul micului funcţionar, obiect al batjocurii unora şi al compătimirii altora, e schiţat din capul locului, printr-un reuşit schimb de replici al personajelor secundare.
Un cor interpretând cântece ruseşti contribuie la realizarea atmosferei în care vieţuieşte şi copiază acte Akaki Akakievici, pentru care o nouă manta pusa roth mantaua virgil ogasanu n v gogol nuvela capodopera realism performanta dramatizare teatru radiofonic eteatru.rodevine obsesie şi ideal de viaţă. Interpretarea acestui rol a înscris în palmaresul lui Virgil Ogăşanu, aflat într-o etapă fastă a carierei sale, o nouă creaţie de referinţă. Vocea sa nuanţează profund modul în care Akaki Akakievici suportă umilinţele colegilor săi de birou, ca şi felul în care devine inflexibil în demersul pentru a-şi recupera mantaua furată.
Este încărcată de semnificaţii discuţia cu înaltul personaj, în urma căreia eroul este învins, lovit în idealul de a-şi recăpăta mantaua, şi-şi dă sufletul. Dar, dacă a murit umilit, Akaki Akakievici îşi ţese răzbunarea postumă într-o atmosferă fantastică.
Din vocea cu inflexiuni timide, Virgil Ogăşanu foloseşte tonuri imperative cutremurătoare, până când stafia lui – umblând prin Petersburg – izbuteşte să smulgă mantaua de pe umerii înaltului personaj. În 80 de minute, Virgil Ogăşanu – Akaki Akakievici parcurge un tragic destin uman, în confruntare cu o societate strâmb constituită. Întreaga distribuţie, destul de numeroasă, contribuie, bine îndrumată regizoral, la reuşita acestui spectacol radiofonic.
Dar, din ansamblu, se disting cel puţin trei interpreţi. Mă refer la Mircea Albulescu, el dă viaţă sonoră, cu nuanţe adecvate, croitorului de cartier Petrovici, care îşi pune toată pasiunea şi priceperea în confecţionarea mantalei, vorbind despre tigheluri şi căptuşeală ca despre nişte fiinţe vii.
De asemenea, rolul gazdei lui Akaki, Agapia, prilejuieşte Tamarei Buciuceanu-Botez treceri încărcate de sensuri de la registrul comic la cel dramatic. În fine, Alexandru Repan conferă înaltului personaj toată insolenţa poziţiei sale sociale, pentru a realiza, în final, întreaga tragedie pe care a declanşat-o comportamentul său.

Eugen Comarnescu, „Cronica Română”, nr. 3368, joi 12 februarie 2004

penita stilou
Citeşte aici
Puşa Roth
Mantaua, dramatizare după nuvela lui N. V. Gogol

© Puşa Roth 2004
Ascultă aici

difuzor-bunAscultă în luna noiembrie 2009 Mantaua pe www.eteatru.ro (v. pag. Program)

Ascultă Mantaua joi 10 iunie 2010, la ora 19,00, la Radio România Cultural şi sâmbătă 12 iunie 2010, la ora 13,15, la Radio România Internaţional