Cronică de teatru radiofonic de Ani Bradea
Pușa Roth
Transformarea unui text aparținând genului epic într-o piesă de teatru nu poate fi o întreprindere facilă, atâta timp cât se dorește păstrarea atmosferei, a caracteristicilor stilistice, dar și identitatea personajelor. Pușa Roth reușește cu succes acest lucru în 2006, când scenariul excelent pe care-l scrie după Moartea lui Ivan Ilici este înregistrat în studiourile radio, în regia artistică a regretatului Cristian Munteanu. Piesa Pușei Roth respectă spiritul prozei lui Tolstoi, dramatizarea textului sintetizând într-un mod admirabil esența mesajului din textul originar. Premiera din 26 februarie 2006 nu a fost doar un succes al Teatrului Național Radiofonic, ci un real eveniment artistic, care a atins perfecțiunea prin compoziția de ansamblu dar și prin acuratețea detaliilor. Regizorul Cristian Munteanu a reușit să reconstituie cu fidelitate atmosfera societății rusești analizate de Tolstoi, frământările și drama personajului principal, dar și caracterele celorlalte personaje, într-un spectacol despre care s-a vorbit doar la superlativ.
Cristian Munteanu
Muzica originală a fost semnată de George Marcu, regia tehnică de Mihnea Chelaru, iar regia de studio de Janina Dicu. Redactorul spectacolului a fost Costin Tuchilă, iar producătorul – Vasile Manta. Actorul care l-a întruchipat pe Ivan Ilici, realizând un rol de mare profunzime, o alegere inspirată dacă ne gândim la căldura și modulațiile artistice ale vocii acestuia, a fost Mihai Constantin. Un joc rafinat, care ilustrează întocmai personalitatea Praskoviei Fiodorovna, soția lui Ivan Ilici, a fost și cel al Ruxandrei Sireteanu. În alte roluri apar, de asemenea, nume consacrate ale teatrului românesc: Eusebiu Ștefănescu, Petre Moraru, Ștefan Velniciuc, Gavril Pătru, Delia Nartea, Valentin Uritescu, Claudiu Istodor, Ion Siminie, Constantin Dinulescu, Petre Nicolae, Ion Arcudeanu, Aurelian Georgescu, Gh. Pufulete. Spectacolul a beneficiat de participarea preotului Cristian Deheleanu de la Biserica Sf. Gheorghe cel Vechi din București.
Lev Nikolaevici Tolstoi
Anul acesta se vor împlini 105 ani de la moartea marelui scriitor rus Lev Nikolaevici Tolstoi, cunoscut și admirat de iubitorii de literatură din toată lumea. S-a bucurat de succes încă din timpul vieții, ecourile aprecierilor la adresa scrierilor sale venind în special din afara granițelor, mai frecvent decât din țara sa. Bazată pe acuitatea observațiilor sociale, dar și a analizelor psihologice, opera sa nu se rezumă doar la redarea concluziilor formulate ci transmit, mai ales, trăiri și experiențe proprii. Multe dintre situațiile redate în textele sale au fost trăite personal, iar personajele inspirate de membri ai familiei sau cunoscuți. Unele personaje sunt considerate a fi chiar alter ego-ul scriitorului, ca de pildă Olenin din Cazacii sau Levin din Anna Karenina. Cu toate îndoielile sale, Tolstoi a reușit să transpună în scris frământările, ideile, sentimentele, propriile transformări pe parcursul unei drum plin de cotituri, de la condiția sa aristocratică spre poporul simplu pe care-l iubea cu sinceritate și căruia i s-a dedicat în totalitate spre sfârșitul vieții. „Literele compun cuvintele, cuvintele compun frazele: dar sentimentele cum să le exprimi? Cum să transmiți în mod nemijlocit altora propriile tale impresii?” (L. N. Tolstoi, Jurnal). La Tolstoi primează experiența personală și studiul psihologic, dar subiectele care l-au atras cu adevărat fac parte din marile teme ale literaturii dintotdeauna, viața și moartea. Și asta observăm cu ușurință fie și doar dacă facem referire la Moartea lui Ivan Ilici sau Anna Karenina. Cu siguranță marele scriitor știe să-și conducă personajele spre moarte într-un mod spectaculos.
Moartea lui Ivan Ilici
Ivan Ilici este un birocrat ambițios, cu o educație bună, care urcă pe scara socială făcând compromisurile necesare într-o Rusie coruptă. Se căsătorește din dragoste cu cea mai frumoasă fată din cercul pe care-l frecventa, dar fericirea conjugală durează puțin, consoarta dovedindu-se mult mai ambițioasă și dornică de ascensiune socială. Va continua să caute prietenia celor mai influente persoane, ajungând astfel în funcții tot mai bine plătite, din dorința de a le oferi soției și copiilor săi un rang social cât mai înalt, dar și pentru măgulirea propriului orgoliu. Realizeză cât de puțin contează materialitatea vieții și cât de găunos și-a construit existența abia când se îmbolnăvește și înțelege că va muri. Încearcă să se consoleze spunându-și că și-a trăit toată viața corect, respectând regulile, dar gândul că ar fi putut trăi și altfel revine obsedant, întunecându-i ultimele zile. Agonia, traversarea unor momente de suferință fizică greu de suportat intensifică trăirile și analizele interioare ale personajului. Teama de moarte îl determină să se lamenteze, considerându-se nedreptățit de viața ce i-a fost dată: „Nu se poate ca viața să fie atât de fără sens, atât de dezgustătoare”; dar și să-și exprime îndoielile care-i macină sufletul, acceptând cu greutate că el e singurul vinovat de felul în care a trăit: „Dacă într-adevăr toată viața mea n-a fost ceea ce ar fi trebuit să fie? Dacă plec din viață cu conștiința c-am nimicit tot ceea ce mi s-a dat, fără să mai pot îndrepta ceva?”
Ivan Ilici și Gherasim, desen în cerneală de I. E. Repin, ilustrație la Moartea lui Ivan Ilici de Tolstoi. Muzeul de Stat Lev Tolstoi din Moscova
Ivan Ilici devine o povară pentru propria familie, copiii și soția consideră boala lui o pedeapsă cu care acesta îi persecută. Simțindu-se neînțeles și abandonat, epuizat de suferință, iertându-i pe toți și fiindu-i milă de toți, în ultima clipă a existenței sale primește și eliberarea. Interpretarea magistrală a lui Mihai Constantin, muzica aleasă creează în mintea ascultătorului imaginea acelei lumini binefăcătoare, de sorginte divină, pe care o vede muribundul. „Va să zică asta e! Ce fericire! Ce fericire!” Este replica rostită de Ivan Ilici în scenariul creat de Pușa Roth, o replică ce stinge tensiunea discursului, ajunsă la punctul culminant.
Mihai Constantin
La înmormântare, scenă prezentată la începutul piesei, cum de altfel apare și în nuvela lui Tolstoi, întărind ideea, tocmai prin această evidență, că textul este despre viață și nu despre moarte, soția, Praskovia Fiodorovna (interpretată de Ruxandra Sireteanu), este mult mai preocupată de avantajele materiale pe care le-ar putea dobândi de la stat în urma morții soțului său, decât întristată și afectată de despărțirea de acesta. Iar foștii colegi se arată interesați de postul rămas vacant în urma morții lui Ivan Ilici, dar și nerăbdători să ajungă la preocupările mondene obișnuite.
Moartea lui Ivan Ilici este o scriere reprezentativă pentru opera lui Tolstoi, ilustrând modalitatea autorului de a transforma o existență obișnuită într-o revelație metafizică, după ce a supus-o unor încercări menite să-i scoată în evidență radiografia psihologică. Moartea se dovedește a fi capătul unui drum pustiu, lăsat în urmă și presărat cu avere și pretenții, dar nu și al călătoriei spirituale frământate a lui Ivan Ilici, începută în vâltoarea chinurilor care o preced. Este mesajul prin care Tolstoi repudiază o existență socială coruptă din epoca prerevoluționară.
Moartea lui Ivan Ilici, scenariu radiofonic de Puşa Roth după nuvela lui L. N. Tolstoi. Regia artistică: Cristian Munteanu. În distribuţie: Mihai Constantin, Ruxandra Sireteanu, Eusebiu Ştefănescu, Petre Moraru, Ştefan Velniciuc, Gavril Pătru, Delia Nartea, Claudiu Istodor, Valentin Uritescu, Ion Siminie, Constantin Dinulescu, Petre Nicolae, Ion Arcudeanu, Aurelian Georgescu, Gheorghe Pufulete. Cu participarea preotului Cristian Deheleanu de la Biserica Sf. Gheorghe cel Vechi din Bucureşti. Redactor: Costin Tuchilă. Regia de studio: Janina Dicu. Muzica originală şi regia muzicală: George Marcu. Regia tehnică: Mihnea Chelaru. Producător: Vasile Manta. Înregistrare difuzată în premieră în 26 februarie 2006. Redifuzată duminică, 8 februarie 2015, ora 14.00, Radio România Cultural.
Revista Teatrală Radio, 14 februarie 2015
Fragment din spectacol
Pusa Roth - Dincolo de curcubeu e lumea 