Spunând poveștile copilăriei…

Apropiindu-se 1 iunie, când noi, oamenii mari (sau, mă rog, cei care avem pretenția că suntem oameni mari…) sărbătorim Ziua Copilului, m-am gândit că nu ar strica să răsfoim și câte o cărticică dintre cele pe care, mult prea repede, le expediem la raftul lui „asta e pentru ăia mici”…

Și, spre bucuria mea, am ales această carte fermecătoare, Povestea alfabetului (Iași, Editura Ars Longa, col. „Geppetto”, 2012), scrisă de un om de o mare distincție sufletească, Pușa Roth, devotată susținătoare și neobosită promotoare a culturii autentice la Radio-ul național, dar nu numai acolo… O poveste încântătoare tălmăcită atât de inspirat prin ilustrațiile Nicoletei Bida-Șurubaru.

Povestea, pentru că până la urmă o poveste este, curge fumos și limpede, ea fiind un dialog între o înțeleaptă și duioasă Bunică și nepoțelul ei. Iar, pentru că Eric „era un băiețel cu ochii ca două mărgele, era curios și privea totul cu ochii larg deschiși, era nerăbdător să afle cât mai multe, să afle secretele lumii lui”, Bunica i-a pus numele de alint Mărgeluță. Era și firesc, atunci, ca și povestea să aibă un personaj pe care să îl cheme Eric, iar ai lui să îl alinte Mărgeluță.

Ilustrație de Nicoleta Bida-Șurubaru la vol. Povestea alfabetului de Pușa Roth

Dar despre ce putea să o îndemne Eric zis și Mărgeluță pe Bunica lui să îi  povestească dacă nu despre alfabet? Firește că da, de vreme ce Eric de-abia așteapta să crească pentru a scrie, el însusi, alte povești.

„Închide ochii – îl povățuiește Bunica – să pot să-ți spun și ție poveștile copilăriei”. Asa că, în ajutorul Bunicii a venit, numaidecât, Zâna Bună și împreună au început să-i spună lui Eric, zis și Mărgeluță, Povestea alfabetului. Fiecare literă avându-și o poveste a sa anume, al cărei tâlc așteaptă visând sufletul care să îi deschidă  taina.

Sau așa cum spune, atât de frumos, tot Bunica: „Sunt atâtea întâmplări, că ar trebui să povestim ani în șir ca să le cuprindem pe toate”.
Nu am sa fac, acum, marea greșeala de a încerca să povestesc, la rându-mi, cartea. De aceea, îi indemn pe toți prietenii noștri să o citească. Iar, dacă nu îndrăznesc prea mult, să îi îndemne și pe altii să o citească. Pășind, fie și pentru o mica zăbavă, în lumea de poveste a copilăriei.
Fiindca, să nu uităm vorba marelui Brâncuși: „Când nu mai suntem copii, am murit demult.”

Șerban Cionoff

Revista VIP, 31 mai 2013

„Povestea alfabetului” de Pușa Roth

La Editura Ars Longa din Iași, în colecția „Geppetto”, au apărut cu puțin timp în urmă două cărți pentru copii de Pușa Roth, Povești pentru Eric și Povestea alfabetului, cu ilustrații de Nicoleta Bida-Șurubaru.

Sub formă de jurnal, primul text din Povești pentru Eric este o dedicație literară plină de sensibilitate făcută copilului mult așteptat, căruia Zâna cea Bună îi va călăuzi pașii. Mărgeluță și Povestea mingii fermecate sunt primele povești pe cu care bunica își alintă nepoțelul, scrise sub formă de dialog.

Povestea alfabetului, publicată și în volum separat, este o ingenioasă „punere în scenă” a alfabetului limbii române, un mod foarte atrăgător de învățare prin poveste a literelor, devenite personaje, „actori” ai unor mici narațiuni care le fixează, cu multă finețe, fantezie și memorabil pentru cei mici, caracterul:

„BUNICA: Primul copil al Familiei Alfabet a fost o fetiţă superbă pe care părinţii au botezat-o A, prima literă cu care începe şi numele de familie. Părinţii o adorau şi au răsfăţat-o în fel şi chip. Copil fiind, părinţii i-au spus a mic, iar copiii au îndrăgit-o şi au început să o deseneze care mai de care. Anii au trecut şi micuţa a a devenit o domnişoară înaltă şi subţirică, cu păr ca de mătase şi ochii albaştri ca marea. Mama Alfabet i-a făcut fetiţei rochiţe lungi cu volane şi fundiţe albe, roz, bleu, dar şi rochiţe divers colorate. Fata avea o slăbiciune pentru curele, cordoane, cingători. Aşa era cunoscută, ca Fetiţa cu Cingătoare. Era cuminte şi înţeleaptă fiindcă a înţeles foarte repede că are un rol important în viaţa oamenilor, că fără ea lumea literelor ar fi mai săracă. Deşi era considerată o literă importantă şi prima din alfabet, de fapt litera prinţesă, fata era blândă, bună şi îngăduitoare cu fraţii şi surorile mai mici şi niciodată nu s-a crezut mai presus de ei. A a fost mereu un exemplu în Familia Alfabet.” […]

Ilustrații de Nicoleta Bida-Șurubaru la Povestea alfabetului de Pușa Roth

„BUNICA: Băieţelul G era micuţ, drăguţ şi grăsuţ. Fraţii şi surorile lui l-au numit G – Gândăcel sau Băiatul cu Gentuţă. Era pofticios şi îşi cumpăra mereu dulciuri, pe care le ascundea într-un buzunar mare de la salopetă. Era greu să fie îmbrăcat ca şi fraţii lui mai mari, fiindcă era tare plinuţ. Băiatul nu suferea că e grăsuţ, ci se distra chiar el pe seama lui. Era de o veselie extraordinară şi era foarte curios. Când Mama Alfabet lipsea din bucătărie, băieţelul G – Gândăcel dădea iama prin dulciuri, dar când era întrebat, nu recunoştea niciodată. G este sunetul preferat al bebeluşilor care încep să gângurească şi spun «g, g, g, g». De aceea G – Gândăcel e foarte mândru şi nu-i pasă că nu e înalt şi subţire ca fratele său F – Floricel. Acesta e G –Gândăcel sau Băiatul cu Gentuţă.

MĂRGELUŢĂ: Bunică, dar băiatul poftea la dulciuri, aşa cum mi se întâmplă şi mie uneori!

BUNICA: Da, e adevărat că nepoţii şi bunicii mănâncă mai multe dulciuri decât ceilalţi, dar, ce să faci, asta e viaţa!”

Costin Tuchilă