„Mantaua”, după N. V. Gogol, în premieră la Teatrul Naţional Radiofonic. Dramatizare de Puşa Roth, în regia lui Cristian Munteanu

pusa-roth-mantaua-teatru

S-ar fi putut crede că, odată cu apariţia teatrului de televiziune, în care mijloacele auditive se conjugă cu cele vizuale, spectacolul radiofonic, mizând doar pe expresia vocii actorului şi pe efecte sonore şi muzică, îşi va pierde audienţa. Dar nu s-a întâmplat aşa. Există milioane de auditori care au rămas fideli teatrului radiofonic. Păstrându-şi avantajul de a putea alcătui, pentru fiecare piesă, distribuţiile antologice, acesta şi-a perfecţionat în ultimii ani, până la virtuozitate, mijloacele specifice.

Utilizarea unei ilustraţii muzicale din ce în ce mai rafinate, a unor efecte sonore sugestive, la care se adaugă virtuţile expresive foarte nuanţate ale vocii umane, conferă teatrului radiofonic o putere de seducţie şi un farmec aparte.

gogol-la-kiev-portret-de-f-miller

Gogol la Kiev. Portret de F. Miller

În ce mă priveşte, urmăresc cu consecvenţă spectacolele transmise duminică şi luni seara pe canalul Radio România Actualităţi. La sfârşitul săptămânii trecute, Teatrul Naţional Radiofonic ne-a oferit prilejul să ascultăm, în premieră, o excelentă dramatizare a celebrei nuvele Mantaua de N. V. Gogol, datorată Puşei Roth. Surmontând puţinătatea dialogului din creaţia clasicului rus, Puşa Roth a izbutit, fără a trăda originalul, dimpotrivă, potenţându-i sensurile profunde, să ne sugereze un întreg univers uman şi să ofere partituri generoase interpreţilor.

La rândul său, experimentatul regizor Cristian Munteanu a concentrat toate mijloacele genului pentru a transmite umilinţa la care e supus eroul lui Gogol, Akaki Akakievici, deopotrivă universul fantastic în care se desfăşoară răzbunarea sa postumă. Portretul micului funcţionar, obiect al batjocurii unora şi al compătimirii altora, e schiţat din capul locului, printr-un reuşit schimb de replici al personajelor secundare.

regizori-romani-cristian-munteanu

Cristian Munteanu

Un cor interpretând cântece ruseşti contribuie la realizarea atmosferei în care vieţuieşte şi copiază acte Akaki Akakievici, pentru care o nouă manta devine obsesie şi ideal de viaţă. Interpretarea acestui rol a înscris în palmaresul lui Virgil Ogăşanu, aflat într-o etapă fastă a carierei sale, o nouă creaţie de referinţă. Vocea sa nuanţează profund modul în care Akaki Akakievici suportă umilinţele colegilor săi de birou, ca şi felul în care devine inflexibil în demersul pentru a-şi recupera mantaua furată.

Este încărcată de semnificaţii discuţia cu înaltul personaj, în urma căreia eroul este învins, lovit în idealul de a-şi recăpăta mantaua, şi-şi dă sufletul. Dar, dacă a murit umilit, Akaki Akakievici îşi ţese răzbunarea postumă într-o atmosferă fantastică.

Din vocea cu inflexiuni timide, Virgil Ogăşanu foloseşte tonuri imperative cutremurătoare, până când stafia lui – umblând prin Petersburg – izbuteşte să smulgă mantaua de pe umerii înaltului personaj. În 80 de minute, Virgil Ogăşanu – Akaki Akakievici parcurge un tragic destin uman, în confruntare cu o societate strâmb constituită. Întreaga distribuţie, destul de numeroasă, contribuie, bine îndrumată regizoral, la reuşita acestui spectacol radiofonic.

actori-mantaua-de-gogol-pusa-roth-teatru-la-microfon

Dar, din ansamblu, se disting cel puţin trei interpreţi. Mă refer la Mircea Albulescu, el dă viaţă sonoră, cu nuanţe adecvate, croitorului de cartier Petrovici, care îşi pune toată pasiunea şi priceperea în confecţionarea mantalei, vorbind despre tigheluri şi căptuşeală ca despre nişte fiinţe vii.

De asemenea, rolul gazdei lui Akaki, Agafia, prilejuieşte Tamarei Buciuceanu-Botez treceri încărcate de sensuri de la registrul comic la cel dramatic. În fine, Alexandru Repan conferă înaltului personaj toată insolenţa poziţiei sale sociale, pentru a realiza, în final, întreaga tragedie pe care a declanşat-o comportamentul său.

Eugen Comarnescu, „Cronica Română”, nr. 3368, joi 12 februarie 2004

Premiera spectacolului Mantaua, duminică 8 februarie 2004, ora 20.30, Radio România Actualităţi.

Fragmente din spectacol

Premieră absolută la Teatrul Național Radiofonic: „Dialog imaginar cu Anton Pann” de Pușa Roth

teatru radiofonic pusa roth

Luni, 4 mai 2015, la ora 11.00, la Hotel Ramada Majestic din București (Calea Victoriei nr. 38-40), Teatrul Național Radiofonic vă invită la audiția în avanpremieră a spectacolului Dialog imaginar cu Anton Pann, scenariu radiofonic de Pușa Roth, cu muzică originală de George Marcu, în regia artistică a lui Vasile Manta. În rolul lui Anton Pann: Mihai Mălaimare. În distribuție: Mircea Constantinescu, Iulia Dumitru, Marius Călugărița, Ion Mărgescu, Ioana Calotă, Julieta Strâmbeanu Weigel, Cristian Simion. Redactor și producător: Costin Tuchilă. Coloana sonoră: Vasile Manta. Regia de montaj: Florina Istodor. Regia de studio: Janina Dicu și Renata Rusu. Muzica originală şi regia muzicală: George Marcu. La cobză: Mihai Călușaru. La vioară: Marian Grigore.

Prezintă: Costin Tuchilă. Intrarea liberă.

pusa-roth anton pann teatru

Spectacolul va fi difuzat în premieră la Radio România Cultural, marți, 12 mai 2015, la ora 19.00 și în reluare, sâmbătă, 16 mai 2015, ora 23.00 la Radio România Internațional.

anton pann

 

Figură emblematică a culturii române din prima jumătate a secolului al XIX-lea, Anton Pann (1796–1854) și universul creației sale reprezintă subiectul scenariului scris special pentru Teatrul Național Radiofonic de Pușa Roth. Autoarea reconstituie În atmosfera deceniilor de mijloc ale secolului al XIX-lea, pornind de la Povestea vorbei și Spitalul amorului și folosind episoade biografice care dau un plus de farmec textului dramatic (de exemplu, cele trei căsătorii ale lui Anton Pann, drumurile sale prin țară, relația cu biserica). Textul are forma unui dialog la o șezătoare, eveniment obișnuit în lumea lui Anton Pann, din care nu lipsește umorul specific acestui scriitor și muzician. Personajul Anton Pann punctează rememorarea episoadelor de viață prin cântece. Formulările cu caracter de proverb, de vorbă de duh ale lui Anton Pann, unele dintre ele mai puțin citate în comentarii sau în „folclorul” creat în jurul scriitorului-muzician, sunt folosite cu măsură, punctând eficient din punct de vedere artistic imaginea personajului și a lumii sale. Autoarea realizează astfel un portret teatral-radiofonic plin de substanță, aplecându-se cu multă sensibilitate asupra lumii pitorești, balcanice din vremea lui Anton Pann, recreat ca seducător personaj de teatru. Continuă lectura