Vasile Alecsandri – nume și caractere

vasile alecsandri nume si caractere biografie opera

„Nu ştiu dacă am creat teatrul naţional, dar ştiu că i-am adus un mare concurs.”

Poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, academician român, membru fondator al Academiei Române, creator al teatrului românesc și al literaturii dramatice în România, personalitate marcantă a Moldovei și apoi a României de-a lungul întregului secol al XIX-lea, Vasile Alecsandri, fiul medelnicerului Vasile Alecsandri și al Elenei Cozoni, s-a născut pe data de 21 iulie 1821 la Bacău, însă după unii cercetători, anul nașterii ar putea fi 1819 sau chiar 1818. Şi locul nașterii sale se consideră a fi incert, deoarece nașterea s-a petrecut în timpul refugiului familiei Alecsandri în munți, din calea armatei lui Alexandru Ipsilanti. Se susţine că s-a născut undeva pe raza județului Bacău, deşi scriitorul a declarat că s-a născut la Bacău. Și-a petrecut copilăria la Iași și la Mircești, unde tatăl său avea o moșie și unde a revenit pe întreaga durată a vieții sale să-și găsească liniștea. Viitorul dramaturg a început să desluşească buchea cu un dascăl grec, apoi cu dascălul maramureșean Gherman Vida.

Între anii 1828 și 1834, s-a deschis la Iași pensionul lui Victor Cuenim. Spătarul Alecsandri l-a înscris pe fiul său la pensionul francez, unde a studiat alături de Mihail Kogălniceanu și de Matei Millo, actorul de care l-a legat o mare prietenie și admirație și pentru care a scris Chiriţele, dar și o mare parte din cânticelele comice.

În anul 1834, împreună cu alți tineri boieri moldoveni, printre care viitorul domn Al. I. Cuza și pictorul Ion Negulici, a fost trimis la studii la Paris, unde și-a dat bacalaureatul în anul 1835. În 1837 s-a pregătit pentru un bacalaureat în științe, urmând cursurile Facultății de Inginerie, pe care nu a terminat-o.

piata unirii iasi foto vechi

Piata Unirii din Iași

În 1838 apar primele încercări literare în limba franceză: Zunarilla, Marie, Les brigands, Le petit rameau, Serata. În anul următor s-a întors în țară, a ocupat un post în administrație până în anul 1846. Împreună cu Costache Negruzzi a făcut o călătorie în Italia, care a devenit motiv de inspirație pentru nuvela romantică Buchetiera de la Florenţa.

„Ca aproape întreaga operă în proză a lui Alecsandri, Buchetiera de la Florenţa, nuvelă cu caracter exotic şi romantic, publicată în 1840 în «Dacia literară», are şi un caracter subiectiv, izvorând într-un fel oarecare dintr-o experienţă personală a scriitorului. S-au făcut unele ipoteze cu privire la izvoarele literare ale nuvelei.

Adevărul este că scriitorul pleca de la un fapt autentic, dar îl îmbogăţea, îl romanţa şi îl trata în genul caracteristic literaturii epocii cu situaţii exagerate, gesturi teatrale, momente melodramatice. Dar, dincolo de toate acestea, dacă priveşti cu atenţie, mai ales ţinând seama că autorul nu avea decît 19 ani şi era lipsit de o tradiţie literară călăuzitoare românească, nuvela aducea o serie de elemente foarte preţioase. Ibrăileanu observa cândva, cu multă fineţe, comparând cu însemnările de călătorie ale lui Dinicu Golescu, ce progres uriaş însemna Buchetiera de la Florenţa atât prin atitudinea faţă de artă şi civilizaţie în genere, cât şi prin fineţea observaţiilor, pentru proza şi nivelul de cultură din ţara noastră.” (G. C. Nicolescu, Proza lui Alecsandri, prefaţă la volumul Alecsandri, Proză, Bucureşti, Editura pentrru Literatură, 1960).

Cunoscător al ambianţei teatrale franceze, tânărul Alecsandri şi-a asumat misiunea de autor dramatic, „o grea întreprindere”, aşa cum se desprinde din povestirea Dridri. Vasile Alecsandri cunoştea bine contextul social-politic al vremii sale, dar şi-a asumat toate riscurile în calitate de autor dramatic, după cum singur mărturiseşte în introducerea la volumul Teatru (Opere complete, partea întâi, 1875): „Susceptibilitatea guvernului şi a societăţii este cu atât mai oarbă, că ea n-a fost încă atinsă de nimeni până acum. Un autor dramatic s-ar expune la multe neajunsuri din partea puternicilor zilei… dar această consideraţie nu m-ar împiedica de a-mi ascuţi condeiul. Dificultăţile ce se ridică în ochii mei cu forme uriaşe de fantasme, au sorgintea lor chiar în sânul institutului teatral; căci trei lucruri sunt de creat pentru a se dobândi un rezultat satisfăcător: 1. limba, 2. giocul actorilor şi 3. educaţia publicului.”

Pușa Roth

Citește articolul (partea I) în „Occidentul românesc”, an III, nr. 23, 1–31 ianuarie 2013, p. 11

Partea a II-a în „Occidentul românesc”, an III, nr. 24, 1–28 februarie 2013, p. 11

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s