„Noi avem nişte oameni care-l bat pe Caragiale de nu se vede”

pusa-roth-d-r-popescu-cronica-de-serban-cionoff-la-vol-prezentul-absent-ars-longa-2013

Cronică de ȘERBAN CIONOFF la volumul Prezentul absent. Pușa Roth în dialog cu Dumitru Radu Popescu

Pe la jumătatea anilor ’60, lumea literară românească a fost zguduită de un mare scandal. Apăruse în revista „Luceafărul” (seria Eugen Barbu) povestirea Leul albastru, scrisă de Dumitru Radu Popescu şi, peste noapte, în „presa de partid şi de stat” au început să curgă valuri de scrisori în care (după tipicurile proletkultismului) cititorii puneau la zid această scriere şi pe autorul ei, care nu reflectă fidel realitatea… Aflând că tirajul revistei urma să fie retras de pe piaţă, câţiva studenţi „de la filologie” au cumpărat exemplarele care se aflau la tonetele de Difuzare a Presei din Piaţa Universităţii. Drept pentru care un tovarăş super-vigilent de la Centrul Universitar de Partid (bineînţeles, azi, anticomunist jurat!) a convocat o şedinţă în care i-a muştruluit straşnic pe făptaşi ca şi pe dascălii lor… lipsiţi de vigilenţă revoluţionară.

leul albastru d r popescu cronica volum dialoguri pusa roth

A fost, acesta, un prim semnal că „deschiderea politico-ideologică” îşi avea, totuşi, limitele sale drastice şi că, mai ales în materie de literatură şi artă, zicala despre ulciorul care nu merge de multe ori la apă operează fără milă. Au urmat cazurile Reconstituirea, mai întâi nuvela lui Horia Pătraşcu, apărută tot în revista „Luceafărul” şi apoi filmul lui Lucian Pintilie şi Revizorul, montat tot de Lucian Pintilie la Teatrul „Bulandra”, aşa încât funestele „Teze din iulie” (1971) nu au fost decât bomboana pe colivă!…

În felul său, Leul albastru a avut darul de a confirma în Dumitru Radu Popescu un scriitor care rosteşte, răspicat, adevăruri dureroase, pune diagnostice severe şi, pentru asta, îşi scrutează, cu amară luciditate, timpul în care scrie şi trăieşte.

Ceea ce face şi acum, în Prezentul absent*), incitantă suită de dialoguri cu Puşa Roth, cunoscuta realizatoare a unor emisiuni culturale de referinţă la Radio România. Şi, cum aceste dialoguri au început în 1999 şi au continuat până în ianuarie 2012, ele au, cred, depline temeiuri pentru a considera multe dintre spusele lui Dumitru Radu Popescu – pe care în substanţiala postfaţă la această carte criticul Costin Tuchilă îl numeşte a fi mereu „în căutarea adevărului” – a fi adevărate definiţii pentru o realitate atât de şi, nu o dată, dramatică.

d r popescu pusa roth despre caragiale poiticieni azi

„Este formidabil – exclamă la un moment dat scriitorul – la asemenea lucruri nici Caragiale nu s-a gândit. Adică noi avem nişte oameni care-l bat pe Caragiale de nu se vede.” Ideea revine cu o emblematică frecvenţă în dialoguri, pentru a fi luată şi ca sentinţă finală: „Şi ce tăcere mioritică în faţa criminalilor – în acest prezent absent!… Bun simţ, morală, credinţă, conştiinţă – apă de ploaie! A, nu, s-avem pardon!, strigă Pristanda şi începe să numere drept prezenţe absenţele de mai sus – aşa cum numai el şi Robertina Coopertina taichii ştiu să numere steagurile!” Citește cronica integral pe Jurnalul.ro, 6 iunie 2013.

*) Prezentul absent. Puşa Roth în dialog cu Dumitru Radu Popescu. Biobibliografie şi postfaţă de Costin Tuchilă, Iași, Editura Ars Longa, col. „Summa cum laude”, 5, 2013.

Reclame

Spunând poveștile copilăriei…

Povestea alfabetului de pusa roth alfabet prin povesti editura ars longa literatura pentru copii

Apropiindu-se 1 iunie, când noi, oamenii mari (sau, mă rog, cei care avem pretenția că suntem oameni mari…) sărbătorim Ziua Copilului, m-am gândit că nu ar strica să răsfoim și câte o cărticică dintre cele pe care, mult prea repede, le expediem la raftul lui „asta e pentru ăia mici”…

Și, spre bucuria mea, am ales această carte fermecătoare, Povestea alfabetului (Iași, Editura Ars Longa, col. „Geppetto”, 2012), scrisă de un om de o mare distincție sufletească, Pușa Roth, devotată susținătoare și neobosită promotoare a culturii autentice la Radio-ul național, dar nu numai acolo… O poveste încântătoare tălmăcită atât de inspirat prin ilustrațiile Nicoletei Bida-Șurubaru.

Povestea, pentru că până la urmă o poveste este, curge fumos și limpede, ea fiind un dialog între o înțeleaptă și duioasă Bunică și nepoțelul ei. Iar, pentru că Eric „era un băiețel cu ochii ca două mărgele, era curios și privea totul cu ochii larg deschiși, era nerăbdător să afle cât mai multe, să afle secretele lumii lui”, Bunica i-a pus numele de alint Mărgeluță. Era și firesc, atunci, ca și povestea să aibă un personaj pe care să îl cheme Eric, iar ai lui să îl alinte Mărgeluță.

litera c povestea alfabetulu pusa roth nicoleta bida surubaruIlustrație de Nicoleta Bida-Șurubaru la vol. Povestea alfabetului de Pușa Roth

Dar despre ce putea să o îndemne Eric zis și Mărgeluță pe Bunica lui să îi  povestească dacă nu despre alfabet? Firește că da, de vreme ce Eric de-abia așteapta să crească pentru a scrie, el însusi, alte povești.

„Închide ochii – îl povățuiește Bunica – să pot să-ți spun și ție poveștile copilăriei”. Asa că, în ajutorul Bunicii a venit, numaidecât, Zâna Bună și împreună au început să-i spună lui Eric, zis și Mărgeluță, Povestea alfabetului. Fiecare literă avându-și o poveste a sa anume, al cărei tâlc așteaptă visând sufletul care să îi deschidă  taina.

Sau așa cum spune, atât de frumos, tot Bunica: „Sunt atâtea întâmplări, că ar trebui să povestim ani în șir ca să le cuprindem pe toate”.
Nu am sa fac, acum, marea greșeala de a încerca să povestesc, la rându-mi, cartea. De aceea, îi indemn pe toți prietenii noștri să o citească. Iar, dacă nu îndrăznesc prea mult, să îi îndemne și pe altii să o citească. Pășind, fie și pentru o mica zăbavă, în lumea de poveste a copilăriei.
Fiindca, să nu uităm vorba marelui Brâncuși: „Când nu mai suntem copii, am murit demult.”

Șerban Cionoff

Revista VIP, 31 mai 2013

„Povestea alfabetului” de Pușa Roth

Povestea alfabetului de pusa roth alfabet prin povesti editura ars longa literatura pentru copii

La Editura Ars Longa din Iași, în colecția „Geppetto”, au apărut cu puțin timp în urmă două cărți pentru copii de Pușa Roth, Povești pentru Eric și Povestea alfabetului, cu ilustrații de Nicoleta Bida-Șurubaru.

povestea alfabetului povesti pentru eric pusa roth carte pentru copii nicoleta bida

Sub formă de jurnal, primul text din Povești pentru Eric este o dedicație literară plină de sensibilitate făcută copilului mult așteptat, căruia Zâna cea Bună îi va călăuzi pașii. Mărgeluță și Povestea mingii fermecate sunt primele povești pe cu care bunica își alintă nepoțelul, scrise sub formă de dialog.

litera a povestea alfabetului pusa roth

Povestea alfabetului, publicată și în volum separat, este o ingenioasă „punere în scenă” a alfabetului limbii române, un mod foarte atrăgător de învățare prin poveste a literelor, devenite personaje, „actori” ai unor mici narațiuni care le fixează, cu multă finețe, fantezie și memorabil pentru cei mici, caracterul:

BUNICA: Primul copil al Familiei Alfabet a fost o fetiţă superbă pe care părinţii au botezat-o A, prima literă cu care începe şi numele de familie. Părinţii o adorau şi au răsfăţat-o în fel şi chip. Copil fiind, părinţii i-au spus a mic, iar copiii au îndrăgit-o şi au început să o deseneze care mai de care. Anii au trecut şi micuţa a a devenit o domnişoară înaltă şi subţirică, cu păr ca de mătase şi ochii albaştri ca marea. Mama Alfabet i-a făcut fetiţei rochiţe lungi cu volane şi fundiţe albe, roz, bleu, dar şi rochiţe divers colorate. Fata avea o slăbiciune pentru curele, cordoane, cingători. Aşa era cunoscută, ca Fetiţa cu Cingătoare. Era cuminte şi înţeleaptă fiindcă a înţeles foarte repede că are un rol important în viaţa oamenilor, că fără ea lumea literelor ar fi mai săracă. Deşi era considerată o literă importantă şi prima din alfabet, de fapt litera prinţesă, fata era blândă, bună şi îngăduitoare cu fraţii şi surorile mai mici şi niciodată nu s-a crezut mai presus de ei. A a fost mereu un exemplu în Familia Alfabet.” […]

nicoleta bida litera g ilustratie la povestea alfabetului de pusa roth

Ilustrații de Nicoleta Bida-Șurubaru la Povestea alfabetului de Pușa Roth

BUNICA: Băieţelul G era micuţ, drăguţ şi grăsuţ. Fraţii şi surorile lui l-au numit G – Gândăcel sau Băiatul cu Gentuţă. Era pofticios şi îşi cumpăra mereu dulciuri, pe care le ascundea într-un buzunar mare de la salopetă. Era greu să fie îmbrăcat ca şi fraţii lui mai mari, fiindcă era tare plinuţ. Băiatul nu suferea că e grăsuţ, ci se distra chiar el pe seama lui. Era de o veselie extraordinară şi era foarte curios. Când Mama Alfabet lipsea din bucătărie, băieţelul G – Gândăcel dădea iama prin dulciuri, dar când era întrebat, nu recunoştea niciodată. G este sunetul preferat al bebeluşilor care încep să gângurească şi spun «g, g, g, g». De aceea G – Gândăcel e foarte mândru şi nu-i pasă că nu e înalt şi subţire ca fratele său F – Floricel. Acesta e G –Gândăcel sau Băiatul cu Gentuţă.

MĂRGELUŢĂ: Bunică, dar băiatul poftea la dulciuri, aşa cum mi se întâmplă şi mie uneori!

BUNICA: Da, e adevărat că nepoţii şi bunicii mănâncă mai multe dulciuri decât ceilalţi, dar, ce să faci, asta e viaţa!”

Costin Tuchilă

 

 

 

Căutător de destine. Pușa Roth în dialog cu Dorel Vișan

Invitatul de onoare al Editurii Ars Longa la Târgul de Carte SibiuBookfest, organizat în Piața Mică din Sibiu cu ocazia Festivalului Internațional de Teatru (ediția a XVIII-a), este actorul Dorel Vișan. Vineri 3 iunie 2011, la ora 17,30, vor fi prezentate volumele La curțile dorului de Lucian Blaga (ediție multilingvă), Psalmi / Salmos de Dorel Vișan și Căutător de destine. Pușa Roth în dialog cu Dorel Vișan. Despre aceste apariții editoriale va vorbi scriitorul și filosoful Christian Tămaș.

Apărut în colecția „Summa cum laude”, Căutator de destine. Pușa Roth în dialog cu Dorel Vișan se constituie într-o veritabilă monografie a artistului, în care sunt rememorate cu har etapele carierei sale, rolurile din spectacole de referinţă ale Teatrului Naţional din Cluj-Napoca, precum Woyzeck şi Falstaff, rolurile excepţionale din filme: Iacob din filmul lui Mircea Daneliuc (1988), Ion Creangă (Un bulgăre de humă, 1989), Tudor Bălosu (Moromeţii, 1988), Gardianul „Dumnezeu” (Cel mai iubit dintre pământeni, 1993), Senatorul Vârtosu (Senatorul melcilor, 1995) ş.a. Dialogul conţine deopotrivă reflecţii incitante, nu o dată polemice asupra artei dramatice, a teatrului şi filmului în lumea contemporană, amintiri din teatru şi de la filmări, confesiuni pe marginea volumelor de poezie ale lui Dorel Vişan.

Căutător de destine cuprinde şi o selecţie de articole de Dorel Vişan (Întrebări ce par a nu avea nicio legătură), multe dintre ele cu caracter de proză literară, biografie artistică şi postfaţă de Costin Tuchilă, referinţe critice şi un amplu material fotografic. În amplul interviu realizat de Pușa Roth, Dorel Vişan face următoarea remarcă: „Artistul zilelor noastre îşi pierde rosturile devenind din propovăduitor şi din duhovnic un fel de instrument de divertisment. Dispare seriozitatea, dispare profunzimea, dispare ceea ce Euripide spunea odată, şi nu-l mai citim, că «rostul artei este acela de face suportabilă această vale a plângerii», cum numeşte el viaţa. De altfel, foarte mulţi înţelepţi aduc în discuţie această idee că viaţa este durere. Buddha chiar spune că viaţa este o continuă durere atât pentru obiecte, cât şi pentru oameni şi are foarte mare dreptate. Deci aici este marele necaz al zilelor noastre: funcţionăm la suprafaţă şi nu funcţionăm în profunzime.”

Ediţia bilingvă, româno-spaniolă a Psalmilor lui Dorel Vişan, în traducerea lui Christian Tămaș a fost nominalizată între cei 12 finalişti ai celui mai prestigios concurs mondial de poezie mistică, Premio Mundial de Poesia Mistica „Fernando Rielo” (Spania, decembrie 2010), la care au participat 208 concurenţi, din 32 de ţări. Cele mai bune poeme ale lui Dorel Vişan sunt expresia unei nebănuite meditaţii în faţa unui cadru din care a dispărut rumoarea lumii înconjurătoare. E ca şi cum te-ai privi într-o oglindă care ar şterge în mod neaşteptat tot ce e în jurul tău, eliberându-te de orice decor şi mai ales de orice altă prezenţă. Singur cu propriul chip, iată o stare propice meditaţiei lirice. Psalmii lui Dorel Vişan implică o atitudine care e departe de a fi una de resemnare. Poetul este un imaginativ eliberat de posibilul convenţionalism pe care temele din această categorie îl pot conţine. Sensibilitatea omului modern impune, chiar în gestul de adoraţie, o anumită distanţă, fertilă, de altfel, poeziei. Dorel Vişan scrie Psalmi numerotaţi de la 151 încolo, ca o continuare a celor 150 ai lui David, din Vechiul Testament, sentimentul tutelar fiind acela al solitudinii şi al dorinţei de a afla, pe urme argheziene, un reper care să-i confere sprijin sufletesc.

In memoriam Lucia Mureşan

Duminică noaptea, 10–11 iulie 2010, a plecat spre alte orizonturi actriţa Lucia Mureşan. Odihnească-se în pace!


Puşa Roth: – După o viaţă de om petrecută pe scenă, în teatru şi la catedră, care ar putea fi cuvintele magice care să definească această lume, până la urmă, o lume pe cât de iluzorie pe atât de reală?

Lucia Mureşan: – IUBIRE, CREDINŢĂ, ADEVĂR, TRUDĂ într-o meserie unde performanţa este aproape obligatorie. Am muncit cu patimă într-o meserie pe care mi-am ales-o la 17 ani şi căreia îi sunt credincioasă şi astăzi. Sper să o pot face încă nişte ani alături de confraţi şi de tinerii pe care încerc să-i învăţ ce ştiu, după o viaţă petrecută pe scenă.

Ne-am despărţit în linişte, eu cu gândul că am mai construit un destin, că am surprins, poate, scene din viaţa lumii prin care am trecut, că am redescoperit oameni şi fapte pe care memoria afectivă le păstra secvenţial. Doamna Lucia Mureşan a rămas cu Ondine, cu Stana, Sonia, Elena, Laura, Ranevskaia, Ofelia, Desdemona, Ismena, Viorica, Luise, cu Adela, cu această lume fabuloasă a teatrului. Lipseau doar aplauzele. De afară, din stradă, am aplaudat-o pentru toate rolurile pe care ni le-a oferit cu talent, cu dăruire şi cu multă dragoste. Aplauze…

Aprilie 2009

(Fragment din volumul Anotimpuri de teatru. Puşa Roth în dialog cu Lucia Mureşan, Editura Ars Longa, Iaşi, col. „Summa cum laude”, 2009)

Citeşte aici

ANOTIMPURI DE TEATRU. PUŞA ROTH ÎN DIALOG CU LUCIA MUREŞAN (FRAGMENTE)

EDITURA ARS LONGA