Cronica unei vieți irosite

Cronică de teatru radiofonic de Ani Bradea

Există, fără îndoială, o valoroasă tradiție românească a teatrului radiofonic, mai multe generații au crescut cu urechea lipită de difuzorul care spunea povești, în penuria de manifestări culturale; e iarăși un adevăr incontestabil faptul că azi genul e neglijat de critica de specialitate, uitat într-un con de umbră. O mână de oameni inimoși, profesioniști vechi, se străduiesc cu resursele împuținate, boală de care suferă toată cultura română, să țină în viață cea mai accesibilă ramură a teatrului. Piesele de la Radio România Cultural sau de la Radio România Actualități sunt de cele mai multe ori versiuni ale unor opere celebre, adaptări radiofonice foarte reușite, spectacole ce s-au bucurat de succes. Și cum clasicii nu se vor demoda niciodată, ba mai mult, generațiile de azi nu trebuie private de șansa de a putea asculta înregistrările valoroase din arhiva Radioului național. Duminică, 8 februarie 2015, la ora 14, Radio România Cultural ne-a oferit un regal. Este vorba despre o excelentă dramatizare a unei nuvele scrise de L. N. Tolstoi.

Pușa Roth

Transformarea unui text aparținând genului epic într-o piesă de teatru nu poate fi o întreprindere facilă, atâta timp cât se dorește păstrarea atmosferei, a caracteristicilor stilistice, dar și identitatea personajelor. Pușa Roth reușește cu succes acest lucru în 2006, când scenariul excelent pe care-l scrie după Moartea lui Ivan Ilici este înregistrat în studiourile radio, în regia artistică a regretatului Cristian Munteanu. Piesa Pușei Roth respectă spiritul prozei lui Tolstoi, dramatizarea textului sintetizând într-un mod admirabil esența mesajului din textul originar. Premiera din 26 februarie 2006 nu a fost doar un succes al Teatrului Național Radiofonic, ci un real eveniment artistic, care a atins perfecțiunea prin compoziția de ansamblu dar și prin acuratețea detaliilor. Regizorul Cristian Munteanu a reușit să reconstituie cu fidelitate atmosfera societății rusești analizate de Tolstoi, frământările și drama personajului principal, dar și caracterele celorlalte personaje, într-un spectacol despre care s-a vorbit doar la superlativ.

Cristian Munteanu

Muzica originală a fost semnată de George Marcu, regia tehnică de Mihnea Chelaru, iar regia de studio de Janina Dicu. Redactorul spectacolului a fost Costin Tuchilă, iar producătorul – Vasile Manta. Actorul care l-a întruchipat pe Ivan Ilici, realizând un rol de mare profunzime, o alegere inspirată dacă ne gândim la căldura și modulațiile artistice ale vocii acestuia, a fost Mihai Constantin. Un joc rafinat, care ilustrează întocmai personalitatea Praskoviei Fiodorovna, soția lui Ivan Ilici, a fost și cel al Ruxandrei Sireteanu. În alte roluri apar, de asemenea, nume consacrate ale teatrului românesc: Eusebiu Ștefănescu, Petre Moraru, Ștefan Velniciuc, Gavril Pătru, Delia Nartea, Valentin Uritescu, Claudiu Istodor, Ion Siminie, Constantin Dinulescu, Petre Nicolae, Ion Arcudeanu, Aurelian Georgescu, Gh. Pufulete. Spectacolul a beneficiat de participarea preotului Cristian Deheleanu de la Biserica Sf. Gheorghe cel Vechi din București.

Lev Nikolaevici Tolstoi

Anul acesta se vor împlini 105 ani de la moartea marelui scriitor rus Lev Nikolaevici Tolstoi, cunoscut și admirat de iubitorii de literatură din toată lumea. S-a bucurat de succes încă din timpul vieții, ecourile aprecierilor la adresa scrierilor sale venind în special din afara granițelor, mai frecvent decât din țara sa. Bazată pe acuitatea observațiilor sociale, dar și a analizelor psihologice, opera sa nu se rezumă doar la redarea concluziilor formulate ci transmit, mai ales, trăiri și experiențe proprii. Multe dintre situațiile redate în textele sale au fost trăite personal, iar personajele inspirate de membri ai familiei sau cunoscuți. Unele personaje sunt considerate a fi chiar alter ego-ul scriitorului, ca de pildă Olenin din Cazacii sau Levin din Anna Karenina. Cu toate îndoielile sale, Tolstoi a reușit să transpună în scris frământările, ideile, sentimentele, propriile transformări pe parcursul unei drum plin de cotituri, de la condiția sa aristocratică spre poporul simplu pe care-l iubea cu sinceritate și căruia i s-a dedicat în totalitate spre sfârșitul vieții. „Literele compun cuvintele, cuvintele compun frazele: dar sentimentele cum să le exprimi? Cum să transmiți în mod nemijlocit altora propriile tale impresii?” (L. N. Tolstoi, Jurnal). La Tolstoi primează experiența personală și studiul psihologic, dar subiectele care l-au atras cu adevărat fac parte din marile teme ale literaturii dintotdeauna, viața și moartea. Și asta observăm cu ușurință fie și doar dacă facem referire la Moartea lui Ivan Ilici sau Anna Karenina. Cu siguranță marele scriitor știe să-și conducă personajele spre moarte într-un mod spectaculos.

Moartea lui Ivan Ilici

Ivan Ilici este un birocrat ambițios, cu o educație bună, care urcă pe scara socială făcând compromisurile necesare într-o Rusie coruptă. Se căsătorește din dragoste cu cea mai frumoasă fată din cercul pe care-l frecventa, dar fericirea conjugală durează puțin, consoarta dovedindu-se mult mai ambițioasă și dornică de ascensiune socială. Va continua să caute prietenia celor mai influente persoane, ajungând astfel în funcții tot mai bine plătite, din dorința de a le oferi soției și copiilor săi un rang social cât mai înalt, dar și pentru măgulirea propriului orgoliu. Realizeză cât de puțin contează materialitatea vieții și cât de găunos și-a construit existența abia când se îmbolnăvește și înțelege că va muri. Încearcă să se consoleze spunându-și că și-a trăit toată viața corect, respectând regulile, dar gândul că ar fi putut trăi și altfel revine obsedant, întunecându-i ultimele zile. Agonia, traversarea unor momente de suferință fizică greu de suportat intensifică trăirile și analizele interioare ale personajului. Teama de moarte îl determină să se lamenteze, considerându-se nedreptățit de viața ce i-a fost dată: „Nu se poate ca viața să fie atât de fără sens, atât de dezgustătoare”; dar și să-și exprime îndoielile care-i macină sufletul, acceptând cu greutate că el e singurul vinovat de felul în care a trăit: „Dacă într-adevăr toată viața mea n-a fost ceea ce ar fi trebuit să fie? Dacă plec din viață cu conștiința c-am nimicit tot ceea ce mi s-a dat, fără să mai pot îndrepta ceva?”

Ivan Ilici și Gherasim, desen în cerneală de I. E. Repin, ilustrație la Moartea lui Ivan Ilici de Tolstoi. Muzeul de Stat Lev Tolstoi din Moscova

Ivan Ilici devine o povară pentru propria familie, copiii și soția consideră boala lui o pedeapsă cu care acesta îi persecută. Simțindu-se neînțeles și abandonat, epuizat de suferință, iertându-i pe toți și fiindu-i milă de toți, în ultima clipă a existenței sale primește și eliberarea. Interpretarea magistrală a lui Mihai Constantin, muzica aleasă creează în mintea ascultătorului imaginea acelei lumini binefăcătoare, de sorginte divină, pe care o vede muribundul. „Va să zică asta e! Ce fericire! Ce fericire!”  Este replica rostită de Ivan Ilici în scenariul creat de Pușa Roth, o replică ce stinge tensiunea discursului, ajunsă la punctul culminant.

Mihai Constantin

La înmormântare, scenă prezentată la începutul piesei, cum de altfel apare și în nuvela lui Tolstoi, întărind ideea, tocmai prin această evidență, că textul este despre viață și nu despre moarte, soția, Praskovia Fiodorovna (interpretată de Ruxandra Sireteanu), este mult mai preocupată de avantajele materiale pe care le-ar putea dobândi de la stat în urma morții soțului său, decât întristată și afectată de despărțirea de acesta. Iar foștii colegi se arată interesați de postul rămas vacant în urma morții lui Ivan Ilici, dar și nerăbdători să ajungă la preocupările mondene obișnuite.

Moartea lui Ivan Ilici este o scriere reprezentativă pentru opera lui Tolstoi, ilustrând modalitatea autorului de a transforma o existență obișnuită într-o revelație metafizică, după ce a supus-o unor încercări menite să-i scoată în evidență radiografia psihologică. Moartea se dovedește a fi capătul unui drum pustiu, lăsat în urmă și presărat cu avere și pretenții, dar nu și al călătoriei spirituale frământate a lui Ivan Ilici, începută în vâltoarea chinurilor care o preced. Este mesajul prin care Tolstoi repudiază o existență socială coruptă din epoca prerevoluționară.

Moartea lui Ivan Ilici, scenariu radiofonic de Puşa Roth după nuvela lui L. N. Tolstoi. Regia artistică: Cristian Munteanu. În distribuţie: Mihai Constantin, Ruxandra Sireteanu, Eusebiu Ştefănescu, Petre Moraru, Ştefan Velniciuc, Gavril Pătru, Delia Nartea, Claudiu Istodor, Valentin Uritescu, Ion Siminie, Constantin Dinulescu, Petre Nicolae, Ion Arcudeanu, Aurelian Georgescu, Gheorghe Pufulete. Cu participarea preotului Cristian Deheleanu de la Biserica Sf. Gheorghe cel Vechi din Bucureşti. Redactor: Costin Tuchilă. Regia de studio: Janina Dicu. Muzica originală şi regia muzicală: George Marcu. Regia tehnică: Mihnea Chelaru. Producător: Vasile Manta. Înregistrare difuzată în premieră în 26 februarie 2006. Redifuzată duminică, 8 februarie 2015, ora 14.00, Radio România Cultural. 

Revista Teatrală Radio, 14 februarie 2015 

Fragment din spectacol

„Duios Anastasia trecea”, dramatizare de Pușa Roth după nuvela lui D. R. Popescu, la Teatrul Național Radiofonic

Joi 18 august 2011, la ora 19.00, la Radio România Cultural, Teatrul Naţional Radiofonic va difuza spectacolul Duios Anastasia trecea, dramatizare de Puşa Roth după nuvela lui D. R. Popescu, în regia lui Cristian Munteanu. Din distribuţie fac parte: Virginia Mirea, în rolul învăţătoarei Anastasia, Mircea Albulescu (Costaiche), Alexandru Jitea (Emil), Oana Ştefănescu (Cătărina şi Prima femeie), Julieta Strâmbeanu (A doua femeie), Ioana Chelaru (A treia femeie), Ioana Calotă (Anastasia copil). Muzica originală şi regia muzicală: George Marcu. La vioară: Marian Grigore. Efecte percuţie: Lucian Maxim. Redactor: Costin Tuchilă. Regia de montaj: Dana Lupu. Regia de studio: Janina Dicu. Regia tehnică: Mihnea Chelaru şi Marilena Barabaş. Înregistrarea a fost difuzată în premieră în 19 decembrie 2004.

Spectacolul va fi difuzat în reluare sâmbătă 20 august 2011, la ora 13.15, la Radio România Internațional.

Publicată în 1967 la Editura Tineretului, nuvela Duios Anastasia trecea este, fără îndoială, una dintre capodoperele prozei românești. Pornind de la o faptă reală petrecută în timpul celui de-al doilea război mondial, D. R. Popescu imaginează un spațiu la limita dintre real și fabulos, construind o intrigă în care se poate descifra, la rigoare, mitul Antigonei. De altfel, începând cu primele cronici din 1967–1968, această idee a devenit curentă la cei mai mulți critici. Vladimir Streinu titra chiar așa, O Antigonă locală, articolul publicat în „Luceafărul” (nr. 12, 23 martie 1968), în care remarca faptul că „însuși unghiul de patetism, intim, rural și dunărean, care dă sens vieții și morții Anastasiei, ajunge să cuprindă între laturile lui, prelungite în istorie, situația tragică de la curtea lui Creon, tiranul Thebei.” Anastasia, tânăra învățătoare dintr-un sat din Mehedinți, pe malul Dunării, ar fi așadar o Antigonă adaptată la spațiul autohton, nu mai puțin încărcat de elemente fabuloase, tributar unui fond tradițional străvechi, care dictează psihologia, comportamentul dar și ritmul secret al naturii. Primarul Costaiche este un Creon modern, dar duplicitar, fără a fi ferit de frământări și cu un gust oarecum bizar pentru scatologic. „…tirania – scrie Vladimir Streinu – este o boală ciclotimică a istoriei, care, până să dispară de la sine, fără medici, ca o ciumă de ev mediu, urmărește oriunde se declară și oricând să suprime mișcările conștiinței la realități, fără de care omul nu mai este om. Antic sau modern, despot sau dictator, tiranul visează să interzică roitul albinelor, migrația păsărilor, rotirea anotimpurilor și toate străvechile rânduieli ale sufletului omenesc, pentru care obscura învățătoare Anastasia, ca și Antigona, moare ca să le reafirme.”

Satul de graniță este ocupat de nemți, oamenii se retrag în casă, frica s-a instalat, semnele sunt nefavorabile. Peste tot e un „întuneric de cimitir, rece și stătut”. Iapa lui Chifă „geme în bătătură” și „plesnește” când fată, „cum mai crăpaseră și altele, rămânând pe pământ late.” Acest amănunt este reținut în monologul Anastasiei, cu care începe spectacolul radiofonic. Noaptea, partizanii sârbi trec Dunărea înot. Diversiunile sunt de natură să amplifice sentimentul apăsător, pericolele pândesc de pretutindeni. Un partizan împușcat de nemți este lăsat ostentativ să putrezească în mijlocul satului, la o răscruce. Singura care are curajul considerat „nebunesc” de a-l înmormânta creștinește este Anastasia. Lașitatea s-a instalat și ea odată cu spaima și Anastasia încalcă interdicția în miezul zilei. Bocetul ei, obligatoriu pentru a respecta obiceiul străvechi, are valențe de tragedie antică, în ciuda elementelor specifice ritualului țărănesc pe care apasă prozatorul. Tensiunea psihologică dintre Anastasia și Costaiche, aflat permanent într-o stare de pândă cinică și încercând să o umilească prin fiecare detaliu adus în discuție, devine axa construcției în dramatizarea Pușei Roth – o dramatizare considerată perfectă de critici,  după audiția spectacolului.

Regizorul Cristian Munteanu a urmat până la cea mai fină nuanță sugestiile atât de bogate ale dialogurilor, imaginând un spațiu care are trimitere subtilă la mitul antic, dar păstrează autenticitatea și culoarea locală din nuvela dramatizată, refăcând cu migală atmosfera. Astfel, de efect sunt grupul femeilor, cu funcție asemănătoare cu cea a corului din tragedia antică, folosirea unei voci distincte pentru Anastasia copil, trimiterile la fabulosul autohton prin personajul Cătărina, voce interioară a Anastasiei. Finalul de un grotesc tragic, cu atât mai terifiant, al nuvelei (Anastasia moare prăbușindu-se într-o privată, conform planului diabolic al primarului) redă, compozițional, în spectacolul radiofonic, această teribilă confruntare între gestul sublim, înălțător și efortul abject de a-l macula cu orice preț.

Virginia Mirea face un rol memorabil în Duios Anastasia trecea prin gradarea tensiunii, trecerea de la o stare la alta, nuanțele bogate, care merg de la energia copleșitoare și forța cu care îl înfruntă pe Costaiche la revoltă, de la interiorizarea din pasajul fantast la expresivitatea dramatică din bocetul atât de natural de la căpătâiul mortului, în care se întâlnesc sugestii folclorice specifice zonei mehedințene. Cinic, flegmatic, făcând simțită duplicitatea prin inflexiunile vocii și schimbând abil registrele, Mircea Albulescu portretizează admirabil personajul Costaiche.

Difuzată frecvent de-a lungul anilor care au trecut de la premieră, Duios Anastasia trecea a fost primită cu entuziasm de la prima ei audiție, organizată cu câteva zile înaintea difuzării pe post. A fost, atunci, un veritabil eveniment organizat la Centrul de de Presă al Radiodifuziunii, cu o participare impresionantă, care a întrecut așteptările noastre, ale organizatorilor. Erau în acea zi de decembrie peste 160 de persoane la Centrul de de Presă, spațiul devenise neîncăpător, iar comentariile de după audiție, la care D. R. Popescu a făcut destăinuiri referitoare la contextul în care a scris nuvela, au punctat cu multă aplicație trăsăturile particulare ale acestui spectacol radiofonic.

Costin Tuchilă

«Copiii lui Hamlet»

«Slugi isteţe şi bufoni». Cinci personaje în interpretarea actorului Horaţiu Mălăele. Realizatori: Costin Tuchilă şi Puşa Roth

Pentru două zile am fost „ochii şi urechile” dumneavoastră în studioul T1, acolo unde s-a înregistrat un nou spectacol de teatru radiofonic. De data aceasta este vorba de un concept original de emisiune – o premieră în materie – gândit şi pus în practică de colegii noştri Costin Tuchilă şi Puşa Roth. În timp ce fotoreporterul Marius Macsenţian căuta unghiurile spre a surprinde acele instantanee care să redea cel mai bine atmosfera din studioul de înregistrări, i-am rugat pe cei doi realizatori, Puşa Roth şi Costin Tuchilă, să ne ofere câteva informaţii despre proiect.

Puşa Roth: „Ideea mi-a oferit-o chiar viaţa, dacă se poate spune aşa, dar şi dramaturgia universală. Pentru că în momentul în care iubeşti teatrul trebuie să recunoşti stiluri, să recunoşti personaje, să recunoşti continuitatea lor în timp. Am început acest ciclu de emisiuni cu Dramele puterii. Cinci personaje în interpretarea actorului Dan Condurache. Pentru mine Dan Condurache este Caligula şi va rămâne Caligula.
I-am ales cinci personaje: Ştefăniţă Vodă, Caligula, Goetz, Arturo Ui  şi Richard al III-lea. Mi s-a părut că lucrurile merg foarte bine şi am îndrăznit astfel o a doua emisiune, Slugi isteţe şi bufoni. Am început de la Plaut, pentru că sclavul în opera sa este rege şi l-am ales în acest sens pe Curculio (Gărgăriţa), apoi am trecut la Slugă la doi stăpâni, găsindu-l pe Truffaldino, sluga isteaţă care încurcă lucrurile dar pe care tot el le descurcă, apoi la Regele Lear, pentru că bufonul de aici mi s-a părut de o exemplaritate extraordinară pentru dramaturgia lumii, e vorba de „nebunul teatral”. Este o slugă, dacă putem spune, în egală măsură isteaţă dar devotată şi cu multă iubire faţă de rege. Am trecut la Vicleniile lui Scapin, unde am avut o problemă, comparând o traducere foarte veche cu una mai recentă. În ambele însă, nuanţele textului francez nu îşi aflau echivalenţele expresive din punctul de vedere al rostirii scenice. A rezultat, sper, o formă mult mai adecvată pe care o vor asculta iubitorii de teatru.
Ultimul text, ce reprezintă poate încercarea noastră de graţie, este cel al lui Michel de Ghelderode, Şcoala bufonilor. Ghelderode reprezintă un summum în ceea ce priveşte bufonada, bufoneria. Dacă valeţii, paraziţii, bufonii erau oarecum singulari în literatura lumii, aici găsim o adevărată şcoală a bufonilor. Acest gen de spectacole cred că reprezintă o premieră. Ideea a fost să facem un lucru pe care nu l-a mai făcut nimeni.”

Costin Tuchilă: „Prima emisiune din acest proiect, Dramele puterii s-a difuzat la România Cultural în septembrie 2004. Prin aceste recitaluri, realizate în colaborare cu Puşa Roth şi cu maestrul Cristian Munteanu, am intenţionat să punem în evidenţă o anumită temă şi tipologia unui personaj în istoria teatrului universal. Dacă în prima emisiune, în interpretarea lui Dan Condurache, ne-am oprit la cinci personaje exponenţiale pentru ceea ce înseamnă lupta pentru putere, dramele generate de lupta pentru putere, acum am dorit să înfăţişăm o altă tipologie, circusmcrisă comicului. Fără doar şi poate există legături certe între sclavii din comediile lui Plaut, deveniţi în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea servitori şi valeţi, şi nebunul teatral sau bufonul de curte, exemplificat magistral în opera lui Shakespeare şi apoi mai târziu, în secolul XX, de dramaturgul de origine belgiană Michel de Ghelderode. Cele cinci personaje – Curculio, Truffaldino, Scapin, Bufonul şi Galgut – vor fi interpretate de Horaţiu Mălăele în compania unei distribuţii excepţionale, sub bagheta maestrului Cristian Munteanu. Sperăm să fie o emisiune de succes, pe care o vom continua în acest an.”

A doua zi de înregistrare, sunt din nou în studioul T1 pentru a fi martor la naşterea acestui spectacol de teatru radiofonic care, cu siguranţă, va fi pe placul ascultătorilor. După ce actorii, împreună cu regizorul artistic, au făcut lectura textului, s-a intrat în studio unde s-a înregistrat trei ore „şnur”, aproape fără pauză. Tot acum s-a „tras” şi o parte din coloana sonoră a spectacolului. Un bun prilej pentru a sta de vorbă cu compozitorul

George Marcu: „Am folosit două momente de muzică pe care, de fapt, s-a şi axat spectacolul. În primul rând, muzica menită să însoţească live actorii, anume percuţia, care e potrivită commediei dell’arte şi bufonilor în general, ea oferind elementele de ritm necesare. În Regele Lear, pe lângă percuţie, bufonul cântă acompaniindu-se la lăută. Acestea sunt elementele prezente la înregistrare alături de actori. Pe lângă ele, am compus o muzică destinată să însoţească la montaj trecerile muzicale, care sunt tot din aceeaşi familie, dar cu o orchestraţie mai amplă. Instrumentele care pot fi auzite sunt: flautul, chitara clasică, percuţie, vioară la un moment dat. Sunt genuri diferite în momente diferite. La un spectacol de teatru radiofonic coloana sonoră are un rol foarte mare, este precum decorul într-un teatru. Creează decorul scenic şi însoţeşte momentele dramatice, scoţând în evidenţă interpretarea actorilor, ducând-o dincolo de sensibilitatea pe care a transmis-o actorul, amplificând-o cu alte cuvinte.”

În fine, ultimul care a ieşit din studioul de înregistrare este chiar…

Horaţiu Mălăele: „Este un decupaj din nişte piese, un colaj care se doreşte un spectacol, un eseu. Şi prin perspectiva acestui eseu şi încercarea noastră poate să fie sortită succesului, sau, Doamne fereşte!, eşecului. Mi s-a părut interesant, nu pot să spun că am făcut nişte compoziţii deosebite, dar am încercat să dăm viaţă unor personaje din comediile umanităţii începând cu Plaut şi trecând prin Shakespeare, spre Ghelderode. Pare să fi fost o iniţiativă reuşită. Am trăit în compania unui colectiv excepţional, am lucrat cu nişte profesionişti ai Radioului, eu mă pricep mai puţin, dar probabil că o să sar bariera din teritoriul acestui profan care sunt spre o ţintă mai înaltă. Chiar dacă îmi plac toţi bufonii, sunt legat sentimental de bufonii shakespearieni, considerând că poate cel mai mare bufon al dramaturgiei universale este Hamlet. Aşa încât ceilalţi bufoni pe care i-am făcut ar putea fi copiii lui Hamlet.”

În loc de final:
Un astfel de spectacol reprezintă o sinteză a existenţei unui actor pe scenă, o sinteză a rolurilor pe care le-ar putea juca, un recital de excepţie care merită să rămână în Fonoteca de Aur a Radioului.

Bogdan Guţă, „Universul Radio”, serie nouă, nr. 11 (411), 20 ianuarie 2005, p.10 – 12

Slugi isteţe şi bufoni. Cinci personaje în interpretarea actorului Horaţiu Mălăele. Fragmente din piesele Gărgăriţa de Plaut, Slugă la doi stăpâni de Carlo Goldoni, Vicleniile lui Scapin de Molière, Regele Lear de William Shakespeare, Şcoala bufonilor de Michel de Ghelderode. Horaţiu Mălăele interpretează rolurile Curculio, Truffaldino, Scapin, Bufonul şi Galgut. În celelalte roluri: Cristian Iacob, Marius Rizea, Petre Lupu, Sorin Gheorghiu, Emilia Popescu, Valentin Teodosiu, Dumitru Chesa, Constantin Dinulescu, Mircea Constantinescu. Muzică originală de George Marcu. Interpretează: Lucian Maxim (percuţie) şi Mihai Bisericanu (voce şi chitară). Regia de montaj: Monica Wilhelm. Regia de studio: Janina Dicu. Regia tehnică: Mihnea Chelaru. Regia artistică: Cristian Munteanu. Realizatori: Costin Tuchilă şi Puşa Roth.

Data difuzării în premieră: duminică 30 ianuarie 2005, ora 19.15, Radio România Cultural

Ascultă Slugi isteţe şi bufoni

Ascultă permanent Slugi isteţe şi bufoni pe site-ul eteatru.ro, pagina Colecţii, capitolul Cinci personaje în interpretarea unui actor.

O ocupaţie veche de când lumea

Recital Dorina Lazăr

Peţitoarele şi cumetrele sunt persoane cu moralitatea pusă în paranteză, care caută profit din exercitarea îndeletnicirilor dragi lor. Ca să fim şi mai aproape de realitatea mileniului al treilea, peţitoarea, codoaşa nelipsită din casele celor cu fete de măritat, ar putea purta genericul de agent matrimonial. În literatură şi în teatru, cumătră înseamnă ţaţă, femeie de mahala, indiferent pe unde sălăşluieşte ea, la oraş sau la sat. Vă veţi întreba pe bună dreptate de ce dintre toate personajele feminine din teatru, realizatorii noii emisiuni, Puşa Roth şi Costin Tuchilă, s-au oprit la aceste două tipuri între care legăturile sunt de domeniul evidenţei. Motivele sunt, bineînţeles, pitorescul lor, bogăţia de culori grase, dar şi rolul lor în instituţia matrimonială. Indiferent de rangul social, bărbaţii trecuţi de prima tinereţe (şi nu numai ei) au neapărată nevoie de asemenea terţe persoane, un fel de avangardă a împlinirii lor casnice. Aceasta, dintotdeauna. Peţitul este în fond o meserie care necesită dibăcie, chiar subtilitate, în ciuda speranţei grosolane sesizabile la aceste personaje.
Mâine, la ora 19.15, la Radio România Cultural, vor intra în scenă – fireşte, scena imaginară a undelor – cinci personaje feminine care întruchipează exemplar Peţitoarele şi cumetrele: Celestina din piesa spaniolului Fernando de Rojas, Doamna Quickly din Nevestele vesele din Windsor de Shakespeare, Fiokla Ivanovna din Căsătoria de Gogol, cumătra Gurton (Acul cumetrei Gurton de William Stevenson), Aneta Duduleanu (Gaiţele de Alexandru Kiriţescu), toate în interpretarea Dorinei Lazăr şi în regia artistică a lui Cristian Munteanu.

C. Eugen, „Cronica Română”, 26 martie 2005

Peţitoare şi cumetre. Cinci personaje în interpretarea actriţei Dorina Lazăr. Fragmente din Celestina de Fernando de Rojas, Nevestele vesele din Windsor de William Shakespeare, Căsătoria de N. V. Gogol, Acul cumetrei Gurton de William Stevenson, Gaiţele de Alexandru Kiriţescu. Dorina Lazăr interpretează rolurile: Celestina, Doamna Quickly, Fiokla Ivanovna, Cumătra Gurton, Aneta Duduleanu. În celelalte roluri: Florin Anton, Delia Nartea, Mihai Constantin, Ion Chelaru, Claudiu Istodor, Ştefan Velniciuc, Gabriela Popescu, Ruxandra Sireteanu, Oana Ştefănescu, Andrei Barbu. Regia de montaj: Monica Wilhelm. Regia de studio: Janina Dicu. Regia muzicală: George Marcu. Regia tehnică: Mihnea Chelaru. Regia artitstică: Cristian Munteanu. Realizatori: Costin Tuchilă şi Puşa Roth.

Data difuzării în premieră: duminică 27 martie 2005, ora 19.15, Radio România Cultural

Ascultă Pețitoare și cumetre

Virginia Mirea şi misterul feminităţii

Spre deosebire de celelalte, care urmau o idee tematică sau tipologia unui personaj, recitalul Virginiei Mirea propune cinci chipuri ale feminităţii, pe cât posibil diferite: Mirandolina din Hangiţa de Carlo Goldoni, Lady Windermere (Evantaiul doamnei Windermere de Oscar Wilde), Filumena Marturano din piesa lui Eduardo de Filippo, Catarina din Îmblânzirea scorpiei de Shakespeare, Irina din Matca de Marin Sorescu, într-o interpretare pe care nu mă feresc să o numesc excepţională.
Se spune pe bună dreptate ca proba de foc a oricărui scriitor este analiza sufletului feminin. Pe de o parte datorită misterului feminităţii, pe de alta pentru că e atât de greu să aduci mereu ceva în plus pentru a-l dezlega. A trecut o jumătate de mileniu de când Gioconda surâde pe pânza lui Da Vinci şi tot de atâta vreme enigma ei nu se lasă descifrată. Probabil că nu trebuie descifrată, daca această misterioasă compoziţie de sentimente eventual contradictorii este sinonimă, printr-o fericită reducţie, cu feminitatea.

Jan Vermeer van Delft, Fata cu cercel de perlă (Mona Lisa din nord, 1665)

Se crede – şi nu întotdeauna din comoditate – că sufletul feminin este aproape imposibil de pătruns, ca esenţa psihologiei feminine implică o permanentă evadare din tipare, o confruntare cu imprevizibilul, acceptarea schimbării ca o condiţie paradoxală a conservării bogăţiei sufleteşti.
Şi dacă femeia a fost considerată, într-un mod care şi-a dovedit precaritatea, mai conservatoare decât bărbatul, redusă fiind la funcţia casnică, s-a observat cu mai mult sau mai puţin entuziasm, cât de fragilă a fost această convingere. Atributele feminităţii se află, în fond, într-o relaţie pe cât de fină, pe atât de stabilă cu ideea de transformare perenă a lumii.
Dar nu e nici bine, nici util să încercăm să aflăm dacă nuanţelor fără hotar li se poate atribui cadrul limitativ al unor idei, ce ar putea fi şi ele preconcepute. La sfârşitul acestei săptămâni, Teatrul Naţional Radiofonic vă invită să ascultaţi în premieră un recital extraordinar: Chipuri ale feminităţii. Cinci personaje în interpretarea actriţei Virginia Mirea, în regia lui Cristian Munteanu.

Costin Tuchilă, „Cronica Română”, sâmbătă 28 ianuarie 2006

Chipuri ale feminităţii. Cinci personaje în interpretarea actriţei Virginia Mirea. Virginia Mirea interpretează rolurile: Mirandolina (Hangiţa de Carlo Goldoni), Lady Windermere (Evantaiul doamnei Windermere de Oscar Wilde), Filumena Marturano (Filumena Marturano de Eduardo de Filippo, Catarina (Îmblânzirea scorpiei de Shakespeare, Irina (Matca de Marin Sorescu). În celelalte roluri: Dan Condurache, Gabriela Popescu, Cristian Iacob, Petre Moraru, Constantin Dinulescu. Regia de montaj: Bogdan Golovei şi Robert Vasiliţă. Regia de studio: Janina Dicu. Regia muzicală: George Marcu. Regia tehnică: Mihnea Chelaru. Regia artistică: Cristian Munteanu. Realizatori: Costin Tuchilă şi Puşa Roth.
Data difuzării în premieră: duminică 29 ianuarie 2006, ora 19,00, Radio România Cultural.

Ascultă recitalul Chipuri ale feminităţii

Ascultă permanent recitalul Chipuri ale feminităţii pe site-ul eteatru.ro, pagina Colecţii, capitolul Cinci personaje în interpretarea unui actor.

Ascultaţi recitalul Chipuri ale feminităţii duminică 31 ianuarie 2010, la ora 19,00, la Radio România Cultural

cultural.srr.ro

Adriana Trandafir la Vâlcea

Sâmbătă, 21 aprilie 2007, Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea a fost gazda unei acţiuni speciale, întâlnirea publicului vâlcean cu renumita actriţă Adriana Trandafir.

Această manifestare a fost posibilă prin amabilitatea a doi realizatori de emisiuni culturale, Puşa Roth şi Costin Tuchilă.
Publicul a audiat un CD conţinând cinci personaje din diverse piese, interpretate de îndrăgita artistă. Recitalul Lumea ca teatru. Cinci personaje în interpretarea actriţei Adrianei Trandafir (fragmente din Pygmalion de G.B. Shaw, Domnişoara Nastasia de G.M. Zamfirescu, Mama Angheluşa, doftoroaie de V. Alecsandri, O noapte furtunoasă de I.L. Caragiale, Patima de sub ulmi de Eugene O’ Neill) a fost difuzat în premieră în 28 ianuarie 2007 la Teatrul Naţional Radiofonic. Cele cinci ipostaze ilustrează motivul „lumii ca teatru”, în care fiecare om joacă un rol. „Nimic nu este întâmplător, hazardul este o utopie, coincidenţele sunt numai vârful aisbergului.”
Această manifestare se înscrie într-un amplu proiect bazat pe ideea de sintetizare a unei teme frecvente în dramaturgia universală sau pe tipologia unor personaje. Aceste emisiuni au fost programate alternativ cu emisiunile din seria Clasicii dramaturgiei universale, în ultima duminică a lunii, la Radio România Cultural.
Clasicii dramaturgiei universale (realizatori: Puşa Roth, Costin Tuchilă şi Vasile Manta) va împlini în luna noiembrie, anul acesta, zece ani de existenţă (83 de ediţii până acum).
Primul recital actoricesc din seria în care este cuprins şi spectacolul Adrianei Trandafir a fost Dramele puterii. Cinci personaje în interpretarea actorului Dan Condurache (26 septembrie 2004). Cele şapte emisiuni realizate până acum au fiecare specificul ei, conferit de tema aleasă şi de personalitatea actorului. Nu este puţin lucru să interpretezi cinci personaje diferite, într-un recital-maraton, având doar vocea ca mijloc de expresie şi totodată să reuşeşti să te înscrii rigorii cerute de structura unei emisiuni de teatru radiofonic. Au urmat recitalurile Slugi isteţe şi bufoni. Cinci personaje în interpretarea actorului Horaţiu Mălăele (30 ianuarie 2005), Peţitoare şi cumetre. Cinci personaje în interpretarea Dorinei Lazăr (27 martie 2005), Îndrăgostiţi în teatrul lumii, în care personajele au fost interpretate de doi actori din generaţia tânără: Delia Nartea şi Cristian Iacob (29 mai 2005), Chipuri ale feminităţii. Cinci personaje în interpretarea actriţei Virginia Mirea, (29 ianuarie 2006) şi penultimul, Contraste. Cinci personaje interpretate de Mircea Albulescu.
La finalul audiţiei, publicul prezent în sală a putut adresa întrebări actriţei. Am putut descoperi în spatele artistului, un om modest, plin de sensibilitate, cu emoţii puternice şi căruia nu i-a fost teamă să plângă în faţa spectatorilor.
Sperăm, ca şi pe viitor, să fim în prezenţa unor oameni de aceeaşi ţinută morală, de la care avem ce învăţa şi care ridică actul cultural la nivel de artă.

Flori Ghiţă, Pasager, e-revista, nr. 32, 10 mai 2007

Lumea ca teatru. Cinci personaje în interpretarea actriţei Adriana Trandafir. Adriana Trandafir interpretează rolurile Liza Doolittle (Pygmalion de G.B. Shaw) Nastasia (Domnişoara Nastasia de G. M. Zamfirescu), Mama Angheluşa (Mama Angheluşa, doftoroaie de V. Alecsandri), Veta (O noapte furtunoasă de I.L. Caragiale, Abbie Putnam (Patima de sub ulmi de Eugene O’ Neill). În celelalte roluri: Mircea Albulescu, Mihai Dinvale, Mircea Constantinescu, Petre Nicolae, Oana Ştefănescu. Regia de montaj: Radu Verdeş. Regia de studio: Janina Dicu. Muzica originală şi regia muzicală: George Marcu. Regia tehnică: Mihnea Chelaru. Regia artistică: Cristian Munteanu. Realizatori: Costin Tuchilă şi Puşa Roth.
Data difuzării în premieră: 28 ianuarie 2007, ora 19,00, Radio România.

Ascultă Lumea ca teatru

Vezi aici imagini de la audiţia cu public a recitalului Lumea ca teatru, la Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea.

Ascultă permanent Lumea ca teatru pe site-ul eteatru.ro, pagina Colecţii, capitolul Cinci personaje în interpretarea unui actor.