Au înnebunit salcâmii
Au înnebunit salcâmii
De atâta primăvară,
Umblă despuiați prin ceruri
Cu tot sufletu-n afară.
Și l-au scos de dimineață
Alb și încărcat de rouă
Cu miresme tari de ceruri
Smulse dintr-o taină nouă.
Au înnebunit salcâmii
Și cu boala lor odată
S-a-ntâmplat ceva îmi pare
Și cu lumea asta toată.
Păsările aiurite
Își scot sufletul din ele
Pribegind de doruri multe,
Călătoare printre stele.
S-a-mbătat pădurea verde
Nu mai e așa de calmă,
Ține luna lunguiață
Ca pe-o inimă în palmă.
Nu-mi vezi sufletul cum iese
În haotice cuvinte,
Au înnebunit salcâmii
Și tu vrei să fiu cuminte?
Arhip Cibotariu
Tudor Gheorghe
Reblogged this on dana1967.
Superbe cuvinte! Iti trezesc dorinta de a sta in preajma salcamilor in floare, dorinta de a invata de la ei cum sa-ti arati frumusetea, cum sa aduci bucurie in jurul tau, cum sa imprastii iubire si sa iubesti sa faci asta, rupandu-te de tot ceea ce umbreste gingasia a tot ce te inconjoara si a ta ca individ.
A republicat asta pe Pusa Roth – Dincolo de curcubeu e lumea.