Calderón de la Barca: viaţa e vis

Duminică 28 august 2011, la ora 19.00, la Radio România Cultural, Teatrul Național Radiofonic vă invită să ascultați în premieră emisiunea Calderón de la Barca: viaţa e vis din seria Clasicii dramaturgiei universale. Realizatori: Pușa Roth și Costin Tuchilă.

Viaţa e vis, viaţa e teatru, teatrul în teatru sunt trei dintre descoperirile şi deopotrivă concluziile barocului, înţeles ca epocă de creaţie, circumscrisă ultimei părţi a secolului al XVI-lea şi veacului următor, cel puţin până la mijlocul lui, dar şi ca stil universal, ale cărui particularităţi pot fi întâlnite în cele mai diverse epoci, de la arta alexandrină la secolul al XX-lea. Şi mai ales pot fi întâlnite pretutindeni, cu diferenţe care, în literatură, nu sunt semnificative.

Nevoia de ficţiune a spiritului baroc se traduce prin dorinţa de spectacol. Poate părea paradoxal ca un stil contemplativ şi defensiv, înclinat spre sondarea interiorităţii, să se exprime atât de frecvent prin strălucire şi teatralitate. Dar, probabil, tocmai în acest paradox constă particularitatea distinctă a mentalităţii baroce, a barocului ca forma mentis. Trăirea specifică barocului se sprijină, s-a spus, pe propulsarea dinlăuntru a caracterului de teatru şi de spectacol al întregului stil. Dacă ingerinţele spectacolului devin în literatura barocă – în general, în arta barocă – precumpănitoare, fie şi prin apelul permanent la imaginarul vizual, barocului i se datorează în mod evident şi o altă descoperire: cea a dramei în înţeles modern.

Segismundo, prinţul din Viaţa e vis (La vida es sueño), piesă de tinereţe a lui Calderón de la Barca, este din toate punctele de vedere un personaj baroc, ilustrând cel puţin două teme fundamentale: îndoiala transformată în condiţie existenţială şi conflictul dintre predestinare şi liberul arbitru. Naşterea reprezintă suprema vină a omului. În marele interval al barocului se trăieşte într-o atmosferă contradictorie, atât de departe de liniştea acordurilor perfecte, propuse de renascentişti. Tentaţiile vieţii, precum mărirea, puterea şi slava, sunt motive de dezamăgire, în contradicţie cu condiţia umană. Oamenii se nasc egali, ceea ce îi diferenţiază fiind iluzia grandorii.

„Viaţa e vis” este pentru Segismundo o filosofie aptă să aline zbuciumul sufletesc, meditaţie profundă asupra destinului uman, un joc între viaţă şi moarte, dominat de sentimentul de vinovăţie. Personajul lui Calderón se plasează între realitate şi aparenţă, aducând pe scenă caracteristicile donquijoteşti. Ca şi Hamlet, el poate spune „a fi sau a nu fi”, punându-şi parcă mai radical problema vieţii ca iluzie.

Omul renascentist avea o concepţie activă asupra existenţei, până la titanism. Manieristul şi barochistul sunt contemplativi şi autocontemplativi. Lumea există pentru a mă recunoaşte în ea, pare să fie deviza centrală. Această uriaşă oglindă a umanului, ingenuă şi abstractă dar cât de vinovată şi vicioasă, contopeşte realul şi irealul, adevărul şi ficţiunea, finitul şi infinitul. Reprezentarea devine autoreprezentativă. Ca şi Andrenio din romanul lui Baltasar Gracián, El Criticón, Segismundo descoperă treptat lumea pentru a afla adevărul. Dar, spre deosebire de eroul lui Gracián, el arde etapele şi trece repede la acţiune.

Tema „vieţii ca vis”, cu întreaga ei complexitate, cu lanţul de contradicţii şi predispoziţia alegorică, l-a urmărit pe Calderón. Pe lângă drama filosofică terminată în 1635, anul morţii lui Lope de Vega, şi publicată în 1636, în Primera parte de las comedias de don Pedro Calderón de la Barca, dramaturgul a scris şi un auto sacramental cu acelaşi titlu, La vida es sueño (1673). Personajele sunt alegorice: celor patru elemente, Apa, Focul, Pământul, Aerul, li se adaugă Puterea, Înţelepciunea, Dragostea, Omul, Înţelegerea. Acest auto sacramental este o istorie a omului, semnificaţia generală, desprinsă dincolo de alegorie şi de poezia abundentă a textului, nefiind, în fond, foarte diferită de cea a dramei din 1635. Fiecare dintre cele patru elemente consideră că are prioritate în detrimentul celorlalte, recurgând la textul sacru. Disputa lor este rezolvată de Putere şi Înţelepciune care le dau sarcina „să formeze pe Om, ceea ce ele promit în stil goethean”, cum spune George Călinescu.

În 1641, cu ocazia sărbătorilor Corpus Christi, se joacă la Valencia, montată probabil de compania lui Antonio de Prado, Marele teatru al lumii (El gran teatro del mundo), auto sacramental care rivalizează ca faimă cu Viaţa e vis şi Alcaldele din Zalameea. Calderón este cel care duce la perfecţiune specia a cărei origine îndepărtată se află în „misterul” medieval, arta lui fiind, aici, inegalabilă. „Teatrul în teatru” era desigur o invenţie veche iar tema în discuţie mai fusese folosită de Calderón. Contemplării universului sub speciae theatri îi corespunde gustul pentru ostentaţie, deghizare, mistificare şi mască. În fond, omul este considerat de Calderón, pe urmele lui Pierre de Ronsard, o fabulă. El depăşeşte prin inventivitate şi prin forţa artistică a viziunii tot ce se scrisese pe această temă. Nihilismul baroc, care transpare din plin şi în tema „lumii ca teatru”, interpretat ca specific epocilor de decădere, este asociat aici cu trăirea religioasă a scriitorului, ceea ce îi conferă evident o spiritualitate înaltă, o transfigurare, chiar o distanţă care lipseau din scrierile anterioare. Alegoria vizează astfel dimensiuni metafizice. Autorul doreşte să organizeze un spectacol similar în măreţie celui al naturii, un spectacol care să fie o „comedie” pe care cerul să o contemple în marele teatru al lumii. În versurile lui Calderón, ideea este aşadar explicită, ca la Shakespeare: „Lumea-ntreagă / E o scenă şi toţi oamenii-s actori” (Cum vă place). În plus, ea este dezvoltată prin întreaga construcţie a piesei. Aici nu mai e vorba de fapt de un paralelism de imagini (universul ca o scenă imensă, lumea ca un teatru, viaţa ca spectacol), ci de asumarea directă a jocului, a echivalenţei lume – teatru prin personaje-simboluri, care devin în context reprezentări abstracte.

Pușa Roth, Costin Tuchilă

Adriana Trandafir la Vâlcea

Sâmbătă, 21 aprilie 2007, Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea a fost gazda unei acţiuni speciale, întâlnirea publicului vâlcean cu renumita actriţă Adriana Trandafir.

pusa-roth-lumea-ca-teatru-adriana-trandafir-pygmalion-eugene-o-neill-leacuri-mama-anghelusa-higgins-flori-primavara

Această manifestare a fost posibilă prin amabilitatea a doi realizatori de emisiuni culturale, Puşa Roth şi Costin Tuchilă.
Publicul a audiat un CD conţinând cinci personaje din diverse piese, interpretate de îndrăgita artistă. Recitalul Lumea ca teatru. Cinci personaje în interpretarea actriţei Adrianei Trandafir (fragmente din Pygmalion de G.B. Shaw, Domnişoara Nastasia de G.M. Zamfirescu, Mama Angheluşa, doftoroaie de V. Alecsandri, O noapte furtunoasă de I.L. Caragiale, Patima de sub ulmi de Eugene O’ Neill) a fost difuzat în premieră în 28 ianuarie 2007 la Teatrul Naţional Radiofonic. Cele cinci ipostaze ilustrează motivul „lumii ca teatru”, în care fiecare om joacă un rol. „Nimic nu este întâmplător, hazardul este o utopie, coincidenţele sunt numai vârful aisbergului.”
Această manifestare se înscrie într-un amplu proiect bazat pe ideea de sintetizare a unei teme frecvente în dramaturgia universală sau pe tipologia unor personaje. Aceste emisiuni au fost programate alternativ cu emisiunile din seria Clasicii dramaturgiei universale, în ultima duminică a lunii, la Radio România Cultural.
Clasicii dramaturgiei universale (realizatori: Puşa Roth, Costin Tuchilă şi Vasile Manta) va împlini în luna noiembrie, anul acesta, zece ani de existenţă (83 de ediţii până acum).
Primul recital actoricesc din seria în care este cuprins şi spectacolul pusa-roth-lumea-ca-teatru-adriana-trandafir-pygmalion-g-b-shaw-eugene-o-neill-abbie-putnam-leacuri-babesti-doftoroaie-mama-anghelusa-higgins-flori-primavaraAdrianei Trandafir a fost Dramele puterii. Cinci personaje în interpretarea actorului Dan Condurache (26 septembrie 2004). Cele şapte emisiuni realizate până acum au fiecare specificul ei, conferit de tema aleasă şi de personalitatea actorului. Nu este puţin lucru să interpretezi cinci personaje diferite, într-un recital-maraton, având doar vocea ca mijloc de expresie şi totodată să reuşeşti să te înscrii rigorii cerute de structura unei emisiuni de teatru radiofonic. Au urmat recitalurile Slugi isteţe şi bufoni. Cinci personaje în interpretarea actorului Horaţiu Mălăele (30 ianuarie 2005), Peţitoare şi cumetre. Cinci personaje în interpretarea Dorinei Lazăr (27 martie 2005), Îndrăgostiţi în teatrul lumii, în care personajele au fost interpretate de doi actori din generaţia tânără: Delia Nartea şi Cristian Iacob (29 mai 2005), Chipuri ale feminităţii. Cinci personaje în interpretarea actriţei Virginia Mirea, (29 ianuarie 2006) şi penultimul, Contraste. Cinci personaje interpretate de Mircea Albulescu.
La finalul audiţiei, publicul prezent în sală a putut adresa întrebări actriţei. Am putut descoperi în spatele artistului, un om modest, plin de sensibilitate, cu emoţii puternice şi căruia nu i-a fost teamă să plângă în faţa spectatorilor.
Sperăm, ca şi pe viitor, să fim în prezenţa unor oameni de aceeaşi ţinută morală, de la care avem ce învăţa şi care ridică actul cultural la nivel de artă.

Flori Ghiţă, Pasager, e-revista, nr. 32, 10 mai 2007

pusa-roth-costin-tuchila-lumea-ca-teatru-pygmalion-eugene-o-neill

Lumea ca teatru. Cinci personaje în interpretarea actriţei Adriana Trandafir. Adriana Trandafir interpretează rolurile Liza Doolittle (Pygmalion de G.B. Shaw) Nastasia (Domnişoara Nastasia de G. M. Zamfirescu), Mama Angheluşa (Mama Angheluşa, doftoroaie de V. Alecsandri), Veta (O noapte furtunoasă de I.L. Caragiale, Abbie Putnam (Patima de sub ulmi de Eugene O’ Neill). În celelalte roluri: Mircea Albulescu, Mihai Dinvale, Mircea Constantinescu, Petre Nicolae, Oana Ştefănescu. Regia de montaj: Radu Verdeş. Regia de studio: Janina Dicu. Muzica originală şi regia muzicală: George Marcu. Regia tehnică: Mihnea Chelaru. Regia artistică: Cristian Munteanu. Realizatori: Costin Tuchilă şi Puşa Roth.
Data difuzării în premieră: 28 ianuarie 2007, ora 19,00, Radio România.

Ascultă Lumea ca teatru

Vezi aici imagini de la audiţia cu public a recitalului Lumea ca teatru, la Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea.

Ascultă permanent Lumea ca teatru pe site-ul eteatru.ro, pagina Colecţii, capitolul Cinci personaje în interpretarea unui actor.