Poezie și pictură
Poeme de Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Nichita Stănescu, Mateiu Caragiale, Octavian Goga, George Ţărnea, Mircea Ivănescu, Panait Cerna, Virgil Carianopol, Nina Cassian
Tablouri de Petre Chirea
Dans pe o plajă sălbatică
*
Din părul tău
de Lucian Blaga
Înţelepciunea unui mag mi-a povestit odată
de-un val prin care nu putem străbate cu privirea,
păienjeniş ce-ascunde pretutindeni firea,
de nu vedem nimic din ce-i aievea.
Şi-acum, când tu-mi îneci obrajii, ochii
în părul tău,
eu, ameţit de valurile-i negre şi bogate
visez
că valul ce preface-n mister
tot largul lumii e urzit
din părul tău –
şi strig,
şi strig,
şi-ntâia oară simt
întreaga vrajă ce-a cuprins-o magul în povestea lui.
Din vol. Poemele luminii (1919)
Atitudine, 1
*
Melancolie
de Tudor Arghezi
Am luat ceasul de-ntâlnire
Când se tulbură-n fund lacul
Şi-n perdeaua lui subţire
Îşi petrece steaua acul.
Câtă vreme n-a venit
M-am uitat cu dor în zare.
Orele şi-au împletit
Firul lor cu firul mare.
Şi acum c-o văd venind
Pe potecă solitară,
De departe, simt un jind
Şi-aș voi să mi se pară.
Din vol. Cuvinte potrivite (1927)
Cap Kaliakra
*
Dreptul la timp
de Nichita Stănescu
Tu ai un fel de paradis al tău
în care nu se spun cuvinte.
Uneori se mişcă dintr-un braţ
şi câteva frunze îţi cad înainte.
Cu ovalul feţei ce stă înclinat
spre o lumină venind dintr-o parte
cu mult galben în ea şi multă lene,
cu trambuline pentru săritorii în moarte.
Tu ai un fel al tău senin
De-a ridica oraşele ca norii,
şi de-a muta secundele mereu
pe marginea de Sud a orei,
când aerul devine mov şi rece
şi harta serii fără margini,
şi-abia mai pot rămâne-n viaţă
mai respirând, cu ochii lungi, imagini.
Din vol. Dreptul la timp (1965)
Case vechi pe strada Lânăriei
*
Curţile vechi
de Mateiu Caragiale
De veacuri, părăsite pe-ascunsele coline,
Zac curţi pustii… Acolo tăcerea stăpâneşte
Şi-n verde mantă muşchiul cuprinde şi-nveleşte
Surpata zidărie şi frântele tulpine;
Şi-mpodobind ceardacul cu grelele-i ciorchine,
Sălbătăcita viţă pe stâlpi se-ncolăceşte,
Cu iedera cea neagră ce-n streaşini împleteşte
O lucie cunună uitatelor ruine.
Adânc ca de o vrajă par ele adormite,
Pe iaz visează-ostrovul de sălcii despletite;
Nu tremură o frunză, nu mişcă fir de iarbă,
Şi-n tăinuita culă, ţintind priviri viclene,
Zâmbesc către domniţe boieri cu lungă barbă,
Purtând pe nalta cucă surguci cu mândre pene.
1904
Toamnă la Bordeni, Câmpina
*
Cântecele mele
de Octavian Goga
Eu vă chem din visuri,
Vă cobor din stele,
Vă alint în taină,
Cântecele mele –
Ca-ntr-un cuib, v-adorm în suflet, cântecele mele!
Ciripiţi acolo,
Păsăruici golaşe,
Ciripiţi şi creşteţi
Ca un prunc în faşe –
Plângeţi şi zâmbiţi la sânu-mi, ca un prunc în faşe.
Pe deasupra voastră
Împletesc cunună
Razele de soare,
Razele de lună –
Câte nu vă spun, şirete, razele de lună?
Într-o zi vă-nşală
Zările albastre,
Vă despart de mine
Aripile voastre –
Cine-mi poate spune drumul aripilor voastre?
Rătăciţi departe,
Paseri călătoare,
Nu vă ştie cuibul –
Îl mai ştiţi voi oare?
Pribegind în lumea largă, mă mai ştiţi voi oare?
Bate-n streşini ploaia,
Cuibul vechi vă cheamă,
Părăsit şi singur,
Cuibul se destramă –
Fără ciripitul vostru, cuibul se destramă!
Din vol. Ne cheamă pământul (1909)
Vas cu flori și fructe
*
Nici nu mă spăl de multele iubiri
de George Ţărnea
Nici nu mă spăl de multele iubiri
Mi-e greu să fac din dragoste o vină
Sau prost îndemn al bietei mele firi,
Când văd cum arde roua-n trandafiri
Și cred cu teamă-n Cel ce va să vină.
Nici nu mă spăl de multele iubiri
Cuprinse-n viaţa mea mult prea puţină,
Când pot clădi cu jertfa lor grădina
De stânjenei, de crini, de calomfiri.
Cei sterpi și răi n-au starea să-nţeleagă,
Eu, păcătos fiind de la-nceput,
Mi-am dăruit priveliştea întreagă
Şi cel mai sincer, poate, m-am temut
Că dacă-n carne clipa rod nu leagă,
Nici veşnicia-n suflet n-a-ncăput.
Din vol. Cartea cu iubiri secrete, 183 sonete (1994)
Trandafiri și fructe
*
dar sunt şi amintiri adevărate
de Mircea Ivănescu
Şi eu am umblat odată cu o amintire
în mâini, strângând-o atent, să nu-mi scape.
(îmi alunecase odată – şi se rostogolise de-a dura
pe jos. am şters-o frumos, cu mâneca hainei
nu mi-a fost frică. amintirile mele sunt mingi –
nu se sparg niciodată. numai că dacă-mi scapă,
din mâini, se pot rostogoli foarte departe –
şi mi-e lene să mai alerg după ele, sau chiar
să mă întind la marginea mea, să-mi las mâna
din ce în ce mai lungă în jos, să fugăresc amintirea.
îmi iau mai bine o alta. şi asta poate fi falsă.)
şi eu am umblat, deci, odată cu o amintire
în braţe – (şi mă gândeam, cu un rânjet
rău, că într-o carte celebră, nu mai ştiu cine
umbla cu propriul său cap prin infern, luminându-şi
drumul). şi parcă nu e tot una?
Din vol. Versuri (1968)
Casă pe strada Domnița Florica
*
April
de Panait Cerna
În glas au aiurări de liră,
Pe frunţi – un răsărit de zori;
La şipot, unde poposiră,
S-au adunat privighetori…
Iar zeul dragostei, April,
Din două guri făcea o floare,
Şi fiecare sărutare
O saluta din crengi, c-un tril.
Visând, cei doi îndrăgostiţi
Tot repetau în suflet cântul;
Atunci, din fundul văii, vântul,
Văzând cât sunt de fericiţi,
S-a strecurat în crengi tiptil,
Mişca un ram, zâmbea în soare,
Și-i îngropa sub colb de floare,
C-un râs zburdalnic de copil.
„Sămănătorul”, V, nr. 10, 1906
Peisaj la Moeciu
*
Din viaţă
de Virgil Carianopol
lui Gh. Bulgăr
Mi-a bătut în poartă Fericirea
Și intrând în curte m-a strigat.
Eram dus alături cu iubirea.
A-nchis poarta iute şi-a plecat.
Mi-a bătut de-asemeni Bucuria.
A intrat, a stat sub pomii goi.
N-a văzut pe nimeni să-i vorbească
Și-a plecat grăbită înapoi.
Într-o seară, luminând pe stradă,
Mi-a bătut și Steaua mea — de sus
Tot așa, eram plecat aproape,
Și-a strâns fusta-n mână și s-a dus.
Mi-a bătut în poartă și Necazul.
Eram dus departe. Liniştit,
S-a întins pe ţolul de la uşă
Și m-a aşteptat până-am venit.
Inedite (1966)
Poartă la Balcic
*
Proiect de înţelepciune
de Nina Cassian
Ştiu de pe-acum ceasul acela în care
voi scotoci după tine, prin zece sertare,
ca să-i pot spune cuiva cât de mult am iubit
în tinereţile mele.
Multe scrisori voi avea, şi fotografii,
teancuri de mimici, gesturi strivite de vii,
şi, printre ele, mâinile mele foşni-vor
searbăd ca frunzele vechi.
Dar am să spun, am să spun cum zâmbeai lângă mine
buzelor mele de-atunci, dulci şi veline,
şi cum ştiai că vom fi împreună mereu,
veşnic (sau până la moarte).
Şi am să spun că aveai câte-un profil,
care-şi pierdea în lumină hotarul fragil,
ochii pestriţi ca două gâze imense,
prinse în ploaia de-april.
O să mă laude-acela, fără-ndoială.
„Da, ai trăit o frumoasă iubire de gală…”
Eu voi închide sertarele. Ştiu de pe-acum
ceasul în care…
Din vol. Să ne facem daruri (1963)
Ploaie pe Lipscani, 2