162. Mihai Eminescu

„Gradul de civilizaţie al unui popor se măsoară după […] aptitudinea de a supune puterile oarbe ale naturii, scopurilor omului. Cu cât omul e mai stăpân pe vânt, pe apă, pe abur, şi-şi face din ele slugi muncitoare, cu atât civilizaţia e mai înaltă” ; „Mita e-n stare să pătrundă orişiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii.” – Mihai Eminescu.

Să vorbeşti despre Eminescu e ca şi cum ai vorbi despre timp, despre stele, despre durere, iubire, disperare, speranţă, despre toate sentimentele omeneşti puse în căuşul cuvântului dor, atât de apropiat de sufletul poporului român. Vizionar, Eminescu a citit în stele, a descifrat enigmele acestui pământ şi a aşezat totul în poezie. Acum 162 de ani, în anul 1850, 15 ianuarie, se năştea, la Botoşani, Mihai, al şaptelea copil al căminarului Gheorghe Eminovici şi al Ralucăi, născută Iuraşcu.

Un copil, la prima vedere, obişnuit, un adolescent neliniştit, un tânăr romantic, un bărbat îndrăgostit, un ziarist răzvrătit, un intelectual desăvârşit care a schimbat soarta limbii române, aşezând-o definitiv în tiparele ei, un vizionar al vremii sale dar şi un judecător al clasei politice, un economist obiectiv şi nu în ultimul rând, un poet genial. Citește articolul integral în Occidentul românesc, ianuarie 2012, pag. 11.

Pușa Roth

Click pe foto pentru a citi Occidentul românesc