Marivaux: iubiri galante

istoria teatrului universal comedia franceza marivaux

În premieră, la Radio România Cultural

Clasicii dramaturgiei universale

Duminică, 30 iunie 2013, la ora 19.00, la Radio România Cultural, Teatrul Național Radiofonic vă invită să ascultați în premieră emisiunea Marivaux: iubiri galante din seria „Clasicii dramaturgiei universale”. Realizatori: Pușa Roth și Costin Tuchilă.

În timp ce clasicii secolului al XVII-lea preconizau imitarea anticilor pentru a atinge perfecţiunea, Marivaux nu recunoaştea „în nici un gen, în nici o naţiune, în nici un secol, nici maestru, nici model, nici erou.” El „prefera să stea umil, în ultima bancă, lângă micul grup al autorilor originali, decât să se afle, trufaş, în numerosul cârd al imitatorilor.”, scrie teatru de marivauxD’Alembert în Elogiul lui Marivaux (Opere filosofice, istorice și literare, volumul X, Paris, 1805). În jurnalul „Cabinetul filosofului” (1734), Marivaux susţine că visează „la o lume adevărată”, adică la un univers în care fiinţele comunică fără erori şi fără minciună. Întreaga sa operă este o interogaţie asupra posibilităţii de a atinge această transparenţă în viaţa socială, în care el descoperă false aparenţe, vanităţi şi ambiţii. În această lume în care se înfruntă adevărul şi minciuna, câmpul de bătaie este până la urmă limbajul. Marivaux utilizează toate şiretlicurile, subliniind ambiguităţile în mecanica precisă a pieselor sale, dar şi în analiza subtilă din romane.

În primul număr din „Spectatorul francez”, autorul Triumfului iubirii descrie o experienţă decisivă: aceea a măştilor care caracterizează existenţa socială şi care justifică ambiţia scriitorului de „a examina oamenii” cu luciditate. „Făcând din dragoste principalul şi unicul subiect al pieselor sale, spune Ion Brăescu în Micul dicționar de scriitori francezi, marea inovaţie a lui Marivaux a fost de a o privi sub unghi comic. Racine analiza dragostea în momentele ei de criză sau când se sfârşea în mod tragic. Marivaux prezintă dragostea născândă, începuturile ei, înfiriparea unui sentiment care încă se ignoră sau caută să se desluşească. Comediile lui se termină acolo unde tragediile lui Racine de-abia încep.”

Continuă lectura

Lansarea volumului «Clasicii dramaturgiei universale»

Volumul Clasicii dramaturgiei universale se poate așeza lângă Istoria literaturii române a lui Călinescu. Atât pentru similitudinea demersului (organizare cronologică și trimiteri în alte domenii), cât și pentru atractivitatea exprimării, care a părăsit cadrul elitist, pentru a se adapta necesității noastre ca din lectură să căpătam mai multe senzații, în afară de informare. Detalii pe site-ul Liber să spun.

Puşa Roth şi Costin Tuchilă şi-au apropiat operele marilor dramaturgi universali în matrice originară şi profund originală. Cu o bibliografie extrem de bogată şi actualizată la 2010, cu inserţii relevante de text din piesele analizate, cartea este, în primul rand, o piatră de hotar de la care începe un domeniu care va schimba unghiul de abordare a istoriografilor şi criticilor literari şi teatrali de-acum încolo şi pentru foarte multă vreme. Detalii: RomaniaPress.ro.

O carte pe care o citeşti cu bucurie, indiferent de meseria pe care o ai. Clasicii dramaturgiei universale – primul volum din cele patru pe care Costin Tuchilă şi Puşa Roth le-au pus la cale – îţi oferă şansa întâlnirii cu 17 autori dramatici şi acoperă – de la părintele tragediei universale, Eschil, la cel care visa  „la o lume adevărată”, Pierre de Marivaux – 22 de secole de teatru.

Cel care vrea să se informeze are la dispoziţie o sursă impecabil documentată. Cel care caută o perspectivă axiologică are la îndemână opinia a doi literaţi, muzicologi şi teatrologi care au scris şi au pus în undă sute de piese. Detalii: O carte absolut necesară de Marina Roman, Yorick.ro.

Reportaj video de Gabi Crișan