În versiunea Pușei Roth, „Doctorul zburător” de Molière

Sâmbătă 18 februarie 2012, ora 23.00, Radio România Actualități

Traducere și adaptare de Pușa Roth. În distribuție: Mihai Mălaimare, Mircea Albulescu, Ion Haiduc, Marius Rizea, Delia Nartea, Anne-Marie Ziegler, Mihai Niculescu. Redactor: Costin Tuchilă. Regia de studio: Janina Dicu. Regia muzicală: George Marcu. Regia artistică: Vasile Manta. Înregistrare din 2008.

Publicată abia în ediţia de Opere complete  din 1819, îngrijită de Viollet-le-Duc, satira Le Médecin volant (Doctorul zburător), jucată la Paris, în 18 aprilie 1659, constituie „un remarcabil exerciţiu de tehnică actoricească; intrări şi ieşiri rapide din scenă, deghizări multiple şi aproape simultane într-un ritm alert.” (Luminiţa Petrulian, Molière, Tartuffe, texte comentate, Bucureşti, Editura Albatros,1987).

Titlul pare împrumutat de la Dominique Lanni sau de la comedia italiană Il medico vollante iar subiectul de la Edmé Boursault (1638–1701), care va ataca Şcoala nevestelor într-o comedie intitulată Portretul pictorului sau Critica Şcolii nevestelor, stârnind replica lui Molière din L’Impromptu de Versailles.

Tema Doctorului zburător, farsă într-un act, cu şapte personaje şi 16 scene, este curentă la Molière: doctorul isteţ, farseur şi şarlatan, prin care se satirizează medicina şi medicii vremii. Valère este îndrăgostit de Lucile, fiica lui Gorgibus. Pentru a zădărnici planul acestuia de a-şi casători fata cu Villebrequin, Valère e sfătuit să găsească rapid un doctor care să-i recomande bolnavei prefăcute Lucile „să stea în mijlocul naturii şi să inspire aer proaspăt”, scăpând astfel de supravegherea tatălui. Doctorul de ocazie este Sganarelle, valetul lui Valère. Satira la adresa şarlataniei cu morgă se transformă în episod burlesc, comicul de situaţii şi de limbaj atingând virtuozitatea:

Scena 4

Sabine: Bine că v-am găsit, unchiule, ca să vă dau o veste bună. L-am adus pe cel mai abil doctor din lume, un om care tocmai a sosit din ţări străine, care cunoaşte cele mai mari secrete ale medicinei şi care, fără îndoială, o va vindeca pe verişoara mea. Din fericire mi-a fost prezentat şi eu vi l-am adus, unchiule Gorgibus. Este atât de savant, că mi-aş dori din toată inima să fiu bolnavă ca el să mă vindece.

Gorgibus: Dar unde e?

Sabine : E cel cu care am venit. Poftim, dumnealui este.

Gorgibus: Umilul dvs. servitor, domnule doctor! Vă rog să o vindecaţi pe fiica mea, care este bolnavă. Îmi pun toate speranţele în dvs.

Sganarelle: Hippocrate zice, şi Galien din motive temeinice presupune că o persoană nu se comportă normal atunci când e bolnavă. Aveţi dreptate că vă puneţi toate speranţele în mine căci eu sunt cel mai mare, cel mai abil şi cel mai doct doctor din câţi există în facultatea vegetativă, senzitivă şi minerală.

Gorgibus: Sunt extraordinar de încântat.

Sganarelle: Să nu vă imaginaţi că sunt un doctor obişnuit, un doctor simplu, un doctor precum alţii. După părerea mea, toţi ceilalţi doctori nu sunt decât nişte avortoni ai medicinei. Am talente unice, am secretele mele. Salamalec, salamalec. «Rodrigue, tu ai inimă?» Signor, si; signor, non. Per omnia saecula saeculorum [În vecii vecilor, n. tr.] Dar să mai încercăm un pic. Da, domnule Gorgibus, o clipă, să vă consult.

Sabine: Hei! Nu este el bolnavul, ci fiica lui.

Sganarelle: Nu are importanţă. Sângele tatălui şi al fiicei sunt acelaşi lucru şi prin alterarea sângelui tatălui eu pot să aflu boala fiicei sale. Domnule Gorgibus, ar exista o modalitate să văd urina suferindei?

Gorgibus: Sigur că da. Sabine, du-te repede şi ia urina fiicei mele. Domnule doctor, sunt îngrozit că fiica mea ar putea să moară.

Sganarelle: Ah! Cât de bine se preface! Nu trebuie să se amuze încercând să moară fără ordonanţă medicală. Priviţi urina care arată o temperatură foarte mare, o puternică inflamaţie a intestinelor şi cu toate acestea situaţia nu este foarte gravă.

Gorgibus: Hei, asta ce mai e? Domnule doctor, beţi urina?

Sganarelle: Nu vă emoţionaţi din această cauză! Medicii, de obicei, se mulţumesc să o privească, dar eu, eu sunt un doctor ieşit din comun, eu o înghit, pentru că prin gust discern mai uşor cauzele dar şi urmările bolii. Dar, ca să vă spun adevărul, este mult prea puţin ca să dau un diagnostic exact. Fiica dvs. trebuie să facă pipi mai mult.

Sabine: Abia am convins-o să facă puţin.

Sganarelle: Cum adică? Am trăit s-o aud şi pe asta! Faceţi-o să facă pipi copios, copios. Dacă toţi bolnavii vor face pipi copios, îmi doresc să fiu doctor toată viaţa.

Sabine: Iată tot ce a putut da. Nu poate face pipi mai mult.

Sganarelle: Ce? Domnule Gorgibus, fiica dvs. nu face pipi decât câteva picături? Fiica dvs. nu este decât o biată pişăcioasă. Mă văd nevoit să-i recomand o poţiune pisativă. Nu există nici o cale să pot vedea bolnava?

Sabine: Lucile s-a trezit şi dacă doriţi, o voi ruga să coboare.”

Amănunte despre spectacol și textul integral al piesei, click aici

Molière – fiziologia râsului, capitol din Clasicii dramaturgiei universale, vol. I, București, Editura Academiei Române, 2010 

 

De la Trigeu la Falstaff: Recital Dorel Vişan

Sir John Falstaff

Trigeu din Pacea de Aristofan, Tartuffe din comedia lui Molière, Woyzeck din drama lui Georg Büchner, Domenico Soriano din Filumena Marturano de Eduardo de Filippo, Falstaff, în fragmente semnificative pentru definirea personajului shakespearean, extrase din Henric al IV-lea. Cinci personaje care întruchipează tipuri distincte, ilustrând tot atâtea caractere şi situaţii existenţiale, într-un veritabil exerciţiu de virtuozitate actoricească: Dimensiunea existenţei. Protagonist: Dorel Vişan. Regia artistică: Vasile Manta. Realizatori: Costin Tuchilă şi Puşa Roth.
Spectacolul face parte din seria de recitaluri lansată de Teatrul Naţional Radiofonic în septembrie 2004.
Dorel Vişan portretizează admirabil personajele de mai sus, cu un amplu registru de nuanţe, identificând totodată specificul stilistic al unui autor şi al unei epoci şi trecând cu mare uşurinţă de la o stare la alta, de la o situaţie existenţială la alta, de la atmosfera parodică, atât de pitorească şi plină de culoare din comedia aristofanescă la satira molierescă, de la drama psihologică din Woyzeck la comicul de situaţii din piesa lui De Filippo şi apoi la tragicomicul personajului Falstaff. În interpretarea sa, Trigeu pare un Don Quijote în mizerie, care aspiră să ajungă la Zeus şi să-i ceară socoteală pentru starea mizerabilă a grecilor, zburând călare pe un cărăbuş. Tartuffe este un joc de aparenţe, în culori subtile, cu o tehnică a persuasiunii exemplară din punct de vedere radiofonic. Umilinţa lui Woyzeck, „cel mai sărac dintre săraci”, personaj care ascunde însă resorturi psihice necunoscute, este jucată cu o tensiune cu totul specială, dând un relief aparte dramei de tip expresionist a lui Büchner. Scena din comedia lui De Filippo devine antologică prin plasticitatea dialogului dintre Filumena şi Domenico Soriano. Graniţa dintre comic şi tragic este foarte elastică, graţie resurselor de expresivitate atât de bogate ale lui Dorel Vişan. În viziunea sa, o lume întreagă pare turnată în Falstaff. Personajul shakespearean este în fond un actor care vrea să epuizeze, râzând grotesc, toate modelele umane.

Tudor Cristian, Amos News, joi 22 ianuarie 2009

pusa-roth-dorel-visan-falstaff-recital-teatru-radiofonic-trigeu-woyzeck-domenico-soriano-tartuffe-studio

12 ianuarie 2009, studioul „Mihai Zirra” al Radiodifuziunii: Dorel Vişan la înregistrarea recitalului Dimensiunea existenţei

Dimensiunea existenţei. Cinci personaje în interpretarea actorului Dorel Vişan. În celelalte roluri: Virginia Mirea, Mihai Constantin, Mircea Constantinescu, Ştefan Velniciuc, Ion Arcudeanu, Delia Nartea, Monica Ghiuţă, Mihai Niculescu, Daniela Ioniţă, Alina Teianu, Gh. Pufulete. Regia de studio: Janina Dicu. Regia tehnică: Mihnea Chelaru. Regia muzicală: George Marcu. Regia artistică: Vasile Manta. Realizatori: Costin Tuchilă şi Puşa Roth.
Data difuzării în premieră: duminică 25 ianuarie 2009, ora 19,00, Radio România Cultural.

difuzor-bun Ascultă Dimensiunea existenţei. Cinci personaje în interpretarea actorului Dorel Vişan