Succese ale Teatrului Naţional Radiofonic

Pornind de la un fapt divers

«Ringhişpilul» de Puşa Roth şi Leonard Popovici

Ştiţi ce este ringhişpilul? Vă spun îndată.

Cuvânt cu rezonanţă germană, ringhişpil înseamnă în graiul ardelenesc carusel cu lanţuri, din acelea instalate în bâlciuri şi care fac deliciul „curajoşilor” . „Curajoşii” nu au dureri de cap, nici ameţeli, ei se pot învârti la infinit, inclusiv în lanţuri. Este posibil, uneori, ca personajul însărcinat cu bunul mers al învârtelii să mai uite să-l oprească, ori să se defecteze motorul, ori cine ştie de unde, din senin, să apară elementul neprevăzut… Prin urmare, ringhişpilul, care poate fi o metaforă a vieţii lipsite de orizont, are toate şansele de a conduce la un deznodământ tragicomic. Depinde câţi „curajoşi” se urcă în carusel, cât de bine se instalează ei în lanţuri, cât de norocoşi sunt şi de siguri că nu vor cădea pradă ameţelii, indispoziţiei, că nu vor medita amar la cruda soartă a mersului aerian în cerc, de unde până atunci erau atât de siguri de uriaşa plăcere de a se învârti… Dar câtă metaforă şi ce fel de metaforă se afla în comedia semnată de Puşa Roth şi Leonard Popovici?
Scrisă cu mână sigură, cu virtuozitate stilistică, piesa difuzată în premieră în 2002 şi pe care Teatrul Naţional Radiofonic vă propune să o ascultaţi duminică 11 decembrie, la ora 20.30, la Radio România Actualităţi, porneşte de la un fapt real semnalat cândva, prin 1986, într-o comună din Ardeal, într-o primăvară cu alegeri de deputaţi pentru (vă mai amintiţi?) Marea Adunare Naţională.
E mult, e puţin de atunci? Am uitat, suntem pe cale de a uita sumbra rostogolire în cerc din epoca de „măreţe realizări” a Cârmaciului? Cronica vremurilor va estompa grotescul acelor ani, în care orice speranţă părea scufundată în întuneric, în întunericul trăit la propriu? Tăvălite în praful de sub „nevinovatul” ringhişpil, moravurile au murit odată cu regimul de „tristă amintire”?
Se spune, cu o vorba deja comună, ca realitatea întrece ficţiunea. Adică, inventivitatea, fantezia neagră a faptului real depăşesc de multe ori capacitatea noastră imaginativă. Dar în egală măsură este adevărat că ficţiunea este cea care dă coerenţă, certificând astfel întâmplări menite să rămână în categoria efemeră a faptului divers.
Construită ingenios, cu planuri care se succed rapid, într-o foarte bună dinamică radiofonică, Ringhişpilul este o dovadă expresivă a acestor vechi dar mereu actuale adevăruri. Un ziarist plin de responsabilităţi ideologice află că în comuna din Ardeal alegerile nu s-ar fi desfăşurat normal şi cu rezultatul triumfal raportat, acel procent (întotdeauna utopic, inclusiv în epoci totalitare) de aproape sută la sută. Vinovat fusese – cine altul? – diabolicul ringhişpil prin care circarul adusese oraşul, cu toate tentaţiile lui, la sat…
Dar nu e cazul să refac subiectul satirei puse în undă cu măiestrie de regizorul Leonard Popovici, cu o distribuţie remarcabilă, din care fac parte Mitică Popescu, Alexandru Bindea, Adriana Trandafir, Valentin Teodosiu, Mihai Dinvale, Dorina Lazăr, Boris Petrof, Candid Stoica, Coca Bloos, Mihai Niculescu, Dumitru Chesa, Eugen Cristea, Bogdan Caragea, Carmen Stimeriu. Regia de studio: Janina Dicu. Regia muzicală: Patricia Prundea. Regia tehnică: Mihnea Chelaru.
Satiră a minciunii, a contrafacerii, a vieţii compuse din clişee de carton, a impenetrabilităţii unui sistem social care nu permitea nici o abatere de la funesta normă, satiră ale cărei personaje groteşti conving prin construcţia tipologică fermă şi prin limbaj, Ringhişpilul este un spectacol de succes al Teatrului Naţional Radiofonic (data difuzării în premieră: 17 noiembrie 2002).
Ca întotdeauna în lunga istorie a comicului scenic, râsul are şi puteri vindecătoare.

Costin Tuchilă, „Cronica Română”, sâmbătă 10 decembrie 2005

Ascultă Ringhișpilul

Jean Moscopol, Ţara comunistă

Jean Moscopol, Gheorghiu Dej şi Hrusciov

***

Maria Tănase, Lume, lume

Un spectacol cu valoare de artă poetică: «Scene din viaţa lumii mari», adaptare de Puşa Roth după N. V. Gogol

Sub titlul Scene din viaţa lumii mari, Puşa Roth reuneşte trei scenete comice ale lui Gogol: Dimineaţa unui om ocupat, Procesul şi Fragment, mici bijuterii de gen, care vor completa repertoriul gogolian la Teatrul Naţional Radiofonic. Vom avea, astfel, cvasi-completă, opera dramatică a marelui scriitor rus (în fonotecă există Revizorul – 1953, Căsătoria, în două versiuni, din 1952 şi 1964, Jucătorii de cărţi, de asemenea, în două variante, una recentă, alături de dramatizări după romanul Suflete moarte şi nuvela Nasul).
Textul spectacolului este construit ingenios: două fragmente din piesa La ieşirea din teatru, după reprezentarea unei comedii noi asigură „rama” acestor Scene…, conferind spectacolului valoare de artă poetică. Din textul lung, relativ stufos, cu foarte multe personaje, La ieşirea din teatru…, Puşa Roth a reţinut monologul Autorului de la începutul piesei şi cel final, în care Gogol expune o veritabilă teorie a râsului, cu caracter polemic în epocă, dar actuală şi astăzi. Atmosfera din La ieşirea din teatru…, comentariile spectatorilor după premiera comediei (care nu era alta decât Revizorul) sunt sugerate elocvent prin câteva replici extrase din piesă sau refăcute în stil şi aşezate după primul monolog. După care, Autorul face legătura cu scenetele următoare: „…şi ce-ar fi ca ascultând aceste prime impresii, să mi separă că aud din nou replici din piesa. Dacă nu cumva piesa întreagă.” Relaţia dramatică – motivaţia ei sunt asigurate.

Vasili Surikov, Călăreţul de aramă

Cele trei scenete extrase de Gogol din textul comediei Ordinul Vladimir clasa a treia (abandonată de autor), apoi prelucrate şi cuprinse, în 1842, la sfârşitul volumului al IV-lea al ediţiei de Opere, în secţiunea Fragmente dramatice şi scene izolate, au unitate tematică şi stilistică. Tipurile de personaje din primele două sunt caractere asemănătoare: funcţionari imperiali, orgolioşi, vicioşi, cu înclinaţie spre parvenitism, în stare să calce pe cadavre pentru a ajunge la ţelul propus. Oameni pentru care cuvântul dat nu are nici un fel de importanţă şi care-şi fac din disimulare un modus vivendi. În Dimineaţa unui om ocupat, Ivan Petrovici, „omul ocupat”, cartofor înrăit, îi cere lui Alexandr Ivanovici, şi el un om ocupat (fireşte, cu… pierderea timpului,) să pună o vorbă pe lângă „excelenţa sa” pentru a obţine o decoraţie. Alexandr Ivanovici îi promite şi, la plecare, dezvăluie planul: va pune o vorbă, dar exact pe invers…
În Procesul, Proletov, ober-secretar la Senat, îl asigură pe Burdiukov că îl va ajuta să-şi câştige drepturile care i se refuzaseră printr-o fraudă testamentară. Când omul necăjit pleacă fericit acasă, Proletov divulgă spectatorilor planul înşelătoriei, amuzându-se copios de credulitatea individului.

Honoré Daumier, Contele d’Argout (1833)

În Fragment, Maria Alexandrovna, aristocrată parvenită, vrea să-şi vadă fiul, Mişa, ofiţer, în ciuda lipsei totale a acestuia de aptitudini pentru cariera militară. Şi mai mult, doreşte să-l însoare urzind un plan diabolic cu Sobacikin, individ cu caracter precar, un fel de Agamiţă Dandanache avant la lettre, colecţionar de scrisori folosite la momentul oportun. Scriitura satirică gogoliană are trăsăturile cunoscute din marile piese, Revizorul şi Căsătoria, personajele fiind caracterizate mai degrabă prin situaţii decât prin limbaj. Decupajul caracterologic este ferm, realizat prin câteva replici.

Ilustraţie la Nasul de Gogol

Adaptarea radiofonică urmează cu fidelitate textul dramaturgului rus, folosind o traducere nouă, făcută special pentru acest spectacol de Ileana Neacşu. Mult mai cursivă, cu echivalenţe româneşti mai fireşti, expresive din punct de vedere teatral, această versiune are şi un plus de plasticitate din unghiul receptării radiofonice. Cu excepţia scenetei Procesul (care apărea într-o primă varianta în emisiunea Revizorul Gogol din seria „Clasicii dramaturgiei universale”, noiembrie 1998), celelalte „scene din viaţa lumii mari” constituie premiere absolute la radio. Titlul propus de Puşa Roth nu este creat artificial, fiind chiar titlul iniţial al scenetei Fragment, schimbat ulterior de Gogol.
Cu o distribuţie de excepţie, care reuneşte mari actori ai scenei româneşti, spectacolul regizat de maestrul Ion Vova are, cu certitudine, valoarea unei înregistrări de referinţă.

Costin Tuchilă, „Radio România”, nr. 181, 3–9 iulie 2000, p. 9

Scene din viaţa lumii mari de N. V. Gogol. Traducere de Ileana Neacşu. Adaptare radiofonică de Puşa Roth. În distribuţie: Tamara Buciuceanu, Damian Crâşmaru, Matei Alexandru, Cristina Stamate, Valentin Uritescu, Petre Lupu, Alexandru Bindea, Viorel Baltag, Vasile Muraru. Redactor: Costin Tuchilă. Regia de studio: Violeta Berbiuc. Regia muzicală: George Marcu. Regia tehnică: Vasile Manta. Regia artistică: Ion Vova.
Data difuzării în premieră: joi 6 iulie 2000, ora 19,15, Radio România Cultural.

Ascultă aici

Scene din viaţa lumii mari

Ascultă în luna decembrie 2009 Scene din viaţa lumii mari pe www.eteatru.ro (v. pag. Program)

Aram Haciaturian, Vals din muzica de scenă la Mascarada de Lermontov