Moliére, omul și actorul

Nicolas Mignard, Portretul lui Molière (1658)

Duminică, 28 octombrie 2012, la ora 19.00, la Radio România Cultural, Teatrul Național Radiofonic vă invită să ascultați în premieră emisiunea Moliére, omul și actorul, din seria „Clasicii dramaturgiei universale”. Realizatori: Pușa Roth și Costin Tuchilă.

Viața lui Moliére, desprinsă din documente de epocă, istoricul carierei dramaturgului și actorului, de la înființarea trupei Ilustrul Teatru și primele farse la cel din urmă act ale existenței sale, Bolnavul închipuit, conflictele și scandalurile artistice care l-au însoțit pe autorul lui Tartuffe, într-o emisiune în care, pe lângă comentarii, veți asculta fragmente din piesele: Astă seară joacă domnul Moliére de Marica Beligan, Doctorul zburător, Pisălogii, Tartuffe, Bolnavul închipuit de Moliére, în înregistrări din Fonoteca de Aur a Radiodifuziunii.

 

„Molière se născuse cu o înclinaţie atât de mare pentru teatru, încât a fost cu neputinţă de a-l împiedica să se facă actor. Abia îşi sfârşise studiile în care reuşise în chip desăvârşit şi se însoţi cu mai mulţi tineri de vârsta sa şi cu aceeaşi pasiune luă hotărârea să înjghebeze o trupă de actori pentru a merge în provincie să joace teatru. Tatăl său, bun burghez din Paris şi tapiser al regelui, necăjit de hotărârea luată de fiul său, a încercat să-l determine prin toţi prietenii săi să părăsească acest gând. Nici rugăminţile, nici mustrările prietenilor susţinute de promisiunile sale n-au avut darul să-l convingă.”– citim în schiţa biografică Molière, din seria „Les Hommes illustres qui ont paru en France”, 1696.

„La patruzeci (adică în 1640) sau puţin mai înainte, / am ieşit din Colegiu şi am ieşit savant. /Apoi, întors din Orléans, unde mi-am luat licenţa, / m-am făcut avocat după vacanţa cea mare. / Am fost în barou cinci sau şase luni”, spune personajul Élomire, anagrama numelui lui Molière din comedia-pamflet Élomire Hypocondre (1670) de Le Boulanger de Chalussay, pseudonim sub care se ascundea un duşman al lui Molière. Datele par a fi certe, mai ales că nu avem amănunte clare, verosimile despre anii de formare ai lui Molière. E sigur că a studiat avocatura, iar pasajul din piesa amintită nu era decât una dintre multele răutăţi („Dar tatăl său ştiind că pe bani / în Orléans un măgar obţinea o licenţă, / îl duse pe al său…”). Avocatului care nu a pledat niciodată, care avea să ştie să depăşească înţelept şi ironic mizeriile unei vieţi prea scurte, i se deschidea la mijlocul unui veac în acelaşi timp baroc şi clasic, o carieră artistică nebănuită. Cariera unuia dintre cei mai mari dramaturgi, despre care se spune de trei secole încoace că a creat o fiziologie a râsului. Fiziologie, sau dacă acceptaţi, în egală măsură, filosofie a râsului.

Biserica Saint-Eustache din Paris

Fiul lui Jean Poquelin, bogat negustor tapiţer din strada Saint Honoré din Paris, şi al Mariei Cressé, şi ea fiică de tapiţer, Jean-Baptiste Poquelin a fost botezat la 15 ianuarie 1622, în Biserica Saint-Eustache. Data naşterii nu se cunoaşte. La 11 ani este înscris la prestigiosul Collège de Clermont, şcoală iezuită. Există multe poveşti despre timpul petrecut aici, de la exigenţa exagerată a tatălui, la întâlnirea cu prinţul de Conti. Viitorul dramaturg ar fi fost elevul filosofului Pierre Gassendi, dar informaţia nu e sigură. Cert este că a fost un prieten apropiat al abatelui La Mothe Le Vayer, fiul lui François de La Mothe Le Vayer, filosof sceptic, una dintre figurile „libertinajului erudit” din secolul al XVII-lea, în anii pe când abatele edita lucrările tatălui său. La moartea prematură a abatelui, Molière scrie un sonet dedicat bătrânului Le Vayer. În aceşti ani de studiu, în care lumea pariziană era sedusă de Fizica lui Epicur, Molière ar fi tradus, după spusele contemporanilor, poemul De rerum natura al lui Lucreţiu.

Molière, Șarlatanii

Când a împlinit vârsta de 18 ani, tatăl său i-a predat titlul de „tapissier du Roi” şi oficiul asociat de „valet de chambre”, care îi dădea posibilitatea de a fi în contact cu regele. În 1642, după ce absolvise dreptul la Orléans şi fusese înscris în Barou timp de şase luni, îl aflăm urmând cortegiul regal la Narbonne. În după-amiaza zilei de 30 iunie 1643, împreună cu iubita sa Madeleine Béjart, un frate şi o soră a acesteia, actori şi alţi asociaţi, fondează trupa „L’Illustre Théâtre” („Ilustrul Teatru”), care, după doi ani, va trece prin mari dificultăţi financiare. Protejata contelui de Modène, de la care ar fi avut un copil, Madeleine Béjart era mai mare cu patru ani ca Molière. „Era frumoasă, galantă, dotată cu mult spirit, ştia să cânte şi să danseze frumos; cânta la tot felul de instrumente; scria versuri şi proză încântătoare iar în conversaţie era teribil de amuzantă. Era în plus una dintre cele mai bune actriţe ale secolului şi interpretarea sa fermecătoare inspira toate pasiunile prefăcute ce se puteau vedea în teatru”, spune Georges de Scudéry. Rolul ei cel mai bun a fost Epicharis din Moartea lui Seneca de Tristan L’Hermite.

Trupa lui Molière

În ciuda eforturilor făcute mai ales în secolul al XIX-lea, nu se ştie dacă Armande, viitoarea soţie a lui Molière, era fiica sau sora Madeleinei Béjart, prima directoare a trupei „Ilustrul Teatru”. Când devine directorul companiei, în iulie 1644, Jean-Baptiste de Poquelin adoptă pseudonimul Molière, inspirat de numele unui mic sat din sudul Franţei. În 1645, reclamat de creditori, este închis pentru datorii la Châtelet, dar eliberat după câteva zile la intervenţia tatălui său. Oricum, soarta „Ilustrului Teatru” pare pecetluită, cel puţin la Paris. Trupa pleacă într-un lung turneu în provincie, care va dura aproape 14 ani, răstimp de prefaceri, treceri sub protecţia unor persoane influente, întâlniri mai mult sau mai puţin profitabile. Actorul Charles Dufresne preia la un moment conducerea trupei care joacă la Albi, Carcasonne, Nantes, Toulouse, Narbonne, Grenoble, Lyon, Bordeaux, Montpellier, Avignon, Dijon, Rouen, unde Molière îl întâlneşte pe Corneille. În 1650 el preia din nou conducerea trupei, care trei ani mai târziu intră sub protecţia prinţului de Conti, guvernatorul provinciei Languedoc, şi împrumută numele acestuia. Prietenia avea, însă, să se termine mai târziu, când Conti s-a alăturat inamicilor lui Molière din „Parti des Dévots” („Partidul Bigoţilor”), în scandalul cu Tartuffe. La Lyon, domnişoara Duparc, cunoscută sub numele de La Marquise, se alătură trupei. La Marquise era curtată, zadarnic, de Pierre Corneille, devenind mai târziu iubita lui Jean Racine. […] (Fragment din textul emisiunii).

Vezi: Molière – fiziologia râsului

Publicitate