Apropiindu-se 1 iunie, când noi, oamenii mari (sau, mă rog, cei care avem pretenția că suntem oameni mari…) sărbătorim Ziua Copilului, m-am gândit că nu ar strica să răsfoim și câte o cărticică dintre cele pe care, mult prea repede, le expediem la raftul lui „asta e pentru ăia mici”…
Și, spre bucuria mea, am ales această carte fermecătoare, Povestea alfabetului (Iași, Editura Ars Longa, col. „Geppetto”, 2012), scrisă de un om de o mare distincție sufletească, Pușa Roth, devotată susținătoare și neobosită promotoare a culturii autentice la Radio-ul național, dar nu numai acolo… O poveste încântătoare tălmăcită atât de inspirat prin ilustrațiile Nicoletei Bida-Șurubaru.
Povestea, pentru că până la urmă o poveste este, curge fumos și limpede, ea fiind un dialog între o înțeleaptă și duioasă Bunică și nepoțelul ei. Iar, pentru că Eric „era un băiețel cu ochii ca două mărgele, era curios și privea totul cu ochii larg deschiși, era nerăbdător să afle cât mai multe, să afle secretele lumii lui”, Bunica i-a pus numele de alint Mărgeluță. Era și firesc, atunci, ca și povestea să aibă un personaj pe care să îl cheme Eric, iar ai lui să îl alinte Mărgeluță.
Ilustrație de Nicoleta Bida-Șurubaru la vol. Povestea alfabetului de Pușa Roth
Dar despre ce putea să o îndemne Eric zis și Mărgeluță pe Bunica lui să îi povestească dacă nu despre alfabet? Firește că da, de vreme ce Eric de-abia așteapta să crească pentru a scrie, el însusi, alte povești.
„Închide ochii – îl povățuiește Bunica – să pot să-ți spun și ție poveștile copilăriei”. Asa că, în ajutorul Bunicii a venit, numaidecât, Zâna Bună și împreună au început să-i spună lui Eric, zis și Mărgeluță, Povestea alfabetului. Fiecare literă avându-și o poveste a sa anume, al cărei tâlc așteaptă visând sufletul care să îi deschidă taina.
Sau așa cum spune, atât de frumos, tot Bunica: „Sunt atâtea întâmplări, că ar trebui să povestim ani în șir ca să le cuprindem pe toate”.
Nu am sa fac, acum, marea greșeala de a încerca să povestesc, la rându-mi, cartea. De aceea, îi indemn pe toți prietenii noștri să o citească. Iar, dacă nu îndrăznesc prea mult, să îi îndemne și pe altii să o citească. Pășind, fie și pentru o mica zăbavă, în lumea de poveste a copilăriei.
Fiindca, să nu uităm vorba marelui Brâncuși: „Când nu mai suntem copii, am murit demult.”
Șerban Cionoff
Revista VIP, 31 mai 2013
Pusa Roth - Dincolo de curcubeu e lumea 