Scena ca o lume

Din experienţele actualei stagiuni: O coproducţie Teatrul Radiofonic – Teatrul „Bacovia”

pusa roth urmuz sambelan la viezuri suprarealism absurd fantastic bizar ileana berlogea teatrul bacau

Oamenii de teatru din întreaga ţară sunt într-o fierbinte goană după soluţii de natură artistică, dar şi financiară, pentru a duce mai departe viaţa artistică.

Coproducţiile între firme particulare şi teatrele subvenţionate au devenit un fapt curent în Capitală, mai puţin obişnuit este însă modul de realizare a coproducţiei dintre Teatrul Naţional Radiofonic şi un colectiv stabil, permanent, din ţară. Şi totuşi, şi această soluţie poate fi benefică pentru ambele colective. O dovadă convingătoare o constituie Şambelan la viezuri de Puşa Roth, numită chiar de autoare „fantezie dramatică după «Pagini bizare» de Urmuz”.

Aducerea pe scenă a ciudatului univers suprarealist, plin de ingeniozitate şi ironie al lui Urmuz, nu este o noutate. Cu câteva stagiuni în urmă, Cătălina Buzoianu ne-a dăruit la Teatrul Ţăndărică un spectacol cu debordantă imaginaţie, în care oamenii şi păpuşile şi-au dat întâlnire într-o îndrăgită sarabandă urmuziană.

Şi acum, în această stagiune menită să treacă pragul anului 2000, Puşa Roth şi regizorul Constantin Dinischiotu şi-au propus să ne ofere alte faţete ale conlucrării lor, aceea dintre Teatrul Naţional Radiofonic şi Teatrul din Bacău, cu un remarcabil rezultat ajuns la spectatori şi pe scenă, şi pe calea undelor.

Puşa Roth a încercat imposibilul şi i-a reuşit: acela de a crea o acţiune dintr-o non-acţiune şi caractere din umbre şi marionete. Actorii Teatrului „Bacovia”, Florin Crăciunescu, Eliza Judeu, Viorel Baltag, Daniela Rotari Vrânceanu, Gabriel Duţu, Adrian Găzdaru, Florina Găzdaru, Nina Gherghişan, Ştefan Ionescu şi Valentin Branişte dau viaţă dinamică, adevărată şi hazlie universului de marionete ale birocraţiei realizate de fantezia lui Urmuz în viziune suprarealistă. Stamate, Stamatida, fiul lor Bufty, de patru ani, ajuns subşef de birou, pentru a nu mai pomeni de Turnavitu, Cotadi sau Algazy îşi trăiesc existenţa de automate într-un vârtej de pierdere de timp. Este sigur o reuşită a regizorului Constantin Dinischiotu şi a actorilor din Bacău, în decorurile la fel de caricaturale, ca şi textul, create de Cristina Ciobanu, cu muzica bine ritmată a lui George Marcu. Un spectacol plin de haz, bazat pe o mare şi sinceră plăcere a jocului.

Interpreţilor le place să se joace cu toate situaţiile abracadabrante, puse sub semnul absurdului şi al ironiei în care pot fi însă recunoscute cu uşurinţă stereotipiile zilnice ale unui banal cuplu, ale funcţionarului obişnuit sau ale micului comerciant.

Cu un ispititor şi convingător antren, actorii se grupează într-o goană nebună, uneori hârjoană de copii mari, alteori imagine grotescă a banalităţii şi cotidianului, rostind însă cu sinceritate şi dăruire cele mai ciudate replici, acestea căpătând veşmânt artistic şi convingere tocmai prin contrastul dintre pasiunea cu care sunt spuse şi lipsa lor de sens.

Un Urmuz dăruit publicului prin intermediul scenei, cu amuzament şi profesionalism, cu inteligenţă şi pasiune.

Ileana Berlogea

„Viaţa medicală”, nr. 10, 10 martie 2000, p. 12

Walt Disney, Fantezie după Ucenicul vrăjitor, scherzo simfonic de Paul Dukas

Anunțuri

Un gând despre „Scena ca o lume

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s