„Noi avem nişte oameni care-l bat pe Caragiale de nu se vede”

Pusa Roth - Dincolo de curcubeu e lumea

pusa-roth-d-r-popescu-cronica-de-serban-cionoff-la-vol-prezentul-absent-ars-longa-2013

Cronică de ȘERBAN CIONOFF la volumul Prezentul absent. Pușa Roth în dialog cu Dumitru Radu Popescu

Pe la jumătatea anilor ’60, lumea literară românească a fost zguduită de un mare scandal. Apăruse în revista „Luceafărul” (seria Eugen Barbu) povestirea Leul albastru, scrisă de Dumitru Radu Popescu şi, peste noapte, în „presa de partid şi de stat” au început să curgă valuri de scrisori în care (după tipicurile proletkultismului) cititorii puneau la zid această scriere şi pe autorul ei, care nu reflectă fidel realitatea… Aflând că tirajul revistei urma să fie retras de pe piaţă, câţiva studenţi „de la filologie” au cumpărat exemplarele care se aflau la tonetele de Difuzare a Presei din Piaţa Universităţii. Drept pentru care un tovarăş super-vigilent de la Centrul Universitar de Partid (bineînţeles, azi, anticomunist jurat!) a convocat o şedinţă în care i-a muştruluit straşnic pe făptaşi ca şi pe dascălii lor… lipsiţi de vigilenţă…

Vezi articol original 352 de cuvinte mai mult

De la jocul dragostei și al întâmplării la Marivaux

Pusa Roth - Dincolo de curcubeu e lumea

În timp ce clasicii secolului al XVII-lea preconizau imitarea anticilor pentru a atinge perfecţiunea, Marivaux nu recunoaştea „în nici un gen, în nici o naţiune, în nici un secol, nici maestru, nici model, nici erou.” El „prefera să stea umil, în ultima bancă, lângă micul grup al autorilor originali, decât să se afle, trufaş, în numerosul cârd al imitatorilor.” În jurnalul „Cabinetul filosofului” (1734), Marivaux susţine că visează „la o lume adevărată”, adică la un univers în care fiinţele comunică fără erori şi fără minciună. Întreaga sa operă este o interogaţie asupra posibilităţii de a atinge această transparenţă în viaţa socială, în care el descoperă false aparenţe, vanităţi şi ambiţii. În această lume în care se înfruntă adevărul şi minciuna, câmpul de bătaie este până la urmă limbajul. Marivaux utilizează toate şiretlicurile, subliniind ambiguităţile în mecanica precisă a pieselor sale, dar şi în analiza subtilă din romane

Citește capitolul 

Vezi articol original 29 de cuvinte mai mult

Marivaux: iubiri galante

Pusa Roth - Dincolo de curcubeu e lumea

istoria teatrului universal comedia franceza marivaux

În premieră, la Radio România Cultural

Clasicii dramaturgiei universale

Duminică, 30 iunie 2013, la ora 19.00, la Radio România Cultural, Teatrul Național Radiofonic vă invită să ascultați în premieră emisiunea Marivaux: iubiri galante din seria „Clasicii dramaturgiei universale”. Realizatori: Pușa Roth și Costin Tuchilă.

În timp ce clasicii secolului al XVII-lea preconizau imitarea anticilor pentru a atinge perfecţiunea, Marivaux nu recunoaştea „în nici un gen, în nici o naţiune, în nici un secol, nici maestru, nici model, nici erou.” El „prefera să stea umil, în ultima bancă, lângă micul grup al autorilor originali, decât să se afle, trufaş, în numerosul cârd al imitatorilor.”, scrie teatru de marivauxD’Alembert în Elogiul lui Marivaux (Opere filosofice, istorice și literare, volumul X, Paris, 1805). În jurnalul „Cabinetul filosofului” (1734), Marivaux susţine că visează „la o lume adevărată”, adică la un univers în care fiinţele comunică fără erori şi fără minciună. Întreaga sa operă este o…

Vezi articol original 375 de cuvinte mai mult

August Strindberg: alchimia visului

Pusa Roth - Dincolo de curcubeu e lumea

„Un surâs în mizerie sugerează existența unei speranțe și situația se prezintă altfel decât fără speranță. Așa e drumul. Eu pun numai câteva flori pe el.”

„Meditez astfel la viața mea: este posibil ca toate ororile trăite să-mi fie prezentate ca pe o scenă, permițându-mi astfel să devin dramaturg și să descriu toate stările de suflet și toate situațiile. Dramaturg am fost deja la 20 de ani, dar dacă viața mea ar fi decurs liniștită și fără probleme, n-aș fi avut nimic de descris.”

„Seara, o rază de lumină verde a căzut de la lampă pe pieptul meu, urmărindu-mă peste tot unde mă duceam. Oare va veni lumina pînă la urmă?”

„Când stau liniștit acasă, sunt în pace. Dar când ies puțin printre oameni, începe infernul.”

„Singur, trist, am plâns mult. M-am gândit că viața mea mi-a jucat o farsă plină de cruzime, că își bate joc de sentimentele noastre…

Vezi articol original 318 cuvinte mai mult

Femeia și copacul: Vis de decembrie

Pusa Roth - Dincolo de curcubeu e lumea

Era o perioadă când pentru orice gând, evident unul aproape irealizabil, femeia dădea fuga la fereastră și se consulta cu copacul, judecând dacă are vreo șansă să-și ducă planul până la capăt. Tăcerea din jur o convingea că e mai bine să-și vadă de treabă, să găsescă altceva, evident, altceva care să aibă legătură cu realitatea din jurul ei. De la o vreme însă, femeia s-a ambiționat și  a ignorat copacul, sfetnicul ei de ani de zile, a fost acaparată de lumea virtuală, de întâmplările și oamenii acesteia, uitând câtă ficțiune poată să cuprindă.

Vezi articol original 190 de cuvinte mai mult

Femeia și copacul: „Așteptarea, alt anotimp al vieții”

Pusa Roth - Dincolo de curcubeu e lumea

Se spune că „în viaţă nu contează unde te afli, ci pe cine ai alături”, adică familia şi prietenii devotaţi. Per­fect adevărată maxima lui Aristotel, în sensul că „nimeni nu poate trăi fără prieteni, chiar dacă stăpâneşte toate bunurile lumii”. Între naştere şi moarte, cele două mari evenimente ale vieţii pământene, omul este înconjurat de oameni, de familie, de prieteni şi de duşmani, pentru că aşa este construită fiinţa aceasta, zămislită din trup, suflet şi sentimente. Nu ne putem lepăda de propria noastră identi­tate, pentru că nu ne putem depărta de noi înşine.

Vezi articol original 285 de cuvinte mai mult

Ziua Alzheimer

Pusa Roth - Dincolo de curcubeu e lumea

furtuna-din-sufletul-tau

Se întâmplă ca într-o zi să descoperi că cineva din familia ta, mama, tata, frate, soră, soţ sau soţie, să rămână suspendată în timp, să nu mai înţeleagă prezentul, să nu mai cunoască pe cei pe care i-a iubit, să devină puţin câte puţin altcineva, un om pentru care nimic din ceea cel înconjoară să nu-i mai fie familiar. Ziua Alzheimer este momentul întoarcerii în tunelul timpului, este ziua în care prezentul nu-ți mai aparţine, este ziua durerii, a disperării, pentru că din acest moment începe drama. Drama omului ţintuit în Lumea Alzheimer, drama celorlaţi care nu pot accepta această crudă realitate. Omul Alzheimer nu mai are identitate precisă, pentru că el nu mai aparţine unui timp prezent, iar trecutul este ca o fereastră îngustă prin care răsar imagini disparate.

Vezi articol original 286 de cuvinte mai mult