Teatru radiofonic

Puşa Roth despre «Duios Anastasia trecea»:

Dacă ar mai fi existat în literatura română o a doua nuvelă de aceeaşi anvergură, cred că tot Duios Anastasia trecea aş fi ales. Pentru mine este o capodoperă. A fost o provocare şi mi-am zis că un text pot să-l fac singură, după capul şi asemănarea mea dar să te apropii de o capodoperă a literaturii române este un act de mare curaj. Am vrut să-mi încerc puterile cu această mare nuvelă a unui mare scriitor, poate cel mai mare în viaţă.
Eu am făcut cu totul altceva; ca şi în cazul unei traduceri, am „trădat” textul şi am făcut o piesă de teatru viabilă, care poate fi transferată în oricare univers. Cred că Duios Anastasia trecea aparţine literaturii universale şi, plecând de la acea premisă, am vrut să fac o piesă care să aparţină tuturor ascultătorilor, nu numai celor specializaţi.

Ascultă Duios Anastasia trecea

Reporter în studio

Duios Anastasia trecea

Notaţi-vă în agenda dumneavoastră datele următoare: 19 decembrie, ora 20.30, Radio România Actualităţi. Ei bine, la această oră veţi putea asculta în premieră extraordinară spectacolul de teatru radiofonic Duios Anastasia trecea, după nuvela lui D. R. Popescu, o dramatizare de Puşa Roth, în regia artistică a maestrului Cristian Munteanu.
Atenţie, se înregistrează!

pusa-roth-revista-radio-duios-1

Desigur, nu este primul şi cu siguranţă, nu va fi nici ultimul spectacol de teatru radiofonic pe care îl urmăriţi, doar că, de data aceasta, ne-am gândit să vă familiarizăm cu ce se întâmplă în studioul T1 al Radiodifuziunii, acolo unde se nasc piesele pe care le primiţi pe calea undelor.

pusa-roth-revista-radio-duios-2

Împreună cu colegul meu Mirel Toma, ne-am luat ustensilele – reportofonul şi camera digitală – şi ne-am strecurat în studio. Lampa roşie fiind aprinsă (ceea ce înseamnă „Atenţie, se înregistrează!”), am tras cu ochiul să vedem ce se întâmplă acolo.
Trebuie să vă spunem că înregistrarea unui spectacol este de fapt… un alt spectacol la fel de fascinant. În centrul atenţiei se află, bineînţeles, regizorul, care este ca un dirijor cântând cu… două orchestre: cea tehnică, să-i spunem aşa, care este sus în cabina de înregistrare, la pupitru, magnetofoane etc. şi cealaltă, orchestra artistică din studioul propriu-zis, adică actorii ce-şi rostesc replicile la microfon. Am aşteptat prima pauză pentru a culege câteva impresii „la cald” de la protagonişti.

Cristian Munteanu: Sunt la al şaselea sau al şaptelea spectacol după D. R. Popescu pe care îl regizez, şi pot spune că sunt îndrăgostit de dramaturgia lui şi de literatura lui în general, iar această mică bijuterie, care a fost făcută şi film, merita şi trebuia să fie făcută şi la Radio. Am încercat cu slabele mele posibilităţi regizorale să o pun în evidenţă cât pot eu de bine.

pusa-roth-ioana-calotaIoana Calotă (Anastasia copil): Este textul cel mai frumos pe care l-am întâlnit aici, la Radio. Impresia pe care o am este aceea că e foarte ciudat, straniu şi în acelaşi timp greu, foarte greu. Chiar dacă am doar câteva replici de zis, personajul în sine este foarte complex. Şi a trebuit să sondez în mine latura aceasta mai stranie, care ţine puţin de moarte, de frică şi de curiozitate în acelaşi timp. De tot ce este uman, dar pe care nu vrem să ni-l recunoaştem şi nu prea vrem să-l sondăm în viaţa de zi cu zi. Lucrăm cu un regizor căruia chiar îi pasă, care vrea să fie bine şi pentru aceasta munceşte până când scoate de la actor ce trebuie. Şi îl apreciez foarte mult pentru acest lucru.

Virginia Mirea (Anastasia): Este un rol foarte greu şi foarte complex care pusa-roth-virginia-mirea-duios-anastasia-treceasolicită actorul. Duios Anastasia trecea este o piesă foarte frumoasă, o dramatizare bine lucrată şi mi-a făcut mare plăcere pentru că am înţeles că şi autorul a fost de acord cu alegerea mea în rolul acesta. Am putut să lucrez frumos, pe scurt spus. Eu cunosc bine atmosfera de aici, din studioul Radio, vin aici de ani buni şi mă simt ca casă. E o plăcere să mă întâlnesc cu colegi dragi din alte teatre, e o muncă frumoasă, nu e uşor, dar e plăcut.

pusa-roth-oana-stefanescu1Oana Ştefănescu (Cătărina): E o provocare; fiecare rol înseamnă ceva special pentru un actor, dar rămâne în primul rând o provocare. Este un text extraordinar, Cătărina este cea care o iniţiază uşor pe Anastasia, o învaţă, îi deschide orizonturile. E primul rol pe un text de D. R. Popescu, şi mă bucur că dl. Munteanu a avut încredere în mine, în noi. Sunt bucuroasă întotdeauna când am ocazia să lucrez cu domnia sa, în afară de faptul că e foarte sensibil, e şi un perfecţionist şi are fler, are nas.

Alexandru Jitea (Emil): Eu nu am mai fost demult la radio, de aceea m-am bucurat când am fost solicitat să particip la acest proiect. Teatrul la microfonpusa-roth-alexandru-jitea-duios-anastasia-trecea este cu totul altceva, sunt alte mijloace pe care trebuie să le foloseşti. Indicaţiile regizorului sunt mult mai importante, de obicei e bine să te uiţi, aşa, tot timpul cu un ochi la el şi cu unul la text ca să vezi când trebuie să creşti vocea, ea fiind singurul mijloc de exprimare a tot ceea ce se întamplă în scenariu. Îmi place foarte mult să colaborez la Teatrul Radiofonic, e ca o joacă, mult mai bine ca în teatru, unde repeţi o lună şi jumătate la o piesă, aici în două, trei zile ai făcut piesa. Rolul meu este foarte frumos: un tânăr fricos, neavând curajul nici să iubească, nici să trăiască, nici să moară, care se ascunde după tatăl său tot timpul.

Reportaj de Bogdan Guţă şi Mirel Toma, „Universul radio”, serie nouă, nr. 4 (404), 25 noiembrie 2004, p. 14 – 15

O dramatizare perfectă

Am citit cu plăcere o bucată a lui D.R. Popescu în care povestea cu talent despre cei trei prieteni: Şt. O. Iosif, Natalia Negru şi Dimitrie Anghel, apoi am vizionat câteva piese ale dramaturgului printre care şi O batistă în Dunăre, în regia lui Ion Cojar, cu Mariana Mihuţ, Raluca Zamfirescu, Ileana Stana Ionescu şi admirabila Rodica Popescu Bitănescu, gustându-i scriitura. Din această cauză am venit mânat de o mare curiozitate să audiez (alături de o serie de personalităţi invitate) la Centrul de Presă al Radiodifuziunii, nuvela Duios Anastasia trecea, dramatizată de Puşa Roth, admirabila slujitoare a Radiodifuziunii.

pusa-roth-duios-anastasia-trecea

Cunoşteam nuvela întrucât am văzut filmul lui Alexandru Tatos având în rolurile principale pe Anda Onesa şi Amza Pellea, film bun şi interesant. Doamna Cătălina Buzoianu, director onorific al Teatrului Naţional Radiofonic, a prezentat interpretele prezente spunând câteva cuvinte despre proiectele viitoare. Autorul (ascultat de noi) ne-a povestit destul de emoţionat cum un sârb i-a relatat o întâmplare, dar experienţa acumulată de-a lungul anilor l-a făcut să miroasă subiectul senzaţional, mergând după el până în respectivul sat cu camionul, nu cu autobuzul şi nici cu limuzina. Şi a scris această nuvelă deosebită. Dramatizarea perfectă a făcut ca asistenţa să participe activ la întreaga desfăşurare. Cea mai importantă artistă de la Teatrul de Comedie, Virginia Mirea, a deţinut rolul principal. Bine aleasă această actriţă care ne surprinde cu noi şi diverse faţete ale talentului ei. Regizorul Cristian Munteanu, un perfecţionist în materie, a alăturat Virginiei Mirea pe Mircea Albulescu, Oana Ştefănescu, Alexandru Jitea, Julieta Strâmbeanu. Colegul nostru Costin Tuchilă, iubitor al teatrului, a fost şi dânsul la înălţimea cu care ne-a obişnuit.
Într-un sat de graniţă este reactualizat mitul Antigonei: învăţătoarea Anastasia doreşte să îngroape un mort diversionist stârnind un puternic conflict. Foarte frumos a vorbit domnul Ion Brad, impresionat, ca noi toţi, de această dramă, pe care am ascultat-o în avanpremieră, căci premiera a avut loc duminică, 19 decembrie, la ora 20,30, pe România Actualităţi.
Interesant ce spune acad. Eugen Simion despre scrisul lui D.R. Popescu: „Formula literară a lui D.R. Popescu asociază, de regulă, trei elemente: gustul pentru mister şi spectaculos, o intrigă bogată şi, instalat în inima notaţiei realiste, poeticul, manifestat în preferinţa pentru simboluri”.

Ar trebui chiar mai multe audiţii de acest fel, pentru că teatrul la microfon este teatrul cu cei mai mulţi spectatori. Teatrul radiofonic se află în mâini bune, căci marea regizoare Cătălina Buzoianu se dăruie pasiunii sale care e teatrul. D. R. Popescu împreună cu doamna Puşa Roth au făcut ca această piesă să ajungă „duios” la ascultători.

Mihai Petrovici, „Cronica Română”, miercuri 22 decembrie 2004

difuzor-bunAscultă în luna noiembrie 2009 Duios Anastasia trecea pe www.eteatru.ro (v. pag. Program)

Premieră

«Mantaua» de N. V. Gogol

Dramatizare de Puşa Roth

Am meditat adesea, eu şi alţii, la propoziţia lui Dostoievski: „Noi toţi am ieşit din Mantaua lui Gogol.” Rostită cu plecăciune, ea sugerează că această nuvelă publicată în 1842, la care Gogol a lucrat timp îndelungat, între 1839 –pusa-roth-gogol-mantaua1 1841, reprezintă o descoperire făcută mult înaintea naturaliştilor şi a modernilor: „adâncimea abisală a umilinţei”. Dostoievski demonstra prin opera sa că oamenii simpli, cenuşii, confundabili au psihologie abisală. Înaintea lui, „Gogol este poetul suprem al umilinţei. Reprezentarea ei prezintă o armătură atât de «concretă», încât atinge limita suportabilă.” (Lucian Raicu, Gogol sau fantasticul banalităţii, 1974).
Drama măruntului funcţionar Akaki Akakievici Başmacikin, „omul-muscă”, dobândeşte o profunzime uimitoare în finalul fantastic, când „demonul deriziunii” se răzbună. Stafia lui Akaki nu-şi găseşte liniştea decât atunci când pune mâna pe mantaua „persoanei însemnate”, care, în viaţă, îl umilise pe funcţionarul Akaki. Gradaţia psihologică din Mantaua, transformările personajului, elocvenţa fiecărui detaliu, felul în care se dezvoltă stilul umil inventat de Gogol, „obsesia nulităţii” merită o analiză mult mai amplă decât o pot face eu acum, aici.

pusa-roth-n-v-gogol-mantaua1

Dramatizarea acestei capodopere este, fără îndoială, o probă de foc, căci dialogul e sumar, esenţial în Mantaua rămânând discursul auctorial, cu lanţul său de descrieri, în care fiecare nuanţă e semnificativă şi are reverberaţie în plan psihologic. Puşa Roth a trecut cu succes proba confruntării cu capodopera lui Gogol, oferind o excelentă dramatizare radiofonică, după ce în 2000 realizase o adaptare a pieselor scurte ale scriitorului rus, cu titlul Scene din viaţa lumii mari (Dimineaţa unui om ocupat, Procesul, Fragment, „rama” spectacolului fiind monologul Autorului din piesa La ieşirea din teatru, după reprezentarea unei comedii noi).
Orice dramatizare este o recreare a textului, o operă de imaginaţie în raport cu textul respectiv. Şi aici încep marile probleme: cât şi cum să te îndepărtezi de textul în proză fără a pierde nimic din substanţa lui, din atmosferă, dându-i însă coerenţă dramatică şi, în cazul special al Mantalei, creând personaje din simple referinţe, aşa cum se întâmplă cu bătrâna gazdă a lui Akaki, botezată inspirat Agapia Vasilievna şi cu cei patru funcţionari. Apoi, o dramatizare este, într-un fel, şi un exerciţiu hermeneutic. Veţi observa ascultând piesa scrisă de Puşa Roth şi montată cu măiestrie de Cristian Munteanu câtă consistenţă teatrală au personajele din Mantaua, câtă culoare se desprinde din evoluţia lor, din atmosfera tipic rusească, la reliefarea căreia contribuie din plin muzica lui George Marcu şi efectele imaginate de regizorul tehnic Mihnea Chelaru. Veţi remarca abilitatea cu care este evitată capcana, posibilă, a lungilor monoloage ale lui Akaki. Dacă ele ar fi fost exagerate, ritmul piesei ar fi trenat.
Cristian Munteanu a construit acest spectacol sesizând perfect trecerile de la o stare psihologică la alta, gradaţia lor, particularităţile stilistice ale lui Gogol, atât de bine păstrate în dramatizarea Puşei Roth. Obsesia frigului, tema omului-muscă, derizoriul, transformarea abulicului Akaki, avalanşa catastrofică din final, cu modificările psihologice ale celorlalte personaje sunt câteva dintre elementele de construcţie în Mantaua, în care veţi asculta admirabile interpretări actoriceşti: Virgil Ogăşanu (Akaki), tulburător, complex, cu nuanţele psihologice cele mai adecvate, Tamara Buciuceanu, într-un minunat rol de compoziţie (Agapia), Dan Condurache (Al treilea funcţionar), cu o expresie atât de plastică, Mircea Albulescu în rolul croitorului Petrovici, compus cu tehnică de înaltă clasă, Alexandru Repan, Petre Lupu, Mircea Constantinescu, Petre Moraru, Virginia Mirea, Julieta Strâmbeanu, Ion Chelaru, Papil Panduru.

Costin Tuchilă, „Radio România”, nr. 261, 2 – 8 februarie 2004, p. 9

Data difuzării în premieră: 8 februarie 2004, ora 20,30, Radio România Actualităţi

Ascultă Mantaua

 

Premieră la Teatrul Naţional Radiofonic

Dramatizare de Puşa Roth, în regia lui Cristian Munteanu

«Mantaua» după N. V. Gogol

S-ar fi putut crede că, odată cu apariţia teatrului de televiziune, în care mijloacele auditive se conjugă cu cele vizuale, spectacolul radiofonic, mizând doar pe expresia vocii actorului şi pe efecte sonore şi muzică, îşi va pierde audienţa. Dar nu s-a întâmplat aşa. Există milioane de auditori care au rămas fideli teatrului radiofonic. Păstrându-şi avantajul de a putea alcătui, pentru fiecare piesă, distribuţiile antologice, acesta şi-a perfecţionat în ultimii ani, până la virtuozitate, mijloacele specifice.
Utilizarea unei ilustraţii muzicale din ce în ce mai rafinate, a unor efecte sonore sugestive, la care se adaugă virtuţile expresive foarte nuanţate ale vocii umane, conferă teatrului radiofonic o putere de seducţie şi un farmec aparte.
În ce mă priveşte, urmăresc cu consecvenţă spectacolele transmise duminică şi luni seara pe canalul Radio România Actualităţi. La sfârşitul săptămânii trecute, Teatrul Naţional Radiofonic ne-a oferit prilejul să ascultăm, în premieră, o excelentă dramatizare a celebrei nuvele Mantaua de N. V. Gogol, datorată Puşei Roth. Surmontând puţinătatea dialogului din creaţia clasicului rus, Puşa Roth a izbutit, fără a trăda originalul, dimpotrivă, potenţându-i sensurile profunde, să ne sugereze un întreg univers uman şi să ofere partituri generoase interpreţilor.

pusa-roth-regie-teatru-radiofonic-cristian-munteanu
La rândul său, experimentatul regizor Cristian Munteanu a concentrat toate mijloacele genului pentru a transmite umilinţa la care e supus eroul lui Gogol, Akaki Akakievici, deopotrivă universul fantastic în care se desfăşoară răzbunarea sa postumă. Portretul micului funcţionar, obiect al batjocurii unora şi al compătimirii altora, e schiţat din capul locului, printr-un reuşit schimb de replici al personajelor secundare.
Un cor interpretând cântece ruseşti contribuie la realizarea atmosferei în care vieţuieşte şi copiază acte Akaki Akakievici, pentru care o nouă manta devine obsesie şi ideal de viaţă. Interpretarea acestui rol a înscris în palmaresul lui Virgil Ogăşanu, aflat într-o etapă fastă a carierei sale, o nouă pusa-roth-virgil-ogasanu1creaţie de referinţă. Vocea sa nuanţează profund modul în care Akaki Akakievici suportă umilinţele colegilor săi de birou, ca şi felul în care devine inflexibil în demersul pentru a-şi recupera mantaua furată.
Este încărcată de semnificaţii discuţia cu înaltul personaj, în urma căreia eroul este învins, lovit în idealul de a-şi recăpăta mantaua, şi-şi dă sufletul. Dar, dacă a murit umilit, Akaki Akakievici îşi ţese răzbunarea postumă într-o atmosferă fantastică.
Din vocea cu inflexiuni timide, Virgil Ogăşanu foloseşte tonuri imperative cutremurătoare, până când stafia lui – umblând prin Petersburg – izbuteşte să smulgă mantaua de pe umerii înaltului personaj. În 80 de minute, Virgil Ogăşanu – Akaki Akakievici parcurge un tragic destin uman, în confruntare cu o societate strâmb constituită. Întreaga distribuţie, destul de numeroasă, contribuie, bine îndrumată regizoral, la reuşita acestui spectacol radiofonic.
Dar, din ansamblu, se disting cel puţin trei interpreţi. Mă refer la Mircea Albulescu, el dă viaţă sonoră, cu nuanţe adecvate, croitorului de cartier Petrovici, care îşi pune toată pasiunea şi priceperea în confecţionarea mantalei, vorbind despre tigheluri şi căptuşeală ca despre nişte fiinţe vii.
De asemenea, rolul gazdei lui Akaki, Agapia, prilejuieşte Tamarei Buciuceanu-Botez treceri încărcate de sensuri de la registrul comic la cel dramatic. În fine, Alexandru Repan conferă înaltului personaj toată insolenţa poziţiei sale sociale, pentru a realiza, în final, întreaga tragedie pe care a declanşat-o comportamentul său.

Eugen Comarnescu, „Cronica Română”, nr. 3368, joi 12 februarie 2004

difuzor-bunAscultă în luna noiembrie 2009 Mantaua pe www.eteatru.ro (v. pag. Program)

În premieră la Teatrul Naţional Radiofonic

Un spectacol cu valoare de artă poetică: «Scene din viaţa lumii mari», adaptare de Puşa Roth după N. V. Gogol

Sub titlul Scene din viaţa lumii mari, Puşa Roth reuneşte trei scenete comice ale lui Gogol: Dimineaţa unui om ocupat, Procesul şi Fragment, mici bijuterii de gen, care vor completa repertoriul gogolian la Teatrul Naţional Radiofonic. Vom avea, astfel, cvasi-completă, opera dramatică a marelui scriitor rus (în fonotecă există Revizorul – 1953, Căsătoria, în două versiuni, din 1952 şi 1964, Jucătorii de cărţi, de asemenea, în două variante, una recentă, alături de dramatizări după romanul Suflete moarte şi nuvela Nasul).
Textul spectacolului este construit ingenios: două fragmente din piesa La ieşirea din teatru, după reprezentarea unei comedii noi asigură „rama” acestor Scene…, conferind spectacolului valoare de artă poetică. Din textul lung, relativ stufos, cu foarte multe personaje, La ieşirea din teatru…, Puşa Roth a reţinut monologul Autorului de la începutul piesei şi cel final, în care Gogol expune o veritabilă teorie a râsului, cu caracter polemic în epocă, dar actuală şi astăzi. Atmosfera din La ieşirea din teatru…, comentariile spectatorilor după premiera comediei (care nu era alta decât Revizorul) sunt sugerate elocvent prin câteva replici extrase din piesă sau refăcute în stil şi aşezate după primul monolog. După care, Autorul face legătura cu scenetele următoare: „…şi ce-ar fi ca ascultând aceste prime impresii, să mi separă că aud din nou replici din piesa. Dacă nu cumva piesa întreagă.” Relaţia dramatică – motivaţia ei sunt asigurate.

pusa-roth-gogol-arta-poetica-teatru-tamara-buciuceanu1

Vasili Surikov, Călăreţul de aramă

Cele trei scenete extrase de Gogol din textul comediei Ordinul Vladimir clasa a treia (abandonată de autor), apoi prelucrate şi cuprinse, în 1842, la sfârşitul volumului al IV-lea al ediţiei de Opere, în secţiunea Fragmente dramatice şi scene izolate, au unitate tematică şi stilistică. Tipurile de personaje din primele două sunt caractere asemănătoare: funcţionari imperiali, orgolioşi, vicioşi, cu înclinaţie spre parvenitism, în stare să calce pe cadavre pentru a ajunge la ţelul propus. Oameni pentru care cuvântul dat nu are nici un fel de importanţă şi care-şi fac din disimulare un modus vivendi. În Dimineaţa unui om ocupat, Ivan Petrovici, „omul ocupat”, cartofor înrăit, îi cere lui Alexandr Ivanovici, şi el un om ocupat (fireşte cu… pierderea timpului, să pună o vorbă pe lângă „excelenţa sa” pentru a obţine o decoraţie. Alexandr Ivanovici îi promite şi, la plecare, dezvăluie planul: va pune o vorbă, dar exact pe invers…
În Procesul, Proletov, ober-secretar la Senat, îl asigură pe Burdiukov că îl va ajuta să-şi câştige drepturile care i se refuzaseră printr-o fraudă testamentară. Când omul necăjit pleacă fericit acasă, Proletov divulgă spectatorilor planul înşelătoriei, amuzându-se copios de credulitatea individului.

pusa-roth-gogol-daumier-contele-d-argout-1833

Honoré Daumier, Contele d’Argout (1833)

În Fragment, Maria Alexandrovna, aristocrată parvenită, vrea să-şi vadă fiul, Mişa, ofiţer, în ciuda lipsei totale a acestuia de aptitudini pentru cariera militară. Şi mai mult, doreşte să-l însoare urzind un plan diabolic cu Sobacikin, individ cu caracter precar, un fel de Agamiţă Dandanache avant la lettre, colecţionar de scrisori folosite la momentul oportun. Scriitura satirică gogoliană are trăsăturile cunoscute din marile piese, Revizorul şi Căsătoria, personajele fiind caracterizate mai degrabă prin situaţii decât prin limbaj. Decupajul caracterologic este ferm, realizat prin câteva replici.
Adaptarea radiofonică urmează cu fidelitate textul dramaturgului rus, folosind o traducere nouă, făcută special pentru acest spectacol de Ileana Neacşu. Mult mai cursivă, cu echivalenţe româneşti mai fireşti, expresive din punct de vedere teatral, această versiune are şi un plus de plasticitate din unghiul receptării radiofonice. Cu excepţia scenetei Procesul (care apărea într-o primă varianta în emisiunea Revizorul Gogol din seria „Clasicii dramaturgiei universale”, noiembrie 1998), celelalte „scene din viaţa lumii mari” constituie premiere absolute la radio. Titlul propus de Puşa Roth nu este creat artificial, fiind chiar titlul iniţial al scenetei Fragment, schimbat ulterior de Gogol.
Cu o distribuţie de excepţie, care reuneşte mari actori ai scenei româneşti, spectacolul regizat de maestrul Ion Vova are, cu certitudine, valoarea unei înregistrări de referinţă.

Costin Tuchilă, „Radio România”, nr. 181, 3 – 9 iulie 2000, p. 9

Scene din viaţa lumii mari de N. V. Gogol. Traducere de Ileana Neacşu. Adaptare radiofonică de Puşa Roth. În distribuţie: Tamara Buciuceanu, Damian Crâşmaru, Matei Alexandru, Cristina Stamate, Valentin Uritescu, Petre Lupu, Alexandru Bindea, Viorel Baltag, Vasile Muraru. Redactor: Costin Tuchilă. Regia de studio: Violeta Berbiuc. Regia muzicală: George Marcu. Regia tehnică: Vasile Manta. Regia artistică: Ion Vova.
Data difuzării în premieră: joi 6 iulie 2000, ora 19,15, Radio România
Cultural.

Ascultă Scene din viaţa lumii mari

Teatru radiofonic pentru copii:

«Spaima zmeilor» de Puşa Roth

Un basm neconvenţional

Teatrul Naţional Radiofonic prezintă în fiecare duminică, la ora 9.00, pe postul România Actualităţi, piese pentru copii şi adolescenţi, continuând o tradiţie strălucită. Repertoriul bogat, diversitatea de stiluri, abordarea unor scriitori clasici din literatura de gen dar şi a lucrărilor unor autori contemporani reprezintă o modalitate sigură de a-i atrage spre teatru pe cei mai mici ascultători.
Funcţia educativă, formarea gustului artistic într-o lume din ce în ce mai puţin preocupată de acest aspect fundamental, invadată de kitsch, sunt cerinţe îndeplinite exemplar de redacţia de specialitate a Radiodifuziunii. Este notabil faptul că această preocupare se bucură de atenţia cuvenită, audienţa fiind, din câte ştim, ridicată. Cu atât mai mult cu cât teatrul radiofonic reuneşte actori de primă mărime şi are posibilitatea de a realiza montări remarcabile.
Spectacolul modern a părăsit formula tradiţională cu povestitor sau comentator al acţiunii, naraţiunea dramatizată, ceea ce nu înseamnă că accesibilitatea lui în raport cu publicul-ţintă este mai redusă. Recent, am ascultat în premiera scenariul Puşei Roth după basmul lui Ioan Slavici, Spaima zmeilor.
Textul este o interpretare dramatică foarte convingătoare a poveştii fantastice publicate de Slavici în Calendarul Minervei pe anul 1909, o piesă pusa-roth-mitologie-romaneasca-calendarul-minervei-ioan-slavici-spaima-zmeilor1de teatru construită ireproşabil, modern, egală în expresivitate cu modelul sau. Puşa Roth este autoarea unor piese care au reprezentat succese deosebite ale teatrului radiofonic în ultimul ani: Şambelan la viezuri după Pagini bizare de Urmuz, jucată şi pe scenă, la Teatrul Bacovia din Bacău, Roman de Bucureşti, Ringhişpilul (în colaborare cu Leonard Popovici), Mantaua, dramatizare a nuvelei lui Gogol ş.a.
Urmând cu fidelitate amestecul ingenios dintre planul real şi cel fantastic dar şi particularităţile de viziune şi stil ale scriitorului, Puşa Roth a construit această piesă de teatru individualizând pregnant personajele unui basm neconvenţional şi transformându-le în caractere. Fantasticul, elementele supranaturale nu sunt în această poveste clasică din literatura română decât un alt mod de a percepe realitatea, o proiecţie a dorinţei şi, într-un fel, o alegorie socială.
Doi ţărani săraci, Ion şi Maria, se roagă sa aibă un copil. Domnul le dăruieşte câte unul pentru fiecare rugăminte. Convenţia basmului este umanizată, socializată. Între planul sacru şi cel profan diferenţa nu e semnificativă, la fel cum personajele fantastice, zmeii şi „tărâmul celălalt” repetă psihologia ţărănească, semănând până la amănunt cu civilizaţia rurală arhaică. Zmeii par, în viziunea dramaturgului, un fel de „prostul satului”. Ţăranul isteţ îi ridiculizează echilibrând ordinea morală şi socială. Dumnezeu este un bătrân sfătos, care vorbeşte rar, cu ton bonom. Mama zmeilor nu e decât o zgripţuroaică hoaţă, căreia trucurile îi sunt repede dezvăluite.
Identitatea acestei lumi, trecerea subtilă de la planul real la cel fantastic, atmosfera specifică a satului şi „copia” lui, tărâmul de dincolo, au fost conturate foarte expresiv, cu relief stilistic de regizorul artistic Vasile Manta şi regizorul muzical Mihnea Chelaru.

pusa-roth-mitologie-romaneasca-nicolae-grigorescu-ioan-slavici-teatru-radiofonic-zmeu

Nicolae Grigorescu, Car cu boi

A rezultat un spectacol plin de nerv şi culoare, de nuanţe fixate cu îndemânare, condus cu o logică teatrală impecabilă şi beneficiind de un joc actoricesc excelent. În rolul lui Ion, Mihai Constantin a creat un personaj veridic, bine individualizat, trecând cu uşurinţă de la o situaţie la alta.
Fără nici o exagerare în ton, Constantin Codrescu s-a impus prin ritmul şi timbrul vorbirii, atât de potrivite rolului lui Dumnezeu, aşa cum este el conceput în versiunea dramatică a prozei lui Slavici. Deşi tipologia lor este comună, în rolurile lor trei zmei Gelu Niţu, Eugen Cristea, Mircea Constantinescu au nuanţat subtil, cu diferenţe de efect, acelea care fac ca personajele să se reţină. Virginia Mirea (Maria) şi Jeanine Stavarache (Mama zmeilor) au subliniat plastic caracterul personajelor, la reuşita spectacolului contribuind şi vocile de copii folosite eficient de regizor.

C. Eugen, „Cronica Română”, miercuri 24 noiembrie 2004

Ascultă Spaima zmeilor

difuzor-bunAscultă în luna noiembrie 2009 Spaima zmeilor pe www.eteatru.ro (v. pag. Program)

Ascultă Limir-Împărat

Puşa Roth, Limir-Împărat, scenariu radiofonic după un basm de Ioan Slavici, 2005

pusa roth limir-imparat scenariu radiofonic dupa un basm de ioan slavici

© pusa roth

difuzor-bunAscultă în luna noiembrie 2009 Limir-Împărat pe www.eteatru.ro (v. pag. Program)

«Slugi isteţe şi bufoni». Cinci personaje în interpretarea actorului Horaţiu Mălăele. Realizatori: Costin Tuchilă şi Puşa Roth

«Copiii lui Hamlet»

Pentru două zile am fost „ochii şi urechile” dumneavoastră în studioul T1, acolo unde s-a înregistrat un nou spectacol de teatru radiofonic. De data aceasta este vorba de un concept original de emisiune – o premieră în materie – gândit şi pus în practică de colegii noştri Costin Tuchilă şi Puşa Roth. În timp ce fotoreporterul Marius Macsenţian căuta unghiurile spre a surprinde acele instantanee care să redea cel mai bine atmosfera din studioul de înregistrări, i-am rugat pe cei doi realizatori, Puşa Roth şi Costin Tuchilă, să ne ofere câteva informaţii despre proiect.

pusaroth-horatiu-malaele-hamlet-bufon-ghelderode1

Puşa Roth: „Ideea mi-a oferit-o chiar viaţa, dacă se poate spune aşa, dar şi dramaturgia universală. Pentru că în momentul în care iubeşti teatrul trebuie să recunoşti stiluri, să recunoşti personaje, să recunoşti continuitatea lor în timp. Am început acest ciclu de emisiuni cu Dramele puterii. Cinci personaje în interpretarea actorului Dan Condurache. Pentru mine Dan Condurache este Caligula şi va rămâne Caligula.
I-am ales cinci personaje: Ştefăniţă Vodă, Caligula, Goetz, Arturo Ui  şi Richard al III-lea. Mi s-a părut că lucrurile merg foarte bine şi am îndrăznit astfel o a doua emisiune, Slugi isteţe şi bufoni. Am început de la Plaut, pentru că sclavul în opera sa este rege şi l-am ales în acest sens pe Curculio (Gărgăriţa), apoi am trecut la Slugă la doi stăpâni, găsindu-l pe Truffaldino, sluga isteaţă care încurcă lucrurile dar pe care tot el le descurcă, apoi Regele Lear, pentru că bufonul de aici mi s-a părut de o exemplaritate extraordinară pentru dramaturgia lumii, e vorba de „nebunul teatral”. Este o slugă, dacă putem spune, în egală măsură isteaţă dar devotată şi cu multă iubire faţă de rege. Am trecut la Vicleniile lui Scapin, unde am avut o problemă, comparând o traducere foarte veche cu una mai recentă. În ambele însă, nuanţele textului francez nu îşi aflau echivalenţele expresive din punctul de vedere al rostirii scenice. A rezultat, sper, o formă mult mai adecvată pe care o vor asculta iubitorii de teatru.
Ultimul text, ce reprezintă poate încercarea noastră de graţie, este cel al lui Michel de Ghelderode, Şcoala bufonilor. Ghelderode reprezintă un summum în ceea ce priveşte bufonada, bufoneria. Dacă valeţii, paraziţii, bufonii erau oarecum singulari în literatura lumii, aici găsim o adevărată şcoală a bufonilor. Acest gen de spectacole cred că reprezintă o premieră. Ideea a fost să facem un lucru pe care nu l-a mai făcut nimeni.”

Costin Tuchilă: „Prima emisiune din acest proiect, Dramele puterii s-a difuzat la România Cultural în septembrie 2004. Prin aceste recitaluri, realizate în colaborare cu Puşa Roth şi cu maestrul Cristian Munteanu, am intenţionat să punem în evidenţă o anumită temă şi tipologia unui personaj în istoria teatrului universal. Dacă în prima emisiune, în interpretarea lui Dan Condurache, ne-am oprit la cinci personaje exponenţiale pentru ceea ce înseamnă lupta pentru putere, dramele generate de lupta pentru putere, acum am dorit să înfăţişăm o altă tipologie, circusmcrisă comicului. Fărăpusa-roth-masca-teatru-bufon-ghelderode-scoala-bufonilor1 doar şi poate există legături certe între sclavii din comediile lui Plaut, deveniţi în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea servitori şi valeţi, şi nebunul teatral sau bufonul de curte, exemplificat magistral în opera lui Shakespeare şi apoi mai târziu, în secolul XX, de dramaturgul de origine belgiană Michel de Ghelderode. Cele cinci personaje – Curculio, Truffaldino, Scapin, Bufonul şi Galgut – vor fi interpretate de Horaţiu Mălăele în compania unei distribuţii excepţionale, sub bagheta maestrului Cristian Munteanu. Sperăm să fie o emisiune de succes, pe care o vom continua în acest an.”

A doua zi de înregistrare, sunt din nou în studioul T1 pentru a fi martor la naşterea acestui spectacol de teatru radiofonic care, cu siguranţă, va fi pe placul ascultătorilor. După ce actorii, împreună cu regizorul artistic, au făcut lectura textului, s-a intrat în studio unde s-a înregistrat trei ore „şnur”, aproape fără pauză. Tot acum s-a „tras” şi o parte din coloana sonoră a spectacolului. Un bun prilej pentru a sta de vorbă cu compozitorul

George Marcu: „Am folosit două momente de muzică pe care, de fapt, s-a şipusa-roth-george-marcu-bufon-horatiu-malaele axat spectacolul. În primul rând, muzica menită să însoţească live actorii, anume percuţia, care e potrivită commediei dell’arte şi bufonilor în general, ea oferind elementele de ritm necesare. În Regele Lear, pe lângă percuţie, bufonul cântă acompaniindu-se la lăută. Acestea sunt elementele prezente la înregistrare alături de actori. Pe lângă ele, am compus o muzică destinată să însoţească la montaj trecerile muzicale, care sunt tot din aceeaşi familie, dar cu o orchestraţie mai amplă. Instrumentele care pot fi auzite sunt: flautul, chitara clasică, percuţie, vioară la un moment dat. Sunt genuri diferite în momente diferite. La un spectacol de teatru radiofonic coloana sonoră are un rol foarte mare, este precum decorul într-un teatru. Creează decorul scenic şi însoţeşte momentele dramatice, scoţând în evidenţă interpretarea actorilor, ducând-o dincolo de sensibilitatea pe care a transmis-o actorul, amplificând-o cu alte cuvinte.”

În fine, ultimul care a ieşit din studioul de înregistrare este chiar…

pusa-roth-bufon-shakerspearen-horatiu-malaeleHoraţiu Mălăele: „Este un decupaj din nişte piese, un colaj care se doreşte un spectacol, un eseu. Şi prin perspectiva acestui eseu şi încercarea noastră poate să fie sortită succesului, sau, Doamne fereşte!, eşecului. Mi s-a părut interesant, nu pot să spun că am făcut nişte compoziţii deosebite, dar am încercat să dăm viaţă unor personaje din comediile umanităţii începând cu Plaut şi trecând prin Shakespeare, spre Ghelderode. Pare să fi fost o iniţiativă reuşită. Am trăit în compania unui colectiv excepţional, am lucrat cu nişte profesionişti ai Radioului, eu mă pricep mai puţin, dar probabil că o să sar bariera din teritoriul acestui profan care sunt spre o ţintă mai înaltă. Chiar dacă îmi plac toţi bufonii, sunt legat sentimental de bufonii shakespearieni, considerând că poate cel mai mare bufon al dramaturgiei universale este Hamlet. Aşa încât ceilalţi bufoni pe care i-am făcut ar putea fi copiii lui Hamlet.”

În loc de final:
Un astfel de spectacol reprezintă o sinteză a existenţei unui actor pe scenă, o sinteză a rolurilor pe care le-ar putea juca, un recital de excepţie care merită să rămână în Fonoteca de Aur a Radioului.

Bogdan Guţă, „Universul Radio”, serie nouă, nr. 11 (411), 20 ianuarie 2005, p.10 – 12

Slugi isteţe şi bufoni. Cinci personaje în interpretarea actorului Horaţiu Mălăele. Fragmente din piesele Gărgăriţa de Plaut, Slugă la doi stăpâni de Carlo Goldoni, Vicleniile lui Scapin de Molière, Regele Lear de William Shakespeare, Şcoala bufonilor de Michel de Ghelderode. Horaţiu Mălăele interpretează rolurile Curculio, Truffaldino, Scapin, Bufonul şi Galgut. În celelalte roluri: Cristian Iacob, Marius Rizea, Petre Lupu, Sorin Gheorghiu, Emilia Popescu, Valentin Teodosiu, Dumitru Chesa, Constantin Dinulescu, Mircea Constantinescu. Muzică originală de George Marcu. Interpretează: Lucian Maxim (percuţie) şi Mihai Bisericanu (voce şi chitară). Regia de montaj: Monica Wilhelm. Regia de studio: Janina Dicu. Regia tehnică: Mihnea Chelaru. Regia artistică: Cristian Munteanu. Realizatori: Costin Tuchilă şi Puşa Roth.

pusa-roth-bufon-shakespeare-plaut-ghelderode-horatiu-malaele

Data difuzării în premieră: Radio România Cultural, duminică, 30 ianuarie 2005, ora 19.15

Ascultă Slugi isteţe şi bufoni

«Îndrăgostiţi în teatrul lumii.» Interpretează Delia Nartea şi Cristian Iacob. Realizatori: Costin Tuchilă şi Puşa Roth

Ipostaze ale iubirii

pusa-roth-teatru-radiofonic-indragostiti-celebri-cristian-iacob-delia-nartea-romeo-si-julieta-august-strindberg-ciuta-beaumarchais

Spectacolul Îndrăgostiţi în teatrul lumii, realizatori Costin Tuchilă şi Puşa Roth, cu Delia Nartea şi Cristian Iacob în rolurile principale, este cel de-al patrulea dintr-o serie inaugurată în septembrie 2004 de Teatrul Naţional Radiofonic. Aceste eseuri teatrale au fost gândite astfel încât să ofere unor actori importanţi posibilitatea unor recitaluri de substanţă, urmărind fie o temă generoasă, fie tipologia unui personaj sau a unor personaje din dramaturgia universală. S-a început în 26 septembrie 2004 cu Dramele puterii. Cinci personaje în interpretarea actorului Dan Condurache, urmată de Slugi isteţe şi bufoni. Cinci personaje în interpretarea lui Horaţiu Mălăele şi de Peţitoare şi cumetre. Cinci personaje în interpretarea Dorinei Lazăr.
Despre această a patra emisiune, care va avea premiera duminică, 29 mai, ora 19.15, la Radio România Cultural, am stat de vorbă cu cei doi realizatori.

Puşa Roth: „De ce am ales Îndrăgostiţi în teatrul lumii? Simplu, pentru că dacă nu am fi îndrăgostiţi, nu am putea să vorbim despre dragoste. Am ales această temă, aparent uşoară, dar extraordinar de grea în realitate, pentru că a iubi înseamnă a iubi individual, a iubi în felul tău. Există moduri de a iubi, feluri de a gândi despre iubire, şi toate acestea complicate cu felul de a urî, feluri de a dori, cu feluri de a şti, de a vrea. Toate acestea trebuie să aibă un ţel comun, iubirea. Iubirea trebuie să învingă. Am ales cinci texte, total deosebite, pentru că iubirea este deosebită. Vă propunem un exerciţiu de imaginaţie, dacă nu vreţi să scrieţi o piesă despre iubire, măcar jucaţi o piesă despre iubire în propriile voastre iubiri.”

pusa-roth-teatru-radiofonic-recital-eseu-radio-romania-indragostiti-celebri-cristian-iacob-delia-nartea-romeo-si-julieta-august-strindberg-ciuta-beaumarchais1

Costin Tuchilă: Îndrăgostiţi în teatrul lumii cred că tratează, poate, cea mai generoasă temă din literatură, din istoria teatrului, din cultura lumii, şi anume cea a cuplului. Am ales cinci fragmente semnificative din: Ciuta de Victor Ion Popa, Bărbierul din Sevilla de Beaumarchais, Pelléas şi Mélisande de Maurice Maeterlinck, Domnişoara Iulia de August Strindberg şi Romeo şi Julieta de William Shakespeare. Cât priveşte distribuţia, alegerea noastră s-a oprit la doi excelenţi actori din generaţia tânără, Delia Nartea de la Teatrul de Comedie şi Cristian Iacob de la Teatrul Mic, care alcătuiesc în viziunea maestrului Cristian Munteanu, care semnează regia acestor eseuri teatrale, şi în viziunea noastră, a realizatorilor, un cuplu sudat cu voci şi temperamente foarte potrivite pentru a interpreta asemenea personaje.”

Bogdan Guţă, „Universul Radio”, serie nouă, nr. 29 (429), 26 mai 2005, p. 9 – 10

Eugène Delacroix, Romeo şi Julieta în faţa mormântului Capuleţilor, 1855

Îndrăgostiţi în teatrul lumii. Delia Nartea şi Cristian Iacob interpretează rolurile: Carmen Anta, Octav Şoimu – Ciuta de V. I. Popa; Rosina, Contele Almaviva – Bărbierul din Sevilla de Beaumarchais; Mélisande, Pelléas Pelléas şi Mélisande de Maurice Maeterlinck; Domnişoara Iulia, Jean Domnişoara Iulia de August Strindberg; Julieta, Romeo Romeo şi Julieta de William Shakespeare. În celelalte roluri: Gabriela Popescu, Ion Chelaru, Costin Enache, Gheorghe Pufulete. Regia de montaj: Dana Lupu şi Radu Verdeş. Regia de studio: Janina Dicu. Regia muzicală: George Marcu. Regia tehnică: Mihnea Chelaru. Regia artistică: Cristian Munteanu. Realizatori: Costin Tuchilă şi Puşa Roth.

pusa-roth-dragoste-teatru-cristian-iacob-delia-nartea-romeo-si-julieta-august-strindberg-ciuta-beaumarchais1

Data difuzării în premieră: Radio România Cultural, 29 mai 2005, ora 19.15

Ascultă Îndrăgostiţi în teatrul lumii

Discurs într-un ciorap

Dramatizare de Puşa Roth după volumul «Confidenţe fictive» de Nina Cassian

Făcând parte dintr-un lung şir de dramatizări extrem de reuşite realizate de colega noastră Puşa Roth, această premieră absolută va fi difuzată sub genericul Spectacolele serii la Radio România Cultural, duminică, 26 august 2007, ora 19.00.
Trăirea pasională cenzurată de luciditate, vulnerabilitatea sentimentului, opusaroth-nina-cassian-teatru-radiofonic sensibilitate refugiată adesea în joc şi fantezie, anxietatea, absurdul, viziunea sarcastică exprimată uneori în forme suprarealiste caracterizează poezia Ninei Cassian, scriitoare stabilită din 1985 la New York. Un avangardism moderat poate fi identificat în poemele din volumul de debut La scara 1/1 (1947); în altele, Disciplina harfei (1964), Sângele (1967), Ambitus (1969), trăirea intelectuală devine prevalentă, potenţând sentimentul dar fără a ajunge la un livresc excesiv. Loto-poeme (1972), dedicate copiilor, sunt un exerciţiu lingvistic şi imaginar. Poeta inventează cuvinte, cultivând nonsensul şi caricaturalul, cu un rezultat încântător.
Starea poetică este în mod esenţial una muzicală, capacitatea asociativă excepţională conducând-o la inventarea unei limbi personale, vis al tuturor poeţilor: limba spargă, în care combină cuvinte cu sonoritate românească, obţinând efecte poetice noi.
Proza Ninei Cassian este o lungă confesiune la persoana întâi, scrisă în tonul unei sincerităţi „reci”, o proză de introspecţie şi autoanaliză, în care rememorarea trăirilor, tribulaţiile erotice, anotimpurile vieţii, cenzura aşezată de inteligenţa care refuză excesul, melancolia sunt temele predilecte. Apar şi aici motive binecunoscute din poezia Ninei Cassian: marea, florile, vântul, măştile, oglinda etc.
După Confidenţe fictive (1976), Puşa Roth a realizat un scenariu radiofonic cu o compoziţie unitară, creând legăturile necesare care asigură continuitate dramatică între texte şi fragmente de texte din volum. Este o admirabilă confesiune despre aspiraţiile la vârste diferite, imperfecţiune şi efortul de a-ţi asuma lucid propriile gesturi şi trăiri.

pusa-roth-nina-cassian-ruxandra-sireteanu

Discurs într-un ciorap este un text ideal pentru un recital actoricesc complex, de mare dificultate. Cu o largă paletă expresivă, intrând abil şi eficient în acest joc studiat, Ruxandra Sireteanu face aici un rol excepţional, în regia artistică a lui Vasile Manta, cu muzică originală de George Marcu. Regia de studio: Janina Dicu. Regia tehnică: Mihnea Chelaru.

Costin Tuchilă, „Radio România”, nr. 142 (542), joi 16 august 2007, p. 9

Scrisoare de la Nina Cassian

pusa-roth-scrisoare-nina-cassian-corespondent

Ascultă Discurs într-un ciorap

Succese ale teatrului radiofonic românesc

«Albă ca Zăpada», poveste muzicală de Puşa Roth şi Cristian Matei, calificată în Antalya

Albă ca Zapăda, poveste muzicală de Pusa Roth şi Cristian Matei după basmul omonim de Fraţii Grimm, difuzată în 21 mai a.c. la Radio România Actualităţi, în seria „Noapte bună, copii!”, proiect iniţiat de Simona Vasiliu şi Mihnea Chelaru, s-a calificat în finala Concursului de programe radiofonice organizat de RTR Radio (Radioteleviziunea Turcă) şi UER, în cadrul secţiunii de spectacole radiofonice pentru copii, care va avea loc în Antalya, în perioada 24 – 27 octombrie 2007.
Ideea a fost de a oferi micilor ascultători, într-o durată minimă, de zece minute, o versiune concentrată, în versuri, a binecunoscutului basm, reţinând episoadele principale, ceea ce reprezintă fără îndoială o performanţă.


Spectacolul este o mică bijuterie radiofonică. Textul Puşei Roth, de un relief stilistic aparte, se întâlneşte cu muzica inspirată a tânărului compozitor Cristian Matei: refrene cantabile, uşor de reţinut, foarte bine armonizate, laitmotive expresive atât prin conţinutul melodic cât şi prin orchestraţia plină de culoare, fraze muzicale de trecere care susţin eficient atmosfera.
Regia artistică aparţine lui Mihnea Chelaru. Delia Nartea (Albă ca Zăpada), Mihai Dinvale (Povestitorul), Ruxandra Sireteanu (Împărăteasa), Daniela Ioniţă (Oglinda), Cristian Iacob, Eugen Cristea, Bogdan Caragea (Piticii, ultimul şi în rolul Prinţului) interpretează admirabil această poveste muzicală: naturaleţe, sinceritate în exprimarea artistică, personaje bine reliefate prin intonaţie şi timbru şi mai ales muzicalitate.

„Universul Radio”, 18 octombrie 2007

Ascultă Albă ca zăpada

pusa-roth-cristian-matei-daniel-orehov-alba-ca-zapada-romana-engleza-noapte-buna-copii

© puşa roth (text), cristian matei (muzică),  daniel orehov (trad. engleză), radio românia

Poveste muzicală de Puşa Roth şi Cristian Matei la Radio România Actualităţi

Motanul încălţat

În cadrul emisiunii Noapte bună, copii!, Teatrul Naţional Radiofonic vă invită să ascultaţi în premieră luni 21 iulie, la ora 20,50, Motanul încălţat, poveste muzicală de Puşa Roth şi Cristian Matei. Regia artistică: Mihnea Chelaru.

pusa-roth-puss-on-boots1

În distribuţie: Eugen Cristea, Mircea Albulescu, Ruxandra Sireteanu, Ionuţ Chivu, Delia Nartea, Daniela Ioniţă. Grupul coral, din Corul de Copii Radio, este alcătuit din Adelina Dora Mandica, Anca Iuliana Pătru, Ileana pusa-roth-gustave-dore-basm-gravura2Alexandra Popescu. Dirijor: Voicu Popescu. Regia de studio: Janina Dicu. Producător: Simona Vasiliu.

Pornind de la binecunoscutul basm al lui Charles Perrault (1628 – 1703), Puşa Roth a realizat un inspirat scenariu în versuri şi proză, ideal pentru un muzical destinat copiilor.
Sinteza întregii poveşti, într-un text scurt (durata emisiunilor Noapte bună, copii! este de maximum 10 minute), are un relief teatral aparte prin modul de a conduce acţiunea, reţinând episoadele principale, de a o comenta, prin expresivitatea şi muzicalitatea versurilor.
Cântecele şi aranjamentele muzicale ale lui Cristian Matei sunt, stilistic, de o factură mai puţin obişnuită, folosind inflexiuni specifice muzicii de jazz, totul însă la nivelul de accesibilitate dorit în context. A rezultat o poveste muzicală modernă, captivantă prin ritm, culoare, stil.

pusa-roth-eugen-cristea-motanul-incaltat1

În rolul principal, Eugen Cristea conferă o interpretare excelentă personajului, prin particularităţile intonaţiei, printr-o frazare foarte expresivă, care conturează plastic trăsăturile eroului de basm. Folosirea grupului coral s-a dovedit, şi ea, foarte inspirată.
Anul trecut, Albă ca zapăda, poveste muzicală aparţinând aceloraşi autori, Puşa Roth şi Cristian Matei (data difuzării în premieră: 21 mai 2007), s-a clasat între primele cinci producţii de gen din Europa, la Concursul de programe radiofonice organizat de RTR Radio (Radioteleviziunea Turcă) şi Uniunea Europeană Radio, care a avut loc în Antalya, în perioada 24–27 octombrie 2007.

Tudor Cristian, Amos News, sâmbătă 19 iulie 2008

Ascultă Motanul încălţat

Anunțuri

Un gând despre „Teatru radiofonic

  1. Pingback: 2010 in review « Pusa Roth – Dincolo de curcubeu e lumea

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s