Marivaux: iubiri galante

În premieră, la Radio România Cultural

Clasicii dramaturgiei universale

Duminică, 30 iunie 2013, la ora 19.00, la Radio România Cultural, Teatrul Național Radiofonic vă invită să ascultați în premieră emisiunea Marivaux: iubiri galante din seria „Clasicii dramaturgiei universale”. Realizatori: Pușa Roth și Costin Tuchilă.

În timp ce clasicii secolului al XVII-lea preconizau imitarea anticilor pentru a atinge perfecţiunea, Marivaux nu recunoaştea „în nici un gen, în nici o naţiune, în nici un secol, nici maestru, nici model, nici erou.” El „prefera să stea umil, în ultima bancă, lângă micul grup al autorilor originali, decât să se afle, trufaş, în numerosul cârd al imitatorilor.”, scrie D’Alembert în Elogiul lui Marivaux (Opere filosofice, istorice și literare, volumul X, Paris, 1805). În jurnalul „Cabinetul filosofului” (1734), Marivaux susţine că visează „la o lume adevărată”, adică la un univers în care fiinţele comunică fără erori şi fără minciună. Întreaga sa operă este o interogaţie asupra posibilităţii de a atinge această transparenţă în viaţa socială, în care el descoperă false aparenţe, vanităţi şi ambiţii. În această lume în care se înfruntă adevărul şi minciuna, câmpul de bătaie este până la urmă limbajul. Marivaux utilizează toate şiretlicurile, subliniind ambiguităţile în mecanica precisă a pieselor sale, dar şi în analiza subtilă din romane.

În primul număr din „Spectatorul francez”, autorul Triumfului iubirii descrie o experienţă decisivă: aceea a măştilor care caracterizează existenţa socială şi care justifică ambiţia scriitorului de „a examina oamenii” cu luciditate. „Făcând din dragoste principalul şi unicul subiect al pieselor sale, spune Ion Brăescu în Micul dicționar de scriitori francezi, marea inovaţie a lui Marivaux a fost de a o privi sub unghi comic. Racine analiza dragostea în momentele ei de criză sau când se sfârşea în mod tragic. Marivaux prezintă dragostea născândă, începuturile ei, înfiriparea unui sentiment care încă se ignoră sau caută să se desluşească. Comediile lui se termină acolo unde tragediile lui Racine de-abia încep.”

Vasile Alecsandri – nume și caractere

„Nu ştiu dacă am creat teatrul naţional, dar ştiu că i-am adus un mare concurs.”

Poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, academician român, membru fondator al Academiei Române, creator al teatrului românesc și al literaturii dramatice în România, personalitate marcantă a Moldovei și apoi a României de-a lungul întregului secol al XIX-lea, Vasile Alecsandri, fiul medelnicerului Vasile Alecsandri și al Elenei Cozoni, s-a născut pe data de 21 iulie 1821 la Bacău, însă după unii cercetători, anul nașterii ar putea fi 1819 sau chiar 1818. Şi locul nașterii sale se consideră a fi incert, deoarece nașterea s-a petrecut în timpul refugiului familiei Alecsandri în munți, din calea armatei lui Alexandru Ipsilanti. Se susţine că s-a născut undeva pe raza județului Bacău, deşi scriitorul a declarat că s-a născut la Bacău. Și-a petrecut copilăria la Iași și la Mircești, unde tatăl său avea o moșie și unde a revenit pe întreaga durată a vieții sale să-și găsească liniștea. Viitorul dramaturg a început să desluşească buchea cu un dascăl grec, apoi cu dascălul maramureșean Gherman Vida.

Între anii 1828 și 1834, s-a deschis la Iași pensionul lui Victor Cuenim. Spătarul Alecsandri l-a înscris pe fiul său la pensionul francez, unde a studiat alături de Mihail Kogălniceanu și de Matei Millo, actorul de care l-a legat o mare prietenie și admirație și pentru care a scris Chiriţele, dar și o mare parte din cânticelele comice.

Molière – fiziologia râsului

Opera lui Molière nu se circumscrie nici spaţiului, dar nici timpului. Ea nu aparţine numai vieţii unei epoci sau a unei societăţi, ci tuturor vârstelor vieţii. Opera lui Molière exprimă trecutul, prezentul şi, în măsura în care omul de mâine va fi moştenitorul omului de ieri şi de azi, viitorul. Aruncând o privire asupra ei, vom observa însă reflectându-se în această vastă oglindă figura Franţei.

„Molière se născuse cu o înclinaţie atât de mare pentru teatru, încât a fost cu neputinţă de a-l împiedica să se facă actor. Abia îşi sfârşise studiile în care reuşise în chip desăvârşit şi se însoţi cu mai mulţi tineri de vârsta sa şi cu aceeaşi pasiune luă hotărârea să înjghebeze o trupă de actori pentru a merge în provincie să joace teatru. Tatăl său, bun burghez din Paris şi tapiser al regelui, necăjit de hotărârea luată de fiul său, a încercat să-l determine prin toţi prietenii săi să părăsească acest gând. Nici rugăminţile, nici mustrările prietenilor susţinute de promisiunile sale n-au avut darul să-l convingă.”…

Citește capitolul Molière – fiziologia râsului

Costin Tuchilă, Pușa Roth, Clasicii dramaturgiei universale, vol. I, București, Editura Academiei Române, 2010

© Editura Academiei Române

„Doctorul zburător” de Molière, traducere și adaptare de Pușa Roth, Teatrul Național Radiofonic, 2008. Vezi textul integral