Un Şambelan pentru (ne)liniştea noastră

Pusa Roth - Dincolo de curcubeu e lumea

URMUZ / De la radio pe scenă

Ciudaţii eroi ai lui Urmuz, el însuşi, parcă, un personaj de teatru, au urcat cu succes pe scenă în spectacolul Teatrului „Bacovia” din Bacău, realizat în colaborare cu Societatea Română de Radiodifuziune. În deschiderea stagiunii 1999 – 2000, am urmărit, în premieră absolută, Şambelan la viezuri, fantezie dramatică de Puşa Roth după Pagini bizare de Urmuz.

pusa roth sambelan la viezuri urmuz teatrul bacovia bacau program sala

Fără a glumi, am putea spune, în stilul autorului care a marcat „un moment unic şi irepetabil în literatura română”, că Şambelan la viezuri s-a născut fară a fi văzut, preferând să iasă prin… ureche. În regia lui Leonard Popovici, care a compus un spaţiu „nebunesc” trecut printr-un straniu spectru de melancolie, Şambelan la viezuri s-a înfăţişat auzului în premiera absolută a Teatrului Naţional Radiofonic, difuzată în martie a.c. Evident, spectacolul de la Bacău, regizat de Constantin Dinischiotu, nu poate fi comparat cu cel radiofonic, fiind…

View original post 491 more words

Femeia și copacul: Dincolo de iluzie

proza scurta dincolo de iluzie pusa roth

„Gândul meu pentru tine a murit într-o joi, fără explicații de ce și cum. La miezul nopții, când inima mă îndemna să te caut, am auzit cântecul cucului și, nedumerită, am fugit afară să văd păsărea ciudată ce cântă în crucea nopții, în noapte de decembrie. Alergând după ispită, m-am vindecat de întuneric, m-am vindecat de teama de întuneric, m-am vindecat de mine și de tine. S-a rupt vraja macului găsit într-un sfârșit de vară la margine de vis și de mare. Cam așa și cam atât ar trebui să-i scriu, fiindcă va înțelege că lumea noastră fragilă a fost înghițită de lumea reală. Știam de la început că totul nu e decât un vis, dar am avut răbdare să văd cât de puternică este iluzia, cât de mult poate inventa o minte omenească pentru a atinge «sublimul» prag al neputinței. Dar inima nu a vrut să asculte, e și ea de genul feminin, și s-a păcălit singură, crezând că poate, poate…”. Femeia stătea ghemuită în fotoliu și scria cu creionul, lucru rar, căci aproape nu mai folosea acest obiect, scria și făcea pauze mari, ca și cum orice cuvânt trebuia adus din altă dimensiune.

După un timp, femeia, ghemuită în visele ei, spuse cu glasul mic, de teamă, parcă, să nu se audă: „Sigur, nu-i voi trimite această scrisoare, pentru că nu are destinatar precis, e doar o încercare de a crea un personaj, un personaj care să completeze lista fragilă a sentimentelor omenești.” Se gândea la lumea pe care a cunoscut-o, la oamenii care i-au marcat viața, la cei cu care s-a intersectat într-un moment anume, la întâmplări demne de lăsat în urmă, dar și la celelalte întâmplări care par mai multe, dar nu le putea evita fiindcă nu trăise într-un turn de fildeș, ci în lumea această frumoasă/urâtă, dar de neînlocuit nici măcar în vis. Copacul din fereastră, căci spre el se îndreptase, era scăldat de soarele iernii, era nemișcat și aparent leneș, bucurându-se de lumină. Femeia a prins curaj și a început să scrie despre copilărie, despre întâmplările ei, a aruncat scrisoarea, nu avea destinatar, și s-a bucurat că are un prieten atât de devotat: copacul.

Pușa Roth

2 ianuarie 2016

Pușa Roth

Pușa Roth

Femeia și copacul: Vis de decembrie

Era o perioadă când pentru orice gând, evident unul aproape irealizabil, femeia dădea fuga la fereastră și se consulta cu copacul, judecând dacă are vreo șansă să-și ducă planul până la capăt. Tăcerea din jur o convingea că e mai bine să-și vadă de treabă, să găsescă altceva, evident, altceva care să aibă legătură cu realitatea din jurul ei. De la o vreme însă, femeia s-a ambiționat și  a ignorat copacul, sfetnicul ei de ani de zile, a fost acaparată de lumea virtuală, de întâmplările și oamenii acesteia, uitând câtă ficțiune poată să cuprindă.

femeia si copacul de pusa roth proza scurta

Prietenia virtuală e, în 99% dintre cazuri, una lipsită de prietenie, e doar o formă de a afla ce facem, ce mâncăm și cum mâncăm, ce tratamente sunt la modă, căsătorii, decese, despărțiri, iubiri etc. Sunt și evenimente importante care trebuie citite, există multe informații utile, literatură diversă, oameni minunați. Dar prietenia virtuală nu ține loc de prietenie, gândea femeia stând în fața calculatorului de ore bune. Se apucase să deseneze, nu avea nici o idee, dar culoarea îi schimba viața, îi dădea senzația că lumea este frumoasă, că viața ei are culoare. Începuse să dea contururi numelor, să își imagineze cum ar arăta miile de oameni cu care se intersectează pe internet, cu câți dintre acești oameni se întâlnește pe stradă sau în diverse alte locuri, fără să realizeze că are subiecte comune cu unii dintre ei, că apreciază, că citește și se bucură laolaltă. Privi în jurul ei și totul era neschimbat. Probabil că ațipise și visase. Dar visul este în alb și negru. Nu, ea văzuse sau își imaginase culori. Fugi repede la copac. Nimic. Nimic din energia de altădată. Oare și el o părăsise?

Pușa Roth

Femeia și copacul: Rețeaua de socializare

După destul de multă vreme de când sunt prezentă pe rețelele de socializare, am realizat, doamnelor și domnilor, că acestea te apropie de prieteni, dar te îndepărtează de cei apropiați, cum  bine cita cineva pe Facebook. Personal, am ajuns la o cifră mare de prieteni virtuali, pe unii îi cunosc, de alții am auzit, am citit, cu alții am subiecte comune, dar există o categorie pe care nu o înțeleg. Primesc cereri de prietenie de la flori, câini, pisici, păsări, lei, tigri, maimuțe, mâncăruri, clădiri, străzi, mașini, chiar biserici etc., exact ca în Moșii (Tablă de materii) de Ion Luca Caragiale. Adică un veritabil talmeș-balmeș, un amestec uriaș de ființe, animale și obiecte, ca să fiu mai concisă în exprimare. Este adevărat că ceea ce ne caracterizează ca popor este umorul, dar sub această identitate florală, animalieră, gastronomică, rutieră, stradală etc., se pot ascunde oameni care nu au de-a face cu subiectele prezentate pe rețea. Nu acuz pe nimeni, dar în țara asta unde se întâmplă zilnic atâtea nenorociri, eu cred că cei care doresc să comunice cu adevărat ar trebui să-și asume identitatea. Nu toți suntem star de cinema, nu toți suntem tineri, frumoși sau trași prin inel, dar Facebook-ul, precum și alte rețele, nu este agenție matrimonială, agenție de recrutare, ci doar de socializare. În condițiile acestea nimeni nu obligă pe nimeni să se înscrie într-o asemenea rețea, nimeni nu cere mai mult decât un like la un subiect care este de interes pentru unii, dar și acela e facultativ. Spun și eu cum ar fi spus Ion Creangă, dacă ar fi fost pe Facebook (îmi imaginez!): Pe cine păcălești, măi țâcă?!

mosi targ de vara iarrmaroc balci caragiale targul mosilor

Dar  pentru că celebrul humuleștean e, cred eu, în atenția copiilor, acum în luna cadourilor, mă opresc la genialul ploieștean, care cu umorul său rămas contemporan cu noi, ne face să râdem cu lacrimi de propriile noastre defecte și neputințe. „Turtă dulce – panorame – tricoloruri – bragă – baloane – soldaţi – mahalagioaice – lampioane – limonadă – fracuri – decoraţiuni – decoraţi – doniţe – menajerii – provinciali – fluiere – cerşetori – ciubere – cimpoaie – copii – miniştri – pungaşi de buzunare – hărdaie – bone – doici – trăsuri -muzici – artifiţii – fotografii la minut – comédii – tombole – Moftul român nr. 8 – oale – steaguri – flaşnete – îngheţată de vanilie – fleici – stambă – căni – pelin – căluşei – scrânciob: cele din urmă invenţie care era şi la expoziţia americană – pinteni – biciclete – cai – vite – jandarmi – basmale – telegrafişti – nepoate – mătuşi – ţaţe – neni – unchi – veri – văduve – orfani – portretul ţarului – »Moartea vânătorului» – icoane – bricege – săpun – lumânări – panglici – prescuri – măcelari – grâu – cofeturi pentru colivă – beţivi – căciuli – cojoace – căpestre – boi – hârâitori – Prima societate de bazalt şi teracotă – Stella – sticle – fân – cercuri – doage – buţi – plăpumi – saltele – perne – flori – scaune – paturi – mese – beteală – oglinzi – cercei – inele – ibrice – turci – lighene – doftorii de bătături – săpun de pete – madipolon – ace englezeşti – mere – portocale – năut – floricele – şerbet – răcoreală – Marsilieza – lulele – luleaua neamţului – Deşteaptă-te, române! – sacâz – sifoane –ciucalată – acadele – plesnitori – tunuri – căluşari – smochine – păpuşi – poame – capul vorbitor – Leul de mare – «Vasilache» – copilul cu trei picioare – încercarea puterii – distracţia americană – belciuge – fonografe – războiul român pentru ţesut – mingi – urcioare – bere – cruci – Dumnezei – fluiere – alune prăjite – Bragadir – fisticuri – Luther – beigălă – Opler – călăreţi – orbeţi – birji – schilozi – automobile – zamparagii – guvernamentali – opozanţi – Visul Maichii Precistii – Minunile Sf. Sisoe – Alexe, omul lui Dumnezeu – borangic – ţâri – sardele – lămâi – brânză – urdă – caşcaval – slănină – roabe – velinţe – altiţe – bibiluri – fote – perdele – ştergare – marame – furci – căldări – pirostrii – lopeţi – ălbii – copăi – fedeleşuri – porci – mătănii – paiaţe – rogojini – parfumuri – ciorapi – iminei – ghete – cizme – papuci – mătăsării – piepteni – drâmburi – darace – cobze – pomadă – clarinete – maimuţe – orice obiect 30 de bani – certuri – chefuri – aldămaşuri – tămbălăuri – «Numai 40 de bani ocaua de Drăgăşani, vechi veritabil!» – «5 bani cafea gingirlie!» – nuci – sare – salam de Sibiu – «Hop şi eu cu Ţaţa Lina! adevărata plăcintă română şi cozonaci moldovineşti!» – prafuri de pureci – covrigi – roşcove – frânghii – stafide – curele – şei – hamuri – clopote – căruţe – coşuri – bomboane – rahat – muzici – gogoşi – pălării – testemele – muşte – popi – cocoane – mateloţi – impiegaţi – pensionari – suprimaţi – popor – seniori – dame – M.M. L.L. – A.A. L.L.*) – târgoveţi – târgoveţe – ţărani – ţărance – intelectuali – artişti – poeţi – prozatori – critici – burgheji – tramcare – tramvaiuri – capele pârlite – jupe călcate – bătături strivite – copii pierduţi – părinţi beţi – mame prăpădite – guri căscate – praf – noroi – murdărie – infecţie – lume, lume, lume – vreme frumoasă – dever slab… – Criză teribilă, monşer!”

pusa roth femeia si copacul liber sa spun

Vă mărturisesc că am scris aceste rânduri stând de vorbă cu copacul, confidentul meu, cel care are loc de ani mulți lângă fereastra mea. I-am spus, m-a ascultat, nu a comentat, dar din felul în care am fugit la calculator, am știut că e de acord cu mine. De ce copacul? El este o prezență sigură, îl văd, îl ating, suportăm împreună anotimpurile și, pe deasupra, nu minte și nu înșeală. El m-a învățat lecția verticalității, chiar dacă, uneori, eu mă mai înclin când în dreapta, când în stânga. De, „criză teribilă, monșer”!

Pușa Roth 

*) Maiestățile Lor – Altețele Lor.

Pusa Roth

Pușa Roth

 

 

 

Când istoria devine doină

Cronică de teatru radiofonic de CRISTINA CHIRVASIE

martori ai istoriei pusa roth cronica de teatru cristina chirvasie

sigla cronica de teatru radiofonicRelativitatea istoriei este cu certitudine cea care creează în spatele oricărei istorisiri cu tentă revoluţionară un amalgam de ipoteze care infirmă sau confirmă opţiunile sau perspectivele prin prisma cărora privitorul, participantul sau auditorul judecă situaţiile, faptele şi, uneori injust, persoanele. Aceasta este, de fapt, una dintre „legile” nescrise ale unei revoluţii. Căutând să definească succint noţiunea de revoluţie, lingviştii, istoricii, diplomaţii, politicienii şi teoreticienii au ajuns la un consens. Se cheamă revoluţie o schimbare fundamentală a valorilor şi structurii sociale, chiar dacă acest proces radical, permutaţional presupune o reformare sau o reformulare, mai bine zis, a ideologiilor unei societăţi sau are doar un caracter interşanjabil. Asta se întâmplă teoretic. Practic însă întotdeauna adevărul e pe undeva pe la mijloc, de cele mai multe ori fiind ţinut sub obroc, pentru simplu fapt că veridicul trebuie argumentat. Pentru că adevărul are o caracteristică greu credibilă, chiar incredibilă, realitatea fiind cea care covârşeşte orice plăsmuire.

Rândurile de mai sus ar putea fi începutul unui tratat de sociologie sau poate unul de politologie sau, de ce nu, unul de antropologie. Parcă totuşi nu par potrivite pentru o cronică de teatru… Aşa şi este, dar am ales să fac acest intro teoretic din simplul motiv că doresc să se facă diferenţă clară între teorie şi practică, între real şi plăsmuit, între obiectiv şi subiectiv, între adevăr şi păcăleală. Şi fac asta pentru că subiectul este unul delicat.

istoria ca doina teatru despre revolutie 1989

Despre Revoluţia din 1989 s-au strigat, perorat şi scris atât de multe încât atunci când subiectul pare că s-a desfăşurat în totalitatea lucrurilor care pot fi spuse, realizăm că, de fapt, a fost eludat şi că alte şi alte întrebări încep a fi puse, discutându-se, în mare parte, noţional sau speculativ.

În această avalanşă de rememorări sau rebranşări care a avut loc în acest decembrie, la împlinirea unui sfert de veac de la acel episod istoric la care facem apel trăindu-ne democraţia, în acest tumult de informări şi dezinformări, am avut bucuria să aflu că undeva (la Teatrul Naţional Radiofonic), cineva (scriitoarea Puşa Roth), cândva (în anul 2011) a propus realizarea unui eveniment unic în media românească dedicat Revoluţiei din decembrie 1989. Cele cinci episoade ale acestui excelent proiect al TNR, difuzate sub titlul Martori ai istoriei, sunt o îmbinare tulburătoare a unor fapte reale, care sub condeiul Puşei Roth şi sub semnătura regizorală a lui Vasile Manta s-au concretizat în ceea ce se numeşte teatru-document, fiind singurul serial de teatru radiofonic în care s-a abordat acest subiect.

pusa-roth teatru despre revolutia din decembrie 1989

Pușa Roth

Cele cinci momente alese de autoare în urma unei documentări minuţioase „suportă povara ficţiunii”, după cum scria Puşa Roth şi, ceea ce este răscolitor şi emoţionant, ele chiar dau răspunsuri, de cele mai multe ori fără ocolişuri. Serialul funcţionează pe calapodul reconstituirii. Şi, de fapt, nu trebuie să vorbim doar de o simplă recompunere a unor situaţii-text (desluşite din declaraţii originale), ci mai cu seamă a unor circumstanţe extratext. Nu e lesne să traduci în cuvinte ceva ce încă nu este bine definit. Dacă ne gândim la faptul că încănu se ştie” ce s-a întâmplat atunci, dacă a fost cu adevărat o revoluţie sau o lovitură de stat, putem să intuim nisipurile mişcătoare în care s-a cufundat autoarea pentru a discerne adevărul, intuind nuanţele suportabile cu care ar putea opera pentru ca textul și situaţiile să nu fie aruncate într-o zonă a exacerbării şi mediocrităţii. Puşa Roth a făcut apel la ficţiune doar în măsura în care aceasta întărea realitatea. Numele unora dintre personaje, de exemplu, sunt fictive, pentru că unii dintre cei pe care i-a ales drept pildă nu au dorit să-şi etaleze identitatea. Poveştile lor însă sunt reale. Şi precum scria chiar autoarea, nu e uşor să accepţi să devii personaj într-o piesă de teatru radiofonic rememorându-ţi acut suferinţa.

regizori-teatru-radiofonic-vasile-manta costin tuchila

Vasile Manta și Costin Tuchilă la înregistrarea serialului Martori ai istoriei, Studioul „Mihai Zirra”, decembrie 2011

Am încercat să mă detaşez întrucâtva de atmosfera creată de Vasile Manta, o atmosferă de un realism sfâşietor, ca şi de contextele teatralizate alese de Puşa Roth, care sunt de o expresivitate uluitoare. Şi m-am întrebat la finalul audiţiei cum aş putea să descriu acest serial radiofonic într-un singur rând. Este oare un strigăt neobişnuit spre libertate? Sau este o sumă de texte despre suferinţă? Sau poate fi catalogat drept un imn teribil? Ei bine, nu. Nu este niciun strigăt, nicio căinare şi nicidecum un imn. Spectacolul are în doze naturale atâta dragoste, atâta jale, atâta dor, atâta tristeţe, atâta suspin ca să poată fi o doină. O doină deloc minoră, o doină copleşitoare nu atât prin dramatism, cât mai ales prin profunzime.

N-am să analizez în amănunt contexele teatrale create în fiecare dintre cele cinci momente. Dar am să spun că fiecare episod, chiar dacă în aparenţă ar putea exista şi de sine stătător, are rolul de a creşte emoţia. Auditoriul tânăr care nu e familiar cu ceea ce s-a întâmplat la Timişoara sau la Sibiu, la Otopeni sau la „baricada mică” din Bucureşti va putea intra cu uşurinţă în atmosfera acelor clipe, în istoria trăită.

Ritmul autentic impus de vigoarea regizorală şi de coloana sonoră recunosc că m-au surprins. Mixarea înregistrărilor din studio cu cele selectate din benzile păstrate de la Revoluţie în Fonotecă dau un vérité remarcabil. Şi asta pentru că Vasile Manta, secondat de producătorul Costin Tuchilă, a ştiut cum să recreeze sonor momentele teribile ale evenimentelor din decembrie ’89.  Nu e greu să simţi ascultând serialul că punerea sa în undă a impus desfăşurarea unor resurse artistice şi de producţie formidabile, atâta vreme cât numai distribuţia numără aproape 40 de actori.

martori ai istoriei teatru document pusa roth victime aeroport otopeni

Mult regretata actriţă Ruxandra Sireteanu face două roluri memorabile prin interpretarea excepţională a mamei lui Sorin (în primul episod) şi a mamei lui Ioan (în cel din urmă episod). Mihai Dinvale interpretează cu o expresivitate de neuitat rolul tatălui uneia dintre victimele de la Timişoara sau rolul lui Ion, unul dintre muncitorii ţinuţi captivi într-un bazin de înot la Sibiu. Mihai Constantin în rolul Colonelului Nicu Stan (în cel de-al patrulea episod) este de asemnea de un realism uluitor. Dan Condurache în rolul cinicului colonel Dragomirescu, cel care a ordonat şi condus operaţiunea „Bazinul” de la Sibiu, şi-a construit cu o acurateţe psihologică excelentă personajul. Am ales să amintesc doar aceste câteva importante roluri, nu dintr-o neglijenţă cronicărească, ci pentru că e greu să scrii atunci când trebuie să laşi sunetul vorbească.

Pe o hartă nevăzută a istoriei noastre recente aş putea spune că această producţie care are toate atributele unei docu-drame radiofonice aşează cumva la locul potrivit câteva dintre punctele albe şi negre importante ale evenimentelor din decembrie ’89. Şi asta fără să judece, ci doar să consemneze.

docu drama revolutie 89 cristina chirvasie pusa roth

„Celebrul” Fidel Castro spunea despre revoluţie că este „o luptă pe viaţă şi pe moarte între trecut şi viitor”. Cred că producţia semnată de admirabilul trio Puşa Roth, Vasile Manta şi Costin Tuchilă vine în completarea acestei afirmaţii. Martori ai istoriei va rămâne în Fonoteca Radioului, fără doar şi poate, nu doar ca un spectacol radiofonic, ci  ca o mărturie peste timp, trecând istoria întâmplată şi grăită din frecvenţa teoretică şi documentară în cea umană.

Martori ai istoriei, teatru radiofonic serial de Pușa Roth. În distribuţie: Mihai Constantin, Dan Aştilean, Mihai Dinvale, Gelu Niţu, Mircea Constantinescu, Mihai Mălaimare, András Demeter, Ruxandra Sireteanu, Ştefan Velniciuc, Mihai Niculescu, Dan Condurache, Eusebiu Ştefănescu, George Grigore, Orodel Olaru, Șerban Gomoi, Gavril Pătru, Ionuţ Kivu, Marius Călugăriţa, Anca Sigartău, Daniela Ioniţă, Virginia Rogin, Gabriela Baciu, Ana Maria Dinculescu, Sorin Dinculescu, Rareş Zimbran. Au participat studenţii anului al II-lea Actorie, Facultatea de Arte a Universității „Spiru Haret” din Bucureşti, prof. univ. Mihai Mălaimare: Mihaela Albu, Ştefania Elvira Antonescu, Alexandra Laura Maria Borodan, Ema Alexandra Done, Alexandru Marian Floroiu, Sebastian Ghiţă, Mihai Hurduc, Ana Maria Iordache, Andreea Irina Iosif, Antonio Tadeus Mincă, Narcisa Mitran, Liana Pecican, Georgiana Elena Vrațiu. Documentare: Gheorghe Ivaşcu. Regia de montaj: Mirela Anton, Bogdan Golovei, Dana Lupu, Robert Vasiliţă, Radu Verdeş. Regia de studio: Janina Dicu. Redactor şi producător: Costin Tuchilă. Coloana sonoră şi regia artistică: Vasile Manta. Producţie a Teatrului Naţional Radiofonic, 2011.