Cinci poeme, cinci tablouri

Frunzele tale

                        de Tudor Arghezi

Ca tine, pom cu-atât belşug de frunză,

Aştept un fir de vânt să mă pătrunză.

Frunzele tale sunt simţirea mea

Fremătătoare, ca şi ea.

Un simţământ, o frunză legănată,

Mişcându-se tot pomul dintr-o dată.

Tu câtă frunză ai şi câte crăci

Eu tot atâtea am, însă ascunse,

Atâtea crăci, atâtea frunze.

Când mă frământă îndoiala sînt

Înfiorat, din vârfuri până la pământ,

De unde alte ramuri se-mpăreche

Şi caută o lume să iasă-într-însa, veche.

 

În arcane de pădure

                                de Alexandru Macedonski

În arcane de pădure întuneric ce spăimântă.

Frunza tace lângă frunză şi copac lângă copac;

Noapte tristă, noapte mută, noapte moartă, cer opac

Dar privighetoarea cântă, dar privighetoarea cântă.

În arcane de pădure vijelie ce spăimântă,

Trăsnet roşu ce-nfăşoară şi surpare de potop;

Pentru ce e armonia o mânie fără scop,

Dar privighetoarea cântă, dar privighetoarea cântă.

În arcane de pădure grozăvie ce spăimântă,

Aurora-ntârziată nu s-arată sub frunziş,

Întunericul în cale i s-a pus în curmeziş

Dar privighetoarea cântă, dar privighetoarea cântă.

Balul pomilor

                             de Dimitrie Anghel

Cu legănări abia simţite şi ritmice, încet-încet,

Pe pajiştea din faţa casei, caişii, zarzării şi prunii,

Înveşmîntaţi în haine albe se clatină în faţa lunii,

Stînd gata parcă să înceapă un pas uşor de menuet.

Se cată ram cu ram, se-nchină, şi-n urmă iarăşi vin la loc,

Cochetării şi graţii albe, şi roze gesturi, dulci arome,

Împrăştie în aer, danţul acesta ritmic de fantome,

Ce-aşteaptă de un an de zile minuta asta de noroc.

Ce e de spumă, sus pe ramuri, se face jos de catifea,

Şi astfel umbrele căzute pe pajişte par mantii grele

Zvîrlite de dănţuitorii ce au rămas numa-n dantele,

În parcul legendar în care s-a prefăcut grădina mea.

Pe gura scorburilor vîntul plecat a deşteptat un cânt,

Şi-nvoalte mâneci horbotate se-ntind uşoare să salute

Preludiul acestei stinse şi dulci orchestre nevăzute,

Şi-apoi cu reverenţe pomii s-au înclinat pân’ la pămînt.

Ghirlănzi de flori îi leagă-n treacăt şi-un arc sub fiecare ram

Bolteşte-albastre perspective, sub care alte cete ninse

Coboară pe pământ din ceruri, venind cu candele aprinse

Să facă şi mai albă noaptea acestui alb epitalam.

Aşa-s în clipa asta toate, dar mâine albii cavaleri,

Despodobiţi de-atâtea graţii, ce le-mprumută luciul lunii,

Vor deveni ce-au fost de-a pururi: caişii, zarzării şi prunii,

Banalii pomi din faţa casei, ce-i ştiu de-atâtea primăveri.

Fiind băiet păduri cutreieram

                                                               de Mihai Eminescu

Fiind băiet păduri cutreieram

Şi mă culcam ades lângă isvor,

Iar braţul drept sub cap eu mi-l puneam

S-aud cum apa sună-ncetişor:

Un freamăt lin trecea din ram în ram

Şi un miros venea adormitor.

Astfel ades eu nopţi întregi am mas,

Blând îngânat de-al valurilor glas.

Răsare luna,-mi bate drept în faţă:

Un rai din basme văd printre pleoape,

Pe câmpi un val de argintie ceaţă,

Sclipiri pe cer, văpaie preste ape,

Un bucium cântă tainic cu dulceaţă,

Sunând din ce în ce tot mai aproape…

De frunze-uscate sau prin naltul ierbii,

Părea c-aud venind în cete cerbii.

 

Alături teiul vechi mi se deshcide:

Din el ieşi o tânără crăiasă,

Pluteau în lacrimi ochii-i plini de vise,

Cu fruntea ei într-o maramă deasă,

Cu ochii mari, cu gura-abia închisă;

Ca-n somn încet-încet pe frunze pasă,

Călcând pe vârful micului picior,

Veni alături, mă privi cu dor.

Şi ah, era atâta de frumoasă,

Cum numa-n vis o dată-n viaţa ta

Un înger blând cu faţa radioasă,

Venind din cer se poate arăta;

Iar păru-i blond şi moale ca mătasa

Grumazul alb şi umerii-i vădea.

Prin hainele de tort subţire, fin,

Se vede trupul ei cel alb deplin.

Peisaje de Mihai Olteanu

Anotimp

                               de Emil Botta

Nici viori, nici fluiere,

nici ploaia prin plete să-ţi şuiere ;

în tăcuta noapte adâncă

glasul tău nu se aude, nu încă…

Din himericele bolţi se anină

armele nopţii, stelele-n ruină;

până la noi încă n-a pătruns

al codrului clopot ascuns.

Cereştile drumuri,

toate-s doar aburi şi fumuri…

Plimbă-te, pală, prin auroră,

frunte a lucrurilor, luna mea, proră!

Dar vor veni! O, ce siguri,

oaspeţii în vestminte de friguri !

Dar vor veni! O lumină subţire,

şi naiuri şi harfe şi lire!

 

Anunțuri

Caragiale, ploieșteanul

Caragiale, ploieșteanul este titlul și tema emisiunii din seria Clasicii dramaturgiei universale, pe care Teatrul Național Radiofonic vă invită să o ascultați duminică, 24 iunie 2012, la ora 19.00, la Radio România Cultural. Invitat: criticul și istoricul literar Ieronim Tătaru. Realizatori: Pușa Roth, Costin Tuchilă, Vasile Manta.

Difuzată în premieră în 30 iunie 2002, în Anul Caragiale, când se aniversau 150 de ani de la nașterea scriitorului, această emisiune își propune să definească spiritul ploieștean în opera lui Caragiale, nuanțele, particularitățile fine care îl fac distinct în cadrul general al spiritului muntenesc.

„Când se râde în România, numele lui Caragiale este primul martor al râsului. Pentru mine, Caragiale nu a vizat în primul rând niște realități ploieștene, ci mai degrabă a interpretat într-un soi de spirit ploieștean niște realități”, spunea Nichita Stănescu. Nicolae Iorga era tranșant în privința relațiilor care trebuie făcute între spiritul ploieștean, în general prahovean și opera lui Caragiale: „Trebuie să fi cunoscut cineva Ploieştii – spunea Nicolae Iorga  – ca să-l înţeleagă într-adevăr pe Caragiale şi să vadă cât de mult este legată orice literatură nu de o normă abstractă, ci de ceva real şi omenesc pe care trebuie să-l cunoşti. Fără Ploieşti, nu poate înţelege nimeni pe Caragiale.”

Amănunte despre emisiune pe portalul „Centenar Caragiale”.

Centenar Caragiale

„Iată, tinere cititor, ce s-a făcut până acuma la noi; urmează şi tu pe frumoasa cale ce înaintașii tăi ţi-au deschis. Şi, dacă te simţi a avea destul foc sacru la amintirea acestor bravi înaintași, iată cum se cam face o istorie critică a literaturii şi artelor.

Ai entuziasm? o faci; n-ai entuziasm? n-ai nimic, nu faci nimic, nu poţi nimic!”

(I. L. Caragiale, Literatura şi artele române în a doua jumătate a secolului XIX. Încercare critică, „Adevărul”, IX, nr. 2482, 14 martie 1896; publicat în vol. Schiţe uşoare, 1896)

Cu două zile în urmă, joi 7 iunie 2012, a fost lansat portalul multimedia Centenar Caragiale, proiect care se desfăşoară în cadrul Anului Caragiale, cu ocazia comemorării a 100 de ani de la moartea scriitorului (9 iunie 1912, Berlin).

Acest proiect constă în realizarea unui portal multimedia: biografie, activitate, opera literară (teatru, proză, publicistică, poezie), opinii critice, corespondență, iconografie, informaţii de actualitate despre evenimente din Anul Caragiale. Accesând aceste pagini, veți putea citi și reciti cele mai importante scrieri ale lui Caragiale (teatru, proză, publicistică, poezie) și despre Caragiale, cu note și comentarii edificatoare, biografia autorului, fragmente din corespondența sa, informații de actualitate despre evenimente din Anul Caragiale.

Într-o pagină separată vor fi postate 12 emisiuni de circa 30 minute, în format audio-video, realizate timp de un an. Autorii acestui proiect au în vedere în primul rând valorificarea înregistrărilor Radio România, de la cele aflate în Fonoteca de Aur până în prezent, dar și realizarea unor înregistrări în premieră, cu fragmente din opera caragialiană care nu se regăsesc în Fonoteca Radioului.

Realizatori: Costin Tuchilă (responsabil de proiect) și Pușa Roth. Imagine și montaj video: Adrian Jumugă. Web designer: Adi Gheorghe. Regizor artistic: Vasile Manta. Redactor șef Radio 3Net „Florian Pittiș”: Florin Dumitru.

Portalul Centenar Caragiale poate fi accesat la adresa: http://centenarcaragiale.radio3net.ro/

Genericul primei emisiuni de pe portalul Centenar Caragiale

W. Siegfried, Personaje și decoruri din teatrul lui Caragiale (din vol. apărut la Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1956)