Omul virtual sub semnul desfrâului de singurătate

Stătea în fața calculatorului și visa, pentru că spațiul virtual e nemărginit și toate visele, vis sau doar aievea, pot deveni realități conjuncturale sau, mai degrabă, virtuale. Își imagina sau visa, pragul între realitate și vis este extrem de fragil, că în toți anii în care a trăit sub semnul desfrâului de singurătate (se poate, ideal vorbind!) a strâns atâta tandrețe încât și-a construit un refugiu în care tronează pernele de tandrețe.

Om virtual poate deveni oricine, își poate permite luxul de a inventa stări de bine și chiar de fericire absolută, poate visa la lucruri și fapte, aproape imposibil de realizat în lumea reală. Se poate transforma, poate deveni mai bogat, mai sărac, mai frumos, mai tânăr, mai urât, mai bătrân, poate deveni ceea ce nu poate fi în realitate.

Calculatorul o răpise de lângă fereastra de la care aproape că atingea copacul, prietenul și confidentul ei de atâția amar de ani! Era nemișcat, bătut de ploaia de noiembrie, cu un cuib părăsit în vârf, dovadă că și păsările și-au găsit alt adăpost. Gândea, râzând, că o să vină vremea când și păsările o să dorească să intre în lumea virtuală, gând nebun, dar niciodată nu putem spune aprioric, nu se poate. Ideea a cam speriat-o, poate fi dovadă de nebunie, la o adică!, și a deschis televizorul cu gândul de a fi mai aproape de lumea reală.

Sigur că nu poți fi departe, când lângă tine se fură, se minte, se înșeală! Doctorate, plagiat, funcții importante în stat, un guvern tehnocrat.

Femeia a ajuns la concluzia că la baza sutelor de teze de doctorat (nu generalizează că sunt și persoane care au muncit din greu, dar acelea nu pot accede spre vârful piramidei, că nu fac parte din sistem, deși normal așa ar trebui!) stau câteva care sunt multiplicate indecent, schimbându-se doar ici și colo, prin punctele neesențiale, câteva pasaje care să dea impresia de noutate. Noi sunt doar titlurile (uneori, nici acestea!) și, evident, numele. Altă teză, alt doctor, același subiect! Ce mai contează când ești important? Contează ca să nu se afle, dar chiar dacă se află, ce importanță mai are? Se găsește cineva, o comisie-două, care să pună lucrurile la punct și să spună, fără să demonstreze, că teza e originală. Și așa, doamnelor și domnilor, vin ai noștri, pleacă ai noștri! A mai văzut un acuzat, doi, sau mai mulți, numărul nu mai contează, care au luat mită, dar care nu recunosc nici în ruptul capului, clamându-și toți nevinovația, a închis televizorul, s-a așezat în fața calculatorului, a trecut cu bucurie pragul în lumea virtuală, odihnindu-se fără teamă pe pernele de tandrețe. Dar nu a avut stare să stea departe de evenimente și a părăsit iar locul călduț gândindu-se la realitatea din jurul ei, care nu este de neglijat, fiindcă fiecare, visător sau nu, este afectat. Trebuie să recunoașteți că în țara lui „nu sunt eu acela”, mai bine visezi, decât să te superi. Nenorocirea este că tu, omul obișnuit, poți muri de supărare, când vezi marele și interminabilul jaf, când observi că numărul bănuiților crește, averile uluitoare ies la iveală, și când ajungi la concluzia că un an sau doi de pușcărie nu mai sperie pe nimeni.

Milionarul, fie el politician sau doar prieten și colaborator al primului, stă frumos la celulă, devine scriitor de penitenciar, vorbește frumos, se odihnește, televiziunile nu îl lasă să se „piardă” în mulțime, este ,,cineva” cu milioane în cont, și după mica vacanță de după gratii iese mai proaspăt, mai viguros și critică pe ceilalți, care îi iau locul la celulă etc., etc.

Femeia fugi iar la fereastră, la copac, dar dialogul se stinsese, fiindcă nici copacul nu mai avea replică, imaginară, se înțelege. Înapoi, la pernele de tandrețe!Pușa-Roth

28 noiembrie 2015

,,Jupânul şi altă femeie”

femeia-si-copacul-pusa-roth-jupanul-si-alta-femeie

 

Jupânul a schimbat femeia vindecătoare cu o alta, mai puţin interesată de leacuri, vindecări miraculoase, sfaturi la comandă etc. Femeia cea nouă are alte pasiuni şi alte priorităţi, cum ar fi hăinuţele, jocurile pe calculator, plimbările şi, evident, ieşirile la restaurante, pentru care, evident, jupânul trebuie să plătească, fiindcă e avut – stă în vilă – şi are posibilităţi. El, Jupânul, i-a mărturisit că a fost un om important, cu funcţii importante şi bine plătite, asta doar ca impresie artistică, fiindcă adevărul e altul. Sunt oameni cărora le e ruşine cu viaţa lor, cu realizările lor, care nu se potrivesc cu ceea ce şi-au dorit, dar nu au făcut nimic pentru asta.

 

Femeia cu atitudine de vulpe s-a văzut în vilă, cu maşină la scară şi cu un bărbat dornic să-i satisfacă plăcerile – dacă şi ea se comportă ca o femeie modernă şi fără inhibiţii. A cunoscut-o într-un magazin de materiale de construcţie – ea era într-o altă relaţie ajunsă spre final, pentru că respectivul nu a dorit să o ia de nevastă cu cununie – şi a luat-o Jupânul, a salvat-o de ”soarta crudă” ce i se hărăzise. Originară dintr-un orăşel de la marginea ţării, a dorit să fie doamnă de capitală şi aproape că a reuşit, spun asta pentru că nu şi-a îndeplinit dorinţa de a-şi pune pirostriile pe cap. Chiar şi aşa, după ce s-a instalat confortabil, au început să curgă pretenţiile şi, din femeia dornică să-i facă pe plac jupânului, a ajuns să poruncească.

Îl cunosc pe Jupân de o viaţă, l-am privit cu reală curiozitate, am crezut că va riposta şi-şi va găsi alinarea în altă parte, dar se vede treaba că m-am înşelat, chiar şi în privinţa acestui personaj previzibil în comportament. Recunosc, nu toţi oamenii sunt ca o carte deschisă şi de fiecare dată putem afirma fără să greşim că nebănuite sunt căile Domnului!

Pușa-Roth

Mai 2017

O ocupaţie veche de când lumea

Pusa Roth - Dincolo de curcubeu e lumea

Recital Dorina Lazăr

Peţitoarele şi cumetrele sunt persoane cu moralitatea pusă în paranteză, care caută profit din exercitarea îndeletnicirilor dragi lor. Ca să fim şi mai aproape de realitatea mileniului al treilea, peţitoarea, codoaşa nelipsită din casele celor cu fete de măritat, ar putea purta genericul de agent matrimonial. În literatură şi în teatru, cumătră înseamnă ţaţă, femeie de mahala, indiferent pe unde sălăşluieşte ea, la oraş sau la sat. Vă veţi întreba pe bună dreptate de ce dintre toate personajele feminine din teatru, realizatorii noii emisiuni, Puşa Roth şi Costin Tuchilă, s-au oprit la aceste două tipuri între care legăturile sunt de domeniul evidenţei. Motivele sunt, bineînţeles, pitorescul lor, bogăţia de culori grase, dar şi rolul lor în instituţia matrimonială. Indiferent de rangul social, bărbaţii trecuţi de prima tinereţe (şi nu numai ei) au neapărată nevoie de asemenea terţe persoane, un fel de avangardă a împlinirii lor casnice. Aceasta…

Vezi articol original 228 de cuvinte mai mult

Femeia şi copacul (III)

Pusa Roth - Dincolo de curcubeu e lumea

copac-rosu-bun

Femeia nu avea prea mulţi prieteni, fiindcă prietenia nu poate fi o legătură oarecare, o întâlnire la o cafea, o bârfă mică, o discuţie în parc despre politică, mâncare, haine, salarii etc. Stătea ca de obicei la fereastră şi privea spre copacul ce se dovedise cel mai fidel ascultător al ei. Nu o mai interesa de mult opiniile celorlalţi care cam cleveteau cum că femeia e cel puţin cu capul în nori. Viaţa, în opinia ei, e doar o sumă de vise, unele sau cele mai multe irealizabile. Dar ce minunat este să visezi la toate lucrurile pe care ai putea să le ai în viaţă! – şopti femeia spre interlocutorul ei. În fond, adăugă ea, toată lumea doreşte ceva! E interzis să visezi? Nici măcar singurătatea nu o mai întrista, fiindcă ajunsese aproape un privilegiu. În ţara asta unde politica se face pe la toate colţurile, unde corupţia face…

Vezi articol original 91 de cuvinte mai mult

„Noi avem nişte oameni care-l bat pe Caragiale de nu se vede”

Pusa Roth - Dincolo de curcubeu e lumea

pusa-roth-d-r-popescu-cronica-de-serban-cionoff-la-vol-prezentul-absent-ars-longa-2013

Cronică de ȘERBAN CIONOFF la volumul Prezentul absent. Pușa Roth în dialog cu Dumitru Radu Popescu

Pe la jumătatea anilor ’60, lumea literară românească a fost zguduită de un mare scandal. Apăruse în revista „Luceafărul” (seria Eugen Barbu) povestirea Leul albastru, scrisă de Dumitru Radu Popescu şi, peste noapte, în „presa de partid şi de stat” au început să curgă valuri de scrisori în care (după tipicurile proletkultismului) cititorii puneau la zid această scriere şi pe autorul ei, care nu reflectă fidel realitatea… Aflând că tirajul revistei urma să fie retras de pe piaţă, câţiva studenţi „de la filologie” au cumpărat exemplarele care se aflau la tonetele de Difuzare a Presei din Piaţa Universităţii. Drept pentru care un tovarăş super-vigilent de la Centrul Universitar de Partid (bineînţeles, azi, anticomunist jurat!) a convocat o şedinţă în care i-a muştruluit straşnic pe făptaşi ca şi pe dascălii lor… lipsiţi de vigilenţă…

Vezi articol original 352 de cuvinte mai mult

De la jocul dragostei și al întâmplării la Marivaux

Pusa Roth - Dincolo de curcubeu e lumea

În timp ce clasicii secolului al XVII-lea preconizau imitarea anticilor pentru a atinge perfecţiunea, Marivaux nu recunoaştea „în nici un gen, în nici o naţiune, în nici un secol, nici maestru, nici model, nici erou.” El „prefera să stea umil, în ultima bancă, lângă micul grup al autorilor originali, decât să se afle, trufaş, în numerosul cârd al imitatorilor.” În jurnalul „Cabinetul filosofului” (1734), Marivaux susţine că visează „la o lume adevărată”, adică la un univers în care fiinţele comunică fără erori şi fără minciună. Întreaga sa operă este o interogaţie asupra posibilităţii de a atinge această transparenţă în viaţa socială, în care el descoperă false aparenţe, vanităţi şi ambiţii. În această lume în care se înfruntă adevărul şi minciuna, câmpul de bătaie este până la urmă limbajul. Marivaux utilizează toate şiretlicurile, subliniind ambiguităţile în mecanica precisă a pieselor sale, dar şi în analiza subtilă din romane

Citește capitolul 

Vezi articol original 29 de cuvinte mai mult

Marivaux: iubiri galante

Pusa Roth - Dincolo de curcubeu e lumea

istoria teatrului universal comedia franceza marivaux

În premieră, la Radio România Cultural

Clasicii dramaturgiei universale

Duminică, 30 iunie 2013, la ora 19.00, la Radio România Cultural, Teatrul Național Radiofonic vă invită să ascultați în premieră emisiunea Marivaux: iubiri galante din seria „Clasicii dramaturgiei universale”. Realizatori: Pușa Roth și Costin Tuchilă.

În timp ce clasicii secolului al XVII-lea preconizau imitarea anticilor pentru a atinge perfecţiunea, Marivaux nu recunoaştea „în nici un gen, în nici o naţiune, în nici un secol, nici maestru, nici model, nici erou.” El „prefera să stea umil, în ultima bancă, lângă micul grup al autorilor originali, decât să se afle, trufaş, în numerosul cârd al imitatorilor.”, scrie teatru de marivauxD’Alembert în Elogiul lui Marivaux (Opere filosofice, istorice și literare, volumul X, Paris, 1805). În jurnalul „Cabinetul filosofului” (1734), Marivaux susţine că visează „la o lume adevărată”, adică la un univers în care fiinţele comunică fără erori şi fără minciună. Întreaga sa operă este o…

Vezi articol original 375 de cuvinte mai mult