În seria „Clasicii dramaturgiei universale”:

• „Orice scriitor simte mai curând sau mai târziu, tentaţia teatrului.” (Vito Pandolfi) • „În general, învăţătura îndelungă şi-a făcut-o Cervantes la mereu serioasa «şcoală a vieţii».” (G. Călinescu)

Aşezat în balanţă cu romanul Don Quijote, ce nu conteneşte să uimească de patru veacuri, teatrul lui Cervantes trece pe locul secund. Dar tocmai datorită acestui fapt, abordarea lui devine incitantă, în măsura în care Cervantes se poate număra printre clasicii dramaturgiei universale. Tratându-l strict din unghiul cercetării sale, Vito Pandolfi îşi începe astfel capitolul dedicat lui Cervantes în Istoria teatrului universal: „Întors în patrie după numeroase aventuri şi tribulaţii, Cervantes a sperat că va putea obţine o afirmare sigură şi răsunătoare cu tragediile sale (a compus vreo zece). Orice scriitor simte mai curând sau mai târziu, tentaţia teatrului. Dar nu se lasă întotdeauna dominat de ea. În orice caz, încercările sale conţin multe scăpărări ale imaginaţiei, care adesea redobândesc, cu timpul, viaţă şi culoare.”

În epocă, succesul teatrului lui Lope de Vega, cel mai prolific scriitor din toate timpurile, l-a aşezat în umbră pe Cervantes. Nici astăzi, poate, dramaturgia sa, eliberată de experienţa teatrală a clasicismului antic prin forme, soluţii, personaje, prin negarea implicită a vechilor precepte, nu se află pe locul privilegiat. Impresia e însă repede demontată de orice reîntoarcere serioasă, dornică să alunge prejudecăţile şi capabilă să remarce drumul propriu, acel „ferment al imaginaţiei” din paginile destinate scenei de don Miguel de Cervantes Saavedra. După tragedii şi drame ambiţioase, în 1615 apăreau la Madrid Opt comedii şi opt entremeses – interludii comice, niciodată puse în scenă. Eliberându-se de modele, aceste piese scurte, „minunate acvaforte”, cum au fost denumite, ar fi suficiente pentru a consfinţi originalitatea unui autor cu loc sigur în istoria dramaturgiei universale. În ele dimensiunea existenţei are savoare şi putere de caracterizare, un pitoresc dublat de înţelesuri adânci, a căror dezvăluire seamănă cu bucuria de a ţine în mână preţioasa bijuterie. Ai sentimentul că o cunoşti prea bine, îţi este familiară, dar mereu îi descoperi câte un reflex surprinzător.

Amănunte despre viața aventuroasă a lui Cervantes, despre dramaturgia sa, cu referire îndeosebi la tragedia Asediul Numanciei, comediile Viața în Alger, Pedro de Urdemalas și ele opt entremeses, în noua emisiune din seria Clasicii dramaturgiei universale, Cervantes și tentația teatrului, pe care vă invităm să o ascultați duminică 27 noiembrie 2011, la ora 19.00, la Radio România Cultural. Veți asculta în această emisiune și un amplu fragment din Numancia (înregistrare din 1982) și, integral, Peștera din Salamanca, cu Nicolae Gărdescu, Valeria Gagealov, Coca Andronescu, Dumitru Rucăreanu, Dem Savu, George Trestian în regia lui Ion Vova (1966). Realizatori: Pușa Roth și Costin Tuchilă.

Anunțuri

Toamna în pictură

Giuseppe Arcimboldo, Toamna, 1573

Francesco Bassano, Toamna, 1576

Abel Grimmer, Toamna, 1607

Nicolas Poussin, Toamna, 1660–1664

Jean-François Millet, Peisaj de toamnă cu un cârd de curcani

Isaac Levitan, Toamnă aurie

Alfred Sisley, Toamna la Louveciennes, 1873

Alfred Sisley, Toamna la Louveciennes

Alfred Sisley, Toamna pe malurile Senei, lângă Bougival, 1873

Nicolae Grigorescu, Toamnă pe muncel

Claude Monet, Efect de toamnă la Argenteuil, 1873

Claude Monet, Efect de toamnă la Argenteuil, 1873

Claude Monet, Toamna pe Sena, Argenteuil, 1873

Paul Cézanne, Peisaj de toamnă, 1883–1885

Vincent van Gogh, Grădina de toamnă

Vincent van Gogh, Sălcii toamna

Camille Pissarro, Dimineață de toamnă la Eragny, 1892

Pierre-Auguste Renoir, Podul de la Argenteuil toamna

Alphonse Mucha, Toamna

Ștefan Luchian, Crizanteme

Ștefan Luchian, Oală cu crizanteme

Silvia Onișa, Toamna