Centenar Caragiale

„Iată, tinere cititor, ce s-a făcut până acuma la noi; urmează şi tu pe frumoasa cale ce înaintașii tăi ţi-au deschis. Şi, dacă te simţi a avea destul foc sacru la amintirea acestor bravi înaintași, iată cum se cam face o istorie critică a literaturii şi artelor.

Ai entuziasm? o faci; n-ai entuziasm? n-ai nimic, nu faci nimic, nu poţi nimic!”

(I. L. Caragiale, Literatura şi artele române în a doua jumătate a secolului XIX. Încercare critică, „Adevărul”, IX, nr. 2482, 14 martie 1896; publicat în vol. Schiţe uşoare, 1896)

Cu două zile în urmă, joi 7 iunie 2012, a fost lansat portalul multimedia Centenar Caragiale, proiect care se desfăşoară în cadrul Anului Caragiale, cu ocazia comemorării a 100 de ani de la moartea scriitorului (9 iunie 1912, Berlin).

Acest proiect constă în realizarea unui portal multimedia: biografie, activitate, opera literară (teatru, proză, publicistică, poezie), opinii critice, corespondență, iconografie, informaţii de actualitate despre evenimente din Anul Caragiale. Accesând aceste pagini, veți putea citi și reciti cele mai importante scrieri ale lui Caragiale (teatru, proză, publicistică, poezie) și despre Caragiale, cu note și comentarii edificatoare, biografia autorului, fragmente din corespondența sa, informații de actualitate despre evenimente din Anul Caragiale.

Într-o pagină separată vor fi postate 12 emisiuni de circa 30 minute, în format audio-video, realizate timp de un an. Autorii acestui proiect au în vedere în primul rând valorificarea înregistrărilor Radio România, de la cele aflate în Fonoteca de Aur până în prezent, dar și realizarea unor înregistrări în premieră, cu fragmente din opera caragialiană care nu se regăsesc în Fonoteca Radioului.

Realizatori: Costin Tuchilă (responsabil de proiect) și Pușa Roth. Imagine și montaj video: Adrian Jumugă. Web designer: Adi Gheorghe. Regizor artistic: Vasile Manta. Redactor șef Radio 3Net „Florian Pittiș”: Florin Dumitru.

Portalul Centenar Caragiale poate fi accesat la adresa: http://centenarcaragiale.radio3net.ro/

Genericul primei emisiuni de pe portalul Centenar Caragiale

W. Siegfried, Personaje și decoruri din teatrul lui Caragiale (din vol. apărut la Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1956)


Anunțuri

Un gând despre „Centenar Caragiale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s