Copii și copilărie în pictura universală

1 iunie, Ziua Internaţională a Ocrotirii Copilului, poate fi un bun prilej de a rememora o temă, e adevărat, nu foarte frecventată în istoria picturii, în comparaţie cu altele: portretul care are ca subiect chipul copilului şi scena de gen legată de obicei de jocurile de copii. În dreptul ultimei se află înscrisă o capodoperă: Jocuri de copii de Pieter Bruegel cel Bătrân, ulei pe lemn de stejar. Tabloul, pictat în 1560, se află la Kunsthistorisches Museum din Viena. Pentru amatorii se statistici, scena compusă de pictorul flamand, care are drept decor o stradă, cuprinde peste 250 de copii care se joacă cu butoaie, cercuri de butoaie şi alte obiecte devenite jucării în imaginaţia celor mici. „Industria” jucăriilor era mai mult decât precară în epocile vechi, dar fantezia copiilor găsea pretutindeni obiecte pe care să le transforme în subiect sau accesoriu al jocului. Aceasta ar fi, poate, intenţia pictorului flamand care imaginează această complexă scenă cu o risipă de mişcare. Jocuri de copii explorează, în epocă, un domeniu tematic deloc familiar picturii, rămânând de altfel printre puţinele tablouri pe această temă.

Mult mai bine reprezentat este portretul, de la imaginea canonică a Fecioarei cu pruncul, în viziuni diferite, la adorabilele chipuri de prinţi şi prinţese (infantele, meninele lui Velázquez) sau la pictura modernă. Reproducem câteva dintre aceste portrete și scene de gen, unele celebre, altele mai puţin cunoscute.

Pușa Roth

 © Puşa Roth

Pieter Bruegel cel Bătrân, Jocuri de copii, 1560

Domenico Ghirlandaio, Portret de bătrân cu nepotul său, tempera pe lemn, c. 1490

Jean Hey (Maître de Moulins?), Suzanne, fiica doamnei de Beaujeu, ducesă de Bourbon, 1492–1493

Rafael, Madona cu pruncul, c. 1505

Jean Fouquet, Fecioara cu pruncul înconjurat de îngeri, c. 1450

Carlo Dolci (25 mai 1616–17 ianuarie 1686), Cap de copil

Tiberio Titi (1578–1637), pictor florentin, Portretul copiilor Orsini, 1597

Ferdinand Bol (24 iunie 1616–24 august 1680), pictor olandez, Portret de copil, 1656

Jan Vermeer van Delft, Fata cu cercel de perlă (Mona Lisa din nord), 1665

Atelier olandez, secolul al XVII-lea, Vânzătorul de lămâi, Muzeul Brukenthal, Sibiu

Simone Vouet (9 ianuarie 1590–30 iunie 1649), pictoriță franceză, Fecioara și pruncul cu trandafir

Diego Velázquez, Infanta Margarita

Diego Velázquez, Portretul infantei Maria Theresa, 1653

Diego Velázquez, Infanta Maria Margareta, 1653, Muzeul Luvru, Paris

Diego Velázquez, Infantele Balthasar Carlos cu pitic, 1631–1632

Diego Velázquez, Las meninas

Jean-Baptise Perronneau (1715–1783), Portret de copil, 1741

Jean-Antoine Watteau, Studii de copii

Élisabeth Vigée Le Brun (16 aprilie 1755–30 martie 1842), Maria Antoaneta și copiii săi, 1787

Pierre Bouillon (1776–1831), Copilul și Soarta, 1801

Cosette, ilustraţie de Émile Bayard la ediţia princeps a romanului Mizerabilii de Victor Hugo, 1862

Jean-Baptiste Greuze (21 august 1725–4 martie 1805), Portretul lui Alexandre Brongniart copil

Pierre-Auguste Renoir, Copil cu biscuit (Jean, fiul pictorului), 1898–1899

Pierre-Auguste Renoir, Fată cu pălărie de paie, 1884

Pierre-Auguste Renoir, Mama și copilul, 1881

James Jebusa Shannon (1862–1923), pictor american, Sunt un copil

Antonio Mancini (1852–1930), Cele două păpuși, 1876

Heinrich Schönhauser, Copil hrănindu-și păpușa, 1904

Egon Schiele, Portret de băiat

Ştefan Luchian, Cap de copil, c. 1909

George Demetrescu-Mirea, Cap de copil

Nicolae Tonitza, Mama şi copilul

Nicolae Tonitza, Portret de copil

Nicolae Tonitza, Cap de copil

Nicolae Tonitza, Portret de copil, 1926

Walter MacEwen (1860–1943), pictor american, Chemându-i aici

Walter MacEwen, Poveste pentru copii

Walter MacEwen, Tânără citind la fereastră

Căutător de destine. Pușa Roth în dialog cu Dorel Vișan

Invitatul de onoare al Editurii Ars Longa la Târgul de Carte SibiuBookfest, organizat în Piața Mică din Sibiu cu ocazia Festivalului Internațional de Teatru (ediția a XVIII-a), este actorul Dorel Vișan. Vineri 3 iunie 2011, la ora 17,30, vor fi prezentate volumele La curțile dorului de Lucian Blaga (ediție multilingvă), Psalmi / Salmos de Dorel Vișan și Căutător de destine. Pușa Roth în dialog cu Dorel Vișan. Despre aceste apariții editoriale va vorbi scriitorul și filosoful Christian Tămaș.

Apărut în colecția „Summa cum laude”, Căutator de destine. Pușa Roth în dialog cu Dorel Vișan se constituie într-o veritabilă monografie a artistului, în care sunt rememorate cu har etapele carierei sale, rolurile din spectacole de referinţă ale Teatrului Naţional din Cluj-Napoca, precum Woyzeck şi Falstaff, rolurile excepţionale din filme: Iacob din filmul lui Mircea Daneliuc (1988), Ion Creangă (Un bulgăre de humă, 1989), Tudor Bălosu (Moromeţii, 1988), Gardianul „Dumnezeu” (Cel mai iubit dintre pământeni, 1993), Senatorul Vârtosu (Senatorul melcilor, 1995) ş.a. Dialogul conţine deopotrivă reflecţii incitante, nu o dată polemice asupra artei dramatice, a teatrului şi filmului în lumea contemporană, amintiri din teatru şi de la filmări, confesiuni pe marginea volumelor de poezie ale lui Dorel Vişan.

Căutător de destine cuprinde şi o selecţie de articole de Dorel Vişan (Întrebări ce par a nu avea nicio legătură), multe dintre ele cu caracter de proză literară, biografie artistică şi postfaţă de Costin Tuchilă, referinţe critice şi un amplu material fotografic. În amplul interviu realizat de Pușa Roth, Dorel Vişan face următoarea remarcă: „Artistul zilelor noastre îşi pierde rosturile devenind din propovăduitor şi din duhovnic un fel de instrument de divertisment. Dispare seriozitatea, dispare profunzimea, dispare ceea ce Euripide spunea odată, şi nu-l mai citim, că «rostul artei este acela de face suportabilă această vale a plângerii», cum numeşte el viaţa. De altfel, foarte mulţi înţelepţi aduc în discuţie această idee că viaţa este durere. Buddha chiar spune că viaţa este o continuă durere atât pentru obiecte, cât şi pentru oameni şi are foarte mare dreptate. Deci aici este marele necaz al zilelor noastre: funcţionăm la suprafaţă şi nu funcţionăm în profunzime.”

Ediţia bilingvă, româno-spaniolă a Psalmilor lui Dorel Vişan, în traducerea lui Christian Tămaș a fost nominalizată între cei 12 finalişti ai celui mai prestigios concurs mondial de poezie mistică, Premio Mundial de Poesia Mistica „Fernando Rielo” (Spania, decembrie 2010), la care au participat 208 concurenţi, din 32 de ţări. Cele mai bune poeme ale lui Dorel Vişan sunt expresia unei nebănuite meditaţii în faţa unui cadru din care a dispărut rumoarea lumii înconjurătoare. E ca şi cum te-ai privi într-o oglindă care ar şterge în mod neaşteptat tot ce e în jurul tău, eliberându-te de orice decor şi mai ales de orice altă prezenţă. Singur cu propriul chip, iată o stare propice meditaţiei lirice. Psalmii lui Dorel Vişan implică o atitudine care e departe de a fi una de resemnare. Poetul este un imaginativ eliberat de posibilul convenţionalism pe care temele din această categorie îl pot conţine. Sensibilitatea omului modern impune, chiar în gestul de adoraţie, o anumită distanţă, fertilă, de altfel, poeziei. Dorel Vişan scrie Psalmi numerotaţi de la 151 încolo, ca o continuare a celor 150 ai lui David, din Vechiul Testament, sentimentul tutelar fiind acela al solitudinii şi al dorinţei de a afla, pe urme argheziene, un reper care să-i confere sprijin sufletesc.