Septembrie, ultima vară!

E aproape miezul nopţii şi asist la un original concert de greieri, mai ales că zbuciumul străzii s-a diluat considerabil. Sunt fascinată de această muzică, poate şi din pricină că greierele-solist e prin apropiere. E un acord perfect între el şi corul cel mare, nimeni nu greşeşte, pentru că toată lumea ştie perfect partitura. Din când în când, greiele-solist se opreşte, dar corul continuă în pianissimo ca nu cumva să tulbure perfecta armonie. Am stins lumina, am aprins o lumânare şi stau la fereastră de minute bune ascultând ariile verii de septembrie. După o ploaie caldă, urmată de o zi însorită, greierii se bucură de acest nesperat dar al naturii şi cântă în speranţa că vara nu se va sfârşi. Şi din nou greierele solist şi-a reluat aria, iar ceilalţi, zeci sau sute, îi ţin isonul. Ce orchestră minunată! Ici-colo se mai aude lătratul mic al unui câine, care, poate, aude şi înţelege că vara de septembrie e un privilegiu. A început ploaia, câteva picături şi orchestra a luat o mică pauză. Acum a reînceput în altă tonalitate, dar la fel de elegant şi la fel de precis.Cântecul ploii, egal şi aproape monoton se îngână cu cel al greierilor, acum, aproape de miezul nopţii.

13 septembrie 2013