„Noi avem nişte oameni care-l bat pe Caragiale de nu se vede”

Cronică de ȘERBAN CIONOFF la volumul Prezentul absent. Pușa Roth în dialog cu Dumitru Radu Popescu

Pe la jumătatea anilor ’60, lumea literară românească a fost zguduită de un mare scandal. Apăruse în revista „Luceafărul” (seria Eugen Barbu) povestirea Leul albastru, scrisă de Dumitru Radu Popescu şi, peste noapte, în „presa de partid şi de stat” au început să curgă valuri de scrisori în care (după tipicurile proletkultismului) cititorii puneau la zid această scriere şi pe autorul ei, care nu reflectă fidel realitatea… Aflând că tirajul revistei urma să fie retras de pe piaţă, câţiva studenţi „de la filologie” au cumpărat exemplarele care se aflau la tonetele de Difuzare a Presei din Piaţa Universităţii. Drept pentru care un tovarăş super-vigilent de la Centrul Universitar de Partid (bineînţeles, azi, anticomunist jurat!) a convocat o şedinţă în care i-a muştruluit straşnic pe făptaşi ca şi pe dascălii lor… lipsiţi de vigilenţă revoluţionară.

A fost, acesta, un prim semnal că „deschiderea politico-ideologică” îşi avea, totuşi, limitele sale drastice şi că, mai ales în materie de literatură şi artă, zicala despre ulciorul care nu merge de multe ori la apă operează fără milă. Au urmat cazurile Reconstituirea, mai întâi nuvela lui Horia Pătraşcu, apărută tot în revista „Luceafărul” şi apoi filmul lui Lucian Pintilie şi Revizorul, montat tot de Lucian Pintilie la Teatrul „Bulandra”, aşa încât funestele „Teze din iulie” (1971) nu au fost decât bomboana pe colivă!…

În felul său, Leul albastru a avut darul de a confirma în Dumitru Radu Popescu un scriitor care rosteşte, răspicat, adevăruri dureroase, pune diagnostice severe şi, pentru asta, îşi scrutează, cu amară luciditate, timpul în care scrie şi trăieşte.

Ceea ce face şi acum, în Prezentul absent*), incitantă suită de dialoguri cu Puşa Roth, cunoscuta realizatoare a unor emisiuni culturale de referinţă la Radio România. Şi, cum aceste dialoguri au început în 1999 şi au continuat până în ianuarie 2012, ele au, cred, depline temeiuri pentru a considera multe dintre spusele lui Dumitru Radu Popescu – pe care în substanţiala postfaţă la această carte criticul Costin Tuchilă îl numeşte a fi mereu „în căutarea adevărului” – a fi adevărate definiţii pentru o realitate atât de şi, nu o dată, dramatică.

„Este formidabil – exclamă la un moment dat scriitorul – la asemenea lucruri nici Caragiale nu s-a gândit. Adică noi avem nişte oameni care-l bat pe Caragiale de nu se vede.” Ideea revine cu o emblematică frecvenţă în dialoguri, pentru a fi luată şi ca sentinţă finală: „Şi ce tăcere mioritică în faţa criminalilor – în acest prezent absent!… Bun simţ, morală, credinţă, conştiinţă – apă de ploaie! A, nu, s-avem pardon!, strigă Pristanda şi începe să numere drept prezenţe absenţele de mai sus – aşa cum numai el şi Robertina Coopertina taichii ştiu să numere steagurile!” Citește cronica integral pe Jurnalul.ro, 6 iunie 2013.

*) Prezentul absent. Puşa Roth în dialog cu Dumitru Radu Popescu. Biobibliografie şi postfaţă de Costin Tuchilă, Iași, Editura Ars Longa, col. „Summa cum laude”, 5, 2013.