Vara în pictură

Pusa Roth - Dincolo de curcubeu e lumea

Cu sau fără legătură cu ciclul agrarian al anotimpurilor, temă devenită universală, vara se răsfrânge în istoria picturii într-o varietate de imagini și interpretări, de la peisaj la alegorie, de la visare la capriciu. Cei vechi imaginau peisajul ca accesoriu al acțiunii umane, pictând rareori doar imagini ale naturii surprinse în diferite ipostaze. Sau dovedeau, tradițional, înclinația spre alegorie până la bizareriile pictorilor manieriști. Pentru flamandul Joos de Momper, Vara e o imagine a suferinței pricinuite de căldură. În seria celor patru anotimpuri, stranii „capete compuse” ale lui Arcimboldo, Vara este un răsfăț de legume și fructe proaspete dispuse pentru a redesena un profil uman. Cu unele excepții, pictorii secolului al XVIII-lea, chiar când se apleacă asupra peisajului, sunt, și ei, încă tributari picturii tematice în care natura continua să aibă valoare de decor. O emancipare a peisajului, contemplarea propriu-zisă a naturii, fără alte conotații, descoperirea plăcerii de a picta…

Vezi articol original 565 de cuvinte mai mult

Oameni mici și oameni mari, față-n față cu prostia

Când ești mic și prost, vrei să fii mare și deștept și să încerci să-i aiurești pe ceilalți, fiindcă din naștere ești mai mare și mai deștept. Acum, eu spun că fiecare om al planetei are doza lui de prostie, dar și cea de inteligență, și suntem șapte miliarde de suflete pe această planetă. Mă uit adesea pe Facebook și nu există minut în care un om să nu îl considere prost pe un altul, fie că îl cunoaște sau nu. Dacă face parte dintr-un grup de prieteni reali sau virtuali, când unuia i se pare că cineva a greșit sau chiar a greșit (toți greșim!), imediat este catalogat drept prost.

M-am gândit și m-am răsucit și iar m-am gândit dacă ar fi bine să atașez definiția dată de Dicționarul explicativ al limbii române, care are și exemple, necesare întru luminarea minților noastre, privitoare la acest cuvânt care ne definește pe toți. Fiindcă nu există oameni perfecți în toate, tot s-o găsi cineva să spună că ”ăla e un prost în materie de…” Așa că e mai bine să cuprind în acest așa-zis eseu (se va găsi cineva să spună că e prost, dar eu sper că altcineva îl va găsi util) aceste explicații oficiale ca să avem punct de sprijin, eu în a scrie, dvs. în a aproba sau a dezaproba. Ei, bine, pornim!

PROST, PROÁSTĂ, proști, proaste, adj., 1. (În opoziție cu deștept, inteligent) Lipsit de inteligență, fără minte, fără judecată; nepriceput. Ia, acum văd și eu că nu ești prost. CREANGĂ, P. 150. Nu-l cunosc… dar mi-a spus văru Leonil că-i prost de tot. ALECSANDRI, T. I 30. Apoi, știți dumneavoastră/ Că oaia este proastă/ Și că nădăjduiește/ Aceea ce dorește. ALEXANDRESCU, P. 127. ◊ Expr. A da în gropi de prost ce e = a fi nespus de prost, foarte prost. Oamenii p-atunci dădeau în gropi de proști ce erau. ISPIRESCU, U. 103. D-apoi, cum văd eu, tu numai nu dai în gropi de prost ce ești. CREANGĂ, P. 52. ◊ (Substantivat) La urma urmelor, unde nu-i dă și Trăsnea, cel urâcios, un pupoi fără veste. Căci la de-aceste mai tot prostul se pricepe. CREANGĂ, A. 98. M-am înșelat ca un prost, o înțăleg acum, deși cam târziu. ALECSANDRI, T. 1264. ◊ (Expr.) Un prost și jumătate = foarte prost. Așa-ți trebuie, dacă ești un prost și jumătate. ȘEZ. III 186. ♦ (Substantivat) Caraghios. Tu ai tras căruța la negustor și m-ai lăsat ca pe un prost în mijlocul drumului. PREDA, Î. 106. 2. (Învechit și arhaizant, în opoziție cu învățat) Lipsit de învățătură, neînvățat, ignorant. Era acolo o mulțime de oameni, și mai învățați și mai proști, care de care mai vorbăreți. SADOVEANU, E. 112. M-aș amesteca și eu, ca omul prost, de! începu Vasile Baciu. REBREANU, I. 71. Boierii ce zic că poporul e prost nu sunt și ei mai puțin proști și lipsiți de orice învățătură. BĂLCESCU, O. I 352. ◊ (Substantivat) Măi, proștilor, voi nu înțălegeți toate avantajele unei asemine reforme. ALECSANDRI, T. I 261. ♦ (În opoziție cu r a f i n a t) Lipsit de rafinament, naiv, simplu, neevoluat. După cum și norodul cel prost zice: vinul e bun și la bucurie și la scârbă. SADOVEANU, Z. C. 5. Cum ai putut crede că o proastă fețișoară mă va face să fiu necredincios acei ce singură împărățește în inima mea ? NEGRUZZI, S. I 22. 3. Din popor, de jos, de rând. Am încercat [condurul]… la femei de neam și la cele proaste, până și la roabe, și la nimeni nu s-a potrivit. ISPIRESCU, L. 307. Așa o fi, fetiță. Dar el e prea sărac, Și e de proastă viță, Măcar că ți-e pe plac. BOLLIAC, O. 86. ◊ (În trecut) Soldat prost= ostaș fără grad; soldat. Neam prost v. neam2. ◊ (Substantivat) Nu-i asculta pre niște proști, pre niște mojici. NEGRUZZI, S. I 155. 4. Obișnuit, comun. Un ticălos, Ce semăna om de treabă, fără milă m-a-nșelat. Mi-a vândut o sticlă proastă drept un diamant curat. ALEXANDRESCU, M. 386. ♦ (În opoziție cu valoros) De calitate inferioară, lipsit de valoare, sărăcăcios, ordinar, de rând. Avea străițele cele mai proaste. SBIERA, P. 130. [Paloșe] proaste mi-ai dat. TEODORESCU, P. P. 571. ♦ (Învechit și arhaizant, despre limbă, în opoziție cu literar, cult) Necizelat, comun, simplu. [Povestirile] au ajuns… la apuseni, fie  în latinește, fie în limbile proaste. SADOVEANU, D. P. 5. 5. (în opoziție cu b u n4) Care nu e așa cum trebuie, nu este în măsură să satisfacă; necorespunzător, nesatisfăcător. Mâncau puțin, de teamă să nu facă proastă impresie unchiului. CAMIL PETRESCU, U. N. 30. Tratarea cât se poate de neartistică, de proastă a subiectului. GHEREA, ST. CR. II 68. ◊ (Adverbial) Cum merge?Prost, domnișoară Otilia. CĂLINESCU, E. O. I 19. Se simte ostenit. A dormit prost. C. PETRESCU, A. 466. Nici atunci când era Serdici n-o duceam așa de prost. SAHIA, N. 114. ♦ (Despre vreme) Nefavorabil, rău. Vântul cu aspre aripe reci Bate din coastă A vreme proastă. DEȘLIU, M. 28. ♦ Nepriceput, nepregătit, neîndemânatic (într-o îndeletnicire, meserie, profesiune). Cizmar prost. Doctor prost.Nu este… lighioaie pre pământ mai crudă decât un vânător prost. ALECSANDRI, O. P. 58. 6. Dăunător; defavorabil, neprielnic, rău. Să știi că situația dumitale e destul de proastă… cată să te reabilitezi. SADOVEANU, P. M. 120. S-a fost înduioșat de starea cea proastă și ticăloasă în care ajunsesem și a stăruit de ne-a făcut oameni la loc. ISPIRESCU, L. 283. ◊ Glumă proastă (sau de prost gust) = glumă lipsită de haz, care, în loc să înveselească, supără, jignește. Glumele erau câteodată și proaste, mai cu seamă când se punea cuiva, care se sculase de la locul lui, un ac în bancă. PAS, Z. I 295. A-nceput… să râză ca de o glumă proastă. CARAGIALE, O. III 90. Vorbă proastă = vorbă îndrăzneață sau injurioasă, p. ext. ceartă. Nici o vorbă proastă n-a fost între noi. La TDRG. Porunci să-l bată peste față Pentru vorba-proastă și îndrăzneață. BUDAI-DELEANU, Ț. 172. 7. (Mold. în construcții negative, în legătură cu anumite stări sufletești) Mic, neînsemnat. La drum, era o pedeapsă de mers cu dânsul. Vai de capul viziteului care-i mâna caii. Chinurile lui nu erau proaste: «Lasă mai încet! Mână mai tare! Fă mai la dreapta!». GANE, N. III 165. Poate să-ți iasă înainte vrun iepure, ceva… și popâc! m-oi trezi cu tine acasă, ca și cu frate-tău, ș-apoi atunci rușinea ta n-a fi proastă. CREANGĂ, P. 187. Căutară ei ba încoace, ba încolo, vodă nicăiri. Neliniștea lor nu fu proastă. ȘEZ. VIII 68. ◊ (Ironic) Și când m-a văzut mama și tata tuns chilug și plin de râie, bucuria lor n-a fost proastă. CREANGĂ, O. A. 286. 8. (Învechit, în expr.) Ban (sau leu) prost = ban roșu, v. b a n1. Așa, Anico, așa; nu mai sta la gânduri, intră la curte; are să-ți fie bine; îi avea ca hac 500 de lei proști pe an. CONTEMPORANUL, IV 391.”

Ei, așa cum ați remarcat, există un sens propriu, referindu-se strict la omul fără minte, fără judecată, dar și la mai multe sensuri figurate care măresc aria de explicații, de forme de exprimare, dar și de definiții. Mi-am adus aminte de o scenă dintre doi îndrăgostiți, el orb de gelozie sau, mai bine zis, prost de gelozie, când ea, după mii de explicații, jurăminte și gesturi tandre, îl convinge de nevinovăția ei. Lui îi trece furia, iar ea, cu toată tandrețea din lume, îi zice: ”prostuțule, doar pe tine te iubesc”! Prostuțul e de fapt gelosul închipuit, care nu este neapărat prost. Aici cuvântul prost e o formă de alint și sunt milioane de bărbați care se bucură să audă această vorbă, în definitiv, foarte dură, dar atât de frumoasă, spusă de femeia iubită! M-am referit la bărbați, fiindcă la ”butoane” e o femeie, dar există situații similare și în cazul femeilor geloase. Dar alintul femeii e mai altfel decât cel al bărbaților, zic și eu! Eu cred că ar trebui să ne gândim de două ori, înainte de a cataloga oamenii, fiindcă nu știm dacă alții, care nu ne agreează, nu vor proceda la fel. Nimeni nu este deținătorul adevărului absolut și, din fericire, suntem atât de diferiți. Atunci când punem etichete pe anumiți oameni, trebuie să măsurăm greșeala cu greutatea epitetului pe care îl folosim. Există doar două momente în care oamenii sunt egali: nașterea și moartea.

Pușa Roth

20 aprilie 2017

Omul virtual sub semnul desfrâului de singurătate

Stătea în fața calculatorului și visa, pentru că spațiul virtual e nemărginit și toate visele, vis sau doar aievea, pot deveni realități conjuncturale sau, mai degrabă, virtuale. Își imagina sau visa, pragul între realitate și vis este extrem de fragil, că în toți anii în care a trăit sub semnul desfrâului de singurătate (se poate, ideal vorbind!) a strâns atâta tandrețe încât și-a construit un refugiu în care tronează pernele de tandrețe.

Om virtual poate deveni oricine, își poate permite luxul de a inventa stări de bine și chiar de fericire absolută, poate visa la lucruri și fapte, aproape imposibil de realizat în lumea reală. Se poate transforma, poate deveni mai bogat, mai sărac, mai frumos, mai tânăr, mai urât, mai bătrân, poate deveni ceea ce nu poate fi în realitate.

Calculatorul o răpise de lângă fereastra de la care aproape că atingea copacul, prietenul și confidentul ei de atâția amar de ani! Era nemișcat, bătut de ploaia de noiembrie, cu un cuib părăsit în vârf, dovadă că și păsările și-au găsit alt adăpost. Gândea, râzând, că o să vină vremea când și păsările o să dorească să intre în lumea virtuală, gând nebun, dar niciodată nu putem spune aprioric, nu se poate. Ideea a cam speriat-o, poate fi dovadă de nebunie, la o adică!, și a deschis televizorul cu gândul de a fi mai aproape de lumea reală.

Sigur că nu poți fi departe, când lângă tine se fură, se minte, se înșeală! Doctorate, plagiat, funcții importante în stat, un guvern tehnocrat.

Femeia a ajuns la concluzia că la baza sutelor de teze de doctorat (nu generalizează că sunt și persoane care au muncit din greu, dar acelea nu pot accede spre vârful piramidei, că nu fac parte din sistem, deși normal așa ar trebui!) stau câteva care sunt multiplicate indecent, schimbându-se doar ici și colo, prin punctele neesențiale, câteva pasaje care să dea impresia de noutate. Noi sunt doar titlurile (uneori, nici acestea!) și, evident, numele. Altă teză, alt doctor, același subiect! Ce mai contează când ești important? Contează ca să nu se afle, dar chiar dacă se află, ce importanță mai are? Se găsește cineva, o comisie-două, care să pună lucrurile la punct și să spună, fără să demonstreze, că teza e originală. Și așa, doamnelor și domnilor, vin ai noștri, pleacă ai noștri! A mai văzut un acuzat, doi, sau mai mulți, numărul nu mai contează, care au luat mită, dar care nu recunosc nici în ruptul capului, clamându-și toți nevinovația, a închis televizorul, s-a așezat în fața calculatorului, a trecut cu bucurie pragul în lumea virtuală, odihnindu-se fără teamă pe pernele de tandrețe. Dar nu a avut stare să stea departe de evenimente și a părăsit iar locul călduț gândindu-se la realitatea din jurul ei, care nu este de neglijat, fiindcă fiecare, visător sau nu, este afectat. Trebuie să recunoașteți că în țara lui „nu sunt eu acela”, mai bine visezi, decât să te superi. Nenorocirea este că tu, omul obișnuit, poți muri de supărare, când vezi marele și interminabilul jaf, când observi că numărul bănuiților crește, averile uluitoare ies la iveală, și când ajungi la concluzia că un an sau doi de pușcărie nu mai sperie pe nimeni.

Milionarul, fie el politician sau doar prieten și colaborator al primului, stă frumos la celulă, devine scriitor de penitenciar, vorbește frumos, se odihnește, televiziunile nu îl lasă să se „piardă” în mulțime, este ,,cineva” cu milioane în cont, și după mica vacanță de după gratii iese mai proaspăt, mai viguros și critică pe ceilalți, care îi iau locul la celulă etc., etc.

Femeia fugi iar la fereastră, la copac, dar dialogul se stinsese, fiindcă nici copacul nu mai avea replică, imaginară, se înțelege. Înapoi, la pernele de tandrețe!Pușa-Roth

28 noiembrie 2015

,,Jupânul şi altă femeie”

femeia-si-copacul-pusa-roth-jupanul-si-alta-femeie

 

Jupânul a schimbat femeia vindecătoare cu o alta, mai puţin interesată de leacuri, vindecări miraculoase, sfaturi la comandă etc. Femeia cea nouă are alte pasiuni şi alte priorităţi, cum ar fi hăinuţele, jocurile pe calculator, plimbările şi, evident, ieşirile la restaurante, pentru care, evident, jupânul trebuie să plătească, fiindcă e avut – stă în vilă – şi are posibilităţi. El, Jupânul, i-a mărturisit că a fost un om important, cu funcţii importante şi bine plătite, asta doar ca impresie artistică, fiindcă adevărul e altul. Sunt oameni cărora le e ruşine cu viaţa lor, cu realizările lor, care nu se potrivesc cu ceea ce şi-au dorit, dar nu au făcut nimic pentru asta.

 

Femeia cu atitudine de vulpe s-a văzut în vilă, cu maşină la scară şi cu un bărbat dornic să-i satisfacă plăcerile – dacă şi ea se comportă ca o femeie modernă şi fără inhibiţii. A cunoscut-o într-un magazin de materiale de construcţie – ea era într-o altă relaţie ajunsă spre final, pentru că respectivul nu a dorit să o ia de nevastă cu cununie – şi a luat-o Jupânul, a salvat-o de ”soarta crudă” ce i se hărăzise. Originară dintr-un orăşel de la marginea ţării, a dorit să fie doamnă de capitală şi aproape că a reuşit, spun asta pentru că nu şi-a îndeplinit dorinţa de a-şi pune pirostriile pe cap. Chiar şi aşa, după ce s-a instalat confortabil, au început să curgă pretenţiile şi, din femeia dornică să-i facă pe plac jupânului, a ajuns să poruncească.

Îl cunosc pe Jupân de o viaţă, l-am privit cu reală curiozitate, am crezut că va riposta şi-şi va găsi alinarea în altă parte, dar se vede treaba că m-am înşelat, chiar şi în privinţa acestui personaj previzibil în comportament. Recunosc, nu toţi oamenii sunt ca o carte deschisă şi de fiecare dată putem afirma fără să greşim că nebănuite sunt căile Domnului!

Pușa-Roth

Mai 2017

O ocupaţie veche de când lumea

Pusa Roth - Dincolo de curcubeu e lumea

Recital Dorina Lazăr

Peţitoarele şi cumetrele sunt persoane cu moralitatea pusă în paranteză, care caută profit din exercitarea îndeletnicirilor dragi lor. Ca să fim şi mai aproape de realitatea mileniului al treilea, peţitoarea, codoaşa nelipsită din casele celor cu fete de măritat, ar putea purta genericul de agent matrimonial. În literatură şi în teatru, cumătră înseamnă ţaţă, femeie de mahala, indiferent pe unde sălăşluieşte ea, la oraş sau la sat. Vă veţi întreba pe bună dreptate de ce dintre toate personajele feminine din teatru, realizatorii noii emisiuni, Puşa Roth şi Costin Tuchilă, s-au oprit la aceste două tipuri între care legăturile sunt de domeniul evidenţei. Motivele sunt, bineînţeles, pitorescul lor, bogăţia de culori grase, dar şi rolul lor în instituţia matrimonială. Indiferent de rangul social, bărbaţii trecuţi de prima tinereţe (şi nu numai ei) au neapărată nevoie de asemenea terţe persoane, un fel de avangardă a împlinirii lor casnice. Aceasta…

Vezi articol original 228 de cuvinte mai mult

Femeia şi copacul (III)

Pusa Roth - Dincolo de curcubeu e lumea

copac-rosu-bun

Femeia nu avea prea mulţi prieteni, fiindcă prietenia nu poate fi o legătură oarecare, o întâlnire la o cafea, o bârfă mică, o discuţie în parc despre politică, mâncare, haine, salarii etc. Stătea ca de obicei la fereastră şi privea spre copacul ce se dovedise cel mai fidel ascultător al ei. Nu o mai interesa de mult opiniile celorlalţi care cam cleveteau cum că femeia e cel puţin cu capul în nori. Viaţa, în opinia ei, e doar o sumă de vise, unele sau cele mai multe irealizabile. Dar ce minunat este să visezi la toate lucrurile pe care ai putea să le ai în viaţă! – şopti femeia spre interlocutorul ei. În fond, adăugă ea, toată lumea doreşte ceva! E interzis să visezi? Nici măcar singurătatea nu o mai întrista, fiindcă ajunsese aproape un privilegiu. În ţara asta unde politica se face pe la toate colţurile, unde corupţia face…

Vezi articol original 91 de cuvinte mai mult

„Noi avem nişte oameni care-l bat pe Caragiale de nu se vede”

Pusa Roth - Dincolo de curcubeu e lumea

pusa-roth-d-r-popescu-cronica-de-serban-cionoff-la-vol-prezentul-absent-ars-longa-2013

Cronică de ȘERBAN CIONOFF la volumul Prezentul absent. Pușa Roth în dialog cu Dumitru Radu Popescu

Pe la jumătatea anilor ’60, lumea literară românească a fost zguduită de un mare scandal. Apăruse în revista „Luceafărul” (seria Eugen Barbu) povestirea Leul albastru, scrisă de Dumitru Radu Popescu şi, peste noapte, în „presa de partid şi de stat” au început să curgă valuri de scrisori în care (după tipicurile proletkultismului) cititorii puneau la zid această scriere şi pe autorul ei, care nu reflectă fidel realitatea… Aflând că tirajul revistei urma să fie retras de pe piaţă, câţiva studenţi „de la filologie” au cumpărat exemplarele care se aflau la tonetele de Difuzare a Presei din Piaţa Universităţii. Drept pentru care un tovarăş super-vigilent de la Centrul Universitar de Partid (bineînţeles, azi, anticomunist jurat!) a convocat o şedinţă în care i-a muştruluit straşnic pe făptaşi ca şi pe dascălii lor… lipsiţi de vigilenţă…

Vezi articol original 352 de cuvinte mai mult