Evocare Lucia Mureșan

Editura Buna Vestire din Blaj a lansat recent, la Târgul de Carte „Alba Transilvana” de la Alba Iulia (6–8 mai 2011) volumul omagial Lucia Mureșan …Pași prin lume, antologie de Ion Moldovan și Mioara Pop. Actriţa Lucia Mureşan (31 ianuarie 1938, Cluj-Napoca–11 iulie 2010, Cluj-Napoca) a fost unul dintre fondatorii Festivalului „Lucian Blaga” de la Sebeș și Alba, a cărui primă ediție s-a desfășurat în 1982, paticipând la aproape toate edițiile festivalului timp de trei decenii. Recitalurile sale de poezie au reprezentat ani la rând adevărate evenimente artistice ale Festivalului „Lucian Blaga”, volumul de față consfințind într-un fel și relația strânsă pe care Lucia Mureșan a avut-o cu interpretarea, în manieră personală, a liricii blagiene. Dacă ar trebui să rostesc numele marilor actori recitatori, aș începe fără îndoială cu Lucia Mureșan. Modalitatea sa de a recita atingea perfecțiunea în oricare dintre textele pe care le-a dăruit publicului în recitaluri la teatru, la radio și televiziune, indiferent de autorul abordat, de orizontul stilistic, de epocă, de limbă (recita cu egală măiestrie în română, franceză și germană). Se spune – pe bună dreptate – că un actor mare recreează universul poetic, la fel cum în teatru recreează personajul, găsind adesea prin felul în care pune în valoare unul sau altul dintre elementele lui componente, sensuri ale poemului ascunse pentru cititor. Dar această realitate, a recreării textului prin rostire, se susține numai printr-o fidelitate cu totul specială față de ființa intimă a poemului, la care nu se poate ajunge întotdeauna prin intuiție. Lucia Mureșan era tipul actorului-intelectual, cu o vastă cultură literară, ceea ce se simțea imediat în felul în care nuanțele vocii parcurgeau relieful fiecărui vers.

Considerațiile sale asupra teatrului, experiența personală, rememorată într-o perspectivă amplă asupra fenomenului teatral din ultima jumătate de veac constituie un material monografic prețios, inclus în antologia apărută la Blaj. În cuprinsul ei sunt incluse, la capitolul Mărturisiri, fragmente din volumul Anotimpuri de teatru. Pușa Roth în dialog cu Lucia Mureșan (Iași, Editura Ars Longa, col. „Summa cum laude”, 2009) și interviul realizat de Ion Moldovan, „Am trăit o viață frumoasă, luminoasă, minunată…” (din vol. Dialoguri între viață și artă, Blaj, Editura Buna Vestire, 2009). Anotimpuri de teatru, care cuprinde și Biografia artistică a Luciei Mureșan, reluată și în noul volum, a fost lansat în 7 mai 2009 la Târgul de Carte „Alba Transilvana”, în prezența Luciei Mureşan. Acesta era al treilea volum al colecţiei „Summa cum laude”, prezentată de altfel cu acea ocazie.

Întrebată de Ion Moldovan care a fost „marea întâlnire” în teatru, Lucia Mureșan evoca participarea la Festivalul de la Avignon în 1985, anul centenarului morții lui Victor Hugo, cu spectacolul Les aigles rampent… à la recherche de Victor Hugo, pe un text de Romulus Vulpescu, distins cu Premiul special al juriului OFF pentru cel mai bun spectacol despre Victor Hugo. Atmosfera Festivalului de la Avignon fusese extraordinară iar spectacolul trupei românești, în care Lucia Mureșan îi avea ca parteneri pe Alexandru Repan și Dana Dogaru, a primit numeroase oferte, neonorate, se subînțelege, pentru că autoritățile comuniste nu au aprobat nici o altă deplasare. Ca și în interviul realizat de Pușa Roth, și în această convorbire sunt punctate momente importante din cariera artistică a Luciei Mureșan, legate de Teatrul Național din Cluj și mai ales de Teatrul „Nottara” din București. „Cred – spune Lucia Mureșan în finalul acestui interviu – în respectul față de noi înșine, față de cei ce ne înconjoară, în respectul pentru părinți și dascăli, cred că trebuie să ne preocupre mai mult educația copiilor noștri și modelele pe care le oferim astăzi, acum, aici…” Se observă în ambele convorbiri o blândețe a tonului, finețea reconstituirii atâtor momente importante ale artei scenice din ultimele decenii, simțul analitic și al ierarhiei de valori.

A doua secțiune a volumului cuprinde evocări ale Luciei Mureșan semnate de Elena Anghel, Horia Bădescu, Veta Biriş, Rodica Popescu-Bitănescu, Sorin N. Blaga, Ion Buzaşi, Ioana Cantuniari-Marcu, Elena Caragiu, Nicolae Dan Fruntelată, Rodica Mandache, Adela Mărculescu, Fănuş Neagu, Anca Ovanez, Doina Papp, Mioara Pop, Ştefan Radof, Paula Romanescu, Ana Scarlat, Traian Stănescu, Ilinca Tomoroveanu, Mircea Tomuş, Costin Tuchilă, Neagu Udroiu, Ştefan Velniciuc, Daniela Vlădescu. „Lucia Mureșan, scrie Anca Ovanez, părea o ființă rece pentru că avea pudoarea de a nu-și arăta sentimentele. Ceea ce m-a frapat era zâmbetul ei, aș spune că zâmbea cu ochii și nu cu buzele, pentru că zâmbetul acestei femei era o lumină interioară. […] Era născută sub semnul nevoii de adevăr. Pentru mine a fost o enigmă. Nu am lucrat niciodată cu ea și a fost o actriță care m-a fascinat nu prin ceea ce spunea pe scenă ci prin ceea ce nu spunea și mă făcea să-mi imaginez că ar spune.” „Avea o forță pe care nu o bănuiai”, după cum remarcă Mioara Pop: „Întotdeauna m-a impresionat la Lucia Mureșan forța, forța interioară care i-a permis, alăturată talentului să facă atâtea lucruri minunate în teatru și în film, dar mai ales să facă față în viață unor încercări prin care nu știu cum am fi trecut mulți dintre noi. Delicatețea, atmosfera inefabilă pe care artista o crea în jurul ei, nu te lăsau să bănuiești că în acel om atât de minunat era și o putere pe măsură.” „O artistă împlinită”, o caracterizează Ilinca Tomoroveanu. „A trăit dăruindu-se, împărțind, în jurul ei, bună dispoziție ca pe nestemate, de o generozitate sufletească totală, cum stă bine nobleții înalte, și a fost lumina caldă, cu o anumită dulceață în ea, a numeroșilor ei spectatori și telespectatori, mândria admiratorilor și bucuria prietenilor.” (Mircea Tomuș).

În Addenda sunt publicate un fragment din teza de doctorat a Luciei Mureșan, Rolul cuvântului în realizarea imaginii scenice și Biografia artistică. Acest volum este așadar mai mult decât o carte omagială, este o primă antologie, cuprinzătoare și bine alcătuită, în fapt o evocare critică dedicată actriței.

Costin Tuchilă

Lucia Mureșan în Micul infern de Mircea Ștefănescu

Reclame

Copii și copilărie în pictura universală

1 iunie, Ziua Internaţională a Ocrotirii Copilului, poate fi un bun prilej de a rememora o temă, e adevărat, nu foarte frecventată în istoria picturii, în comparaţie cu altele: portretul care are ca subiect chipul copilului şi scena de gen legată de obicei de jocurile de copii. În dreptul ultimei se află înscrisă o capodoperă: Jocuri de copii de Pieter Bruegel cel Bătrân, ulei pe lemn de stejar. Tabloul, pictat în 1560, se află la Kunsthistorisches Museum din Viena. Pentru amatorii se statistici, scena compusă de pictorul flamand, care are drept decor o stradă, cuprinde peste 250 de copii care se joacă cu butoaie, cercuri de butoaie şi alte obiecte devenite jucării în imaginaţia celor mici. „Industria” jucăriilor era mai mult decât precară în epocile vechi, dar fantezia copiilor găsea pretutindeni obiecte pe care să le transforme în subiect sau accesoriu al jocului. Aceasta ar fi, poate, intenţia pictorului flamand care imaginează această complexă scenă cu o risipă de mişcare. Jocuri de copii explorează, în epocă, un domeniu tematic deloc familiar picturii, rămânând de altfel printre puţinele tablouri pe această temă.

Mult mai bine reprezentat este portretul, de la imaginea canonică a Fecioarei cu pruncul, în viziuni diferite, la adorabilele chipuri de prinţi şi prinţese (infantele, meninele lui Velázquez) sau la pictura modernă. Reproducem câteva dintre aceste portrete și scene de gen, unele celebre, altele mai puţin cunoscute.

Pușa Roth

 © Puşa Roth

Pieter Bruegel cel Bătrân, Jocuri de copii, 1560

Domenico Ghirlandaio, Portret de bătrân cu nepotul său, tempera pe lemn, c. 1490

Jean Hey (Maître de Moulins?), Suzanne, fiica doamnei de Beaujeu, ducesă de Bourbon, 1492–1493

Rafael, Madona cu pruncul, c. 1505

Jean Fouquet, Fecioara cu pruncul înconjurat de îngeri, c. 1450

Carlo Dolci (25 mai 1616–17 ianuarie 1686), Cap de copil

Tiberio Titi (1578–1637), pictor florentin, Portretul copiilor Orsini, 1597

Ferdinand Bol (24 iunie 1616–24 august 1680), pictor olandez, Portret de copil, 1656

Jan Vermeer van Delft, Fata cu cercel de perlă (Mona Lisa din nord), 1665

Atelier olandez, secolul al XVII-lea, Vânzătorul de lămâi, Muzeul Brukenthal, Sibiu

Simone Vouet (9 ianuarie 1590–30 iunie 1649), pictoriță franceză, Fecioara și pruncul cu trandafir

Diego Velázquez, Infanta Margarita

Diego Velázquez, Portretul infantei Maria Theresa, 1653

Diego Velázquez, Infanta Maria Margareta, 1653, Muzeul Luvru, Paris

Diego Velázquez, Infantele Balthasar Carlos cu pitic, 1631–1632

Diego Velázquez, Las meninas

Jean-Baptise Perronneau (1715–1783), Portret de copil, 1741

Jean-Antoine Watteau, Studii de copii

Élisabeth Vigée Le Brun (16 aprilie 1755–30 martie 1842), Maria Antoaneta și copiii săi, 1787

Pierre Bouillon (1776–1831), Copilul și Soarta, 1801

Cosette, ilustraţie de Émile Bayard la ediţia princeps a romanului Mizerabilii de Victor Hugo, 1862

Jean-Baptiste Greuze (21 august 1725–4 martie 1805), Portretul lui Alexandre Brongniart copil

Pierre-Auguste Renoir, Copil cu biscuit (Jean, fiul pictorului), 1898–1899

Pierre-Auguste Renoir, Fată cu pălărie de paie, 1884

Pierre-Auguste Renoir, Mama și copilul, 1881

James Jebusa Shannon (1862–1923), pictor american, Sunt un copil

Antonio Mancini (1852–1930), Cele două păpuși, 1876

Heinrich Schönhauser, Copil hrănindu-și păpușa, 1904

Egon Schiele, Portret de băiat

Ştefan Luchian, Cap de copil, c. 1909

George Demetrescu-Mirea, Cap de copil

Nicolae Tonitza, Mama şi copilul

Nicolae Tonitza, Portret de copil

Nicolae Tonitza, Cap de copil

Nicolae Tonitza, Portret de copil, 1926

Walter MacEwen (1860–1943), pictor american, Chemându-i aici

Walter MacEwen, Poveste pentru copii

Walter MacEwen, Tânără citind la fereastră

Victor Hugo. Mărturia unui veac

Clasicii dramaturgiei universale

Duminică 27 februarie 2011, la ora 19.00, la Radio România Cultural, Teatrul Naţional Radiofonic a programat emisiunea Victor Hugo. Mărturia unui veac, din seria Clasicii dramaturgiei universale. Realizatori: Puşa Roth, Costin Tuchilă, Vasile Manta. Înregistrare difuzată în premieră în 26 martie 2000.

La întrebarea, ademenitoare, în care dintre genurile literare s-a ilustrat cu mai mult talent şi putere de înrâurire Victor Hugo, nu se poate da un răspuns satisfăcător. Cine este mai important în istoria culturii universale, poetul, prozatorul sau dramaturgul? Încercaţi să ieşiţi din această dilemă; nu credem că veţi reuşi. Dacă, totuşi, o veţi face, probabil că veţi urma o singură cale, sintetizată de autorul Legendei secolelor într-o propoziţie din eseul despre Shakespeare: „Există oameni ocean.”

Considerat de Baudelaire „geniu fără frontiere”, Hugo a traversat, practic, întreg secolul al XIX-lea. „Secolul avea doi ani”, binecunoscutul vers hugolian, nu are simplă valoare biografică. Prin el, Victor Hugo, născut în 26 februarie 1802, la Besançon, sugera, cu sau fără intenţie, că destinul său literar îl mărturiseşte pe cel al veacului. Şi tot într-o zi de februarie, 25, a anului 1830, avea loc la Comedia Franceză, premiera dramei Hernani… Hugo părăsea această lume la 83 de ani, în 22 mai 1885. În ziua de 1 iunie 1885, spectacolul funeraliilor naţionale a reunit la Paris două milioane de oameni veniţi să se reculeagă în faţa Arcului de Triumf, omagiind artistul tentat de himera totalităţii, cel care avertizase că experienţa personală este de fapt experienţa întregii omeniri:

„Luaţi deci această oglindă şi priviţi-vă în ea […]. Vai! Când vă vorbesc de mine, vă vorbesc de voi. Cum oare nu simţiţi aceasta? Ah! Necugetatule, care crezi că eu nu sunt tu!”

Opera sa, ilustrând universalitatea mişcării romantice, este de o inventivitate prodigioasă şi reprezintă, totodată, o sinteză. Statura ei uriaşă întinde aripi nebănuite. Dacă ar fi să ne oprim doar la poezie, Victor Hugo, cel care, conform opiniei lui Mallarmé, a fost versul în persoană, îi conţine în parte pe toţi poeţii francezi de la sfârşitul veacului său şi începutul secolului al XX-lea. Întrebat care este cel mai mare poet francez, André Gide răspundea pe jumătate admirativ, pe jumătate ironic: „Victor Hugo, hélas!”

Cât despre teatru, Victor Hugo încheie ferm o epocă, pentru a deschide programatic o alta. În celebra prefaţă la Cromwell (1827), autorul lui Ruy Blas răstoarnă toate prejudecăţile clasice, proclamând doctrinar libertăţile romantismului. În faţa tragediei muribunde, el pune drama. Fără gestul ambiţios şi radical al lui Victor Hugo, acela care a dus la nu mai puţin celebra „bătălie pentru Hernani”, teatrul nu s-ar fi eliberat la acea dată de o artificialitate apăsătoare. Materia dramei este constituită pentru Victor Hugo din caractere; iar caracter înseamnă nuanţă, complexitate.

Mai multe amănunte în emisiunea Victor Hugo. Mărturia unui veac, în care, pe lângă comentarii critice, veţi asculta fragmente de piese din Fonoteca de Aur şi din opere de Verdi pe librete inspirate din dramele lui Victor Hugo, în interpretări de referinţă.

Amănunte despre seria de emisiuni Clasicii dramaturgiei universale

Desene şi picturi de Victor Hugo

Victor Hugo, Au bord de la mer – recită Patrice Gelsi

Victor Hugo, La Conscience (La Légende des siècles)

Victor Hugo, Regele petrece, cu George Vraca, Ion Manolescu, Valeriu Valentineanu, Emil Botta, Nicolae Bălţăţeanu, Gina Petrini, Ion Talianu, Marcela Rusu, regia artistică: Mihai Zirra, 1952

*

Giuseppe Verdi, Rigoletto (actul I), ballata „Questa o quella per me pari sono” – Luciano Pavarotti (Ducele de Mantua), regia: Jean Pierre-Ponnelle, 1982

Giuseppe Verdi, Rigoletto (actul I), recitativ şi arie „Gualtier Maldè!… Caro nome che il mio cor” – Maria Callas (Gilda), Scala din Milano, dirijor: Tullio Serafin, noiembrie 1955

Giuseppe Verdi, Rigoletto (actul al II-lea), aria „Cortigiani, vil razza dannata” – Nicolae Herlea (Rigoletto), dirijor: Jean Bobescu

Giuseppe Verdi, Rigoletto (actul al II-lea), recitativ şi cor, arie şi duet „Mio padre!… Tutte le feste al tempio” – Diana Damrau (Gilda), Zeljko Lucic (Rigoletto), 2008

Giuseppe Verdi, Rigoletto (actul al II-lea), duetul „Sì, vendetta, tremenda vendetta” – Renato Bruson (Rigoletto), Andrea Rost (Gilda), 1994

Giuseppe Verdi, Rigoletto (actul al III-lea), canzone „La donna è mobile” – Luciano Pavarotti

Giuseppe Verdi, Rigoletto (actul al III-lea), cvartetul „Un dì, se ben rammentomi… Bella figlia dell’amore” – Rámon Vargas (Ducele), Elīna Garanča (Maddalena), Anna Netrebko (Gilda), Ludovic Tézier (Rigoletto), Baden-Baden, 2007

Giuseppe Verdi, Ernani (actul I), scena şi cavatina „Surta è la notte… Ernani! Ernani, involami” – Maria Callas (Elvira), Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii din Hamburg, dirijor: Georges Prêtre, 1962