2012, Anul Caragiale

Pentru a înţelege esenţa creaţiei lui Caragiale trebuie, înainte de toate, să pornim de la studiul Câteva păreri (1896), care reprezintă un adevărat cod al esteticii sale. Deşi a fost socotit naturalist, zolist, opțiunea estetică a scriitorului este categorică în privinţa talentului, a creativităţii şi nu a apartenenţei la un curent literar sau altul.

„A crea – a apuca din haosul inform elemente brute, a le topi împreună și a le turna într-o formă, care să îmbrace o viață ce se diferențiază într-un chip absolut hotărât de tot ce nu este ea – aceasta este puterea naturii și a artistului. Și această putere, la artist o numim talent. Talentul este deci puterea de expresivitate ce o au îndeosebi unii, pe lângă iritabilitatea ce o au toți.”

Ca orice creator, Caragiale realizează rolul presei în societate, puterea acesteia de a influenţa cititorul, considerând presa „pâinea cotidiană”, dar spre deosebire de Eminescu, care vedea în gazetărie o misiune de asanare civică, I. L. Caragiale a folosit limbajul ironic, pentru îndreptarea relelor unei societăţi.

 „Într-o ţară tânără ca a noastră, intrată de curând în sistema constituţională şi în concertul marilor puteri, gazeta este pâinea cotidiană a opiniei publice. Gazetarul prin urmare este brutarul inteligenţii.” (I. L. Caragiale, Succesul „Moftului român”, „Moftul român”, nr. 4, 7 februarie 1893).

Pușa Roth

Citeşte articolul integral în „Occidentul românesc”, an II, nr. 12, februarie 2012, p. 11

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s