Ion Creangă. Vremea amintirilor

„Dacă toată lumea ar învăţa carte, n-ar mai avea cine să ne tragă ciubotele.”

 „Ştiu că sunt prost, dar când mă uit în jur prind curaj.”

 „Iubite cetitoriu,

Multe prostii ăi fi cetit de când eşti.

Ceteşte, rogu-te, şi ceste şi, unde-i vede că nu-ţi vin la socoteală,

ie până în mână şi dă şi tu altceva mai bun la ivală,

căci eu atâta m-am priceput şi atâta am făcut.”

 *

„Stau câteodată și-mi aduc aminte ce vremi și ce oameni mai erau în părțile noastre pe când începusem și eu, drăgăliță-Doamne, a mă ridica băiețaș la casa părinților mei, în satul Humulești, din târg drept peste apa Neamțului; sat mare și vesel, împărțit în trei părți, care se țin tot de una: Vatra satului, Delenii și Bejenii. Ș-apoi Humuleștii, și pe vremea aceea, nu erau numai așa, un sat de oameni fără căpătâi, ci sat vechi răzășesc, întemeiat în toată puterea cuvântului: cu gospodari tot unul și unul, cu flăcăi voinici și fete mândre, care știau a învârti și hora, dar și suveica, de vuia satul de vatale în toate părțile; cu biserică frumoasă și niște preoți și dascăli și poporeni ca aceia, de făceau mare cinste satului lor. Și părintele Ioan de sub deal, Doamne, ce om vrednic și cu bunătate mai era! Prin îndemnul său, ce mai pomi s-au pus în țintirim, care era îngrădit cu zăplaz de bârne, streșinit cu șindilă, și ce chilie durată s-a făcut la poarta bisericii pentru școală; ș-apoi, să fi văzut pe neobositul părinte cum umbla prin sat din casă în casă, împreună cu bădița Vasile a Ilioaei, dascălul bisericii, un holtei zdravăn, frumos și voinic, și sfătuia pe oameni să-și dea copiii la învățătură. Și unde nu s-au adunat o mulțime de băieți și fete la școală, între care eram și eu, un băiat prizărit, rușinos și fricos și de umbra mea. Și cea dintâi școlăriță a fost însăși Smărăndița popii, o zgâtie de copilă ageră la minte și așa de silitoare, de întrecea mai pe toți băieții și din carte, dar și din nebunii. Însă părintele mai în toată ziua da pe la școală și vedea ce se petrece… Și ne pomenim într-una din zile că părintele vine la școală și ne aduce un scaun nou și lung, și după ce-a întrebat de dascăl, care cum ne purtăm, a stat puțin pe gânduri, apoi a pus nume scaunului Calul Balan și l-a lăsat în școală. În altă zi ne trezim că iar vine părintele la școală, cu moș Fotea, cojocarul satului, care ne aduce, dar de școală nouă, un drăguț de biciușor de curele, împletit frumos, și părintele îi pune nume Sfântul Nicolai, după cum este și hramul bisericii din Humulești… Apoi poftește pe moș Fotea că, dacă i-or mai pica ceva curele bune, să mai facă așa, din când în când, câte unul, și ceva mai grosuț, dacă se poate… Bădița Vasile a zâmbit atunci, iară noi, școlarii, am rămas cu ochii holbați unii la alții. Și a pus părintele pravilă și a zis că în toată sâmbăta să se procitească băieții și fetele, adică să asculte dascălul pe fiecare de tot ce-a învățat peste săptămână; și câte greșeli va face să i le însemne cu cărbune pe ceva, iar la urma urmelor, de fiecare greșeală să-i ardă școlarului câte un sfânt-Nicolai. Atunci copila părintelui, cum era sprințară și plină de incuri, a bufnit în râs. Păcatul ei, sărmana!”

Cu acest ultim pasaj citat începe romanul copilăriei, romanul copilului aflat pe scena satului ca pe scena lumii, sat pe care Nică a lui Ştefan a Petrei Ciubotariul l-a adus la rangul de sat universal. Amintiri din copilărie simbolizează, pe bună dreptate, copilăria fiecăruia dintre noi, cel de-al cincilea anotimp al omenirii, cel fără de griji, cel plin de jocuri şi jucării, plin de vise cu îngeri, Feţi-Frumoşi şi Ilene Cosânzene. Creangă descrie cu talent, cu geniu, ceea ce trăieşte sau poate trăi orice copil, însă ceea ce îl deosebeşte dar îi şi conferă unicitate e faptul că „chiotul lui este… mai plin, sonor ca o voce minunată distinsă într-o gloată şi se rezumă la: Şi, Doamne, frumos era pe-atunci!” – spunea G. Călinescu în lucrarea dedicată marelui povestitor.

Data nașterii lui Creangă este incertă. El însuși afirmă în Fragment de biografie că s-ar fi născut la 1 martie 1837. O altă variantă o reprezintă data de 10 iunie 1839, conform unei mitrici (condici) de nou-născuți din Humulești, publicată de Gh. Ungureanu. Creangă a mai avut încă șapte frați și surori: Zahei, Maria, Ecaterina, Ileana, Teodor, Vasile și Petre. Ultimii trei au murit în copilărie, iar Zahei, Maria și Ileana în 1919.

În 1847 începe școala de pe lângă biserica din satul natal. Mama voia, ca toate mamele grijulii, ca băiatul ei să îşi depăşească condiţia, să înveţe carte, considerând asta unica salvare, singura cale de a pleca de la plug, de la coada vacii, de a face pasul esenţial spre altă treaptă socială. Această parte a biografiei sale, ca de altfel fiecare capitol al copilăriei marelui povestitor, este savuros comentată, scoţând în evidenţă bogăţia înţelepciunii populare. […]

Pușa Roth

 Citeşte articolul integral în „Occidentul românesc”, an II, nr. 13, martie 2012, p. 11 și „Occidentul românesc”, an II, nr. 14, aprilie 2012, p. 11

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s