Femeia şi copacul (IV)

Am cunoscut o femeie, o disperată care voia cu tot dinadinsul să pară ceea ce nu este în realitate. Stăruinţa dar şi străduinţa ei m-au făcut să mă uit mai atent la oameni, să încerc să înţeleg mai bine şi mai repede nevoile lor. Nu mi-am propus aceasta pentru că aş avea vreo putere sau leacuri contra acestei afecţiuni – fiindcă este aproape o boală, să vrei să fii ceea ce nu eşti în realitate –, ci pentru a mă putea apăra de propriile-mi porniri nesăbuite, acelea de a dori să fiu altceva sau altcineva. Femeia umblă de parcă ar căra greul lumii pe umeri şi tot timpul, sau aproape tot timpul pare că o preocupă soarta lumii. De aceea citeşte, studiază, încearcă să pătrundă tainele unor meserii pentru care unii se străduiesc o viaţă.

Corneliu Baba, Portret de femeie, 1950

Uneori femeia chiar nimereşte cu leacurile pe care le recomandă, sau poate că bunul Dumnezeu ne iartă pentru greşelile noastre, dar nenorocirea este că de o vreme chiar crede că deţine adevăruri fundamentale. În dorinţa ei de a fi ceea ce nu este, femeia nu prea observă trecerea anotimpurilor, nu prea observă că lumea se schimbă în jurul ei, fiindcă nu are decât un gând: să treacă pe numele bărbatului alături de care stă de destul de mulţi ani.
Jupânul, aşa cum îl alintă femeia, nu are gânduri de însurătoare, e mai bine aşa, mai modern. Însă el, Jupânul, nu mai este ce a fost în urmă cu ani, deoarece femeia, în simplitatea ei omenească dar suficient de vicleană l-a făcut să o ia ca reper. Ea dictează modul de viaţă, prieteniile, relaţiile cu lumea. Jupânul repetă mecanic ceea ce ea susţine că ar fi adevărat. Om al dracului, Jupânul îşi mai aduce aminte, din când în când, de anii frumoşi ai tinereţii şi mai dispare uneori – din ce în ce mai rar – din raza de influenţă a femeii. Ea se preface că nu bagă de seamă, de teamă ca Jupânul să nu plece definitiv. De aceea femeia a luat calea bisericii să se roage ca inima bărbatului să se înmoaie şi să spună Da. Femeia a cucerit mintea bărbatului fiindcă el, Jupânul nu uită să spună ori de câte ori este la încurcătură, că femeia are mare dreptate. În dorinţa ei de a fi ceea ce nu este, femeia nu cred că a observat în tot acest răstimp că a trecut vreodată pe lângă un copac, fiindcă în lumea ei nu pot încăpea copacii.

20 ianuarie 2009

Puşa Roth

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s