Monumentul celor fără de vină

miting 3 noiembrie 2015

În zilele astea compasiunea a generat ură împotriva sistemului, împotriva corupţiei, împotriva nepăsării celor care au ajuns aleşii noştri. Moartea tinerilor de la Colectiv are un ţap ispăşitor, acarul Păun, directorul de la ANPC. A rezolvat problema, domnul premier! A dat poporului ,,jertfa”, o persoană căreia i se aduce vina majoră. Doamne, chiar credeţi că păcăliţi oamenii cu asta? Credeţi că suntem în Roma antică la luptele cu lei şi cu sclavi? Nu, domnilor! Aţi uitat că 1989 nu e atât de departe şi că ,,mămăliga’’ poate exploda din nou. De ce aţi uitat? Scriind, am aflat că premierul îşi depune mandatul la presiunea populară. Cam târziu, dar niciodată nu e prea târziu! Acum se aruncă găina moartă de la unii la alţii. Se sacrifică domnul prim-ministru! Foarte bine, domnule! Mai e vreme pentru un pic de demnitate. ,,Rezist la bătălia politică, dar niciodată nu mă bat cu oamenii” este fraza de onoare a încă tânărului politician. Pleacă cu toţii, vin alţii care ar trebui să ştie că poporul nu doarme, nu mai acceptă jumătăţi de măsură. ,,Bunicii noştri au făcut războiul. Părinţii Revoluţia. Este rândul nostru” e sloganul care  demonstrează că poporul e forţa, el e demnitatea. Monumentul celor fără de vină, idee năstruşnică a celui care se autointitulează piedone (da, cu literă mică!) este o sfidare la adresa celor care au ars de vii în noaptea fatidică de octombrie. Poate vrea domnul încă primar să construiască şi o autostradă suspendată? – idee vehiculată de mult de un alt distins prins cu mâţa-n sac. Ne-ar mai costa şi aceste fantezii milioane de euro, pentru nişte buzunare şi aşa prea pline. Puneţi-vă măcar cenuşă în cap, domnule încă primar, şi nu uitaţi că poporul, care acum este în stradă, v-a ales. Poate a înţeles şi interesul naţional că poporul este suveran şi nu cei care sunt vremelnic la conducere! Vin alţii, dar aceşti alţii trebuie să ştie că oricând „mămăliga” poate exploda. Nu ignoraţi poporul, domnilor politicieni, opriţi-vă cât mai e timp! Puterea naşte monştri, dar sabia este poporul! Aşa a fost mereu şi aşa va fi!

Pușa Roth

Anunțuri

Sentimente virtuale

tragedia de la colectiv

Stau în faţa calculatorului şi mă gândesc cum poate un obiect să cuprindă atâta viaţă, atâtea sentimente, atâţia oameni care nici măcar nu se cunosc între ei, şi se iubesc, şi se urăsc, de parcă s-ar afla sub  acelaşi acoperiş. Stau şi mă gândesc cum ar reacţiona toţi aceşti oameni dacă s-ar afla faţă în faţă – e doar un execiţiu de imaginaţie! – după câte şi-au spus în spaţiul virtual. Sigur s-ar întreba ce caută acolo, sigur l-ar întreba pe cel din faţa lui cine este. Este o mare, un ocean de vorbe, de sentimente puse la mezat doar de dragul de a spune ceva, de a se crede important! Nici nu ştiu dacă cineva gândeşte aşa când dă sentinţe, când înjură că cineva, nu are importanţă cine e acela, îşi exprimă o părere. Nu vorbesc despre aceia care categorisesc şi dau sentinţe. Nu. Aceia vor fi prinşi de alţii la fel de categorici ca primii care, la rândul lor, vor proceda identic şi se vor împroşca reciproc, fără să se ştie dacă vreunul are dreptate. Oricum, dreptatea iese cu capul spart de fiecare dată.

Moartea atâtor tineri a tulburat lumea, a distrus vise, a îndurerat familii, moartea venită pe neaşteptate, care şi-a înfipt ghearele şi din pricina lăcomiei, neglijenţei şi haosului care a cuprins această ţară, ţara mea şi a tuturor celor care o iubesc, pentru că ceilalţi sunt de multă vreme apatrizi. Lăcomia nu are ţară, are doar reprezentanţi care să o manipuleze. Da, până şi lăcomia poate fi manipulată, ca să se întindă excesiv! Au venit oamenii politici să-şi arate compasiunea, dar şi indignarea faţă de condiţiile în care au loc asemenea evenimente. Dar ce au făcut ei, oamenii care se prefac că ne conduc, care văd doar atunci când evidenţa nu mai poate fi ascunsă? Îşi văd de treburile lor, că doar pentru asta au fost aleşi. Oamenii simpli, anonimii, s-au încolonat şi s-au dus să doneze sânge pentru a salva vieţi, dar nu am văzut nici un politician, dintre cei care stau zi şi noapte pe la televiziuni, să  doneze o picătură de sânge, fie şi cu prioritate, gest pe care l-am fi acceptat mai uşor decât comentariile inutile. Tot atunci s-a prăbuşit un avion cu peste două sute de oameni la bord, subiect peste care s-a trecut repede. Fiecare cu morţii săi, asta e! Aici nu e vorba de prioritate, ci de faptul că moartea era în curtea noastră! Am văzut pe Facebook multe comentarii, multe întrebări care aşteaptă sau nu un răspuns, dar una m-a tulburat fiindcă era mesajul unei mame care şi-a pierdut copilul în iadul de la Colectiv. Unde a fost Dumnezeu?, întrebarea sfâşietoare a unei mame, a unei fiinţe care nu putea să se adreseze decât milei divine. Continuă lectura