În curs de apariție
Clasicul, scrie Camus în Carnete, este un „învingător neegalat”. Învingător pentru că indiferentă la trecerea vremii, creaţia lui îşi păstrează actualitatea. Neegalat pentru că fiecare dintre autorii care merită acest râvnit adjectiv rămâne unicat. Comparaţia între valori sensibil egale, la nivelul cel mai înalt, este inutilă. Oricum, nerelevantă.
Ne întoarcem mereu la scriitorii clasicizaţi cu o obişnuinţă care, nu o dată, se transformă în curiozitate şi satisfacţie. Curiozitatea de a-i redescoperi, de a afla ceea ce, chiar dacă s-a spus de-a lungul timpului, îşi conservă interesul. Satisfacţie pentru această, întotdeauna tainică, victorie a spiritului.
Dacă formula lansată de Jan Kott într-o celebră carte despre Shakespeare, publicată în 1965, nu ar avea deja acel surplus de uzanţă datorat consacrării, am fi alăturat lângă termenul „clasic” sintagma „contemporanul nostru”. Ideea răzbate, credem, din cartea de faţă, care cuprinde studii de profil dedicate marilor dramaturgi, începând din Antichitate până la mijlocul secolului al XX-lea, adică până la acei autori deveniţi valori clasicizate. Modernii de ieri sunt clasicii de astăzi, iar afirmaţia rămâne valabilă pentru orice epocă de creaţie. Nu este aşadar nici o exagerare în a-i considera pe dramaturgii din prima jumătate a secolului trecut, intraţi în istoriile literare şi în istoriile teatrului, clasici, oricât de ciudat ar părea la prima vedere.
Privirea critică este o privire neconvenţională. Sau ar trebui să fie, pornită fiind de la un cititor specializat care, în momentul contactului cu opera, are îndemânarea de a-şi abandona toate prejudecăţile. A face dintr-un autor clasicizat contemporanul nostru, a reliefa acele adevăruri exprimate în opera sa, care, nu numai că sunt universal valabile, dar au un plus de însemnătate pentru omul contemporan, înseamnă, în primul rând, a elimina prejudecăţi. Iar dacă teatrul, după cum credea Novalis, este „reflecţia activă a omului despre el însuşi”, lui i se datorează şi prilejul celei mai directe actualităţi.
În 23 noiembrie 1997, lansam la Radio România Cultural, împreună cu Vasile Manta, seria de emisiuni Clasicii dramaturgiei universale, difuzată lunar sub genericul Teatrul Naţional Radiofonic. Întâmplător sau nu, alegerea noastră s-a oprit atunci la Cehov. Nu bănuiam la acea dată că emisiunea, ajunsă la 90 de ediţii, va fi o preocupare statornică mai bine de un deceniu, că, finalmente, se va transforma de fapt într-o istorie a dramaturgiei universale. Cu atât mai puţin că ideile exprimate succint în comentariile din acele emisiuni vor putea constitui punctul de plecare al unei cărţi. Am păstrat titlurile emisiunilor pentru că ele ni s-au părut elocvente – atât cât poate fi un titlu – pentru unghiul de abordare al operelor scriitorilor respectivi. Intenţia noastră este ca, pe lângă analiza propriu-zisă a unei opere şi a determinărilor ei istorice, să evidenţiem, pe cât posibil, modul de receptare a autorilor şi operelor în discuţie de-a lungul timpului, dar şi percepţia lor actuală.
Primul volum începe cu tragicii greci şi se opreşte la Marivaux, care încheie seria strălucită a dramaturgilor francezi din secolul al XVII-lea, un veac deopotrivă clasic şi baroc, pentru a prefigura iluminismul. Celelalte vor fi dedicate dramaturgilor ale căror opere cu adevărat importante apar la mijlocul veacului al XVIII-lea (cazul lui Goldoni), exponenţilor epocii iluministe, ai secolului romantic, al XIX-lea şi ai epocii moderne.
Costin Tuchilă, Pușa Roth, Cuvânt înainte, Clasicii dramaturgiei universale, vol. I
© Editura Academiei Române
Ballade à la pluie – Salvatore Adamo
Pusa Roth - Dincolo de curcubeu e lumea 