Ziua Alzheimer

furtuna-din-sufletul-tau

Se întâmplă ca într-o zi să descoperi că cineva din familia ta, mama, tata, frate, soră, soţ sau soţie, să rămână suspendată în timp, să nu mai înţeleagă prezentul, să nu mai cunoască pe cei pe care i-a iubit, să devină puţin câte puţin altcineva, un om pentru care nimic din ceea cel înconjoară să nu-i mai fie familiar. Ziua Alzheimer este momentul întoarcerii în tunelul timpului, este ziua în care prezentul nu-ți mai aparţine, este ziua durerii, a disperării, pentru că din acest moment începe drama. Drama omului ţintuit în Lumea Alzheimer, drama celorlaţi care nu pot accepta această crudă realitate. Omul Alzheimer nu mai are identitate precisă, pentru că el nu mai aparţine unui timp prezent, iar trecutul este ca o fereastră îngustă prin care răsar imagini disparate.

„Eu cine sunt?”, se întreabă Omul Alzheimer, privind în juru-i şi neînţelegând nimic. Nume, vârstă, acestea sunt valabile pentru ceilalţi, nu pentru el. Omul acesta trăieşte sau, mai bine spus, vieţuieşte, pentru că el este prizonierul propriei sale minţi. Omul Alzheimer doreşte mereu să ajungă acasă, deşi nimeni nu l-a îndepărtat de propria-i casă. Cei din jurul lui, condamnaţi la nefericire, la chinul zilnic, nu găsesc mereu formula prin care să se facă înţeleşi de Omul Alzheimer. Şi nici nu este posibil, pentru că trăiesc în lumi diferite, în lumi paralele. Boala aceasta nu este contagioasă, dar pentru familia Omului Alzheimer este distrugătoare, pentru că ea cucereşte, acaparează fără voie mintea, mai ales mintea. Omul Alzheimer pune aceleaşi întrebări, aproape la aceleaşi ore, despre aceleaşi persoane, de obicei dispărute, iar familia vrea să  explice care este situaţia. Or, realitatea, prezentul, care pentru Omul Alzheimer nu există, nu poate fi un răspuns convenabil.

furtuna ploaie fulger

Dacă intri în Jocul Alzheimer şi cauţi răspunsuri care să-l mulţumească, Omul Alzheimer doreşte să fie acolo, unde crede că este, şi de aici  nu mai există logică. Încet-încet Omul Alzheimer nu mai este singurul prizonier, ci întreaga familie, care devine la rându-i Familia Alzheimer. Boala aceasta fură identităţi, fură vieţi, fură libertatea, fură liniştea, fură tot ceea ce poate însemna echilibrul uman. Când Omul Alzheimer te priveşte, nu ştii dacă te vede pe tine cel de azi, sau dacă tu eşti altcineva, un om rătăcit în tunelul timpului. Este cea mai tristă constatare la care am ajuns, un strigăt de durere ce nu poate străpunge bezna minţii bolnavului de alzheimer. Da, poate fi un eseu despre prezentul care nu există, despre iubirea tranformată în durere, sau despre o realitate devenită ficţiune.

Pușa Roth

Pușa Roth

Anunțuri

Un gând despre „Ziua Alzheimer

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s