Roman de Bucureşti

De ce scriu teatru? 

pusa roth roman de bucuresti 2005 bibliografie cartea de teatru teatru contemporanScriu ca să mă bucur, să mă cert, să plâng şi să râd cu lumea. Scriind teatru, mi-am imaginat că am deschis o poartă spre lume, pentru a-i arăta ei, lumii, că uneori, din greşeală, poarta se închide şi viaţa noastră se închide şi rămânem într-un univers pe care nu-l mai putem supune, fiindcă regulile lui nu mai sunt ale noastre.

Aşa cred eu că putem râde sau plânge noi cu noi, noi de noi – este un exerciţiu de viaţă – şi astfel ne imaginăm că putem să supunem lumea. Este iluzia care alungă frica de moarte. Dureroasă comedie de viaţă, zadarnică dorinţă: teatrul din noi, ascuns după o copertă.

Puşa Roth

Noiembrie 2004

Prefaţă: D. R. Popescu – Un spectacol aproape total

Trăind într-o lume a studiourilor radiofonice, o lume tehnicizată, pusa roth d r popescu literatura contemporana teatru actualitatecircumscrisă, închisă, dar, în acelaşi timp, deloc paradoxal, deschisă tuturor orizonturilor, tuturor înălţimilor şi depărtărilor, Puşa Roth s-a apropiat de teatrul scris cu sfială, cu încredere în cuvântul imprimat pe hârtie, cu spirit critic şi, nu în ultimul rând, cu o patimă devastatoare. Rezultatul ne îndeamnă să observăm cum se creează istoria, uneori din cuţite şi pahare, cum se modelează istoria teatrului din inserţii sociale, filosofice, absurde, din valori şi contradicţii intime dizolvate în mister.

Shakespeare, Gogol, Tolstoi, Urmuz – ce orizonturi fără egal şi ce răsturnări de perspective, prin care teatrul, în marea sa vrajă, a încercat şi a izbutit să se apropie de adevăr!

Puşa Roth nu are – şi nici nu tinde să aibă! – o structură ireverenţioasă şi mofluză faţă de orizontul imaginar al autorilor luaţi în cătare, precum se mai observă la unii inşi ce se ocupă de adaptări teatrale financiare. Printr-o dulce translaţie, Shakespeare, Tolstoi, Gogol şi Urmuz trec în cartea Puşei Roth, din veacurile lor energice în actualitatea noastră descumpănită, fără ca această inserţie în capitalismul nostru artificial, bunăoară, să le afecteze patosul ideilor şi luxul intelectual.

Nu ştiu dacă revoluţia din scrisul lui Urmuz este raţionalistă, nu cred că Mantaua lui Gogol, din care au purces atâţia scriitori extraordinari, reprezintă consecinţa şi rigoarea lucidităţii raţiunii, dar asemenea circumscrieri şcolăreşti devin ridicole atunci când e vorba de pluralităţi de forme estetice, atunci când freamătul luminii şi vibraţia obscurităţii din om invadează scena lumii… Domnul Shakespeare ne propune o descâlcire a mecanismelor existenţei, o încrucişare între inconştient şi conştient, dar ne lasă latitudinea să observăm că există o zonă de iraţional inaccesibilă înţelegerii riguroase, că poate exista şi o ordine a lumii lipsită de inteligenţă.

În privinţa lui Urmuz, Puşa Roth are o viziune interesantă: nu pune accentul pe uzura socială şi pe uzura morală a preopinenţilor… În fond, în orice veac, timpul pre toate cele le macină în mod egal! La Urmuz, precum şi la absurzii ce-i vor urma, strălucirea ingenuităţii adolescentine a murit! E vorba de nişte oameni fără copilărie, fără adolescenţă, fără amintiri, fără memorie, e vorba de un fel de lume de manechine aflată într-o efervescenţă gregară acefală, fără destin intelectual ortodox.

Teatrul modern (o tautologie, căci teatrul a fost tot timpul modern) e plurisemantic. Uneori publicul e sincron cu demersurile realizatorilor de spectacole, alteori ba. Alterarea acută a ingenuităţii (nu e vorba aici de melodrame şi de nuvele teatrale), esenţializarea până la schemă a psihologiilor şi automatizarea formelor teatrale a inflamat, uneori, vraja ridicolă a vieţii şi a diminuat impactul magic al spectatorilor.

Puşa Roth cunoaşte toate aceste sinusoide ale mişcării teatrale şi ne invită la un spectacol aproape total, în care manechine absurde, trăind fără obsesia morţii, stau faţă în faţă cu moartea eroului domnului Tolstoi, cu nebunia rusă şi cu emoţia religioasă în faţa adevărului – specifică Marelui Englez!

D. R. Popescu, 9 octombrie 2005

Prefaţă la volumul de teatru Roman de Bucureşti de Puşa Roth, Bucureşti, Editura Adam, 2005

Premieră absolută

Puşa Roth: Roman de Bucureşti

Simplă constatare: genul dramatic numără foarte puţine autoare (e drept, ceva mai multe decât femeile – compozitor). Pare întrucâtva de mirare, cu atât mai mult dacă, de dragul comparaţiei, aruncăm o privire asupra prozei literare, ilustrată ieri şi azi de nume sonore. Să căutăm o explicaţie? Nu, fiindcă nu cred că am ajunge la o concluzie serioasă. Am risca să punem într-o ecuaţie falsă spiritul feminin cu cele câteva trăsături specifice care despart textul destinat scenei de orice alt tip de scriitură.
Constatarea de ordin general fiind obiectivă, se impune totuşi să detaliem: şi mai puţine sunt femeile – dramaturg care scriu comedie. Apoi, se observă că astăzi, la noi, contrar tuturor aşteptărilor, comedia de valoare pe teme de actualitate se lasă îndelung aşteptată, fapt aproape ciudat. Dar şi în această privinţă o concluzie nu ar putea fi decât pripită.

pusa roth leonard popovici regie teatru regizor premiera absoluta roman de bucuresti teatru radiofonic

În primăvara lui 1999, difuzam în premieră absolută Şambelan la viezuri, fantezie dramatică de Puşa Roth după Pagini bizare de Urmuz, în regia lui Leonard Popovici, succes deosebit al Teatrului Naţional Radiofonic. Piesa nu este o dramatizare a prozei urmuziene, ci un captivant exerciţiu de imaginaţie bazat pe „lumea larvară prevăzută cu aripi uriaşe” a „profetului revoltei literare internaţionale”. Şambelan la viezuri a fost montată în septembrie acelaşi an la Teatrul „Bacovia” din Bacău, în regia lui Constantin Dinischiotu. „Puşa Roth, scria Ileana Berlogea, a încercat imposibilul şi a reuşit: acela de a crea o acţiune dintr-o non-acţiune şi caractere din umbre şi marionete.” Ringhişpilul (2002, teatru radiofonic), în colaborare cu Leonard Popovici, este o comedie de situaţii inspirată dintr-un fapt real petrecut într-o comună din Ardeal, în epoca de tristă amintire. Evenimentul, relatat atunci la rubrica de „Fapt divers” a unei publicaţii, dar şi modul în care el a devenit piesă de teatru, păstrează nota de senzaţional, ilustrând, printre altele, ideea că, adesea, realitatea întrece ficţiunea. Spiritul de observaţie, capacitatea de a caracteriza personajele în situaţii – limită, de a le susţine prin replică entuziasmau într-o piesă care, prin natura faptelor, devine aproape istorică.
Noua creaţie dramatică a Puşei Roth, este o comedie amară construită pe tema cuplului şi inspirată din realitatea cotidiană.

Subtitlul ei, comedie de moravuri la moment, e într-o măsură explicit pentru pusa-roth-roman-de-bucuresti-premiera-absoluta-radio-romania1intenţiile satirice ale autoarei. Fina observaţie a societăţii contemporane, a comportamentelor, a clişeelor (inclusiv a celor lingvistice) este sprijinită de capacitatea autoarei de a crea tipuri vii prin situaţii, dar mai ales prin limbajul dramatic folosit cu virtuozitate. Autenticitatea celor patru personaje conferă remarcabilă expresivitate piesei Puşei Roth, pusă în undă de regizorul Leonard Popovici, cu o distribuţie excepţională: Virgil Ogăşanu, Dorina Lazăr, Adriana Trandafir, George Ivaşcu. Atmosfera creată de celelalte „voci”, cadrul sonor compus cu abilitate de George Marcu (regia muzicală), Mihnea Chelaru (regia tehnică), Janina Dicu (regia de studio) contribuie la realizarea unui spectacol care, sperăm, vă va încânta.

Costin Tuchilă, „Radio România”, nr. 327, 26 – 1 iunie 2003, p. 9

Data difuzării în premieră: duminică 1 iunie 2003, ora 17,25, Radio România Cultural

Opinii critice

„De la gradul zero al scriiturii ajungem, iată, la gradul zero al trăirii. Personajele Puşei Roth reprezintă un extract de nouă umanitate românească. Autoarea seamănă cu un fel de zeitate indiană, Shiva cel cu şase braţe. Există în această piesă construită pe ideea de contrapunct o notă cinică de factură caragialiană dar şi una tandru-romantică à la Tudor Muşatescu. Ele se reunesc în atitudinea unui scriitor care contemplă realitatea de azi cu bonomie şi cu tristeţe.”
Ioan Adam
Audiţia cu public a spectacolului radiofonic Roman de Bucureşti, joi 22 mai 2003 – „Radio România”, nr. 329, 9 – 15 iunie 2003, p. 9

„Am fost impresionat să asist la o dramă scrisă în registru de comedie, ceea ce reprezintă o piatră de încercare pentru un dramaturg. Puşa Roth a dovedit că are vocaţie pentru un asemenea gen de teatru şi o felicit din toată inima pentru reuşită.”
Dan Tărchilă
Audiţia cu public a spectacolului radiofonic Roman de Bucureşti, joi 22 mai 2003 – „Radio România”, nr. 329, 9 – 15 iunie 2003, p. 9

„Dacă aş mai fi director de teatru, aş pune imediat în scenă Roman de Bucureşti, pentru actualitatea ei.”
Constantin Dinischiotu
Audiţia cu public a spectacolului radiofonic Roman de Bucureşti, joi 22 mai 2003 – „Radio România”, nr. 329, 9 – 15 iunie 2003, p. 9

„Ceea ce am ascultat astăzi nu e o piesă de teatru, ci o pagină de istorie pe care, din păcate pentru unii, din fericire pentru alţii, o trăim. Ficţiunea intervine la sfârşit. Optimismul autoarei se exprimă în final, în sensul că, mai devreme sau mai târziu, fiecare îşi găseşte macrameul pe care-l merită…”
Mircea Dogaru
Audiţia cu public a spectacolului radiofonic Roman de Bucureşti, joi 22 mai 2003 – „Radio România”, nr. 329, 9 – 15 iunie 2003, p. 9

„A fost o oră de încântare sufletească pentru că piesa conţine o observaţie directă făcută asupra esenţei sentimentelor, fără strop de ton gazetăresc sau speculativ.”
Ion Brad
Audiţia cu public a spectacolului radiofonic Roman de Bucureşti, joi 22 mai 2003 – „Radio România”, nr. 329, 9 – 15 iunie 2003, p. 9

„O piesă, o dramaturgie de care teatrele noastre ar avea foarte multă nevoie. Impresia unora că nu există dramaturgie originală astăzi este cât se poate de falsă. Apreciez la rândul meu firescul, calitatea dialogurilor şi a replicilor, fineţea cu care autoarea ştie să surprindă în instantanee cotidiene câteva destine marcate de trecerea vremii, dar şi realizarea regizorală şi actoricească.”
Constantin Paraschivescu
Audiţia cu public a spectacolului radiofonic Roman de Bucureşti, joi 22 mai 2003 – „Radio România”, nr. 329, 9 – 15 iunie 2003, p. 9

„Frumuseţea acestei piese constă în urâţenia vieţii pe care ne-o prezintă. Salut îndrăzneala autoarei de a aborda problematica actuală fără înverşunare, fără patimă, cu francheţe. Şi, nu în ultimul rând, modalitatea de a surprinde şi satiriza noul limbaj de lemn.”
Ion Dodu Bălan
Audiţia cu public a spectacolului radiofonic Roman de Bucureşti, joi 22 mai 2003 – „Radio România”, nr. 329, 9 – 15 iunie 2003, p. 9

„În legătură cu această ultimă piesă [Roman de Bucureşti, n. ed.], comedie amară, i-am spune tristă prin sugestiile ei mai generale, e de menţionat că autoarea deţine o autentică măiestrie în a construi relaţii şi atmosferă fireşti, de actualitate, în replici succinte, cu nerv, haz şi miez, într-o acţiune cu patru personaje, gradată pe conturarea unui destin.”
Constantin Paraschivescu
„Teatrul azi”, nr. 9 – 10/2003, p. 109

„Talentul indiscutabil, concretizat în scrieri precum Convorbiri comode (vol. I, 2001, vol. II, 2003), Şambelan la viezuri – fantezie dramatică într-un act după Pagini bizare de Urmuz, difuzată la Radio şi tipărită la Editura Premier (Ploieşti, 2002), Ringhişpilul şi Roman de Bucureşti, excelente piese radiofonice, prima pusă şi în scenă la Teatrul «Bacovia» din Bacău, a conturat cu prisosinţă activitatea creatoare a scriitoarei Puşa Roth, apreciată de dramaturgi ca D. R. Popescu, de regizori ca Dinischiotu şi critici dramatici prestigioşi.
Inspirată din stricta actualitate, surprinsă într-o viziune îndrăzneaţă şi modernă, Roman de Bucureşti este o piesă radiofonică de excepţie prin autenticitatea personajelor, fineţea analizei psihologice, frumuseţea replicilor şi puterea de a crea atmosferă artistică. O piesă care merită să fie cât mai repede tipărită. Comedia de moravuri şi năravuri a fost excelent interpretată de mari actori ca Dorina Lazăr, Virgil Ogăşanu, George Ivaşcu, Adriana Trandafir, care dau viaţă caracterelor şi limbajului de lemn al actualităţii.
Talentul dramaturgic al autoarei, cultura ei solidă sunt evidente şi în adaptările realizate după Gogol: Scene din viaţa lumii mari şi capodopera Mantaua, atât de mult citată şi comentată pe plan mondial.”
Ion Dodu Bălan
„Naţiunea”, serie nouă, nr. 251 (716), anul XV, 19 – 25 mai 2004, p. 5

Citeşte aici
© Puşa Roth 2003

difuzor-bun Ascultă aici

difuzor-bun Ascultă în luna ianuarie 2010 Roman de Bucureşti pe www.eteatru.ro (v. pag. Program)

 

 

Anunțuri

Voci – uneori întrupate

Teatrul vocilor e cel radiofonic. Care împlineşte – sau nu – vocile propriilor pusa-roth-roman-de-bucuresti-constantin-paraschivescu-auditielecturi singulare cu accente şi efecte sonore, care valorifică ideile cuvântului, tăcerile, cu nuanţe noi, freamăt şi emoţie. În această privinţă, Teatrul Naţional Radiofonic a câştigat în ultimul timp în acurateţe şi expresivitate modernă, plăsmuind din articulaţiile vocilor şi decorul sonor veritabile „imagini” dramatice ale subiectelor, iar în selectarea lor, opţiuni mai riguroase, de referinţă. Clasici universali au dobândit savoare originală prin versiunile lui: Costin Tuchilă (adaptare) şi Cristian Munteanu (revenit la pupitrul regizoral pe care l-a onorat patru decenii) – Adunarea femeilor de Aristofan (cu Mariana Mihuţ, Coca Bloos, Gabriela Popescu); Dan Puican pusa-roth-teatru-roman-de-bucuresti-teatrul-azi-revista1(sărbătorit în 6 martie 2003 pentru 70 de ani de viaţă şi 40 de activitate)  – Nevestele vesele din Windsor de William Shakespeare (cu un Falstaff pe care am vrea să-l vedem şi pe scenă, Alexandru Arşinel). Contemporani români se bucură de preţuire, când textele lor dezbat probleme reale – fie de natură dramatică a demnităţii în credinţă şi istorie (Dan Tărchilă, Brâncoveanu, cu Constantin Codrescu, regia Constantin Dinischiotu), fie de cea parodică a decăderii sub vremuri (Puşa Roth, Roman de Bucureşti, regia Leonard Popovici).
În legătură cu această ultimă piesă, comedie amară, i-am spune tristă prin sugestiile ei mai generale, e de menţionat că autoarea deţine o autentică măiestrie în a construi relaţii şi pusa-roth-roman-de-bucuresti-teatrul-azi-constantin-paraschivescuatmosferă fireşti, de actualitate, în replici succinte, cu nerv, haz şi miez, într-o acţiune cu patru personaje, gradată pe conturarea unui destin. Cu minuţiozitatea feminină a creatoarelor de „macrameuri”, Georgica, soţia lui Grigore, face mereu macrameuri. Care-l exasperează pe soţ, altădată inginer ce nu s-a orientat în comunism, acum liber în democraţie să mizeze pe facilităţi, pe o aventură amoroasă şi să-şi sfideze nevasta – „Vai de capul ei, că e doar suport pentru basma!” Un nepot scrie un roman, pentru că „viaţa de oraş e un roman”, caută sponsori. Dar, de la o zi la alta, speranţele se destramă, viaţa se degradează, le „fură” orizonturile, temeiurile, pensionarul Grigore e părăsit de iubită, de „basma”, de facilităţi şi pentru a trăi ajunge să vândă macrameurile de care şi-a bătut joc. „Macrameurile nevestei, paşaport pentru bătrâneţe”, constată amar. S-a spus că e „melodramă de bloc”, dar mai degrabă e comedie cusută cu aţa gravă a realităţii care destramă destine. În derizoriu. Cu farmecul autenticităţii vocilor lui Virgil Ogăşanu (Grigore), Dorina Lazăr (Georgica), George Ivaşcu (nepotul Marius) şi Adriana Trandafir (iubita Maria), cu naturaleţea discuţiilor în care se întretaie şi se suprapun glasurile în dispute familiale (şi nu numai!), coerent conduse de Leonard Popovici. S-a obţinut o versiune incitantă de spectacol radiofonic realist, cu ecou în zilele noastre.

Constantin Paraschivescu, „Teatrul azi”, nr. 9 – 10 /2003, p. 108 – 109

Cartea de teatru: Piese pentru citit după ce au fost de ascultat

Volumul de teatru românesc, cu selecţii de piese ale unui autor, antologii etc., s-au publicat, pusa roth roman de bucuresti eugen comarnescu teatru carte de cititdestule şi înainte de 1990. Dar după această dată am asistat la o adevărată explozie de apariţii de piese de teatru, între permanenţe amintindu-le pe cele de la Editura UNITEXT (mai cu seamă premiate la galele UNITER) sau textele dramatice, de varii facturi, tipărite de revista „Drama” a Uniunii Scriitorilor, condusă de Mircea Ghiţulescu. Oricum, operele create pentru scenă le găsim mai mult în rafturile bibliotecii decât transpuse în spectacole. Un paradox face ca din numeroasele piese publicate, să ajungă în spectacol nu neapărat cele mai valoroase. Există, fără îndoială, o inapetenţă a regizorilor faţă de piesa românească contemporană. Cele care s-au impus, scrise mai ales de tineri autori, le-am găsit, cu precădere, în repertoriile companiilor independente, teatrele instituţionalizate promovându-le cu parcimonie.
Acum avem în faţă un volum de teatru insolit, reunind sub titlul Roman de Bucureşti, câteva piese de Puşa Roth, de fapt scenarii care au stat la baza„ unor spectacole radiofonice, transmise pe canalele Radioului public.
În prefaţa intitulată, nu fără tâlc, Un spectacol aproape total, D.R. Popescu scrie: „Trăind într-o lume a studiourilor radiofonice, o lume tehnicizată, circumscrisă, închisă, dar, în acelaşi timp, deloc paradoxal, deschisă tuturor orizonturilor, tuturor înălţimilor şi depărtărilor, Puşa Roth s-a apropiat de teatrul scris cu sfială, cu încredere în cuvântul imprimat pe hârtie, cu spirit critic şi, nu în ultimul rând, cu o patimă devastatoare”.
Am spus că Puşa Roth, fiind foarte personală în ceea ce scrie, nu are ambiţia originalităţii absolute. Ea ştie bine că „patul lui Procust” la care este supus un scenariu radiofonic este, dincolo de o îngrădire, prilejul pentru autor de a ţine seama şi de a fructifica specificul şi virtuţile unui gen care se bizuie numai pe forţa cuvântului şi a efectelor sonore. Şi pentru că ştie că a dat la iveală scenarii profund valoroase, Puşa Roth nu se sfieşte să le încredinţeze tiparului, chiar dacă unele dintre piesele incluse în volum au ca punct de pornire o operă literară sau un autor celebru, ca Shakespeare de pildă, ori sunt dramatizări ale unor cunoscute pagini de proză. În decursul ultimilor ani am ascultat sub egida Teatrului Naţional Radiofonic câteva din scenariile Puşei Roth, pe care autoarea ni le oferă acum, spre lectură. O lectură care, indiscutabil, are darul să stimuleze imaginaţia cititorului, comparând spectacolul radiofonic cu propria viziune regizorală.
Dacă Roman de Bucureşti, „ comedie de moravuri la moment” sau Ieri după Shakespeare sunt scrieri teatrale profund originale, altele din cele cuprinse în volumul tipărit de Editura Adam în 2005 pornesc de la un pretext literar ori sunt, pur şi simplu, dramatizări după cunoscute, dar nu chiar celebre, lucrări în proză din literatura română şi universală. Despre Şambelan la viezuri, de pildă, un critic opina pe bună dreptate că nu este o dramatizare a prozei lui Urmuz, ci un text care porneşte de la ciudatele personaje şi absurdul întâmplărilor comice din Pagini bizare, fiind „un captivant exerciţiu de imaginaţie”. În ce priveşte excelenta versiune radiofonică după Mantaua de Gogol, aş spune că surmontând puţinătatea dialogurilor din creaţia clasicului rus, Puşa Roth izbuteşte, fără a trăda originalul, dimpotrivă potenţându-i sensurile profunde, să ne sugereze un întreg univers uman şi să ofere partituri generoase interpreţilor. Lucruri similare se pot spune şi despre scenariul ce transformă în act teatral o superbă pagină de proză semnată de D. R. Popescu, Duios Anastasia trecea.
Cele şapte texte dramatice cuprinse în volumul Roman de Bucureşti de Puşa Roth sunt tot atâtea dovezi ale talentului şi, nu mai puţin ale profesionalismului autoarei.

Eugen Comarnescu, „Cronica Română”, 13 martie 2006