Teatru • Premieră absolută
„De la publicarea postumelor lui Eminescu nu a mai apărut nimic de o asemenea amploare şi însemnătate în bibliografia eminesciană”, afirma Nicolae Manolescu pe 15 iunie 2000 la lansarea volumului publicat de Editura Polirom din laşi, Dulcea mea Doamnă / Eminul meu iubit, corespondenţă inedită Mihai Eminescu – Veronica Micle, scrisori din arhiva familiei Graziella şi Vasile Grigorcea, ediţie îngrijită, transcriere, note şi prefaţă de Christina Zarifopol-Illias. Deşi contestată de unii, tipărirea celor 93 de scrisori inedite adresate de Mihai Eminescu Veronicăi Micle şi a 15 scrisori ale Veronicăi către poet, din perioada 1879 – 1883, a pus în altă lumină romanul epistolar al iubirii dintre cei doi. Evenimentul – senzaţional, incredibil, cum s-a spus – a venit să confirme intuiţia lui D. Vatamaniuc: „În condiţiile în care corespondenţa lui Mihai Eminescu s-ar fi păstrat în întregime, ea ar fi însumat cel mai mare număr de scrisori adresate unei singure persoane”.

Spectacolul cu care Teatrul Naţional Radiofonic încheie Anul Eminescu vă este oferit pe 14 ianuarie, la ora 17,30, pe Canalul România Cultural, şi luni, 15 ianuarie, ora 20,30, pe Canalul România Actualităţi.
Acesta este, credem noi, realizatorii, Puşa Roth şi Costin Tuchilă (autorii scenariului) şi compozitorul Laurenţiu Profeta, căruia îi aparţine muzica, la rândul lui inedit. Nu cunoaştem o încercare similară de a transforma o parte a acestei corespondenţe într-un spectacol. Genul în
care el se înscrie este musicalul. Conceput ca un scenariu de teatru având la
bază 22 de scrisori şi fragmente de scrisori, Mihai Eminescu – Veronica Micle. Replici va întări ideea desfăşurării în timp a unui sensibil, complex, nu o dată contradictoriu roman de dragoste, cuprinzând o paletă uriaşă de idei, sentimente, trăiri. Consultând corpusul integral al corespondenţei dintre cei doi, am ales numai acele texte şi pasaje cu valoare sentimentală şi poetică universală, eliminând detaliile conjuncturale (referiri la persoane, întâmplări din proza vieţii etc.), importante pentru istoria literară, nerelevante într-un spectacol. Am folosit o parte din corespondenţa apărută la Polirom (editură distinsă cu Premiul de Excelenţă la Târgul de carte „Gaudeamus”, organizat de Societatea Română de Radiodifuziune, noiembrie 2000), dar şi din textele editate anterior. Le-am ordonat cronologic, începând cu anul 1876, păstrând la lectură
datele respective, pentru autenticitate, chiar dacă sentimentul nu poate fi
măsurat în timp.
Mai multe motivaţii veţi asculta în argumentul care precede interpretarea celor doi mari actori, George Motoi şi Lucia Mureşan, combinată cu piesele vocale ale lui Laurenţiu Profeta, în versiunea sopranei Mirela Zafiri şi cu poeziile eminesciene recitate de actorul Cătălin Rusu. Cât priveşte muzica de ilustraţie şi cântecele în stil clasic-pop – ele sunt veritabile bijuterii. Sperăm ca aceste Replici în regia de montaj a lui Vasile Manta să fie o convingătoare pledoarie pentru universalitatea romanului epistolar.
„Radio România”, nr. 208, 8 – 14 ianuarie 2001, p. 9
Mihai Eminescu – Veronica Micle. Replici. Scenariu de Puşa Roth şi Costin Tuchilă. Muzica: Laurenţiu Profeta. Interpretează: George Motoi şi Lucia Mureşan. Cântă: soprana Mirela Zafiri. În replică: Valentin Teodosiu. Recită: Cătălin Rusu. Regia de montaj: Vasile Manta. Data difuzării în premieră: duminică 14 ianuarie 2001, ora 17,30, Radio România Cultural; luni 15 ianuarie 2001, ora 20,30, Radio România Actualităţi.
Ascultă aici
Mihai Eminescu – Veronica Micle. Replici