Un Şambelan pentru (ne)liniştea noastră

URMUZ / De la radio pe scenă

Ciudaţii eroi ai lui Urmuz, el însuşi, parcă, un personaj de teatru, au urcat cu succes pe scenă în spectacolul Teatrului „Bacovia” din Bacău, realizat în colaborare cu Societatea Română de Radiodifuziune. În deschiderea stagiunii 1999 – 2000, am urmărit, în premieră absolută, Şambelan la viezuri, fantezie dramatică de Puşa Roth după Pagini bizare de Urmuz.

pusa roth sambelan la viezuri urmuz teatrul bacovia bacau program sala

Fără a glumi, am putea spune, în stilul autorului care a marcat „un moment unic şi irepetabil în literatura română”, că Şambelan la viezuri s-a născut fară a fi văzut, preferând să iasă prin… ureche. În regia lui Leonard Popovici, care a compus un spaţiu „nebunesc” trecut printr-un straniu spectru de melancolie, Şambelan la viezuri s-a înfăţişat auzului în premiera absolută a Teatrului Naţional Radiofonic, difuzată în martie a.c. Evident, spectacolul de la Bacău, regizat de Constantin Dinischiotu, nu poate fi comparat cu cel radiofonic, fiind prin specificul genului complet diferit. Pornind de la textul foarte coerent, dramatic al Puşei Roth, aflată la debutul scenic, Constantin Dinischiotu a construit un spectacol îndrăzneţ, excepţional prin unitatea viziunii şi stil.

pusa-roth-constantin dinischiotu regie sambelan la viezuri urmuz pagini bizare grotesc absurd parodic

Reunind personajele lui Urmuz, convocându-le pe toate în casa lui Stamate, piesa Puşei Roth pare a vorbi de tentaţia fiecăruia dintre noi de a recompune lumea cotidiană după propriul plac. Parodicul şi grotescul îşi dau mâna pentru a susţine absurdul unei existenţe compuse din automatisme şi idealuri de carton. Foarte dinamic şi plastic, spectacolul teatrului băcăuan alcătuieşte ingenios un spaţiu aflat mereu la graniţa dintre o realitate absurdă şi decodificarea ei sub ochii spectatorilor. Aceasta este de altfel particularitatea lui esenţială: absurdul din proza lui Urmuz, tălmăcită teatral de Puşa Roth, este umanizat, făcut, dacă vreţi, palpabil. Planul halucinant al imaginilor scenice, cu tensiuni atât de expresiv punctate, dobândeşte o desfăşurare dramatică, „acţiune”, desigur în retorica teatrului absurdului. Personajele, atât cele principale cât şi celelalte, se transformă în roluri de compoziţie, replica, perfect valorificată, gestica, spaţiul scenografic şi costumele Cristinei Ciobanu, de-a dreptul extraordinare, completându-se reciproc.

Muzica lui George Marcu, interpretată de Miltiade Nenoiu (fagot), Lucian Maxim (percuţie), Patricia Prundea (voce), cu două teme principale, obsedante, speculând ideea madrigalului parodic al Stamatidei, nu e nici un moment tautologică, contribuind la crearea atmosferei. Coloana sonoră a spectacolului este semnată de Vasile Manta.

pusa roth urmuz sambelan la viezuri turnavitu ismail cotadi stamate bacau imagine spectacol

Am lăsat la urmă jocul actorilor, care ar merita o analiză amplă. Excelenta trupă a Teatrului „Bacovia” evoluează cu o poftă nebună, reuşind să unească studiul caracterologic cu plăcerea jocului absurd şi gratuit. Florin Crăciunescu (Stamate) accentuează raportul dintre realitatea comică şi bizara ingenuitate vinovată a personajului absurd. Viorel Baltag, în rolul lui Bufty, fiul lui Stamate şi al Stamatidei, în vârstă de patru ani, se remarcă prin bogăţia de nuanţe groteşti, într-un joc plastic elocvent. Un rol de excepţie face Eliza Judeu, debutând în dificila partitură a Stamatidei. Expresivă şi mobilă, cu relaţii de joc semnificativ întreţinute, ea umple scena, devenind, aşa cum a gândit Puşa Roth personajul, liantul acestei „lumi larvare prevăzute cu aripi uriaşe”. Eliza Judeu cuprinde totul într-o plutire halucinantă, suferă exploatând tema cuplului ratat din cauza unei… pâlnii, dezvoltă convingător celelalte motive ale textului. În Turnavitu, Şambelanul la viezuri, Gabriel Duţu găseşte cel mai adecvat ton, impresionând prin intonaţie şi prezenţă scenică. Rolurile de travesti propuse de regizor, Ismaïl (Daniela Rotari Vrânceanu), Dragomir (Nina Gherghişan), Algazy (Florina Găzdaru), aduc mereu culori şi nuanţe potrivite. În Gayk, Adrian Găzdaru portretizează minuţios personajul. De mai mică importanţă în text, Cotadi (Ştefan Ionescu) şi Grummer (Valentin Branişte), cu un discurs à la Caţavencu propus de regizor, dobândesc relevanţă prin jocul actorilor. Ar fi de observat modul în care sunt compuse scenele de ansamblu, dinamica expresivă a personajelor atunci când nu au de rostit nici o replică. Totul într-un spectacol savuros, primit entuziast de public.

pusa roth costin tuchila premiera sambelan la viezuri bacau 1999

La Bacău, noua stagiune anunţă însă şi alte plăcute surprize.

Costin Tuchilă

„România Liberă”, nr. 2891, luni 27 septembrie 1999, p. 2

Anunțuri

Un gând despre „Un Şambelan pentru (ne)liniştea noastră

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s