actori români

Cronica unei vieți irosite

Publicat de

0

Cronică de teatru radiofonic de Ani Bradea

Când istoria devine doină

Publicat de

0

Cronică de teatru radiofonic de Cristina Chirvasie

martori ai istoriei pusa roth cronica de teatru cristina chirvasie

Relativitatea istoriei este cu certitudine cea care creează în spatele oricărei istorisiri cu tentă revoluţionară un amalgam de ipoteze care infirmă sau confirmă opţiunile sau perspectivele prin prisma cărora privitorul, participantul sau auditorul judecă situaţiile, faptele şi, uneori injust, persoanele. Aceasta este, de fapt, una dintre „legile” nescrise ale unei revoluţii. Căutând să definească succint noţiunea de revoluţie, lingviştii, istoricii, diplomaţii, politicienii şi teoreticienii au ajuns la un consens. Se cheamă revoluţie o schimbare fundamentală a valorilor şi structurii sociale, chiar dacă acest proces radical, permutaţional presupune o reformare sau o reformulare, mai bine zis, a ideologiilor unei societăţi sau are doar un caracter interşanjabil. Asta se întâmplă teoretic. Practic însă întotdeauna adevărul e pe undeva pe la mijloc, de cele mai multe ori fiind ţinut sub obroc, pentru simplu fapt că veridicul trebuie argumentat. Pentru că adevărul are o caracteristică greu credibilă, chiar incredibilă, realitatea fiind cea care covârşeşte orice plăsmuire.

Rândurile de mai sus ar putea fi începutul unui tratat de sociologie sau poate unul de politologie sau, de ce nu, unul de antropologie. Parcă totuşi nu par potrivite pentru o cronică de teatru… Aşa şi este, dar am ales să fac acest intro teoretic din simplul motiv că doresc să se facă diferenţă clară între teorie şi practică, între real şi plăsmuit, între obiectiv şi subiectiv, între adevăr şi păcăleală. Şi fac asta pentru că subiectul este unul delicat.

istoria ca doina teatru despre revolutie 1989

Despre Revoluţia din 1989 s-au strigat, perorat şi scris atât de multe încât atunci când subiectul pare că s-a desfăşurat în totalitatea lucrurilor care pot fi spuse, realizăm că, de fapt, a fost eludat şi că alte şi alte întrebări încep a fi puse, discutându-se, în mare parte, noţional sau speculativ.

În această avalanşă de rememorări sau rebranşări care a avut loc în acest decembrie, la împlinirea unui sfert de veac de la acel episod istoric la care facem apel trăindu-ne democraţia, în acest tumult de informări şi dezinformări, am avut bucuria să aflu că undeva (la Teatrul Naţional Radiofonic), cineva (scriitoarea Puşa Roth), cândva (în anul 2011) a propus realizarea unui eveniment unic în media românească dedicat Revoluţiei din decembrie 1989. Cele cinci episoade ale acestui excelent proiect al TNR, difuzate sub titlul Martori ai istoriei, sunt o îmbinare tulburătoare a unor fapte reale, care sub condeiul Puşei Roth şi sub semnătura regizorală a lui Vasile Manta s-au concretizat în ceea ce se numeşte teatru-document, fiind singurul serial de teatru radiofonic în care s-a abordat acest subiect.

pusa-roth teatru despre revolutia din decembrie 1989

Pușa Roth

Cele cinci momente alese de autoare în urma unei documentări minuţioase „suportă povara ficţiunii”, după cum scria Puşa Roth şi, ceea ce este răscolitor şi emoţionant, ele chiar dau răspunsuri, de cele mai multe ori fără ocolişuri. Serialul funcţionează pe calapodul reconstituirii. Şi, de fapt, nu trebuie să vorbim doar de o simplă recompunere a unor situaţii-text (desluşite din declaraţii originale), ci mai cu seamă a unor circumstanţe extratext. Nu e lesne să traduci în cuvinte ceva ce încă nu este bine definit. Dacă ne gândim la faptul că încă „nu se ştie” ce s-a întâmplat atunci, dacă a fost cu adevărat o revoluţie sau o lovitură de stat, putem să intuim nisipurile mişcătoare în care s-a cufundat autoarea pentru a discerne adevărul, intuind nuanţele suportabile cu care ar putea opera pentru ca textul și situaţiile să nu fie aruncate într-o zonă a exacerbării şi mediocrităţii. Puşa Roth a făcut apel la ficţiune doar în măsura în care aceasta întărea realitatea. Numele unora dintre personaje, de exemplu, sunt fictive, pentru că unii dintre cei pe care i-a ales drept pildă nu au dorit să-şi etaleze identitatea. Poveştile lor însă sunt reale. Şi precum scria chiar autoarea, nu e uşor să accepţi să devii personaj într-o piesă de teatru radiofonic rememorându-ţi acut suferinţa.

regizori-teatru-radiofonic-vasile-manta costin tuchila

Vasile Manta și Costin Tuchilă la înregistrarea serialului Martori ai istoriei, Studioul „Mihai Zirra”, decembrie 2011

Am încercat să mă detaşez întrucâtva de atmosfera creată de Vasile Manta, o atmosferă de un realism sfâşietor, ca şi de contextele teatralizate alese de Puşa Roth, care sunt de o expresivitate uluitoare. Şi m-am întrebat la finalul audiţiei cum aş putea să descriu acest serial radiofonic într-un singur rând. Este oare un strigăt neobişnuit spre libertate? Sau este o sumă de texte despre suferinţă? Sau poate fi catalogat drept un imn teribil? Ei bine, nu. Nu este niciun strigăt, nicio căinare şi nicidecum un imn. Spectacolul are în doze naturale atâta dragoste, atâta jale, atâta dor, atâta tristeţe, atâta suspin ca să poată fi o doină. O doină deloc minoră, o doină copleşitoare nu atât prin dramatism, cât mai ales prin profunzime.

N-am să analizez în amănunt contexele teatrale create în fiecare dintre cele cinci momente. Dar am să spun că fiecare episod, chiar dacă în aparenţă ar putea exista şi de sine stătător, are rolul de a creşte emoţia. Auditoriul tânăr care nu e familiar cu ceea ce s-a întâmplat la Timişoara sau la Sibiu, la Otopeni sau la „baricada mică” din Bucureşti va putea intra cu uşurinţă în atmosfera acelor clipe, în istoria trăită.

Ritmul autentic impus de vigoarea regizorală şi de coloana sonoră recunosc că m-au surprins. Mixarea înregistrărilor din studio cu cele selectate din benzile păstrate de la Revoluţie în Fonotecă dau un vérité remarcabil. Şi asta pentru că Vasile Manta, secondat de producătorul Costin Tuchilă, a ştiut cum să recreeze sonor momentele teribile ale evenimentelor din decembrie ’89.  Nu e greu să simţi ascultând serialul că punerea sa în undă a impus desfăşurarea unor resurse artistice şi de producţie formidabile, atâta vreme cât numai distribuţia numără aproape 40 de actori.

martori ai istoriei teatru document pusa roth victime aeroport otopeni

Mult regretata actriţă Ruxandra Sireteanu face două roluri memorabile prin interpretarea excepţională a mamei lui Sorin (în primul episod) şi a mamei lui Ioan (în cel din urmă episod). Mihai Dinvale interpretează cu o expresivitate de neuitat rolul tatălui uneia dintre victimele de la Timişoara sau rolul lui Ion, unul dintre muncitorii ţinuţi captivi într-un bazin de înot la Sibiu. Mihai Constantin în rolul Colonelului Nicu Stan (în cel de-al patrulea episod) este de asemnea de un realism uluitor. Dan Condurache în rolul cinicului colonel Dragomirescu, cel care a ordonat şi condus operaţiunea „Bazinul” de la Sibiu, şi-a construit cu o acurateţe psihologică excelentă personajul. Am ales să amintesc doar aceste câteva importante roluri, nu dintr-o neglijenţă cronicărească, ci pentru că e greu să scrii atunci când trebuie să laşi sunetul să vorbească.

Pe o hartă nevăzută a istoriei noastre recente aş putea spune că această producţie care are toate atributele unei docu-drame radiofonice aşează cumva la locul potrivit câteva dintre punctele albe şi negre importante ale evenimentelor din decembrie ’89. Şi asta fără să judece, ci doar să consemneze.

docu drama revolutie 89 cristina chirvasie pusa roth

„Celebrul” Fidel Castro spunea despre revoluţie că este „o luptă pe viaţă şi pe moarte între trecut şi viitor”. Cred că producţia semnată de admirabilul trio Puşa Roth, Vasile Manta şi Costin Tuchilă vine în completarea acestei afirmaţii. Martori ai istoriei va rămâne în Fonoteca Radioului, fără doar şi poate, nu doar ca un spectacol radiofonic, ci  ca o mărturie peste timp, trecând istoria întâmplată şi grăită din frecvenţa teoretică şi documentară în cea umană.

Martori ai istoriei, teatru radiofonic serial de Pușa Roth. În distribuţie: Mihai Constantin, Dan Aştilean, Mihai Dinvale, Gelu Niţu, Mircea Constantinescu, Mihai Mălaimare, András Demeter, Ruxandra Sireteanu, Ştefan Velniciuc, Mihai Niculescu, Dan Condurache, Eusebiu Ştefănescu, George Grigore, Orodel Olaru, Șerban Gomoi, Gavril Pătru, Ionuţ Kivu, Marius Călugăriţa, Anca Sigartău, Daniela Ioniţă, Virginia Rogin, Gabriela Baciu, Ana Maria Dinculescu, Sorin Dinculescu, Rareş Zimbran. Au participat studenţii anului al II-lea Actorie, Facultatea de Arte a Universității „Spiru Haret” din Bucureşti, prof. univ. Mihai Mălaimare: Mihaela Albu, Ştefania Elvira Antonescu, Alexandra Laura Maria Borodan, Ema Alexandra Done, Alexandru Marian Floroiu, Sebastian Ghiţă, Mihai Hurduc, Ana Maria Iordache, Andreea Irina Iosif, Antonio Tadeus Mincă, Narcisa Mitran, Liana Pecican, Georgiana Elena Vrațiu. Documentare: Gheorghe Ivaşcu. Regia de montaj: Mirela Anton, Bogdan Golovei, Dana Lupu, Robert Vasiliţă, Radu Verdeş. Regia de studio: Janina Dicu. Redactor şi producător: Costin Tuchilă. Coloana sonoră şi regia artistică: Vasile Manta. Producţie a Teatrului Naţional Radiofonic, 2011. Datele difuzării în premieră: 15, 16, 19, 20, 21 decembrie 2011, Radio România Actualități. Redifuzat în: 15, 16, 17, 18, 19 decembrie 2014, ora 21.30, la Radio România Cultural;  15, 16, 17, 18, 22 decembrie 2014, ora 23.05, la Radio România Actualități. 

Revista Teatrală Radio, 3 ianuarie 2015

Fragmente din serialul Martori ai istoriei de Pușa Roth, regia artistică: Vasile Manta 

Episodul 1: Cimitirul uitat

Episodul 2: Uciși în noapte

Episodul 3: Sibiu, mon amour

Episodul 4: Treptele puterii

Episodul 5: Ultimul zbor

Grafică și ilustrații: Costin Tuchilă. Editare multimedia: Maria Andronache.

 

Puteți asculta integral serialul Martori ai istoriei la linkurile: 

http://www.romania-actualitati.ro/martori_ai_istoriei_episodul_1_cimitirul_uitat-36351

http://www.romania-actualitati.ro/martori_ai_istoriei_episodul_2_ucisi_in_noapte-36359

http://www.romania-actualitati.ro/martori_ai_istoriei_episodul_3_sibiu_mon_amour-36360

http://www.romania-actualitati.ro/martori_ai_istoriei_episodul_4_treptele_puterii-36361

http://www.romania-actualitati.ro/martori_ai_istoriei_episodul_5_ultimul_zbor-36362

Vezi și: „Martori ai istoriei” de Pușa Roth, singurul serial de teatru radiofonic dedicat Revoluției din decembrie 1989 de Costin Tuchilă – cu fotografii de la înregistrare

Lansarea colecției „Summa cum laude” a Editurii Ars Longa

Publicat de

4

Joi 7 mai 2009, la ora 17,00, la Târgul de Carte „Alba Transilvana” din Alba Iulia, Editura Ars Longa din Iaşi va lansa cele trei volume din colecţia „Summa cum laude”: Poezie de teatru. Pușa Roth în dialog cu Mircea Albulescu, Căutător de destine. Pușa Roth în dialog cu Dorel Vișan, Anotimpuri de teatru. Pușa Roth în dialog cu Lucia Mureșan, acesta din urmă apărut la sfârşitul săptămânii trecute.

Volumele vor fi prezentate de Costin Tuchilă, coordonatorul colecţiei, Brânduşa Tămaş, directorul Editurii Ars Longa, Christian Tămaş, profesor la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi. Participă Puşa Roth, Lucia Mureşan, Dorel Vişan. Lansarea va fi urmată de o sesiune de autografe.

Colecţia Editurii Ars Longa, „Summa cum laude”, iniţiată anul trecut (când au apărut primele două volume), propune interviuri cu personalităţi culturale într-o formulă care se doreşte pe cât de atrăgătoare, pe atât de utilă specialistului dar şi publicului larg. Dacă, mai ales în accepţia contemporană, informaţia rămâne cuvântul de ordine al interviului, indiferent de modul mai mult sau mai puţin personal în care este realizat, există cel puţin o caracteristică menită să-i confere dimensiune literară, să-l elibereze aşadar de trăsăturile formale, schematice ale jurnalisticii: posibilitatea de a se transforma într-un portret viu al persoanei abordate. Fiecare dintre cărţile apărute în această colecţie va putea sta la baza unei monografii, prin datele oferite şi mai ales prin portretul artistic şi psihologic alcătuit.

Intenţia monografică este de altfel evidentă şi prin structura fixă a volumelor: amplului interviu realizat de Puşa Roth i se adaugă biografia profesională a interlocutorului, un text critic publicat ca postfaţă (ambele de Costin Tuchilă) şi fotografii semnificative. Primele trei volume din această colecţie au fost dedicate unor marcante personalităţi din lumea teatrului şi a filmului.

Anotimpuri de teatru a intitulat Puşa Roth substanţiala convorbire – atât de bine condusă, cu întrebări şi reflecţii care dau culoare textului – cu actriţa şi profesoara universitară Lucia Mureşan, sinteză elocventă a unei cariere artistice excepţionale şi totodată reuşit portret al personalităţii actriţei. Iată unul dintre momentele care au marcat semnificativ parcursul său artistic, început la Teatrul din Piatra Neamţ, unde a jucat după absolvirea facultăţii, în stagiunea 1958–1959, continuat apoi la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca şi la Teatrul „Nottara” din Bucureşti: „În toamna anului 1962 s-a materializat proiectul profesoarei Sandina Stan de-a mă readuce în Institut la Catedra de Arta şi Tehnica Vorbirii (fusesem una dintre studentele ei cele mai bune…). A fost şi pentru mine o mare bucurie să lucrez din nou alături de profesorii mei, de astă dată colaborând altfel… Eleganţa cu care m-au primit şi m-au ajutat să fac primii paşi în această dificilă meserie a fost o veritabilă lecţie de viaţă (mă străduiesc să nu o uit astăzi, când cei tineri lucrează împreună cu mine întru perfecţionarea mijloacelor lor de expresie profesională). La Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică «I. L. Caragiale» am lucrat la catedra condusă de artista emerită Sandina Stan, alături de Theodor Speranţă (minunatul «om de radio»), de Mihai Dogaru, de Vasile Moisescu, de Marga Boureanu, am colaborat la început cu clasele conduse de profesorii Beate Fredanov, Ion Finteşteanu, Moni Ghelerter, Petrică Vasilescu. Au fost ani în care nu am încetat să studiez cot la cot cu studenţii mei, să mă perfecţionez alături de ei şi de profesorii lor… Marele meu regret era însă că nici un teatru din Bucureşti nu anunţa nici un fel de concurs pentru tineri (după trei ani de stagiu aş fi avut dreptul să mă prezint). După un an, în 1964, Vlad Mugur a preluat direcţia Teatrului Naţional din Cluj (Silvia Popovici era la Cluj cu Maxim Berghianu) şi primesc un telefon într-o noapte, la începutul anului 1965. Vlad Mugur mă invită să joc în spectacolul pe care voia să-l monteze în premieră absolută în România, Ondine de Jean Giraudoux. Marietta Sadova era chemată să dea viaţă acestui text extraordinar. Traducerea fusese făcută cu pana plină de har a Otiliei Cazimir, special pentru Teatrul Naţional din Cluj. Vlad Mugur mă cunoştea din şcoală şi m-a văzut jucând Sonia, Clara din Egmont, Agafia Tihonovna din Căsătoria de Gogol. Am vorbit îndelung şi când m-a chemat la Cluj ca să joc Ondine, i-am spus: «Nu cred că ştiu piesa.» El mi-a răspuns răspicat: «Nu-i nevoie să ştii piesa. Vii la Cluj şi joci Ondine. Pune Sadova.» Bărbatul meu [artistul Ion Miclea, n. n.], care a observat că sunt nelămurită, mi-a spus: «Du-te la Cluj şi te lămureşti despre ce e vorba.» Când am ajuns acasă, la Cluj, mă aştepta o scrisoare cu indicaţii despre ce trebuia să fac. Bineînţeles că a doua zi dimineaţă, după convorbirea cu Vlad, m-am dus să iau piesa de la Institut. Nu era text românesc şi am luat un text în franceză şi în tren l-am citit. Mariettei Sadova, care mă ştia şi dânsa din şcoală, nu i-a plăcut traducerea din teatru şi i-a scris Otiliei Cazimir la Iaşi. I-a trimis textul şi Otilia Cazimir a făcut o traducere plină de poezie într-un timp record. Mi-aduc aminte că i-am dat telefon după premieră, a fost fericită şi am o dedicaţie superbă pe un volum de poezii: «Pentru Ondine, – Cu dragoste de soră mai mare. Otilia Cazimir». Cred că a fost al doilea sau al treilea moment în care am simţit că s-a pogorât duhul sfânt, cum spuneau bătrânii din teatru. Am jucat puţin la Cluj şi apoi am venit cu spectacolul la Bucureşti. A fost un succes-monstru.”

Înaintea lui Ondine, Lucia Mureşan jucase cu mult succes la Cluj Ofelia din Hamlet de William Shakespeare, în compania lui Constantin Anatol (Hamlet), care semna şi regia artistică împreună cu Miron Niculescu (1960), Luise (Intrigă şi iubire de Schiller, 1960). Dintre marile roluri ale Luciei Mureşan pe scena Teatrului „Nottara”, amintesc: Ismena din Antigona de Anouilh, Adela (dramatizare a romanului lui Ibrăileanu), Julia (Echilibru fragil de Edward Albee), Desdemona (Othello de Shakespeare), Stana (după nuvela lui Agârbiceanu), Frumoasa Elena (Întoarcerea la Micene de Evanghelos Averof-Tossitza), Soţia (Viorica) din Micul infern de Mircea Ştefănescu, Gianna (Ex de Aldo Nicolaj), Ranevskaia din Livada de vişini de Cehov.

Această largă paletă interpretativă este, dincolo de marele talent al actriţei, mărturia disponibilităţii sufleteşti şi a discernământului său cultural care conferă fiecărei compoziţii (căci toate rolurile citate sunt roluri de compoziţie) autenticitate. Nimic fals în registrele interpretative ale Luciei Mureşan, fie că înfăţişa un personaj mitologic rescris în cod contemporan sau o femeie cochetă. În Micul infern, spectacol celebru al Teatrului „Nottara”, Lucia Mureşan era „cochetă fără să fie frivolă, înţeleaptă cu graţie, senină” (Virgil Munteanu, „Teatrul”, nr. 7, iulie 1977). În rolul Frumoasei Elena impunea prin distincţie, în cel al Stanei surprindea tensiunile cu totul speciale ale sufletului feminin în viziunea lui Agârbiceanu şi, în plus, dincolo de drama propriu-zisă consumată pe scenă, răzbătea în spectacol acea nostalgie „istorică” a ardeleanului strămutat în Regat. Ranevskaia Luciei Mureşan aducea în faţa spectatorului întreaga complexitate psihologică, atât de delicat de surprins, a personajelor feminine cehoviene. Pe lângă amintirile din lumea teatrului, pline de farmec sunt evocarea lui Lucian Blaga, pe care Lucia Mureşan l-a cunoscut la Cluj, a lui Emil Botta, a Mariettei Sadova, a Irinei Răchiţeanu-Şirianu sau a lui George Constantin, partener în spectacole ale Teatrului „Nottara”.

Anotimpuri de teatru are un bogat material ilustrativ (aproape 60 de pagini), fotografiile din spectacole fiind realizate de lui Ion Miclea. Sunt reproduse de asemenea câteva emoţionante dedicaţii aparţinând unor personalităţi literare şi din lumea teatrului. Între ele, o raritate: dedicaţia Aristizzei Romanescu pe prima pagină a romanului Valentine de George Sand (vol. I, Bruxelles, J. P. Méline, libraire-éditeur, 1832), dăruit Mariettei Sadova, interpretă a Ofeliei. Cartea a fost făcută cadou de Marietta Sadova Luciei Mureşan cu ocazia premierei spectacolului Ondine la Cluj, în 16 martie 1965.

Tudor Cristian, Amos News, 5 mai 2009

In memoriam Lucia Mureşan

Publicat de

6

Duminică noaptea, 10–11 iulie 2010, a plecat spre alte orizonturi actriţa Lucia Mureşan. Odihnească-se în pace!


Puşa Roth: – După o viaţă de om petrecută pe scenă, în teatru şi la catedră, care ar putea fi cuvintele magice care să definească această lume, până la urmă, o lume pe cât de iluzorie pe atât de reală?

Lucia Mureşan: – IUBIRE, CREDINŢĂ, ADEVĂR, TRUDĂ într-o meserie unde performanţa este aproape obligatorie. Am muncit cu patimă într-o meserie pe care mi-am ales-o la 17 ani şi căreia îi sunt credincioasă şi astăzi. Sper să o pot face încă nişte ani alături de confraţi şi de tinerii pe care încerc să-i învăţ ce ştiu, după o viaţă petrecută pe scenă.

Ne-am despărţit în linişte, eu cu gândul că am mai construit un destin, că am surprins, poate, scene din viaţa lumii prin care am trecut, că am redescoperit oameni şi fapte pe care memoria afectivă le păstra secvenţial. Doamna Lucia Mureşan a rămas cu Ondine, cu Stana, Sonia, Elena, Laura, Ranevskaia, Ofelia, Desdemona, Ismena, Viorica, Luise, cu Adela, cu această lume fabuloasă a teatrului. Lipseau doar aplauzele. De afară, din stradă, am aplaudat-o pentru toate rolurile pe care ni le-a oferit cu talent, cu dăruire şi cu multă dragoste. Aplauze…

Aprilie 2009

(Fragment din volumul Anotimpuri de teatru. Puşa Roth în dialog cu Lucia Mureşan, Editura Ars Longa, Iaşi, col. „Summa cum laude”, 2009)

Citeşte aici

ANOTIMPURI DE TEATRU. PUŞA ROTH ÎN DIALOG CU LUCIA MUREŞAN (FRAGMENTE)

EDITURA ARS LONGA