Când istoria devine doină

Cronică de teatru radiofonic de CRISTINA CHIRVASIE

Relativitatea istoriei este cu certitudine cea care creează în spatele oricărei istorisiri cu tentă revoluţionară un amalgam de ipoteze care infirmă sau confirmă opţiunile sau perspectivele prin prisma cărora privitorul, participantul sau auditorul judecă situaţiile, faptele şi, uneori injust, persoanele. Aceasta este, de fapt, una dintre „legile” nescrise ale unei revoluţii. Căutând să definească succint noţiunea de revoluţie, lingviştii, istoricii, diplomaţii, politicienii şi teoreticienii au ajuns la un consens. Se cheamă revoluţie o schimbare fundamentală a valorilor şi structurii sociale, chiar dacă acest proces radical, permutaţional presupune o reformare sau o reformulare, mai bine zis, a ideologiilor unei societăţi sau are doar un caracter interşanjabil. Asta se întâmplă teoretic. Practic însă întotdeauna adevărul e pe undeva pe la mijloc, de cele mai multe ori fiind ţinut sub obroc, pentru simplu fapt că veridicul trebuie argumentat. Pentru că adevărul are o caracteristică greu credibilă, chiar incredibilă, realitatea fiind cea care covârşeşte orice plăsmuire.

Rândurile de mai sus ar putea fi începutul unui tratat de sociologie sau poate unul de politologie sau, de ce nu, unul de antropologie. Parcă totuşi nu par potrivite pentru o cronică de teatru… Aşa şi este, dar am ales să fac acest intro teoretic din simplul motiv că doresc să se facă diferenţă clară între teorie şi practică, între real şi plăsmuit, între obiectiv şi subiectiv, între adevăr şi păcăleală. Şi fac asta pentru că subiectul este unul delicat.

Despre Revoluţia din 1989 s-au strigat, perorat şi scris atât de multe încât atunci când subiectul pare că s-a desfăşurat în totalitatea lucrurilor care pot fi spuse, realizăm că, de fapt, a fost eludat şi că alte şi alte întrebări încep a fi puse, discutându-se, în mare parte, noţional sau speculativ.

În această avalanşă de rememorări sau rebranşări care a avut loc în acest decembrie, la împlinirea unui sfert de veac de la acel episod istoric la care facem apel trăindu-ne democraţia, în acest tumult de informări şi dezinformări, am avut bucuria să aflu că undeva (la Teatrul Naţional Radiofonic), cineva (scriitoarea Puşa Roth), cândva (în anul 2011) a propus realizarea unui eveniment unic în media românească dedicat Revoluţiei din decembrie 1989. Cele cinci episoade ale acestui excelent proiect al TNR, difuzate sub titlul Martori ai istoriei, sunt o îmbinare tulburătoare a unor fapte reale, care sub condeiul Puşei Roth şi sub semnătura regizorală a lui Vasile Manta s-au concretizat în ceea ce se numeşte teatru-document, fiind singurul serial de teatru radiofonic în care s-a abordat acest subiect.

Pușa Roth

Cele cinci momente alese de autoare în urma unei documentări minuţioase „suportă povara ficţiunii”, după cum scria Puşa Roth şi, ceea ce este răscolitor şi emoţionant, ele chiar dau răspunsuri, de cele mai multe ori fără ocolişuri. Serialul funcţionează pe calapodul reconstituirii. Şi, de fapt, nu trebuie să vorbim doar de o simplă recompunere a unor situaţii-text (desluşite din declaraţii originale), ci mai cu seamă a unor circumstanţe extratext. Nu e lesne să traduci în cuvinte ceva ce încă nu este bine definit. Dacă ne gândim la faptul că încă „nu se ştie” ce s-a întâmplat atunci, dacă a fost cu adevărat o revoluţie sau o lovitură de stat, putem să intuim nisipurile mişcătoare în care s-a cufundat autoarea pentru a discerne adevărul, intuind nuanţele suportabile cu care ar putea opera pentru ca textul și situaţiile să nu fie aruncate într-o zonă a exacerbării şi mediocrităţii. Puşa Roth a făcut apel la ficţiune doar în măsura în care aceasta întărea realitatea. Numele unora dintre personaje, de exemplu, sunt fictive, pentru că unii dintre cei pe care i-a ales drept pildă nu au dorit să-şi etaleze identitatea. Poveştile lor însă sunt reale. Şi precum scria chiar autoarea, nu e uşor să accepţi să devii personaj într-o piesă de teatru radiofonic rememorându-ţi acut suferinţa.

Vasile Manta și Costin Tuchilă la înregistrarea serialului Martori ai istoriei, Studioul „Mihai Zirra”, decembrie 2011

Am încercat să mă detaşez întrucâtva de atmosfera creată de Vasile Manta, o atmosferă de un realism sfâşietor, ca şi de contextele teatralizate alese de Puşa Roth, care sunt de o expresivitate uluitoare. Şi m-am întrebat la finalul audiţiei cum aş putea să descriu acest serial radiofonic într-un singur rând. Este oare un strigăt neobişnuit spre libertate? Sau este o sumă de texte despre suferinţă? Sau poate fi catalogat drept un imn teribil? Ei bine, nu. Nu este niciun strigăt, nicio căinare şi nicidecum un imn. Spectacolul are în doze naturale atâta dragoste, atâta jale, atâta dor, atâta tristeţe, atâta suspin ca să poată fi o doină. O doină deloc minoră, o doină copleşitoare nu atât prin dramatism, cât mai ales prin profunzime.

N-am să analizez în amănunt contexele teatrale create în fiecare dintre cele cinci momente. Dar am să spun că fiecare episod, chiar dacă în aparenţă ar putea exista şi de sine stătător, are rolul de a creşte emoţia. Auditoriul tânăr care nu e familiar cu ceea ce s-a întâmplat la Timişoara sau la Sibiu, la Otopeni sau la „baricada mică” din Bucureşti va putea intra cu uşurinţă în atmosfera acelor clipe, în istoria trăită.

Ritmul autentic impus de vigoarea regizorală şi de coloana sonoră recunosc că m-au surprins. Mixarea înregistrărilor din studio cu cele selectate din benzile păstrate de la Revoluţie în Fonotecă dau un vérité remarcabil. Şi asta pentru că Vasile Manta, secondat de producătorul Costin Tuchilă, a ştiut cum să recreeze sonor momentele teribile ale evenimentelor din decembrie ’89.  Nu e greu să simţi ascultând serialul că punerea sa în undă a impus desfăşurarea unor resurse artistice şi de producţie formidabile, atâta vreme cât numai distribuţia numără aproape 40 de actori.

Mult regretata actriţă Ruxandra Sireteanu face două roluri memorabile prin interpretarea excepţională a mamei lui Sorin (în primul episod) şi a mamei lui Ioan (în cel din urmă episod). Mihai Dinvale interpretează cu o expresivitate de neuitat rolul tatălui uneia dintre victimele de la Timişoara sau rolul lui Ion, unul dintre muncitorii ţinuţi captivi într-un bazin de înot la Sibiu. Mihai Constantin în rolul Colonelului Nicu Stan (în cel de-al patrulea episod) este de asemnea de un realism uluitor. Dan Condurache în rolul cinicului colonel Dragomirescu, cel care a ordonat şi condus operaţiunea „Bazinul” de la Sibiu, şi-a construit cu o acurateţe psihologică excelentă personajul. Am ales să amintesc doar aceste câteva importante roluri, nu dintr-o neglijenţă cronicărească, ci pentru că e greu să scrii atunci când trebuie să laşi sunetul să vorbească.

Pe o hartă nevăzută a istoriei noastre recente aş putea spune că această producţie care are toate atributele unei docu-drame radiofonice aşează cumva la locul potrivit câteva dintre punctele albe şi negre importante ale evenimentelor din decembrie ’89. Şi asta fără să judece, ci doar să consemneze.

„Celebrul” Fidel Castro spunea despre revoluţie că este „o luptă pe viaţă şi pe moarte între trecut şi viitor”. Cred că producţia semnată de admirabilul trio Puşa Roth, Vasile Manta şi Costin Tuchilă vine în completarea acestei afirmaţii. Martori ai istoriei va rămâne în Fonoteca Radioului, fără doar şi poate, nu doar ca un spectacol radiofonic, ci  ca o mărturie peste timp, trecând istoria întâmplată şi grăită din frecvenţa teoretică şi documentară în cea umană.

Martori ai istoriei, teatru radiofonic serial de Pușa Roth. În distribuţie: Mihai Constantin, Dan Aştilean, Mihai Dinvale, Gelu Niţu, Mircea Constantinescu, Mihai Mălaimare, András Demeter, Ruxandra Sireteanu, Ştefan Velniciuc, Mihai Niculescu, Dan Condurache, Eusebiu Ştefănescu, George Grigore, Orodel Olaru, Șerban Gomoi, Gavril Pătru, Ionuţ Kivu, Marius Călugăriţa, Anca Sigartău, Daniela Ioniţă, Virginia Rogin, Gabriela Baciu, Ana Maria Dinculescu, Sorin Dinculescu, Rareş Zimbran. Au participat studenţii anului al II-lea Actorie, Facultatea de Arte a Universității „Spiru Haret” din Bucureşti, prof. univ. Mihai Mălaimare: Mihaela Albu, Ştefania Elvira Antonescu, Alexandra Laura Maria Borodan, Ema Alexandra Done, Alexandru Marian Floroiu, Sebastian Ghiţă, Mihai Hurduc, Ana Maria Iordache, Andreea Irina Iosif, Antonio Tadeus Mincă, Narcisa Mitran, Liana Pecican, Georgiana Elena Vrațiu. Documentare: Gheorghe Ivaşcu. Regia de montaj: Mirela Anton, Bogdan Golovei, Dana Lupu, Robert Vasiliţă, Radu Verdeş. Regia de studio: Janina Dicu. Redactor şi producător: Costin Tuchilă. Coloana sonoră şi regia artistică: Vasile Manta. Producţie a Teatrului Naţional Radiofonic, 2011.