«Şambelan la viezuri»

Puşa Roth reuşeşte să transpună scenic „indicibilul umor” al lui Urmuz, atât de special, cu tot amestecul său de bizar, suprareal, grotesc, găsind, în mod ingenios, elemente de legătură între istorioarele nonconformiste, ascuţit inteligente, trăznite la culme ale lui Demetru Dem. Demetrescu-Buzău zis Urmuz. Autoarea savuroasei „fantezii dramatice Şambelan la viezuri” (care a fost iniţial un scenariu radiofonic) imaginează un microunivers populat de fiinţe stranii, un amalgam de regnuri, care se tot intersectează într-o hazlie harababură, proliferând, prin simpla lor prezenţă, absurdul.

Un Şambelan pentru (ne)liniştea noastră

Ciudaţii eroi ai lui Urmuz, el însuşi, parcă, un personaj de teatru, au urcat cu succes pe scenă în spectacolul Teatrului „Bacovia” din Bacău, realizat în colaborare cu Societatea Română de Radiodifuziune. În deschiderea stagiunii 1999 – 2000, am urmărit, în premieră absolută, „Şambelan la viezuri”, fantezie dramatică de Puşa Roth după „Pagini bizare” de Urmuz. Pornind de la textul foarte coerent, dramatic al Puşei Roth, aflată la debutul scenic, Constantin Dinischiotu a construit un spectacol îndrăzneţ, excepţional prin unitatea viziunii şi stil. Reunind personajele lui Urmuz, convocându-le pe toate în casa lui Stamate, piesa Puşei Roth pare a vorbi de tentaţia fiecăruia dintre noi de a recompune lumea cotidiană după propriul plac. Parodicul şi grotescul îşi dau mâna pentru a susţine absurdul unei existenţe compuse din automatisme şi idealuri de carton. Foarte dinamic şi plastic, spectacolul teatrului băcăuan alcătuieşte ingenios un spaţiu aflat mereu la graniţa dintre o realitate absurdă şi decodificarea ei sub ochii spectatorilor. Aceasta este de altfel particularitatea lui esenţială: absurdul din proza lui Urmuz, tălmăcită teatral de Puşa Roth, este umanizat, făcut, dacă vreţi, palpabil. Planul halucinant al imaginilor scenice, cu tensiuni atât de expresiv punctate, dobândeşte o desfăşurare dramatică, „acţiune”, desigur în retorica teatrului absurdului.

Scena ca o lume

Puşa Roth a încercat imposibilul şi i-a reuşit: acela de a crea o acţiune dintr-o non-acţiune şi caractere din umbre şi marionete. „Şambelan la viezuri” de Puşa Roth este un spectacol plin de haz, bazat pe o mare şi sinceră plăcere a jocului. Un Urmuz dăruit publicului prin intermediul scenei, cu amuzament şi profesionalism, cu inteligenţă şi pasiune la Teatrul „Bacovia” din Bacău în 1999.

Eminescu la Radio România

Emisiunea cea mai populară a postului naţional, emisiunea care se bucură de cea mai mare audienţă, „Matinal” – Radio România Actualităţi – a îmbrăcat veşmântul unei ediţii speciale dedicate împlinirii a 150 de ani de la naşterea poetului. Realizatoarea acesteia, Puşa Roth, a gândit o emisiune cu caracter de eveniment, care a îmbinat informaţia la zi cu orizontul peren al gândirii poetice şi al meditaţiei filosofice eminesciene. Încă din primele minute, la ora 6, ascultătorul a fost captivat de un scurt fragment din Fonoteca de aur a Radiodifuziunii: Tudor Arghezi vorbind despre unicitatea geniului eminescian. Înregistrarea a fost reluată (integral) în ultima parte a emisiunii, înainte de ora 8, într-un grupaj in care i-am ascultat pe Perpessicius, Tudor Vianu, Mihail Sadoveanu, G. Călinescu evocându-l pe Eminescu. Inspirat, acest grupaj de caracterizări antologice era ilustrat cu „Preludiul la unison” de George Enescu. A fost momentul de vârf al „Matinalului”, creând, inclusiv pentru cunoscători, momente de rară emoţie.

Mihai Eminescu – Veronica Micle. Replici

Conceput ca un scenariu de teatru având la bază 22 de scrisori şi fragmente de scrisori, spectacolul Teatrului Naţional Radiofonic, „Mihai Eminescu – Veronica Micle. Replici”, întăreşte ideea desfăşurării în timp a unui sensibil, complex, nu o dată contradictoriu roman de dragoste, cuprinzând o paletă uriaşă de idei, sentimente, trăiri. Consultând corpusul integral al corespondenţei dintre cei doi, realizatorii acestui spectacol, Puşa Roth şi Costin Tuchilă, au ales numai acele texte şi pasaje cu valoare sentimentală şi poetică universală, eliminând detaliile conjuncturale (referiri la persoane, întâmplări din proza vieţii etc.), importante pentru istoria literară, nerelevante într-un spectacol. Spectacolul foloseşte o parte din corespondenţa apărută la Poliromn anul 2000 dar şi din textele editate anterior, ordonate cronologic, începând cu anul 1876, păstrând la lectură datele respective, pentru autenticitate, chiar dacă sentimentul nu poate fi măsurat în timp.

Remember

Seria de emisiuni deschisă cu „Dramele puterii” nu poartă un nume. De ce ar fi trebuit să poarte? Orice generic ar fi fost inutil, pentru că fiecare din cele patru emisiuni de până acum (septembrie 2005) are individualitatea ei, conferită de tema aleasă şi de personalitatea actorului (actorilor) supuşi probei de forţă presupuse de un asemenea recital, în care interpretează cinci roluri şi trebuie să fie ei înşişi dar totodată diferiţi, cu un singur mijloc de expresie: vocea. Într-un reportaj la TVRM, Marina Roman caracteriza aceste emisiuni cu o sintagmă potrivită: eseuri teatrale. În „Cronica Română’’, Eugen Comarnescu le califica drept exerciţii de virtuozitate. Cât despre alegerea textelor, intenţia noastră a fost ca, oprindu-ne la o temă sau la o tipologie, să oferim titluri semnificative din istoria dramaturgiei universale, urmând metabolismul secret al temei sau evoluţia personajului, dar şi potrivite personalităţii artistice a actorului, capacităţii sale proteice, valorificate plenar de regizorul Cristian Munteanu. Şi mai cu seamă, înscriindu-ne în rigorile expresive cerute de structura unei emisiuni de teatru radiofonic.

Dramele puterii

Dorinţa de putere, lupta pentru putere, exercitarea propriu-zisă a puterii pot naşte monştri. Exemplele nu sunt puţine în istorie şi, mai ales, nu sunt puţine în literatura dramatică. Dintre toate genurile, teatrul este cel mai permeabil la această temă, a puterii, dintr-un motiv lesne de înţeles: ea oferă premisele unor conflicte puternice, teatralitatea fiind astfel asigurată. Iar dacă ar trebui să inventariem personajele care o ilustrează, ar rezulta o galerie uriaşă de tipuri şi caractere, de eroi reali sau imaginari care, la prima vedere, sunt prea diferiţi pentru a fi reuniţi într-o singură matcă, oricât de cuprinzătoare. Şi totuşi, există suficiente punţi de legătură între aceste personaje de teatru care trăiesc fascinaţia puterii, indiferent de epocă, de tipurile de conflict, de rezolvarea dramatică, de abordarea stilistică. Iar legătura nu o asigură întotdeauna psihologia lor, care poate fi până la un punct comună, nici faptele abominabile pe care le săvârşesc.

Exerciţiu de virtuozitate

Doi experimentaţi oameni de radio, Costin Tuchilă şi Puşa Roth, ne-au propus duminică seara (26 septembrie 2004), pe postul România Cultural, un insolit spectacol de teatru radiofonic. Realizatorii amintiţi au alcătuit un sugestiv scenariu, prezentând într-o inspirată sinteză, fragmente din cinci piese celebre, lucrări dramatice având în centru personaje fascinate de lupta pentru putere, de exercitarea acesteia, fapt ce-i transformă în veritabili monştri. Dar nu doar demonstraţia că dorinţa exacerbată de putere mutilează fiinţa umană este miza acestui spectacol radiofonic, ci şi (sau mai ales) faptul că toate cele cinci roluri au fost încredinţate aceluiaşi actor – Dan Condurache. Cele cinci fragmente de piese, semnificative pentru caracterizarea fiecărui personaj emblematic pentru setea de putere, sunt precedate, fiecare, de un comperaj succint, dar elocvent, de o punere în temă a ascultătorului, comperaj rostit de aceiaşi Costin Tuchilă şi Puşa Roth.
Cunoşteam, din spectacolele Teatrului Mic şi din filme, calităţile actoriceşti ale lui Dan Condurache, actor ajuns la deplina maturitate a mijloacelor sale de expresie. Dar în cazul de faţă, în care actorul este pus să interpreteze cinci personaje diferite în acelaşi spectacol, este, neîndoielnic, vorba de un exerciţiu de virtuozitate, de un examen al talentului şi profesionalismului, pe care Dan Condurache îl trece cu brio. Având la dispoziţie un singur mijloc de expresie – vocea, nuanţele infinite ale glasului său, Dan Condurache reuşeşte să fie el însuşi, dar totodată diferit, prin forţa dramatică specifică fiecărui personaj întruchipat.

«Dramele puterii» – audiţie la Majestic

Realizatorii Costin Tuchilă şi Puşa Roth s-au gândit să reunească fragmente dintr-o serie de piese interesante sub titlul „Dramele puterii”. Este, cum spunea Costin Tuchilă, o scurtă sinteză ilustrată prin cinci personaje exponenţiale: Ştefăniţă Vodă din „Viforul” lui Delavrancea, Caligula din piesa lui Albert Camus, Goetz din „Diavolul şi bunul Dumnezeu” de Jean-Paul Sartre, Arturo Ui din „Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită” de Bertolt Brecht şi Richard al III-lea din tragedia lui Shakespeare.
Sunt cinci puternice personaje în interpretarea unui singur actor: Dan Condurache. Temerară acţiune încheiată cu brio, căci şeful promoţiei de la Casandra, la clasa Octavian Cotescu, s-a străduit şi a izbândit, pot spune, o performanţă precum altădată pe scenă Ştefan Iordache, care a interpretat Regii din Shakespeare, un mare recital căruia îi ducem dorul.